Kyōko Kagawa s-a născut la 5 decembrie 1931 în orașul Asō (azi parte a orașului Namegata) din prefectura Ibaraki, a crescut la Tokyo și a dorit să devină balerină.[2] Destinul ei s-a schimbat atunci când, la vârsta de 17 ani, a câștigat un concurs de frumusețe organizat de ziarul Tokyo Shimbun și a fost observată de reprezentanții companiei de producție de filme Shintōhō, care au angajat-o.[3] Ea a început o carieră de actriță sub îndrumarea regizorului Kōji Shima care i-a oferit un prim rol în filmul Mado kara tobidase (窓から飛び出せ,Mado kara tobidase?1950).[2][3][4] Dacă primele sale roluri au fost cele ale unor fete tinere și inocente, regizorii i-au observat rapid potențialul și au început să-i ofere roluri mai consistente.[2]
Kyōko Kagawa a avut roluri semnificative în Guvernatorul Sansho (1952) al lui Kenji Mizoguchi și Mama (1952) al lui Mikio Naruse și a devenit celebră pentru rolul ei din filmul Voyage à Tokyo (東京物語,Tōkyō monogatari?, 1953) al lui Yasujirō Ozu.[5][2] În toate aceste trei filme a avut interpretări desăvârșite, după cum sublinia istoricul de film Stuart Galbraith IV, deși avea mai puțin de 22 de ani.[6] Actrița a dovedit calități atât pentru filmele istorice, cât și pentru filmele moderne, o calitate rară pentru actrițele japoneze care erau distribuite în mod obișnuit în doar unul din cele două tipuri de filme.[6]
A jucat într-o gamă largă de filme de la comedii ușurele și melodrame (precum Onnagogoro dare ka shiru (1951), primul din cele 13 filme în care a jucat alături de Toshiro Mifune) până la filme istorice (precum Yagyu Bugeiko (1957-1958) și Nippon Tanjo ale lui Hiroshi Inagaki).[6] Kagawa a devenit una dintre actrițele obișnuite ale filmelor lui Akira Kurosawa[7] și a jucat rolul femeilor iubite de Toshiro Mifune, actorul favorit al lui Kurosawa, în mai multe rânduri.[8] Kurosawa i-a oferit roluri în patru filme: The Bad Sleep Well (1960), High and Low (1963), Barbă Roșie (1965)[4] și Madadayo (1993).[6]
Kyōko Kagawa s-a căsătorit în 1963, iar doi ani mai târziu, în 1965, s-a mutat la New York împreună cu soțul ei jurnalist și cu copilul lor în vârstă de trei ani.[2][4] Când a revenit în Japonia în 1968, industria cinematografică se schimbase într-o oarecare măsură și ea a apărut mai mult în producțiile de televiziune decât în filmele de cinema.[2]
Cariera ei s-a întrerupt din nou în anii 1980, dar Kagawa a început din nou să joace în filme în anii 1990,[2] sub îndrumarea lui Kei Kumai, a lui Akira Kurosawa în Madadayo (1993)[6] sau a lui Hirokazu Kore-eda în After Life (ワンダフルライフ,Wandafuru raifu?, 1998). Unul dintre ultimele roluri cunoscute este cel al soției profesorului Uchida din Madadayo, un rol important, chiar dacă nu avea multe replici, și pe care actrița l-a interpretat „strălucit”, după opinia lui Stuart Galbraith IV.[7] Kyōko Kagawa figurează în distribuția a 118 filme.[1]
O expoziție și o retrospectivă cuprinzând 45 de filme i-au fost dedicate actriței Kyōko Kagawa în perioada 13 septembrie - 25 decembrie 2011 la Muzeul Național de Artă Modernă din Tokyo.[2][4]
Filmografie selectivă
1950: Mado kara tobidase (窓から飛び出せ,Mado kara tobidase?), regizat de Kōji Shima
1950: Quatre sœurs (Bruine de neige) (細雪,Sasameyuki?), regizat de Yutaka Abe - sora lui Itakura