Hipnoza este depășirea sau evitarea factorului critic al minții conștiente și stabilirea unei gândiri selective acceptabile. O altă definiție a hipnozei este următoarea: «Hipnoza este o stare modificată a conștienței, tehnicile care permit crearea acestei stări, precum și practicile utilizate în timpul acestei stări.»

Aplicațiile ei sunt destul de variate, mergând de la medicină până la automotivare sau numere de divertisment. Medicina bazată pe dovezi nu folosește hipnoza.^[1]

Contrar părerii însușite de o mare parte a publicului larg, hipnoza nu face parte din științele oculte, ci folosește mecanisme fiziologice și psihologice a căror structuri rămân subiect de controversă.

Termenul românesc de hipnoză este un termen împrumutat din limba franceză, hypnose.^[2] La rândul său, acest termen francez provine din limba greacă veche (limba elină): hupnoein, care însemna „a adormi”.^[3][4]

Există 2 tipuri de hipnoză: hipnoză terapeutică și hipnoză scenică.

Hipnoterapie

Hipnoterapia este o formă de terapie care tratează diferverse probleme cu ajutorul hipnozei. Hipnoterapia a ajutat mulți oameni să scape de stres, anxietate, obezitate, dureri de cap, apetit scăzut, depresie etc. În hipnoterapie clientul se prezintă hipnoterapeutului (cel care hipnotizează) și îi spune ce probleme are. Apoi hipnoterapeutul hipnotizează clientul și îi rezolvă problemele. Dacă clientul suferă de lipsă de somn (spre exemplu), hipnoterapeutul îi dă o comandă ca, în urma hipnozei, să doarmă mai mult. Dacă are apetitul scăzut îi dă o comandă să mănânce mai mult etc. Hipnoterapia poate trata și diverse vici cum ar fi fumatul, alcoolismul etc. Hipnoterapia poate fi folosită și la calmarea durerii la naștere. În aceste sens, ea este escrocherie medicală.^[1]

Hipnoză scenică

Celălalt tip de hipnoză e hipnoza scenică. E atunci când un hipnotist alege din public câțiva oameni pe care-i hipnotizează pentru distracția mulțimii. Un hipnotist bun știe să aleagă subiecți care să coopereze și care sunt ușor de hipnotizat. Îndată ce subiecții intră în transă hipnotistul îi pune să facă lucruri care să distreze publicul. De exemplu: să numere sărind peste un număr, să se poarte ca animalele, să-și uite toată biografia (de la amintirile recente la propriul nume) etc. Amnezia cauzată de hipnoză se numește amnezie posthipnotică și e folosită și în hipnoterapie pentru tratarea traumelor.

Încǎ din Antichitate preoții și vrăjitorii induceau stări alterate de conștiență pentru a ajuta vindecarea prin ritualuri spirituale. Egiptenii antici aveau Templul Somnului, iar grecii Altarele Vindecării, locuri în care pacienților li se dădeau sugestii curative în timpul unui somn indus.

Inventatorul, dacă se poate spune așa, a fost Franz Anton Mesmer, un doctor, care în 1765, după ce a ieșit de la un spectacol, a văzut un vânzător ambulant care adormea oameni. Când s-a apropiat și l-a întrebat ce face, vânzătorul i-a arătat o invenție nouă: magnetul. Mesmer a ajuns la concluzia ca există un fluid universal (magnetic) care poate vindeca. A construit bazine în care pacienții stăteau cu picioarele pe o tijă de metal, Mesmer, îmbrăcat într-o mantie neagră, venea și îi atingea cu un baston de fildeș. Pacienții erau așa de siguri că vor fi vindecați încât automat intrau în hipnoză. Mesmer a fost izgonit mai târziu după ce o comisie de investigație a ajuns la concluzia că ocupația lui este o șarlatanie, motivul real fiind concurența dintre el și medici.

În anul 1837, în India, un chirurg scoțian, pe nume James Esdaile, opera pacienți folosind hipnoza ca anestezic. El a descoperit ca la pacienții hipnotizați, infecția apărea în doar 5% din cazuri, comparativ cu 50% care era media acelor timpuri. Dar profesia medicală a respins aceste experimente pe motiv că era greu să instruiască toți doctorii în hipnoză.

Nu mult mai târziu, în 1841, medicul britanic James Braid a văzut o demonstrație de mesmerism realizată de francezul La Fontaine, și fiind impresionat, a inceput să practice ce văzuse. Braid credea că obiectul strălucitor plimbat prin fața subiectului obosea sistemul nervos așa că a introdus termenul de hipnoză.

În 1958 Asociația Medicilor din America recunoaște hipnoza ca o practică medicală alternativă și benefică.

