Lester Bangs

Lester Bangs
Date personale
Născut[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Escondido⁠(d), California, SUA Modificați la Wikidata
Decedat (33 de ani)[1][5][6][2][3] Modificați la Wikidata
New York City, New York, SUA Modificați la Wikidata
Cauza decesuluiSupradoză Modificați la Wikidata
Cetățenie Statele Unite ale Americii Modificați la Wikidata
Ocupațiemuzician
jurnalist
scriitor
critic muzical[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba engleză[5] Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materGrossmont College[*][[Grossmont College (public community college in El Cajon, California, United States)|​]]  Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Leslie Conway „Lester” Bangs (n. , Escondido⁠(d), California, SUA – d. , New York City, New York, SUA)[7] a fost un jurnalist muzical, critic, autor și muzician american. A scris articole pentru revistele Creem⁠(d) și Rolling Stone, devenind cunoscut pentru influențat sa asupra criticismului rock.[8][9][10][11][12] Criticul muzical Jim DeRogatis⁠(d) l-a descris drept „cel mai mare critic rock al Americii”.[13]

Biografie

Bangs s-a născut în Escondido, California⁠(d), fiul lui Norma Belle (născută Clifton) și al lui Conway Leslie Bangs, șofer de camion.[14] Ambii părinți erau din Texas: tatăl său din Enloe⁠(d) și mama sa din Pecos County.[15] Norma Belle era de confesiune martor al lui Iehova. Conway a murit într-un incendiu când Leslie era copil. La vârsta de 11 ani, s-a mutat împreună cu mama sa în El Cajon⁠(d), tot în comitatul San Diego.[16] Acesta a fost influențat de generația beat (în special William S. Burroughs), de muzicienii John Coltrane și Miles Davis, de benzile desenate și literatura științifico-fantastică.[17] A fost asociat cu The San Diego Door⁠(d), un ziar clandestin⁠(d) de la sfârșitul anilor 1960.

Cariera

Rolling Stone

Bangs a devenit scriitor independent în 1969, după ce a citit un anunț în revista Rolling Stone în care se solicitau recenzii din partea cititorilor. Primul său articol acceptat a fost o recenzie negativă a albumului Kick Out the Jams⁠(d) al formației MC5⁠(d).[18]

Recenzia primului album al formației Black Sabbath publicată în Rolling Stone a fost extrem de negativă, considerându-i pe aceștia drept imitatori ai grupului Cream.[19]

La moartea artistei Janis Joplin în 1970 ca urmare a unei supradoze de droguri, Bangs menționa că „nu este tulburător doar faptul că astfel de decese premature au devenit ceva obișnuit, ci că le-am acceptat ca fiind ceva normal atât de repede”.[20]

În 1973, Jann Wenner⁠(d) l-a concediat pe Bangs pentru „insultarea muzicienilor” după o recenzie deosebit de dură a grupului Canned Heat.[21]

Creem

Bangs a început să lucreze pentru revista Creem din Detroit în 1970.[22] În 1971, a scris un articol despre Alice Cooper, iar la scurt timp după aceea s-a mutat la Detroit. Numit editor al revistei Creem în 1971,[23] Bangs s-a îndrăgostit de Detroit, numind orașul drept „singura speranță a muzicii rock” și a rămas acolo timp de cinci ani.[24]

La începutul anilor 1970, Bangs și alți scriitori din personalul Creem au început să folosească termenul punk rock pentru a desemna genul interpretat de formațiile de garage rock ale anilor 1960 și de formații mai contemporane precum MC5 și Iggy and the Stooges.[25][26] Articolele lor au schițat o parte din cadrul conceptual al mișcărilor punk și new wave, care au apărut în New York, Londra și în alte orașe în următoarea decadă.[27][28] Aceștia obișnuiau să scrie articole despre noile curente muzicale încă de la apariția lor și să abordeze exhaustiv fenomenul. Bangs era îndrăgostit de muzica noise⁠(d) a lui Lou Reed,[29], iar Creem a contribuit semnificativ la popularizarea unor artiști precum Reed, David Bowie, Roxy Music, Captain Beefheart, Blondie, Brian Eno și New York Dolls⁠(d) cu câțiva ani înainte ca aceștia să ajungă în presa mainstream. Bangs a scris eseul/interviul „Let Us Now Praise Famous Death Dwarves⁠(d)” dspre Reed în 1975.[30] Creem a fost, de asemenea, printre primele reviste care au publicat numeroase recenzii despre formațiile de hard rock și heavy metal precum Motörhead, Kiss, Judas Priest și Van Halen.

După ce a părăsit Creem în 1976, a continuat să scrie articole pentru The Village Voice⁠(d), Penthouse, Playboy, New Musical Express și multe alte publicații.

