PROFILPELAJAR.COM

Liber-arbitru

Un ciclist care execută o săritură pe teren accidentat, acționează, după unele interpretări, conform liberului-arbitru.
Sfântul Augustin a fost unul din primii care au meditat asupra conceptului de liber-arbitru (portret imaginar de Botticelli, cca. 1480).

Liberul–arbitru al acțiunii implică în esență existența libertății alegerii acțiunii, ca stare de fapt, nu doar ca o stare mentală, simulată de o posibilă acțiune, căreia nu îi corespunde ceva efectiv. Conform Stanford Encyclopedia of Philosophy, liberul-arbitru este „o desemnare canonică pentru un tip semnificativ de control asupra propriilor acțiuni”.[1] Omul care acționează și face este principiul propriilor sale fapte, fiind prin urmare înzestrat cu liber-arbitru.[2] Omul, dacă este înzestrat cu liber-arbitru, are puterea de a face alegeri și nu este predestinat nici de cauze anterioare nici de voința divină.[3]

În Biblie

Consensul savanților care studiază concepțiile de liber-arbitru din lumea antică este că în mod explicit Biblia nu spune nimic despre liber-arbitru.[4][5][6][7]

La nivel implicit, Vechiul Testament susține atât teza cât și antiteza (că există sau nu liber-arbitru).[8]

Expertul paulinian Troels Engberg-Pedersen⁠(en)[traduceți] insistă fără echivoc că „Pavel credea cu tărie în determinarea divină ca parte intrinsecă a întregii sale concepții despre Dumnezeu”.[9] Pavel a înțelegea libertatea ca fiind „libertatea de a voi ceea ce voiește Dumnezeu”.[10]

Fericitul Augustin

Filozofia creștină vede divinitatea ca forță creatoare a lumii și a omului. Omul, ca ființă creată, nu are posibilitatea de a-și modifica intenționat și rapid persoana, ea se schimbă lent în mii de ani de evoluție istorică. Din această logică ar rezulta că singura libertate a omului este aceea de conștientizare a propriilor limite, rămânând astfel liber întru Dumnezeu, beneficiind de completa libertate divină a schimbării lui. Însă astfel se ajunge la concluzia că Dumnezeu este responsabil și pentru producerea răului.

Pentru a nu renunța la ideea de perfecțiune a creativității divine, gânditorii creștini Vasile cel Mare și Fericitul Augustin recunosc existența liberului-arbitru, adică libertatea omului de a alege între posibilitățile de acțiune-schimbare care i se oferă. Răul și eroarea devin astfel rezultatele alegerilor conștiente dar greșite ale omului, incapabil să le predetermine consecințele.

Termenul de „liber-arbitru” a fost introdus în creștinism de Tertulian (secolul II d.Hr.), acesta nefiind un termen biblic, ci bazat pe stoicism.[7] Origene, deși învățase platonismul, urmează argumentele stoicilor despre liberul-arbitru.[11]

Maniheii se bazau pe epistolele pauline, susținând dualismul și determinismul.[12] Pentru a se putea opune lor cu succes, Augustin a proclamat liberul-arbitru (Augustin contra Fortunatus).[12]

Pelagius considera că mântuirea este obținută pe drept, pe merit personal, prin liber-arbitru (dar în cadrul creștinismului).[13] Augustin i-a răspuns lui Pelagius prin introducerea conceptului de păcat originar, susținând că voința omenească este complet incapabilă să obțină mântuirea, din cauza vicierii ei cu acest păcat originar.[13] Pentru Augustin, nimeni nu merită să fie mântuit, mântuirea fiind un dar nemeritat oferit de Dumnezeu (doctrina harului).[13]

Pelagius considera că harul divin se reduce la a cunoaște (a comunica oamenilor) dogmele corecte și morala corectă, restul trebuind obținut prin efort propriu.[14] Doctrina lui Augustin se numește monergism divin,[15] iar doctrina lui Pelagius se numește monergism umanist.[16][17]

În iudaismul contemporan

Conform lui Albert Einstein, evreii cred în liber-arbitru, dar el, fiind determinist, nu împărtășea această credință, considerându-se un fel de ne-evreu din acest motiv.[18]

În filosofia moral-politică

Etica și metafizica studiază probleme ca:

  • determinism contra liber-arbitru: conform determiniștilor, liberul-arbitru este negat sau cel puțin redefinit;[19]
  • compatibilism contra incompatibilism: viziuni diferite dacă determinismul și liberul-arbitru sunt compatibile sau nu;[19]
  • permite fizica modernă liberul-arbitru?[19]
  • dovedește indeterminismul existența liberului-arbitru?[19]
  • permit neuroștiințele liberul-arbitru?[19]
  • ce consecințe etice și penologice are a admite că nu există liber-arbitru?[19]
  • dacă este adevărat că nu există liber-arbitru, ar trebui să ascundem acest adevăr publicului larg?[19]
  • impactul bolilor mentale asupra responsabilității morale și penale.[19]

Spinoza era determinist și nega existența liberului-arbitru,[20] dar a oferit o apărare limitată a libertății de conștiință și libertății cuvântului, a redat favorabil democrația, dar a gândit pe larg cum fiecare regim politic poate maximiza libertatea și binele obștesc.[21] Spinoza era adeptul monarhiei, pe care o considera opusă teocrației.[21] „Spinoza distingea între liber-arbitru, care e o iluzie, și libertate, care e ceva care poate fi obținut real.”[20]

Einstein afirma: „Cred ca Schopenhauer: putem face ce voim, dar putem voi doar ce trebuie să voim.”[22] El declara: „Practic, sunt, totuși, obligat să acționez ca și cum ar exista libertatea voinței. Dacă vreau să trăiesc într-o comunitate civilizată, trebuie să mă comport ca și cum omul ar fi o ființă responsabilă.”[23] Saul Smilansky⁠(en)[traduceți] crede că liberul-arbitru este o iluzie, dar e o iluzie necesară pentru funcționarea societății umane (poziție denumită „iluzionism”).[19]

În mod obișnuit, Compatibilistul va spune: chiar dacă toate acțiunile noastre sunt determinate de demult, mai există o distincție importantă de făcut între acțiunile de lungă durată care sunt libere și acțiunile de lungă determinare care nu sunt libere. Iar o tehnică compatibilistă favorită pentru motivarea acestei distincții este aceea de a sublinia că, în chestiunile obișnuite ale vieții (în afara „sălii de filosofie”, adică), factorii pe care îi luăm în considerare pentru a judeca dacă o acțiune este făcută în mod liber nu au nimic de a face cu dacă determinismul este adevărat. În schimb, subliniază Compatibilistul, acordăm atenție dacă agentul în cauză este neconstrâns și este capabil să-și miște corpul în moduri normale, fără a fi supus unor puteri ciudate precum hipnoza sau controlul minții.[24]

— Carroll & Markosian 2010.

Ideea lui Arthur Eddington că liberul-arbitru se bazează pe incertitudinea cuantică este considerată în mod consensual drept eronată.[25] Ideea că indeterminismul a fost dovedit și validează liberul-arbitru este problematică.[26] Indeterminismul este de două feluri: epistemic (se referă la ce știu oamenii, mai exact limitele cunoașterii omenești) și ontologic sau metafizic (se referă la cum e realitatea în sine).[27]

Ideea că incertitudinea cuantică poate oferi temeiul liberului-arbitru este riscantă, deoarece mizează pe faptul nedovedit că interpretările indeterministe ale mecanicii cuantice vor câștiga disputa cu interpretările deterministe.[28]

Un criteriu al liberului-arbitru este principiul posibilităților alternative (putința de a fi putut face altfel în acea situație).[29] Acest criteriu nu a fost lipsit de obiecții.[29]

Filosoful marxist Étienne Balibar⁠(en)[traduceți] consideră că „ideologia liberului arbitru este centrală în concepția burgheză despre lege”.[30][31]

În psihologie

Un studiu vestit al neuropsihologului Benjamin Libet⁠(en)[traduceți] neagă că oamenii au liber-arbitru.[19][32]

