Hygrophorus speciosus

Hygrophorus speciosus
Genul Hygrophorus, aici Hygrophorus speciosus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Hygrophorus
Specie: H. speciosus
Nume binomial
Hygrophorus speciosus
Peck (1878)
Sinonime
  • Hygrophorus bresadolae Quél. (1881)
  • Limacium speciosum (Peck) Singer (1943)
  • Hygrophorus speciosus var. kauffmanii Hesler & A.H.Sm. (1963)
  • Hygrophorus lucorum var. speciosus (Peck) Krieglst. (2000)
Modifică text Consultați documentația formatului

Hygrophorus speciosus (Charles Horton Peck, 1878) din încrengătura Basidiomycota, în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrophorus,[1][2] este o specie americană răspândită și în Europa de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în păduri de conifere, în primul rând pe sol calcaros și umed, preferat sub larici și pini, adesea împreună cu Suillus grevillei, crescând în grupuri. Apare de la câmpie la deal, dar mai ales la munte, din iulie (august) până în noiembrie.[3][4]

Taxonomie

Charles H. Peck

Numele binomial a fost determinat de micologul american Charles Horton Peck drept Hygrophorus speciosus în volumul 29 al jurnalului științific Annual Report on the New York State Museum of Natural History din 1878,[5] fiind și numele curent valabil (2023).

Sinonime obligatorii sunt Limacium speciosum a micologului german Rolf Singer din 1943[6] precum Hygrophorus lucorum var. speciosum a compatriotului său German Josef Krieglsteiner (1937-2001) din 2000,[7] ambele bazând pe descrierea lui Peck.

Toți ceilalți taxoni sunt acceptați drept sinonime.

Epitetul specific este derivat din adjectivul latin (latină speciosus=chipeș, configurat bine),[8] datorită aspectului.

Descriere

Bres.: Hygrophorus speciosus
  • Pălăria: destul de fermă, nehigrofană, cu un diametru de 2-5 (6) cm este inițial conic-convexă cu marginea răsucită spre inferior, apoi plan-convexă, adesea cu o cocoașă mai mult sau mai puțin clar definită, în sfârșit deprimată până în forma de pâlnie, acum nu cocoșată și cu marginea răsucită puternic în sus. Cuticula netedă este vâscoasă mai presus de toate în centru. Coloritul roșu-portocaliu până la portocaliu-maroniu sau portocaliu-roșcat la început se decolorează galben-portocaliu până la galben strălucitor cu centrul mai închis, iar spre margine mai deschis.
  • Lamelele: destul de groase și îndepărtate cu multe lameluțe intercalate de lungime diferită, parțial slab ondulate precum mai puține bifurcate sunt atașate larg de tulpină, adesea însă decurente puternic. Coloritul mai întâi alb devine cu timpul gălbui pal până crem deschis, îngălbenind la bătrânețe mai intens galben, chiar și galben-rozaliu. Muchiile sunt netede.
  • Piciorul: de 3-6 cm lungime și 0,6-2 cm grosime este solid și fibros longitudinal, cilindric, uneori slab îndoit, spre bază adesea ceva diminuat, mai întâi plin, apoi gol pe dinăuntru, fiind conectat la început cu marginea pălăriei printr-un material subțire, alb și vâscos. Suprafața buretelui proaspăt este acoperit cu un gluten chiar sub apex, unde este adesea vizibilă o zonă de gluten asemănătoare unei teci. Coloritul alb până la albicios, dezvoltă nuanțe portocalii de la bază în sus pe măsură ce glutenul se usucă. Prezintă adesea centuri galbene distincte. Nu poartă un inel.
  • Carnea: destul de fermă, în picior fibroasă longitudinal, albă, sub cuticulă galben de lămâie până portocalie, nu se decolorează după tăiere. Mirosul este imperceptibil, gustul fiind blând, dar nu distinctiv.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, elipsoidali până la alungit elipsoidali, hialini (translucizi) într-o soluție dehidroxid de potasiu, neamilozi, măsurând 8-10 (11) x 4,5-5,5 (6) microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate cu 4 (uneori doar două) sterigme fiecare au o dimensiune de 50-70 x 6-8 microni. Pileipellis este un ixo-trichoderm de aproximativ 350 µm grosime, constând din hife ascendente și erecte, împletite pe dedesubt, dar împletite lejer pe deasupra, cu elemente zvelte, cilindrice de 2.5-5 µm lățime precum elemente terminale mai mari. Stipitipellis (coaja piciorului) este o ixocutis formată din hife ascendente și întinse, cu elemente cilindrice cu puține capete libere împrăștiate. Conexiuni cu cleme sunt prezente. Trama himenoforală este bilaterală, alcătuită din elemente cilindrice până la destul de umflate. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) lipsesc.[9][10]
  • Reacții chimice: cuticula nu se decolorează cu hidroxid de potasiu sau cu hidroxid de sodiu.[11]
  • H. speciosus, pălărie
    H. speciosus, pălărie
  • H. speciosus: pălărie, lamele și picior
    H. speciosus: pălărie, lamele și picior
  • H. speciosus în diverse stadii de evoluție
    H. speciosus în diverse stadii de evoluție
  • H. speciosus: grup de exemplare tinere
    H. speciosus: grup de exemplare tinere

