Hidrocefalie

Craniu hidrocefalic

Hidrocefalia este acumularea anormală de lichid cefalorahidian (LCR) în cavitățile creierului determinată de anomalii de circulație sau de reabsorbție sau, mai rar, datorită unei produceri excesive de lichid cefalorahidian.

Termenul „hidrocefalie” provine din două cuvinte grecești care înseamnă „apă în cap”. De fapt, „apa” este LCR, un lichid clar care este produs în permanență în cavitățile, sau ventriculii, din interiorul creierului. El trece de la un ventricul la celălalt (patru la număr) prin căi înguste, apoi circulă în jurul suprafeței creierului – o parte din el merge de asemenea și în măduva spinării – și este absorbit înapoi în circuitul sanguin. Absorbția are loc prin vene specializate din interiorul craniului care au o suprafață asemănătoare unei site. Deși mult mai lentă decât circulația sângelui, circulația LCR necesită producerea, circulația și reabsorbția sa în mod constant.

Hidrocefalia poate apărea fie când se produce o cantitate prea mare de LCR (foarte rar), fie când acesta este împiedicat să circule sau să fie reabsorbit – cauzele cele mai des întâlnite. Deoarece în aceste circumstanțe LCR este produs în permanență în cavitățile cerebrale însă nu poate ieși din acestea, el se acumulează și duce la creșterea presiunii din interiorul creierului. Ventriculii se dilată, iar țesutul cranian este comprimat. Oasele craniului la nou-născuți și sugari nu sunt unite ca în cealaltă parte a vieții, iar presiunea determină creșterea dimensiunilor craniului. Totuși este important să precizăm că hidrocefalia poate apare și la copii mai mari sau la adulți, când oasele capului sunt fixate și capul nu poate crește în dimensiuni.

Cauze

O multitudine de cauze pot duce la apariția hidrocefaliei. Foarte rar se poate datora unei anomalii genetice, caz în care pot fi afectați și alți membrii ai familiei. Cele mai des întâlnite sunt cauzele non-genetice. La nou-născuții care se nasc cu hidrocefalie se spune că ea este congenitală, aceasta însemnând, pur și simplu, că este prezentă la naștere și nu că este ereditară. În cazul hidrocefaliei congenitale cauza reală este de obicei imposibil de determinat dar se presupune că se datorează unor evenimente care au avut loc în timpul dezvoltării bebelușului înainte de naștere, cum ar fi o deteriorare în alimentare cu sânge în locul respectiv sau o infecție. O cauză cunoscută a hidrocefaliei congenitale, însă foarte rară, este toxoplasmoza, agentul patogen fiind transmis de la animale sau din consumul cărnii insuficient gătite. Deși majoritatea adulților au fost deja infectați și au devenit imuni, femeile însărcinate neimunizate pot căpăta această infecție. În această situație fătul este expus riscului de a contracta boala în uter și de a dezvolta anomalii cerebrale (calcificări, hidrocefalie) și oculare (corioretinită). Cu aproape 25 de ani în urmă, cea mai des întâlnită formă de hidrocefalie era cea asociată cu spina bifidă. Cel puțin 80%-90% din cei care au spină bifidă au un anumit tip de hidrocefalie, deși nu întotdeauna necesită tratament. În acest caz, interferența cu fluxul LCR se datorează anomaliilor din structura creierului în spatele capului care apar într-o etapă timpurie a sarcinii. Aceasta se numește adesea malformația Arnold-Chiari.

În ultimii ani, s-au născut cu mult mai puțini copii cu spină bifidă, iar cel mai mare număr de cazuri cu hidrocefalie la o vârstă fragedă apare la bebelușii născuți prematur, uneori datorită bolilor materne sau fumatului. Dar chiar și bebelușii foarte mici pot supraviețui la ora actuală, dar funcțiile lor vitale, care în mod normal sunt îngrijite în timpul sarcinii de către mamă, trebuie controlate artificial. Schimbări rapide și inevitabile ale presiunii arteriale pot duce la sângerări în creier, iar sângele din această hemoragie blochează sistemul de absorbție de tip sită a LCR ducând la hidrocefalie post-hemoragică. Hemoragia în creierul adulților (atacul cerebral) este similară și poate duce de asemenea la hidrocefalie în cazul celor ce supraviețuiesc. Leziunile la cap pot avea uneori același efect.

Un alt mod prin care pot fi blocate căile LCR este prin reziduuri și puroi din infecțiile acute ale membranelor care înconjoară creierului (meningită). Aceasta poată apărea la bebelușii care erau sănătoși înainte, dacă sunt destul de ghinioniști să contracteze o infecție gravă în sânge imediat după naștere, dar i se poate întâmpla oricui, la orice vârstă. Din fericire, meningita nu este des întâlnită, și una din cauzele majore, hemofilia, a fost redusă considerabil de către introducerea vaccinului HIB. Vaccinul este disponibil pentru alt tip de meningită, meningococus C (dar încă nu și pentru tipul B). Studenților de la colegiu și celor de la universitate li se oferă vaccinul tip C. Hidrocefalia nu este un motiv pentru a refuza vaccinarea, dar dacă aveți îndoieli consultați un medic.

