Ioana Sofia de Bavaria (n. 1373 sau 1377 – d. 28 iulie 1410, Viena) aparținând Casei de Wittelsbach, a fost ducesă de Austria prin căsătoria cu Albert al IV-lea de Habsburg.[1]
Ioana Sofia a fost fiica cea mai mică a ducelui Albert I de Straubing-Holland și a primei sale soții, Margareta de Brieg.[1]
În 1381 prin logodna Ioanei, în vârsta de 4 ani, cu Albert al IV-lea al Austriei s-a pus capăt unei dispute dintre tatăl ei și Albert al III-lea al Austriei, viitorul ei socru. Albert I de Straubing-Holland a fost de acord să plătească 10 000 de pfennigi de Praga drept zestre pentru fiica sa dând drept garanție Cetatea Natternberg și orașul Deggendorf. Nunta a avut loc pe 24 aprilie 1390 la Viena.
Din această căsătorie au rezultat doi copii:
Albert al IV-lea, soțul Ioanei Sofia, a devenit duce al Austriei în 1395, după moartea tatălui său, însă și el a murit în 1404. Ioana Sofia i-a supraviețuit doar șase ani. Ea nu a trăit pentru a vedea căsătoria fiicei sale cu Henric de Bayern-Landshut în 1412 și intervenția fiului ei în disputa cu privire la moștenirea teritoriilor Straubing ale familiei Wittlesbach, pretinse datorită descendenței sale din Albert I al Bavariei.
Note
- ^ a b Brigitte Sokop: Stammtafeln europaischer Herrscherhauser (partea A: Arbori genealogici). Editura Böhlau, Viena 1989, ISBN 9783205051602, p.16.
- ^ Brigitte Sokop: Stammtafeln europaischer Herrscherhauser (partea A: Arbori genealogici). Editura Böhlau, Viena 1989, ISBN 9783205051602, p.6.
Bibliografie
- Brigitte Sokop: Stammtafeln europaischer Herrscherhauser (partea A: Arbori genealogici), Editura Böhlau, Viena 1989, ISBN 9783205051602.
- Hans und Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena 1994, ISBN 978-3-85001-485-4, p. 62.