Johan Huizinga (n. 7 decembrie1872, Groningen – d. 1 februarie1945, De Steeg, lângă Arnhem) a fost un istoric, profesor și eseist din Țările de Jos. A studiat literatura orientală la Groningen, apoi la Leipzig, afirmându-se în 1897 cu o teză despre teatrul indian. În 1897–1905 predă istoria la o școală din Haarlem.
După succesul înregistrat cu volumul Originile orașului Haarlem (1905), este numit profesor de istorie medievală și contemporană la Universitatea din Groningen. Din 1915 până în 1942 este profesor la Universitatea din Leiden. În 1938 este ales vicepreședinte al Comitetului internațional pentru cooperare intelectuală al Ligii Națiunilor.
Arestat de naziști în 1941, este eliberat în 1942, dar i se interzice să revină la Leiden. Moare la De Steeg, la 1 februarie 1945.
Willem Otterspeer: Reading Huizinga. Amsterdam University Press, 2010. ISBN 978-90-8964-180-9
Jo Tollebeek: "At the crossroads of nationalism: Huizinga, Pirenne and the Low Countries in Europe," European Review of History (2010) 17#2 pp 187–215
Donald R. Kelley: Fortunes of history. Historical inquiry from Herder to Huizinga. New Haven, Yale University Press, 2003. ISBN 0-300-09578-3
Johan Huizinga 1872-1972. Papers delivered to the Johan Huizinga Conference Groningen 11-15 december 1972. Ed. by W.R.H. Koops ... [et al.] The Hague, Nijhoff, 1973. ISBN 90-247-1609-8