Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.
În prima parte a filmului, produsă în anul 1944 sub regia lui Serghei Mihailovici Eisenstein, este prezentată urcarea pe tron și încoronarea la vârsta de 16 ani a lui Ivan al IV-lea ca țar al Rusiei. Noul țar dă de știre norodului că el va apăra Rusia față de puterile străine. Urmează ceremoniile de căsătorie cu prințesa Anastasia Romanovna, dar festivitatea este tulburată de o revoltă a populației, care va fi potolită de țar. Tânărul țar pornește război contra hanatuluitătar și trupele ruse ocupă Kazanul, capitala hanatului. După moartea țarinei, Ivan devine evlavios, crezând că moartea ei este o pedeapsă cerească pentru faptele lui. El vrea să abdice și să părăsească Moscova, numai rugămințile norodului îl înduplecă să rămână mai departe ca țar.
În partea a doua a filmului, produsă de același regizor, dar distribuită abia în anul 1958, este prezentată perioada de domnie a țarului după întoarcerea sa la Moscova. În acea perioadă el a introdus reformele care au dus la centralizarea puterii monarhului în detrimentul privilegiilor boierilor.
Proiectul original includea trei părți ale filmului despre viața lui Ivan al IV-lea: prima parte a fost produsă și distribuită în 1944, partea a doua (intitulată inițial Complotul boierilor[1]) a fost filmată în 1946, dar a fost oprită de către cenzura sovietică și distribuită abia în 1958 (la zece ani după moartea regizorului Serghei Eisenstein), iar partea a treia, începută în 1947, nu a fost finalizată din cauza decesului regizorului în 1948, fiind filmate doar câteva secvențe.
^Boeriu, Doina; Pop-Vulcănescu, Rodica; Corciovescu, Cristina; Rîpeanu, Bujor T.; Creangă, Ioana. SECOLUL CINEMATOGRAFULUI. București, 1989: Editura Științifică și Enciclopedică. p. 260.
Eisenstein, Mikhaiilovich, Sergeii et al. The Film Sense. San Diego: Harcourt Brace Jovanovich, 1975. ISBN 978-0-15-630935-6
Eisenstein, Sergei and Jay Leyda. Film Form. San Diego: Harcourt Brace Jovanovich, 1949. ISBN 0-15-630920-3
Ejzenstejn, Sergej et al. The Eisenstein Reader. London: British Film Institute, 1998. ISBN 0-85170-675-4
Neuberger, Joan. Ivan the Terrible. London: I.B. Tauris, 2003.
Nesbet, Anne. Savage Junctures: Sergei Eisenstein and the Shape of Thinking. City: I.B.Tauris, 2003. ISBN 978-1-85043-330-9
Minturn, Neil. The Music of Sergei Prokofiev. New Haven: Yale University Press, 1997. ISBN 0-300-06366-0
Thompson, Kristin. Eisenstein's "Ivan the Terrible": A Neoformalist Analysis. Princeton: Princeton University Press, 1981. ISBN 0-69110-120-5
Tsivian, Yuri. Ivan the Terrible. London: B.F.I. Publishing, 2002. ISBN 0-85170-834-X