Confuzii

În mod general, Hygrophorus speciosus poate fi confundat cu ciuperci comestibile mai mult sau mai puțin savuroase ale aceluiași gen cum sunt: Cuphophyllus colemannianus sin. Hygrocybe colemanniana (comestibil),[12] Hygrophorus aureus (comestibil),[13]+ imagini, Hygrophorus chrysodon (comestibil),[14] Hygrophorus hypothejus (variația aureus, comestibil),[15] Hygrophorus lucorum (comestibil),[16] Hygrophorus nemoreus (comestibil),[17] Hygrophorus olivaceoalbus (comestibil),[18] Hygrophorus penarius comestibil, se dezvoltă tot sub fagi dar și sub stejari, mai gălbui)[19] Hygrophorus pudorinus (comestibil)[20] sau cu Cantharellus friesii (comestibil)[21] și Cuphophyllus pratensis sin. Hygrocybe pratensis, ciuciuleni de iarbă) (comestibil).[22]

Specii asemănătoare în imagini

  • Cuphophyllus colemannianus sin. Hygrocybe colemanniana
    Cuphophyllus colemannianus sin. Hygrocybe colemanniana
  • Cantharellus friesii
    Cantharellus friesii
  • Cuphophyllus pratensis sin. Hygrocybe pratensis
    Cuphophyllus pratensis sin. Hygrocybe pratensis
  • Hygrophorus chrysodon
    Hygrophorus chrysodon
  • Hygrophorus hypothejus variația aureus
    Hygrophorus hypothejus variația aureus
  • Hygrophorus ligatus
    Hygrophorus ligatus
  • Hygrophorus lucorum
    Hygrophorus lucorum
  • Hygrophorus nemoreus
    Hygrophorus nemoreus
  • Hygrophorus olivaceoalbus
    Hygrophorus olivaceoalbus
  • Hygrophorus penarius
    Hygrophorus penarius
  • Hygrophorus pudorinus
    Hygrophorus pudorinus

Valorificare

Hygrophorus speciosus este o specie comestibilă care se potrivește bine în bucătărie ca adăugare la o mâncare de alte ciuperci. Mucegaiul posibil dispare complet la prăjit sau fierbere. Acolo unde este rară, ar trebui fi cruțată și lăsată la loc.

Note

  1. ^ Fungorum[nefuncțională – arhivă]
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 444-445 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 106-107 - 3, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Charles Horton Peck: „Agaricus placomyces”, în: „Annual Report on the New York State Museum of Natural History”, vol. 29, 1878, p. 43
  6. ^ Rolf Singer: „Limacium speciosum”, în jurnalul „Annales Mycologici”, vol. 41, nr. 1/3, 1943, p. 14
  7. ^ J. Krieglsteiner: „Hygrophorus lucorum var. speciosus”, în jurnalul „Beiträge zur Kenntnis der Pilze Mitteleuropas”, vol. 13, Editura Einhorn-Verlag Eduard Dietenberger, Schwäbisch Gmünd 2000, p. 33
  8. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1121, ISBN 3-468-07202-3
  9. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 313
  10. ^ Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga (ed.): „Flora agaricina neerlandica”, vol. 2, Editura Taylor & Francis Books, Boca Raton 1990, p. 127, 129, ISBN 978- 90-6191-971-1
  11. ^ Pilzforum
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 444-445 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 388-389 - 1, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 378-379, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 432-433 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 4248-4259 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 442-443 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 444-445 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 436-437, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 442-443 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 446-447, ISBN 3-405-12116-7
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 434-435 - 1, ISBN 3-405-12116-7

Bibliografie

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Lillo La Chiusa: „El gran libro de las setas de España y Europa”, Editura De Vecchi, Editorial, S.A., Ciudad de México 2019, ISBN: 978-1644616338
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Peter Marren: „Mushrooms - The Natural and Human World of British Fungi”, Editura Bloomsbury Publishing, Londra 2018, ISBN: 978-14729-5850-1
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, cu 429 ilustrații, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Albert Pilát: „Mushrooms and Other Fungi”, Editura P. Nevill, Londra 1961
  • René Pomerleau: „Mushrooms of Eastern Canada and the United States: How to Recognize and Prepare the Edible Varieties”, Editura Chantecler, Aartselaar 1951
  • Peter Roberts, Shelley Evans: „The Book of Fungi: A Life-size Guide to Six Hundred Species from Around the World”, Editura Ivy Press, Lewes East Sussex 2014, ISBN: 978-17824-0136-0
  • Maurice Thibault, Russell J. Tweddell: „Champignons Molécules bioactives d'intérêt médical et pharmacologique”, Editura Éditions MultiMondes, Montréal 2016, ISBN: 978-28977-3013-0

Legături externe