Moartea

Bangs a încetat din viață în New York City pe 30 aprilie 1982 la vârsta de 33 de ani. Era bolnav de gripă și a suferit o supradoză accidentală cu dextropropoxifen, diazepam și NyQuil.[31][32]

Conform biografiei Let It Blurt al autorului Jim DeRogatis, în ziua morții sale, Bangs a cumpărat o copie a albumul Dare⁠(d) al formației engleze de synthpop The Human League⁠(d). Mai târziu în acea noapte, prietenul lui Bangs l-a găsit inconștient pe o canapea în apartamentul său. DeRogatis menționa că „[Albumul] Dare se învârtea pe patefon, iar acul era blocat pe ultima canelură”.[33]

Stilul literar și criticismul cultural

Criticismul lui Bangs era plin de referințe culturale, nu numai la muzica rock, ci și la literatură și filozofie. Stilul său radical și confruntativ a influențat alți autori din punk rock și mișcările sociale/politice asociate genului.[34]

Fiind el însuși membrul unei formații, acesta apărea uneori pe scenă în timpul unor concerte susținute de diferite grupuri. La un moment dat, în timpul unui concert al formației The J. Geils Band⁠(d), Bangs s-a urcat pe scenă cu mașina de scris în mână și a început să scrie o recenzie a evenimentului în văzul tuturor.[35]

În 1979, Bangs a scris pentru The Village Voice⁠(d) un articol intitulat „The White Noise Supremacists” despre rasismul prezent pe scena muzicii punk. Acesta și-a reexaminat atât propriile acțiuni și cuvinte, cât și pe cele ale colegilor săi ca urmare a utilizării unor simboluri naziste, discursuri și imagini rasiste de către unele formații pentru „a șoca publicul⁠(d)”. Bangs a ajuns la concluzia că șocul generat de aceste imagini și discursuri provoacă indignare în rândul unor membri ai comunității, precizând că este stânjenit de faptul că a luat parte la aceste comportamente rasiste. De asemenea, a lăudat efortul activiștilor din Rock Against Racism⁠(d) și Rock Against Sexism⁠(d).[36][37]

În cultura populară

Lucrări

De Lester Bangs

  • Recenzia albumului Kick Out The Jams – Primul articol scris de Bangs pentru Rolling Stone
  • „How Long Will We Care?" Necrologul lui Elvis Presley. The Village Voice, 28 august 1977
  • „The Greatest Album Ever Made", Revista Creem (1976) — despre albumul Metal Machine Music⁠(d) de Lou Reed
  • „Stranded", (1979) — despre albumul Astral Weeks⁠(d) de Van Morrison
  • Blondie, Fireside Book, 1980. ISBN 0-671-25540-1, 91 p.
  • Rod Stewart, Paul Nelson & Lester Bangs, Putnam Group, 1981. ISBN 0-933-38808-7, 159 p.
  • Psychotic Reactions and Carburetor Dung: The Work of a Legendary Critic, colecție de eseuri, Greil Marcus, ed. Anchor Press, 1988. (ISBN 0-679-72045-6)
  • Main Lines, Blood Feasts, and Bad Taste: A Lester Bangs Reader, colecție de eseuri, John Morthland, ed. Anchor Press, 2003. (ISBN 0-375-71367-0)

Despre Lester Bangs

  • Let it Blurt: The Life and Times of Lester Bangs, America's Greatest Rock Critic, biografie, Jim Derogatis. Broadway Books, 2000. (ISBN 0-7679-0509-1).
  • How To Be A Rock Critic, piesă de teatru, Jessica Blank și Erik Jensen. Kirk Douglas Theater, Steppenwolf Theatre Company, Public Theater, more; 2015–2018.