Hipnoza medicală este considerată pseudoștiință sau escrocherie medicală.^[1]

• Florin Marcu, Constant Maneca, Dicționar de neologisme, Ediția a III-a, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1978.
• Paul Robert, Le Petit Robert 1. Dictionnaire alphabétique et analogique de la langue française, Le Robert, Paris, 1992.
• Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau Dictionnaire Étymologique et Historique par..., Librairie Larousse, Paris, 1977.
• Joseph Durand de Gros, Cours théorique et pratique du Braidisme, ou hypnotisme nerveux, 1860
• Jean Martin Charcot, Sur les divers états nerveux déterminés par l'hypnotisation chez les hystériques, 1882
• Ambroise-Auguste Liébeault, Étude du zoomagnétisme, 1883
• Hippolyte Bernheim, De la Suggestion dans l'État Hypnotique et dans l'État de Veille, Paris, 1884, (réed. L'Harmattan, 2004, ISBN 2-7475-5623-9)
• Ambroise-Auguste Liébeault, Confessions d'un médecin hypnotiseur, 1886
• Hippolyte Bernheim, De la Suggestion et de son Application à la Thérapeutique, Paris, 1886 (réed. L'Harmattan, 2005, ISBN 2-7475-8691-X)
• Henri Beaunis, Le Somnambulisme provoqué , 1886 (réed. L'Harmattan, 2007, ISBN 978-2-296-03008-4)
• Alfred Binet, La psychologie du raisonnement : recherches expérimentales par l'hypnotisme, 1886
• Georges Gilles de La Tourette, L'hypnotisme et les états analogues au point de vue médico-légal, Paris, 1887
• Georges Gilles de La Tourette et Paul Richer, « Hypnotisme », Dictionaire encyclopédique des sciences médicales, 1887
• Jules Liégeois, La question des suggestions criminelles, ses origines, son état actuel, 1897
• Jules Liégeois, La suggestion et le somnambulisme dans leurs rapports avec la jurisprudence et la médecine légale, 1899
• Ambroise-Auguste Liébeault, Thérapeutique suggestive, 1891
• Hippolyte Bernheim, Hypnotisme, suggestion, psychothérapie, 1891 (réed. Fayard, 1995, ISBN 2-213-59529-1)
• Wilhelm Wundt, Hypnotisme et suggestion, 1892
• Hippolyte Bernheim, Le docteur Liébeault et la doctrine de la suggestion, 1907
• Joseph Delboeuf, Le sommeil et les rêves ;: Le magnétisme animal ; Quelques considérations sur la psychologie de l'hypnotisme, Ed.: Fayard, 1994, ISBN 2-213-03100-2
• Émile Coué, La Maîtrise de soi-même par l'autosuggestion consciente, 1922, sur wikisource
• Léon Chertok, (dir.), Résurgence de l'hypnose : une bataille de deux cent ans, 1984
• Léon Chertok et Mikkel Borch-Jacobsen, Hypnose et psychanalyse, 1987
• Léon Chertok et Isabelle Stengers, Le cœur et la raison. L'hypnose en question de Lavoisier à Lacan , Paris, Payot, 1989
• A. Cuvelier, Hypnose et suggestion, de Ambroise A Liébeault à Émile Coué, 1991, : Ed: Puy Nancy, ISBN 2-86480-290-2
• François Duyckaerts : Joseph Delboeuf, philosophe et hypnotiseur, 1993, Empêcheurs de Penser en Rond, ISBN 2-908602-27-X
• François Roustang, Qu'est-ce que l'hypnose?, 1994, Ed.: Minuit, ISBN 2-7073-1492-7
• Isabelle Stengers, L'hypnose entre magie et science, Les Empêcheurs de penser en rond, 2002
• François Roustang, Il suffit d'un geste, 2003, Ed.: Odile Jacob, ISBN 2-7381-1272-2
• Cerveaux sous hypnose, article paru dans La Recherche de décembre 2005
• Léon Chertok, L'hypnose, 2006, Ed.: Payot poche, Ed. remaniée et augm, ISBN 2-228-88114-7
• A. Bioy et D. Michaux (dir.), Traité d’hypnothérapie 2007, Paris : Dunod, ISBN 2-10-050179-8
• Dave Elman, Hypnotherapy 1984 | ISBN 0930298047 | ISBN 978-0930298043 |

• Asociatia Romana de Hipnoza - Sursa oficiala de informare in domeniul Hipnozei.
• Hipnoza – secretele unei stări misterioase, 22 noiembrie 2012, Marius Comper, Descoperă
• Manual de Hipnoza - Tehnici de inducere rapida a transei hipnotice. Arhivat în 16 decembrie 2013, la Wayback Machine.
• Mentors in Hypnosis - O librarie online cu interviuri cu cei mai buni Hipnotisti din lume.