În 1377, un an înaintea morții sale, împăratul Carol al IV-lea a împărțit puterea și teritoriile conform obiceiului din acele timpuri, cu fiii și nepoții săi. Astfel fiii lui Ioan Henric, Jobst și Procop, au primit Margrafiatul Moraviei.[6] Datorită acestei posesiuni comune cei doi s-au aflat permanent în conflict.
Jobst a fost un politician agil, dornic de putere și dispus să-și schimbe opiniile și orientarea pentru a-și atinge obiectivele. După moartea împăratului Carol al IV-lea, în timpul disputelor din familia de Luxemburg, el a avut o poziție cheie din punct de vedere financiar, pe care a folosit-o pentru atingerea scopurilor sale politice ambițioase.[7] Prima ocazie de a-și mări posesiunile i-a fost oferită de vărul său Sigismund, fiul cel mic al împăratului Carol al IV-lea care aspira la coroana Ungariei. În 1388 Jobst i-a împrumutat o sumă de bani imensă pentru acea vreme (565 263 de guldeni) primind în schimb pe 22 mai 1388[8] ca gaj, Margrafiatul Brandenburg care a rămas în posesia sa până la sfârșitul vieții, împreună cu drepturile de principe elector.[9] Documentele vremii dovedesc că Jobst a condus direct Marca de Brandenburg (nu prin reprezentanți ca familia de Luxemburg) și s-a implicat, printre altele, în reformarea administrației acesteia.[10]
După ce l-a ajutat pe Sigismund să urce pe tronul Ungariei în 1387, în 1402 cei doi au rupt alianța. În 1397 Jobst a fost înfeundat cu Margrafiatul Brandenburg, pe care îl stăpânea încă din 1388.[7] În 1383 și 1391, prin subvenții acordate lui Venceslau, Jobst a obținut și Vicariatul imperial în Italia fapt care de altfel a rămas fără efecte.[7]
Jobst al Moraviei (Codex Gelnhausen, secolul al XV-lea)
Jobst a jucat un rol decisiv în alianțele aflate în continuă schimbare, încheiate în principal cu Sigismund al Ungariei, cu Habsburgii, cu Wilhelm de Meissen și mai ales cu puternica frondă nobiliară a Boemiei, alianțe opuse în mare parte lui Procop, fratele și coregentul lui Jobst în Moravia, opuse puternicei influențe a Ioan de Görlitz la curtea din Praga și în cele din urmă opuse regelui Venceslau însuși.[11]
Pe 8 mai 1394 Jobst împreună cu nobilii Boemiei l-au capturat pe regele Venceslau și l-au ținut prizonier în castelul Wildberg de lângă Linz.[12] Venceslau a fost eliberat abia după intervenția fratelui său, Ioan de Görlitz, dar în condiții dificile pe care nu le-a respectat. După înfrângerea suferită la Nicopole în 1396, Sigismund al Ungariei l-a înfeudat pe Jobst cu Margrafiatul Brandenburg în 1397 cu scopul de a păstra susținerea acestuia. Margrafiatul Brandenburg a rămas în posesia lui Jobst până la moartea sa. Jobst și Sigismund, l-au obligat din nou pe Venceslau să accepte cererile nobilimii boeme în 1396.[12]
Venceslau l-a capturat pe Jobst, dar a trebuit să-l elibereze o săptămână mai târziu. După ce Venceslau a aflat că Jobst și-a ucis favoriții de la curte, Jobst a fost expulzat din Praga. După moartea lui Ioan de Görlitz, domeniile sale Görlitz și Luzacia au fost preluate de Jobst care a concurat politic și militar cu Sigismund pentru tronul Boemiei.[13] După retragerea lui Sigismund din Boemia, vechile conflicte au luat sfârșit, iar Jobst a ajuns la o înțelegere cu nobilii din Praga, înțelegere care, desigur, a fost scump plătită.[13]
În 1401, susținut de nobilimea boemă și de margraful Wilhelm de Meissen, Jobst s-a îndreptat spre Praga. Negocierile purtate chiar înainte de a ataca orașul, i-au asigurat lui Jobst stăpânirea Luzaciei pe toată durata vieții și alte compensații financiare. În schimb, el a jurat loialitate veșnică lui Venceslau care fusese detronat ca rege romano-german în 1400 însă continua să revendice tronul Boemiei.
În 1405 a murit margraful Procop și Jobst a încheiat un nou acord cu Venceslau pentru dreptul de a conduce toată Moravia, jurând din nou acestuia loialitate veșnică.
Alegerea ca rege romano-german
După moartea regelui Rupert la 18 mai 1410, Jobst a fost unul dintre cei doi candidați la tronul romano-german alături de Sigismund, fratele lui Venceslau.
Câteva luni mai târziu, pentru prima dată după 1314, Sfântul Imperiu Roman s-a confruntat din nou cu dificila situație a unor alegeri viciate în care nu s-a ajuns la un rezultat clar. O parte dintre principii electori l-au ales pe Sigismund ca rege romano-german pe 20 septembrie 1410 la Frankfurt. Cealaltă parte a principilor electori l-au ales rege pe Jobst printr-o procedură formală la 1 octombrie 1410. Totuși în scurt timp a avut loc o nouă alegere datorită morții subite a lui Jobst pe 18 ianuarie 1411 (s-a presupus că a fost otrăvit). Sigismund a fost ales rege romano-german pe 27 octombrie 1411.[12]
Căsătorie și descendenți
Jobst a fost căsătorit cu Elisabeta de Oppeln, o fiică a ducelui Vladislav al II-lea de Oppeln și a primei sale soții, Elisabeta. Din căsătoria lui Jobst cu Elisabeta nu au rezultat copii.
^ abcGerhard Hartmann, Karl Schnitt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschichte., Editura Marix, Wiesbaden 2006, ISBN 978-3-86539-074-5, p. 452.
Berthold Bretholz: Zur Biographie des Markgrafen Jodok von Mähren., în: Zeitschrift des Vereins für Geschichte Mährens und Schlesiens 3 (1899), pp. 237–265.
Julius Heidemann: Die Mark Brandenburg unter Jobst von Mähren (versiune online), 1881.
Christian Hesse: Synthese und Aufbruch (1346–1410). (Gebhardt: Handbuch der deutschen Geschichte., vol. 7b, Editura Klett-Cotta, Stuttgart 2017, ISBN 978-3-608-60072-8.
Jaroslav Mezík: Die Finanzen des mährischen Markgrafen Jost (1375–1411)., în: Prečan, Vilém (ed.): Acta Creationis.Unabhängige Geschichtsschreibung in der Tschechoslowakei 1969–1980., Congresul de Științe Istorice, București 1980, pp. 69–91.
Václav Štěpán: Moravský markrabě Jošt (1354–1411)., Brno 2002 (biografie).
Gerhard Hartmann, Karl Schnitt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschichte., Editura Marix, Wiesbaden 2006, ISBN 978-3-86539-074-5.
