Josef Salvat a crescut la Sydney și a învățat de copil să cânte la pian. A început mai ales cu muzică clasică, dar apoi, influențat de muzica din anii 80 ai părinților săi, s-a orientat spre muzică pop și și-a scris propriile piese.[2] Ulterior a început sa studieze dreptul la Universitatea din Sydney, dar apoi a decis să urmeze cariera de muzician. A petrecut ceva timp la Barcelona și a plecat la sfârșitul anului 2009 la Londra cu câteva demo-uri, pentru a găsi un manager și a începe în activitatea muzicală.[3] De asemenea, el a postat câteva dintre melodiile sale pe Internet.
Australianul, care acum locuiește permanent în capitala engleză, a atras atenția pentru prima dată în 2013, cu publicarea This Life pe pagina sa Soundcloud, care a apărut și ca primul maxi single puțin mai târziu. Piesa Hustler, aparută trei luni mai târziu, o nouă înregistrare a unei melodii care fusese deja realizată în 2010,[4] a primit recenzii pozitive în presa muzicală și a fost vizionată de peste o jumătate de milion de ori.
Salvat, care are contract cu Sony / Columbia, a produs primul său EP real cu Rich Cooper și Gustave Rudman în calitate de producători. Pe lângă This Life, conține trei înregistrări mai noi, inclusiv un cover Diamonds, a cântărețeiRihanna, pe care a ales-o și pentru că a fost co-compusă de australiana Sia Furler.[5] Sony a folosit versiunea sa în publicitatea pentru o televiziune 4K Ultra HD,[6][7] după care a intrat în topurile din Germania și Anglia în noiembrie 2014. A avut cel mai mare succes în Franța, unde a terminat pe locul doi. [8]