Referințe

Note

  1. ^ a b „Lester Bangs”, Internet Movie Database, accesat în  
  2. ^ a b Lester Bangs, SNAC, accesat în  
  3. ^ a b Lester Bangs, Find a Grave, accesat în  
  4. ^ Lester Bangs, Internet Speculative Fiction Database, accesat în  
  5. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  6. ^ Lester Bangs, GeneaStar 
  7. ^ Christgau, Robert (). „Lester Bangs, 1948-1982”. The Village Voice. Accesat în . 
  8. ^ „Rock criticism”. britannica.com. Accesat în . 
  9. ^ Amanda Petrusich. „Lester Bangs and the Soul of Rock Criticism”. The New Yorker. Accesat în . 
  10. ^ Lindberg, Ulf; Gudmundsson, Gestur; Michelsen, Morten; Weisethaunet, Hans (2005). Rock Criticism from the Beginning: Amusers, Bruisers, and Cool-Headed Cruisers. Ed. Ulf Lindberg. Peter Lang, International Academic Publishers. p. 176. ISBN: 0-8204-7490-8, ISBN: 978-0-8204-7490-8.
  11. ^ Maria Bustillos. „Lester Bangs: Truth-teller”. The New Yorker. Accesat în . 
  12. ^ SASHA FRERE-JONES. „Lester Bangs, the '70s' best rock critic?”. The Slate. Accesat în . 
  13. ^ Garner, Dwight (). „High Fidelity”. The New York Times. Accesat în . 
  14. ^ Derogatis, Jim (). Let It Blurt: The Life and Times of Lester Bangs, America's Greatest Rock Critic. New York: Broadway Books. pp. 3–4. ISBN 0767905091. 
  15. ^ „My Highschool Days With Lester Bangs”. San Diego Reader. . Accesat în . 
  16. ^ Mendoza, Bart. „Lester Bangs: The El Cajon Years”. San Diego Troubador. Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ Bustillos, Maria. "Lester Bangs: Truth-teller," The New Yorker (Aug. 21, 2012).
  18. ^ LESTER BANGS. „Recenzie - Kick Out The Jams”. Rolling Stone. Accesat în . 
  19. ^ „Album Review Black Sabbath - 'Black Sabbath'”. Rolling Stone. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ Jackson, Buzzy (). A Bad Woman Feeling Good: Blues and the Women Who Sing Them. New York: W. W. Norton. p. 234. ISBN 0393059367. Accesat în . .
  21. ^ DeRogatis, Jim. Let It Blurt. p. 95.
  22. ^ Bustillos, Maria. "Lester Bangs: Truth-teller," The New Yorker (Aug. 21, 2012).
  23. ^ Harrington, Joe (2002). Sonic Cool: The Life & Death of Rock 'n' Roll (1st ed.). Milwaukee, Wisconsin: Hal Leonard. p. 226. ISBN: 0-634-02861-8.
  24. ^ Holdship, Bill (January 16, 2008). "Sour Creem: The Life, Death and Strange Resurrection of America's Only Rock 'n' Roll Magazine". Arhivat în , la Wayback Machine. Metro Times (Detroit, Michigan). Retrieved 3 January 2013.
  25. ^ Bangs, Lester (2003). Psychotic Reactions and Carburetor Dung. Anchor Books. pp. 8, 56, 57, 61, 64, 101 (reprints of articles originally published in 1971 and 1972 and referring to garage bands such as the Count Five and the Troggs as "punk"); p. 101 (associating Iggy and Jonathan Richman of the Modern Lovers with the Troggs and their ilk as "punk"); pp. 112–113 (describing the Guess Who as "punk"—the Guess Who had made recordings as a garage rock outfit in the mid-60s, such as their hit version of "Shakin' All Over" in 1965); p. 8 (general statement about "punk rock" (garage) as a genre: "then punk bands started cropping up who were writing their own songs but taking the Yardbirds' sound and reducing it to this kind of goony fuzztone clatter  ... oh, it was beautiful, it was pure folklore, Old America, and sometimes I think those were the best days ever)"; p. 225 (reprint from an article originally published in the late 70s refers to garage bands as "punk"
  26. ^ Marsh, D. Creem. May 1971 (review of live show by ? & the Mysterians Marsh describing their style as "a landmark exposition of punk rock.").
  27. ^ Punk: The Whole Story. ed. M. Blake. 2006 Mojo Magazine, 2006. In the opening article, "Punk Rock Year Zero," the writer and former member of early Sex Pistols lineup Nick Kent discusses the influence of Lester Bangs on punk concept and aesthetic.
  28. ^ Gray, M. (2004). The Clash: Return of the Last Gang in Town. Hal Leonard. p. 27 - Gray discusses how in the early 70s, while his mother was living overseas (in Detroit), she would send Mick Jones (later of the Clash) copies of Creem magazine, and how writings by Bangs and others using the term punk rock influenced him.
  29. ^ Gere, Charlie. (2005). Art, Time and Technology: Histories of the Disappearing Body. Berg. p. 110.
  30. ^ DeRogatis, Jim (). Milk It: Collected Musings on the Alternative Music Explosion of the '90s. Da Capo Press. p. 188. ISBN 9780306812712. Accesat în . Lester Bangs dead OR died OR death. 
  31. ^ Wallace, Amy; Manitoba, Handsome Dick. The Official Punk Rock Book of Lists. Hal Leonard. p. 56.
  32. ^ Kent, Nick (). „The Life and Work of Lester Bangs”. The Guardian. Accesat în . 
  33. ^ DeRogatis, Jim. Let It Blurt. p. 233.
  34. ^ Bustillos, Maria. "Lester Bangs: Truth-teller," The New Yorker (Aug. 21, 2012).
  35. ^ Maconie, Stuart (). Cider with Roadies. London: Random House. p. 227. ISBN 0-09-189115-9. 
  36. ^ Bangs, Lester (). Marcus, Greil, ed. Psychotic Reactions and Carburetor Dung: The Work of a Legendary Critic: Rock 'n' Roll as Literature and Literature as Rock 'n' Roll. Anchor Press. p. 282. ISBN 0-679-72045-6. 
  37. ^ Bangs, Lester (aprilie 1979). „The White Noise Supremacists” (PDF). The Village Voice. Accesat în . 
  38. ^ Browne, David (). „Lester Bangs Play 'How to Be a Rock Critic' Captures Writer's Wild Spirit - Off-Broadway production starring Erik Jensen invites audience into Bangs' world”. Rolling Stone (în engleză). Accesat în . 
  39. ^ Amanda Petrusich. „Lester Bangs and the Soul of Rock Criticism”. The New Yorker. Accesat în . 

Surse

Legături externe