A avut studii dramaturgice și a lucrat până în 1964 la Teatrul Național Craiova, când a dat interviu pentru angajare la Radio România.[4] De la radio a trecut pe poziție de crainic de televiziune la Televiziunea română unde a prezentat în 1969 a doua ediție a Festivalului de muzică ușoară Cerbul de Aur.[5] În 1969 a emigrat în Israel, de unde a contactat redacția radio Europa Liberă. În 1970 s-a stabilit în Germania, la München, unde a fost redactor al departamentului românesc al postului de radio Europa Liberă. A găzduit printre altele emisiunea „Oameni, Idei, Atitudini” și a fost cea care a citit pe post declarațiile de protest primite de la Paul Goma sau scrisori de la Doina Cornea.[3] În 1996 Ioana Măgură Bernard s-a pensionat.[5][4]
„Cartea memorialistică a soției sale, Ioana Măgură-Bernard, este un compendiu de o mare sinceritate și de o remarcabilă sensibilitate psihologică al celor mai semnificative momente din cariera acestui mare jurnalist. Este de notat capacitatea Ioanei Bernard de a se retrage din prim plan, de a-și formula opiniile cu calm și prin fine aluzii, prin evitarea oricărei ostentații.”
—Vladimir Tismăneanu, contributers.ro - A slujit România: Modelul Noel Bernard (1925-1981)
Ioana Măgură Bernard a fost fiica lui Aurora Măgură (Altersohn Grunberg; 1899-1983) și Iacob (Iancu) Măgură (Leibovici; 1899-1966).[8] A avut o soră, Ferrera Măgură (1924-1938). Înainte de plecarea din România a fost căsătorită cu actorul Andrei Prajovschi (1934-2015), cu care a avut o fiică (Andrea), pe care în 1970 reușește să o aducă alături de ea în Germania (înfiată de cel de al doilea soț).[9] În 1972 se căsătorește cu Noël Bernard directorul departamentului românesc al postului de radio Europa Liberă.[4][10] În 1996, odată cu mutarea redacției radio Europa Liberă în Praga, alege să se pensioneze și să se mute în California alături de familia fiicei sale.[9]
A murit la 2 august 2022, după o lungă suferință.[3]