(vezi și: Alfabetul grecesc)
Dialecte: Eolic, Arcado-cipriot, Atic-Ionic, Doric, Pamfilian; Limba greacă homerică. Posibil dialect: Macedonean.
Dialecte: Capadocian, Cretan, Cipriot, Demotic, Griko, Katharevusa, Pontic, Tsakonian, Yevanic
Greaca dorică este o ramură antică a limbii grecești. În perioada clasică, dialectele ei erau vorbite în Peloponesul sudic și estic, în Creta, Rhodos, unele insule din sudul Mării Egee, unele orașe de pe coastele Asiei Minor, sudul Italiei, Sicilia, Epir și Macedonia.
Se acceptă, în general, că doricul provine din Munții Epirului, din nord-vestul Greciei, locul de baștină al grecilor dorieni. Dialectul s-a extins în toate celelalte regiuni în timpul invaziei doriene (circa 1150 î.Hr.) și a colonizării ulterioare. Prezența unui stat doric (Doris) în Grecia centrală, la nord de Golful Corint, a condus la teoria că dialectul doric provine din Grecia de nord-vest sau poate de dincolo de Balcani. Totuși, nu se știe exact unde era granița preistorică și dacă îi cuprindea și pe macedonenii antici (vezi Tableta blestemului Pella).
Depinde de clasificarea aleasă dacă grupul de dialecte dorice se potrivește cu clasificarea completă a dialectelor vechi grecești. Mai multe puncte de vedere sunt expuse în articolul Dialecte grecești. Părerea răspândită în majoritatea punctelor de vedere expuse este că doricul e un subgrup al limbii grecești vestice. Unii folosesc termenii greacă nordică sau greacă nord-vestică în loc de greacă dorică. Distincția geografică este doar verbală, căci greaca dorică era vorbită la sud de "greaca sudică" sau "sudestică".
Denumirea de "greacă nordică" se bazează pe presupunerea că dorienii au venit dinspre nord și pe faptul că doricul este strâns înrudit cu greaca nordic-vestică. Nu se cunoaște când a început diferențierea celor două dialecte. E posibil ca toți "nordicii" să fi vorbit un singur dialect până la invazia dorienilor; în mod sigur, dialectul doric nu ar fi putut să se diferențieze în dialectele ei clasice, decât atunci când dorienii ajunseseră în sud. Astfel, greaca vestică este cel mai potrivit nume pentru dialectele clasice.
Greaca tsakoniană este o limbă din ramura doriană care a supraviețuit, descendentă a doricului laconian (spartan), vorbit încă pe coasta sudică Argolidică a Peloponesului, în prefectura modernă a Arcadiei. Astăzi, tsakoniana este o sursă de mare interes pentru lingviști, și o limbă aflată în prag de dispariție.
Dialectele grupului doric sunt următoarele:
Laconiana era vorbită de populația Laconiei din Peloponesul de Sud și, de asemenea, de coloniile sale, Tarentum și Heraclea (Lucania), în sudul Italiei. Laconia era scaunul Spartei antice.
Laconiana e atestată în inscripții pe vase de lut și piatră din secolul VII î.Hr. O dedicație către Elena datează din al doilea sfert al secolului VII î.Hr. Tarentum a fost fondat în anul 706 î.Hr. Trebuie ca fondatorii să fi vorbit deja dialectul laconic.
Au supraviețuit multe documente din statul Sparta, ai cărui cetățeni se numeau lacedemonieni, după numele văii în care locuiau. Homer o numește "Lacedemon scorburos", deși se referă la o perioadă predoriană. Poetul spartan din secolul VII î.Hr., Alcman, folosea un dialect pe care unii îl consideră a fi predominant laconian. Filoxene (Philoxenus) din Alexandria a scris un tratat numit Despre dialectul laconian.
Argolica era vorbită în Peloponesul nord-estic dens colonizat, de exemplu, în Argos, Micene, Hermione, Troezen, Epidaurus, până aproape de Atena, în insula Egina. Având în vedere că greaca miceniană a fost vorbită în această regiune în timpul epocii de bronz, este clar că dorienii au invadat-o, dar nu au putut să cucerească Attica. Dorienii au continuat invazia de la Argos la Creta și Rhodos.
Există numeroase inscripții cu conținut legal, politic și religios, datând cel târziu din secolul VI î.Hr.
Dialectul corintinean a fost vorbit mai întâi in regiunea de istm dintre Pelopones și țărmurile Greciei; adică în Istmul Corintului. Orașele și statele regiunii dialectului corintinean erau Corint, Sicyon, Cleone, Flius, coloniile Corintului din Grecia de Vest: Corcyra, Leucas, Anactorium, Ambracia și altele, și coloniile Cercyra: Dyrrachium, Apollonia. Cele mai vechi inscripții Arhivat în 11 octombrie 2008, la Wayback Machine. din Corint datează de la începutul secolului VI î.Hr. Ele folosesc un alfabet corintinean epihoric (vezi Limba greacă atică).
Corintul contrazice prejudecata că dorienii ar fi fost militariști rustici, așa cum se consideră despre vorbitorii de laconiană. Poziționat pe o rută comercială internațională, Corintul a jucat un rol principal în recivilizarea Greciei, după secolele de dezordine și izolare ce au urmat declinului Greciei miceniene.
Grupul greacăi nord-vestice este strâns înrudit cu grupul doric, iar uneori nu există deosebire între dorică și dialectul nord-vestic. Fie că este considerat ca făcând parte din grupul doric sau că doricul face parte din grupul nord-vestic, ori că cele două sunt subgrupe ale greacăi vestice, aceasta nu este decât o distincție verbală: dialectele și gruparea lor rămân aceleași. Dialectele grecești de nord-vest diferă de cele din grupul doric în două însușiri generale: dativul plural al declinării a III-a în -οις (-ois) (în loc de -σι (-si)) și ἐν (en) + acuzativ (în loc de εἰς (eis)).
Dialectele sunt, după cum urmează:
Lokasi Pengunjung: 3.138.67.221