Hillis Miller s-a născut în Newport News, Virginia. El este fiul lui J. Hillis Miller Sr., un pastor baptist,[9] profesor universitar și administrator, care a îndeplinit funcția de președinte al Universității Florida. Miller a absolvit Colegiul Oberlin (B.A. „summa cum laude”, 1948) și Universitatea Harvard (masterat în 1949 și doctorat în 1952). Miller este căsătorit și are trei copii.
Cariera
Miller a fost un important cercetător literar și umanist specializat în literatura victoriană și modernistă, cu un interes deosebit față de etica lecturii și de lectură ca act cultural. Din 1952 până în 1972, Miller a predat la Universitatea Johns Hopkins. În acest timp, Miller a fost puternic influențat de colegul profesor și criticul literar belgian Georges Poulet, precum și de Școala de critică literară de la Geneva, pe care Miller a caracterizat-o drept „conștiința conștiinței altuia, transpunerea universului mental al unui autor în spațiul interior al minții criticului”.[10]
În 1972 s-a transferat la Universitatea Yale, unde a predat timp de paisprezece ani. La Yale, el a lucrat alături de proeminenții critici literari Paul de Man și Geoffrey Hartman, cei trei fiind cunoscuți în mod colectiv ca formând așa-numita Școală deconstructivistă de la Yale, în contradicție cu proeminentul și influentul teoretician Harold Bloom. În calitate de proeminent deconstrucționist american, Miller definește mișcarea ca reprezentând căutarea „în textul în cauză a firului care va desluși totul”[11] și menționează că există mai multe straturi pentru orice text, atât un strat clar de suprafață, cât și un substrat compensator profund:
e de-o parte, „citirea clară și univocă” conține întotdeauna „lectura deconstructivistă” ca un parazit criptat în interiorul ei. Pe de altă parte, lectura „deconstructivistă” nu se poate elibera prin niciun mijloc de lectura metafizică pe care o presupune că o contestă.[12]
În 1986, Miller a părăsit Universitatea Yale pentru a lucra la University of California, Irvine, unde a fost urmat mai târziu de colegul său de la Yale Jacques Derrida.[13] În același an, el a îndeplinit funcția de președinte al Modern Language Association (Asociației de Limbi Moderne) și a fost onorat de MLA cu un premiu pentru întreaga carieră în anul 2005.[14] Atât la Yale, cât și la UC Irvine, Miller a fost mentorul unei întregi generații de critici literari americani, printre care și teoreticiana Eve Kosofsky Sedgwick.[15]
În ultimii săi ani de viață a fost profesor cercetător emerit de literatură engleză și literatură comparată la University of California, Irvine.[16]
Robert Magliola. Appendix ii, in Derrida on the Mend. W. Lafayette: Purdue Univ. Press, 1983; 1984; rpt. 2000. Magliola, pp. 176–187, demonstrates deconstructive literary criticism as it was practiced in the U.S.A. circa 1970s-1980s, but also argues that J. Hillis Miller seems not to exploit the full implications of Derridean deconstruction (see in particular pp. 176–77 and 186-87).
Vincent B. Leitch, ed., “Georges Poulet.” The Norton Anthology of Theory and Criticism, New York: W.W. Norton & Company, 2001, pp. 1318–1319.
