Noverre s-a născut la Paris, la 29 aprilie 1727, într-o familie de protestanți. Tatăl său era originar din Lausanne și, după prăbușirea lui Carol XII, în armata căruia servise ca adjutant, se stabilise în capitala Franței, probabil ca angajat în garda de elvețieni a palatului. Mama sa era franțuzoaică, originară din Picardia.
Noverre fusese destinat de către părinții săi carierei militare, dar el a dorit să devină dansator. Profesor de coregrafie i-a fost Louis Dupre, dansator talentat și un reputat creator de balete; ca elev și ulterior ca profesionist, o vizita deseori pe Marie Salle, cu care avea îndelungi discuții asupra problemelor dansului. Dupre i-a înlesnit în primăvara anului 1743 angajarea la Opera comică, deschisă de Jean Monnet, cu ocazia bâlciului anual de la St.Laurent.
În toamna aceluiași an, Noverre a dansat un menuet împreună cu colega sa Puvigne de Fontainebleau în fața lui Ludovic al XV-lea.
Probabil spre finele anului 1743 sau la începutul anului următor a plecat la Berlin, în trupa lui F.M.Lany, dansator și coregraf strălucit, care fusese chemat de Frederic cel Mare să organizeze spectacolele de balete ale curții. În capitala Prusiei a cunoscut-o pe Barbara Campanini (La Barberina), dansatoare deosebit de apreciată, care, după ce a studiat în Italia, fusese și eleva lui John Rich la Londra și practica, de asemenea, pantomima.
Noverre dansează apoi la Dresda și Strasbourg. În 1750 lucrează ca maestru de balet la Lyon și Marsilia, iar în 1754 e angajat la Opera comică din Paris. În acești ani, s-a manifestat ca un apreciat autor de balete, primul dintr-o lungă serie fiind Sărbători chinezești. În 1755, Noverre a plecat la Londra chemat de celebrul actor englez, David Garrick, ca să prezinte baletul Sărbători chinezești la Teatrul Drury Lane. Întors în Franța cu supranumele de Shakespeare al dansului, pe care i-l dăduse Garrick, Noverre reprezintă în 1757, la Lyon, baletele Capriciile Galateii, Toaleta lui Venus, Sărbătorile și Geloziile din serai.
La întrebarea ce este baletul? pe care și-o puneau mulți teoreticieni, Noverre căutase un răspuns în doctrina lui Aristotel și afirma că baletul, de orice tip ar fi, trebuie, ca și poezia, să aibă două părți: una calitativă iar cealaltă cantitativă. Baletul este însă și un tablou sau o suită de tablouri reunite printr-un subiect; scena este pânza pe care autorul își așterne ideile; muzica, decorurile și costumele alcătuiesc culorile; coregraful baletului este pictorul acestui tablou. Când este bine compus, baletul este o pictură vie a moravurilor, obiceiurilor, costumelor și pasiunilor, în care există un grad de tensiune pe care cuvintele nu-l ating sau, mai degrabă, pentru care nu există cuvinte. Atunci intervine dansul în acțiune.
