Kung Fu Panda este o franciză media americană de animație care a început cu filmul lungmetraj de animație cu același nume în 2008, produsă de DreamWorks Animation. Urmărind aventurile personajului titular Po Ping (dublat în principal de Jack Black și Mick Wingert), un panda mare care este ales la întâmplare să devină Războinicul Dragon din profeții și devine mai târziu un maestru Kung Fu, franciza este plasată într-o versiune fantastică de genul wuxia a Chinei antice populată de animale antropomorfice. Deși statutul său este luat la început în derâdere, Po se dovedește a fi vrednic în timp ce se străduiește să își împlinească destinul și își descoperă trecutul alături de noii lui prieteni.
Primele două filme ale francizei au fost nominalizate la Premiile Oscar pentru cel mai bun film de animație și de asemenea la numeroase Premii Annie, iar primul său serial de televiziune a câștigat 11 Premii Emmy. Filmele au fost succese comerciale și critice[1] iar al doilea film a fost filmul cu cele mai mari încasări regizat de o singură femeie (Jennifer Yuh Nelson) până la Femeia fantastică (2017). Franciza este de asemenea populară în China ca o interpretare occidentală extraordinară a genului de filme wuxia.[2]
Kung Fu Panda: Showdown of Legendary Legends (2015)
Brawlhalla (2021)
Spectacol de arenă
Regizat de regizorul internațional de entertainment Franco Dragone – cunoscut cel mai bine pentru Le Reve și House of the Dancing Waters – Kung Fu Panda: Arena Spectacular este un spectacol de arenă live în progres prezentând personaje din Kung Fu Panda. Combinând circ și acrobații chinezești dar și efecte de arenă de spectacol, producția a fost plănuită să se lanseze în același timp cu Kung Fu Panda 2.[3] După un tur de casting în multiple orașe în 2010,[4] producția a fost închisă până spre sfârșitul lui 2011 când un nou set de audiții au fost anunțate pentru anul viitor.[5] Totuși, la scurt timp înainte de audițiile din ianuarie 2012, s-a anunțat că atât Franco Dragone cât și DreamWorks au amânat deschiderea spectacolului live, anulând toate audițiile.[6] Nimic nu s-a mai anunțat de atunci.
Atracții
O zonă tematică, Po's Kung Fu Garden, a fost deschisă în 2012 la DreamWorks Experience, una dintre zonele tematice din parcul australian de distracții Dreamworld. Din 2012, Po's Kung Fu Garden este alcătuit doar din o mică zonă de oportunitate de fotografiere cu Po. La sfârșitul lui 2012 plimbări și atracții adiționale au fost adăugate.
O atracție multisenzorială bazată pe Kung Fu Panda a fost deschisă în 2018 la Universal Studios Hollywood.[7]
O zonă de joacă pentru copii cu tema Kung Fu Panda a fost deschisă la DreamWorks Water Park pe 1 octombrie 2020.[8]