În anul 1942 a fost numit profesor titular la Catedra de patologie generală și medicină experimentală a Facultății de Medicină din Iași pe care a condus-o până în 1965. Din 1950 până în 1963 a fost directorul Institutului de Cercetări Medicale din cadrul Filialei Iași a Academiei Române, activitatea sa de cercetare axându-se pe studiul fiziopatologiei metabolismului și nutriției și urmărind problemele bolilor carențiale (în special a avitaminozelor și a pelagrei), farmacodinamia acidului nicotinic, fiziopatologia bolilor cronice degenerative cardiovasculare și hepatice.[2][3]