Note

  1. ^ O'Connor, Timothy; Franklin, Christopher () [7 ianuarie 2002]. „Free Will”. Stanford Encyclopedia of Philosophy. ISSN 1095-5054. Accesat în . 
  2. ^ Adrian-Paul Iliescu, Mihaela Miroiu, Adrian Miroiu, Filosofie. Teme de studiu pentru licee și școli normale. Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1994, p. 44.
  3. ^ New Oxford American Dictionary (3 ed.), Free will. Overview. Oxford University Press, Online Version, 2015.
  4. ^ Frede, Michael (). „7. An Early Christian View on a Free Will: Origen”. În Long, A.A.; Sedley, David. A Free Will: Origins of the Notion in Ancient Thought (PDF). Berkeley: University of California Press. p. 103. ISBN 978-0-520-26848-7. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . The answer to the first question seems relatively easy. The Christians got their notion of a free will from Platonism and, most of all, from Stoicism. 
  5. ^ Linjamaa, Paul (). The Ethics of The Tripartite Tractate (NHC I, 5): A Study of Determinism and Early Christian Philosophy of Ethics. Brill. p. 119. doi:10.1163/9789004407763_005. ISBN 978-90-04-40775-6. The notion of free will is not discussed explicitly in the New and Old Testament. Nor are the technical terms used associated with the discourse on free will. 
  6. ^ Karamanolis, George (). The Philosophy of Early Christianity. Ancient Philosophies. 4. Taylor & Francis. p. unpaginated. ISBN 978-0-429-62823-8. Accesat în . Scripture not only lacks a discussion of all the important issues in this area but also lacks the relevant terminology, which early Christians employ in their writings. 
  7. ^ a b McGrath, Alister E. (). Christian Theology: An Introduction. Wiley. p. 351. ISBN 978-1-4443-9770-3. Accesat în . The term "free will" (translating the Latin liberum arbitrium) is not biblical, but derives from Stoicism. It was introduced into western Christianity by the second-century theologian Tertullian 
  8. ^ Jensen, Alexander S. (). Divine Providence and Human Agency: Trinity, Creation and Freedom. Routledge. p. 73. ISBN 978-1-317-14887-6. Accesat în . The authors apparently do not perceive the contradiction which the modern reader notices. 
  9. ^ Engberg-Pedersen, Troels (). Brouwer, René; Vimercati, Emmanuele, ed. Fate, Providence and Free Will: Philosophy and Religion in Dialogue in the Early Imperial Age. Brill. p. 106. ISBN 978-90-04-43638-1. Accesat în . 
  10. ^ Engberg-Pedersen 2020, p. 113.
  11. ^ Mulhern, J. J. (). „A Free Will: Origins of the Notion in Ancient Thought. Sather Classical Lectures 68 – Bryn Mawr Classical Review”. Bryn Mawr Classical Review. Accesat în . 
  12. ^ a b BeDuhn, Jason David (). Yates, Jonathan; Dupont, Anthony, ed. The Bible in Christian North Africa: Part I: Commencement to the Confessiones of Augustine (ca. 180 to 400 CE). Handbooks of the Bible and Its Reception (HBR). De Gruyter. p. 279. ISBN 978-1-61451-649-1. Accesat în . 
  13. ^ a b c McGrath 2011, p. 19.
  14. ^ McGrath, Alister E. (). Christian Theology: An Introduction. Wiley. p. 333. ISBN 978-1-118-86957-4. Accesat în . 
  15. ^ Barrett 2013, p. xxvii. . "[D]ivine monergism is the view of Augustine and the Augustinians. [...] Calvinism appeals to Augustine for its view of efficacious grace."
  16. ^ Barrett 2013, p. xxvii‌‌. . "[H]umanistic monergism is the view of Pelagius and Pelagianism".
  17. ^ Peterson & Williams 2004, p. 36. . "[T]he humanistic monergism of Pelagius."
  18. ^ Einstein, Albert; Calaprice, Alice; Dyson, Freeman (). The Ultimate Quotable Einstein (în engleză). Princeton University Press. p. 205. ISBN 978-0-691-20729-2. Accesat în . I am a determinist. As such, I do not believe in free will. The Jews believe in free will. They believe that man shapes his own life. I reject that doctrine philosophically. In that respect I am not a Jew. 
  19. ^ a b c d e f g h i j Nichols, Shaun (). „Great Philosophical Debates: Free Will and Determinism”. The Great Courses, The Teaching Company. Arhivat din original la . 
  20. ^ a b Kluz, Christopher. „Spinoza on Free Will and Freedom”. Internet Encyclopedia of Philosophy. ISSN 2161-0002. Accesat în . 
  21. ^ a b Steinberg, Justin () [21 aprilie 2008]. „Spinoza's Political Philosophy”. Stanford Encyclopedia of Philosophy. ISSN 1095-5054. Accesat în . 
  22. ^ Caruso, Gregg D. (). Rejecting Retributivism: Free Will, Punishment, and Criminal Justice. Law and the Cognitive Sciences. Cambridge University Press. p. 38. ISBN 978-1-108-66425-7. Accesat în . I believe with Schopenhauer: We can do what we wish, but we can only wish what we must. 
  23. ^ Viereck, George Sylvester (). Glimpses of the Great. Duckworth. p. 368. Accesat în . Practically, I am, nevertheless, compelled to act is if freedom of the will existed. If I wish to live in a civilized community, I must act as if man is a responsible being.  apud Popova, Maria (). „Einstein on Free Will and the Power of the Imagination”. The Marginalian. Accesat în . 
  24. ^ Carroll, John W.; Markosian, Ned (). „3.5. Compatibilism”. An Introduction to Metaphysics. Cambridge, UK ; New York: Cambridge University Press. p. 54. ISBN 978-0-521-82629-7. OCLC 491886038. 
  25. ^ Batten, A.H. (septembrie 1994). „A Most Rare Vision - Eddington's Thinking on the Relation Between Science and Religion”. Quarterly Journal of the Royal Astronomical Society (în engleză). 35 (3): 268. Bibcode:1994QJRAS..35..249B. Accesat în . 
  26. ^ Lewis, Peter J. (). „6.4. Free Will”. Quantum Ontology: A Guide to the Metaphysics of Quantum Mechanics. Oxford University Press. p. 146. ISBN 978-0-19-061879-7. Accesat în . 
  27. ^ Keuth, Herbert (). „14. Determinism versus Indeterminism”. The Philosophy of Karl Popper. Cambridge University Press. p. 263. ISBN 978-0-521-54830-4. Accesat în . 
  28. ^ Lewis, Peter J. (). „6.4. Free Will”. Quantum Ontology: A Guide to the Metaphysics of Quantum Mechanics. Oxford University Press. p. 146. ISBN 978-0-19-061879-7. Accesat în . 
  29. ^ a b Smith, Nathan D. (). Introduction to Philosophy. OpenStax. pp. 193–194. ISBN 978-1-951693-59-6. 
  30. ^ Ziarek, Ewa Płonowska (). „The Abstract Soul of the Commodity and the Monstrous Body of the Sphinx: Commodification, Aesthetics, and the Impasses of Social Construction”. Differences: A Journal of Feminist Cultural Studies. Indiana University Press. 16 (2): 96. ISSN 1040-7391. Accesat în . 
  31. ^ Ziarek, Ewa Płonowska (). „4. Abstract Commodity Form and Bare Life”. Feminist Aesthetics and the Politics of Modernism. Columbia University Press. p. 138. ISBN 978-0-231-53090-3. Accesat în . 
  32. ^ Libet, Benjamin (). „Unconscious cerebral initiative and the role of conscious will in voluntary action” (PDF). The Behavioral and Brain Sciences. 8 (4): 529–566. doi:10.1017/s0140525x00044903. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 