Alte tipuri de hidrocefalie se pot datora obstrucției cauzate de chisturi în ventriculi. Chisturile Dandy-Walker, care blochează cel de-al patrulea ventricul, situat la baza creierului, sunt un exemplu al acestor dilatări. Tumorile craniene pot bloca curgerea LCR, fie prin volumul lor, fie prin dilatarea creierului. La adulți, blocajul uneia din căile care face legătura între ventriculi (stenoza de apeduct) poate duce la instalarea hidrocefaliei.

Legături externe

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de hidrocefalie

Read other articles:

العلاقات العراقية الكمبودية العراق كمبوديا   العراق   كمبوديا تعديل مصدري - تعديل   العلاقات العراقية الكمبودية هي العلاقات الثنائية التي تجمع بين العراق وكمبوديا.[1][2][3][4][5] مقارنة بين البلدين هذه مقارنة عامة ومرجعية للدولتين: وجه المقارن...

 

Radio station in Sterling, IllinoisWSDRSterling, IllinoisBroadcast areaRock River ValleyFrequency1240 kHzProgrammingLanguage(s)EnglishFormatNews/Talk, Adult ContemporaryOwnershipOwnerFletcher M. Ford(Virden Broadcasting Corp.)Sister stationsWSSQ, WZZTHistoryFirst air date1949[1]Technical informationFacility ID37207ClassCPower500 watts (day)1,000 watts (night)Transmitter coordinates41°48′59″N 89°40′13″W / 41.81639°N 89.67028°W / 41.81639; -89.67028Tr...

 

Robert ServiceService berpidato di Festival Kesusastraan Tallinn HeadRead pada Mei 2011LahirRobert John Service29 Oktober 1947 (umur 76)Britania RayaKarya akademisMinat utamaSejarah Rusia (1917–53)Karya terkenalBiografi Vladimir Lenin, Joseph Stalin, dan Leon Trotsky Robert John Service (lahir 29 Oktober 1947) adalah seorang sejarawan, akademisi, dan pengarang Inggris yang menulis tentang sejarah Uni Soviet, terutama era dari Revolusi Oktober sampai kematian Stalin. Ia sampai 2013 men...

† Человек прямоходящий Научная классификация Домен:ЭукариотыЦарство:ЖивотныеПодцарство:ЭуметазоиБез ранга:Двусторонне-симметричныеБез ранга:ВторичноротыеТип:ХордовыеПодтип:ПозвоночныеИнфратип:ЧелюстноротыеНадкласс:ЧетвероногиеКлада:АмниотыКлада:Синапсиды�...

 

Basilika Kelahiran MariaBasilika Minor Kelahiran Maria di Mariä RoggendorfJerman: Pfarr- und Wallfahrtskirche Mariä Geburtcode: de is deprecated Basilika Kelahiran Maria di Mariä RoggendorfLokasiWullersdorfNegara AustriaDenominasiGereja Katolik RomaArsitekturStatusBasilika minorStatus fungsionalAktif Basilika Kelahiran Maria di Mariä Roggendorf (Jerman: Pfarr- und Wallfahrtskirche Mariä Geburtcode: de is deprecated ) adalah sebuah gereja basilika minor Katolik yang terletak di Wulle...

 

Restoring of electric power station without external electric power For the species of bird, see Blackstart. Toronto during the Northeast blackout of 2003, which required black-starting of generating stations. A black start is the process of restoring an electric power station or a part of an electric grid to operation without relying on the external electric power transmission network to recover from a total or partial shutdown.[1] Power to restart a generating station may come from ...

Questa voce sull'argomento calciatori ghanesi è solo un abbozzo. Contribuisci a migliorarla secondo le convenzioni di Wikipedia. Segui i suggerimenti del progetto di riferimento. Ibrahim Abdul Razak Nazionalità  Ghana Altezza 180 cm Calcio Ruolo Centrocampista, attaccante Termine carriera luglio 2016 CarrieraGiovanili  Hapoel Ra'ananaMighty J.K. Club AalborgMalitSquadre di club1 1999 Liberty Prof.? (?)1999-2000 Aalborg? (?)2000-2001 Castelfiorentino9 (1)2...

 

Ini adalah nama Melayu; nama Abdul Aziz merupakan patronimik, bukan nama keluarga, dan tokoh ini dipanggil menggunakan nama depannya, Mohamed Nazri. Kata bin (b.) atau binti (bt.), jika digunakan, berarti putra dari atau putri dari. Yang Berbahagia Dato' SeriNazri AzizSPMP SSAP DMSM DJMKنازري عزيز Menteri Pariwisata dan Kebudayaan MalaysiaMasa jabatan16 Mei 2013 – 9 Mei 2018Perdana MenteriNajib RazakWakilMas Ermieyati Samsudin (2015–2018)PendahuluNg Yen Yen (Menteri Pari...

