Literatura italiană s-a dezvoltat relativ târziu în comparație cu literatura altor popoare ce vorbeau o limbă romanică, pentru că vorbirea curentă din Italia, "il volgare", derivată din limba latină, la rîndul său cu foarte multe variante dialectale, nu putea face concurență limbii latine, rămasă limbă literară până în secolul al XIII-lea.
La început circulau cronici, povestiri eroice, legende, vieți ale sfinților ("hagiografii"), scrieri didactice. Autorii din această epocă scriau în latină sau franceză, unii foloseau un dialect provensal sau franco-venețian. Primele documente asupra folosirii unor dialecte italiane se găsesc în poeme populare, ca "Ritmo laurenziano" al trubadurului Raimbaut de Vaqueiras de la sfârșitul secolului al XII-lea.
Literatura se dezvoltă pe teritoriul Italiei în diverse centre:
Dante Alighieri: "De Vulgari Eloquentia" (în latină) 1305, "Il Convivo"1306-1308, "La Divina Commedia" (începută în 1311) cu cele trei părți: "L'inferno", "Il purgatorio", "Il paradiso"
Francesco Petrarca: ca. 300 sonete, sestine, balade și madrigale reunite în "Canzoniere" (în jur de 1327)
Dante, Petrarca și Boccaccio au fost primii scriitori italieni care au folosit în operele lor dialectul vorbit în Toscana, din principalele centre Florența și Siena, care a devenit astfel limba literară a Italiei.
În secolul al XVI-lea, perioada de vârf a Renașterii, limba italiană domină creația literară, în timp ce limba latină este rezervată publicațiilor științifice.
Pietro Bembo, în "Le prose della volgar lingua" (1525), recomandă limba lui Petrarca pentru poezia lirică și cea a lui Boccaccio pentru proză.
În 1582 a fost întemeiată la Florența"Accademia della Crusca", cu misiunea de a se îngriji de gramatica și normele stilistice ale limbii italiene. În 1612, Accademia a publicat primul dicționar al limbii italiene.
Literatura modernă timpurie
În urma descoperirilor geografice, centrul comercial se mută din bazinul Mediteranei pe coasta Atlantică. Italia este bântuită de războaie, centrele orășenești își pierd însemnătatea, în secolele XVII și XVIII cea mai mare parte a peninsulei italice se află sub dominație spaniolă sau austriacă.
Carlo Goldoni inițiază "Commédia del carattere", autor al unui mare număr de piese de teatru, printre care: "La locandiera" (1753), "Le baruffe chiozzotte" (1761-1764), "Il ventaglio" (1765).
Carlo Gozzi autor de feerii dramatice (Fiabe): "L'amore delle tre melarance" (1761), "Turandot" (1762)
"Il Risorgimento" (rom.: reînviere, reînflorire) exprimă starea de sprit dominantă din Italia din prima jumătate a secolului al XIX-lea, reflectată în cultură și politică, care avea ca țintă unificarea Italiei într-un stat național. În aceeași perioadă de timp, în artă și literatură apare și se dezvoltă romantismul.
Vincenzo Gioberti, teoretician al "Risorgimento"-ului: "Del primato morale e civile degli Italiani" (1843)
Giacomo Leopardi, cel mai mare poet romantic italian: "Canti" (1831), "Operette morali" (1827), "Zibaldone de pensieri" (în 7 volume)
Alessandro Manzoni: romanul "I promesi sposi" (1827), poezii "Inni sacri" (1815-1822), drame istorice "Il conte di Carmagnola" (1820) și "Adelchi" (1822)
Sub influența realismului și naturalismului francez și ca reacție împotriva clasicismului și romantismului se dezvoltă o literatură axată pe problemele sociale din actualitate, curent denumit în Italia"Verismo" (itat.: vero = adevărat).
Gabriele D'Annunzio: poezii "Laudi del cielo, del mare, della terra e degli eroi" (1903-1933), romanul "Trionfo della morte" (1894), drama "La figlia di lorio" (1904)
Luigi Pirandello, drame: "Liolà" (1916), "Il piacere dell'onestà" (1917), "Come prima meglio di prima" (1920), "Sei personaggi in cerca d'autore" (1921), "L'uomo, la bestia e la virtù" (1922), "Come tu mi vuoi" (1930); romane: "Il fu Mattia Pascal" (1904), "I vecchi e i giovani" (1913), "La favola del figlio cambiato" (1934). Premiul Nobel de literatură, 1934
Ugo Betti: "Corruzione al Palazzo di Giustizia" (1944)
Italo Calvino: "Il barone rampante" (1957), "Il cavaliere inesistente" (1959), "Se una notte d'inverno un viaggiatore" (1979)
Umberto Eco: "Il nome della rosa" (1980), "Il pendolo di Foucault" (1988), "L'isola del giorno prima" (1994), "Baudolino" (2000), "La misteriosa fiamma della regina Loana" (2004)