Huysburg este o mănăstire benedictină din Germania. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, după trasarea Cortinei de Fier, a fost singura mănăstire benedictină din fosta RDG.
Istoric
Mănăstirea pe timp de iarnă
Descoperiri de ceramică efectuate pe dealul mănăstirii actuale atestă urme de locuire din epoca bronzului. După victoria lui Carol cel Mare asupra saxonilor a fost construită pe dealul Huy o fortificație militară în jurul anului 780. Scopul acesteia era asigurarea regiunii față de incursiunile slave.
După întărirea orașului Magdeburg în timpul lui Otto cel Mare fortificația Huysburg și-a pierdut importanța strategică. Împăratul Otto al III-lea a donat la 20 aprilie997 mai multe posesiuni către episcopul Arnulf de Halberstadt, între care și dealul Huy. Aceasta este prima atestare documentară a toponimului Huy.[1]
Episcopul Burchard I de Halberstadt a ridicat în fortificația cu câteva gospodării de pe dealul respectiv o capelă, care a fost consacrată în anul 1058.
Episcopul Burchard al II-lea de Halberstadt, numit și Buko, a acordat în 1070 unor femei permisiunea de a se așeza ca eremite în jurul capelei respective. Primele au fost eremitele Bia (Pia) și Ida din Quedlinburg, respectiv Adelheid din Gandersheim. Aceasta din urmă plecase din nemulțumire față de depravarea moravurilor mănăstirești din Gandersheim în anul 1076, pentru a contribui la dezvoltarea unei obști mai conștiincioase pe dealul Huy.[2] Comunitatea monahală de pe Huysburg era alcătuită în 1070 din călugării Thizelin și Mainzo (Meinhold) veniți de la Mănăstirea din Deal de lângă Magdeburg.[3]
Episcopul Burchard al II-lea a încredințat canonicului Ekkehard conducerea capelei Huysburg și a micii comunități monahale. La 24 decembrie1080 Ekkehard a fost desemnat stareț al mănăstirii. La 21 iunie1081 episcopul de Halberstadt l-a consacrat abate. El a fost primul abba al mănăstirii. A demisionat din funcție la 18 august1083 și a murit pe 28 iunie1084.