Bibliografie

  • Barrett, Matthew (). Salvation by Grace: The Case for Effectual Calling and Regeneration (în engleză). Phillipsburg: P & R Publishing. ISBN 978-1596386433. 
  • Peterson, Robert A.; Williams, Michael D. (). Why I am not an Arminian (în engleză). Downers Grove, IL: Intervarsity Press. ISBN 0-8308-3248-3. 

Vezi și

Legături externe

Content Disclaimer

Informasi ini disarikan dari Wikipedia dan disajikan kembali untuk tujuan edukasi. Konten tersedia di bawah lisensi CC BY-SA 3.0. Kami tidak bertanggung jawab atas ketidakakuratan data yang bersumber dari kontribusi publik tersebut.

  1. The information displayed on this website is sourced in part or in whole from Wikipedia and has been adapted for the purpose of restating it. We strive to provide accurate and relevant information, however:
  2. There is no guarantee of absolute accuracy. Wikipedia is an open, collaborative project that can be edited by anyone, so information is subject to change.
  3. It is not intended to constitute professional advice. The content displayed is for informational and educational purposes only. For important decisions (e.g., medical, legal, or financial), please consult a professional.
  4. Content copyright. Wikipedia is licensed under the Creative Commons Attribution-ShareAlike License (CC BY-SA). This means that content may be reused with appropriate attribution and shared under a similar license.
  5. Responsible use. Any risk arising from the use of information from this website is entirely the responsibility of the user.