 

この記事は検証可能な参考文献や出典が全く示されていないか、不十分です。出典を追加して記事の信頼性向上にご協力ください。(このテンプレートの使い方)出典検索?: コルク – ニュース · 書籍 · スカラー · CiNii · J-STAGE · NDL · dlib.jp · ジャパンサーチ · TWL(2017年4月) コルクを打ち抜いて作った瓶の栓 コルク(木栓、�...

DNA section marked with start and stop codon of different length Sample sequence showing three different possible reading frames. Start codons are highlighted in purple, and stop codons are highlighted in red. In molecular biology, reading frames are defined as spans of DNA sequence between the start and stop codons. Usually, this is considered within a studied region of a prokaryotic DNA sequence, where only one of the six possible reading frames will be open (the reading, however, refers to...

 

У этого термина существуют и другие значения, см. Молот (значения). «Молот» Тип 8 (16)-полосная газета Формат вторник-D2, пятница-A3 Владелец Правительство Ростовской области Издатель ГУП РО «Дон-медиа» Главный редактор Стрельцова Каролина Владимировна Основана 1917 Политичес�...

 

American rapper and actor Romeo MillerMiller in 2009Background informationBirth namePercy Romeo MillerAlso known asLil' RomeoRomeoRomePercy MillerMaserati RomeBorn (1989-08-19) August 19, 1989 (age 34)New Orleans, Louisiana, U.S.GenresHip hopOccupation(s)RappersongwriteractorYears active2000–presentLabelsNo Limit ForeverNo LimitSoulja MusicPriorityThe New No LimitUniversalE1Guttar MusicUrbanDigitalGoDigitalTake A StandThe Next GenerationLPDMusical artist Percy Romeo Miller Jr. (born Au...

Z

Last letter of the Latin alphabet This article is about the letter of the Latin alphabet. For the Greek letter with the same symbol, see Zeta. For other uses, see Z (disambiguation). ZZ zUsageWriting systemLatin scriptTypeAlphabetic and logographicLanguage of originLatin languagePhonetic usage [z][d͡ʒ][t͡s][d͡z][ð][θ][s][ʃ][j]/zɛd//ziː/Unicode codepointU+005A, U+007AAlphabetical position26HistoryDevelopment Ζ ζ𐌆Z zTime period~700 BC to presentDescendants ƷÇƵŽŻ𐌶ℤᏃSist...

 

هاينكل هي 77معلومات عامةالنوع قاذفة قنابلبلد الأصل ألمانياالمهام قاذفة قنابل استراتيجية التطوير والتصنيعالصانع هاينكلالكمية المصنوعة 1169سيرة الطائرةدخول الخدمة 1942انتهاء الخدمة 1945أول طيران 1939الوضع الحالي منتهية الخدمةالخدمةالمستخدم الأساسي سلاح الجو الألمانيالخصائصا...

 

Questa voce sugli argomenti attori francesi e registi francesi è solo un abbozzo. Contribuisci a migliorarla secondo le convenzioni di Wikipedia. Segui i suggerimenti del progetto di riferimento. Pascal Bonitzer Pascal Bonitzer (Parigi, 1º febbraio 1946) è un attore, sceneggiatore e regista francese. In veste di sceneggiatore, ha collaborato in più occasioni con Jacques Rivette ed André Téchiné. In veste di regista, con il suo film d'esordio Encore (1996) ha vinto il Premio Jean ...

亨利·奥雷耶出生Henri Jean Auguste Oreiller 1925年12月5日 巴黎十二区 逝世1962年10月7日  (36歲)巴黎十四区 安葬于瓦勒迪泽尔 職業高山滑雪运动员、摩托车赛车手、赛车手、军人  亨利·奥雷耶(法語:Henri Oreiller,1925年12月5日—1962年10月7日),法国男子高山滑雪运动员。他曾代表法国参加1948年和1952年冬季奥林匹克运动会高山滑雪比赛,共获得二枚金�...

 

Any work that allows usage in podcasting This article has multiple issues. Please help improve it or discuss these issues on the talk page. (Learn how and when to remove these template messages) This article is written like a personal reflection, personal essay, or argumentative essay that states a Wikipedia editor's personal feelings or presents an original argument about a topic. Please help improve it by rewriting it in an encyclopedic style. (May 2019) (Learn how and when to remove this m...

 

Private school in Oxford, Oxfordshire, EnglandWolsey Hall OxfordAddressMidland House, West WayOxford, Oxfordshire, OX2 0PHEnglandInformationTypePrivate schoolEstablished1894FounderJoseph William KnipePrincipalGavin McLean MA (Hons)Websitewolseyhalloxford.org.uk Founded in 1894, Wolsey Hall Oxford is one of the longest established homeschooling colleges in the world[1][2] offering courses in primary, secondary, IGCSE and A level subjects to homeschoolers in more than 120 count...

Mẫu dao sinh tồn của các phi công Dao sinh tồn (survival knife) hay dao đi phượt là loại dao găm kiêm dụng nhiều chức năng dành cho mục đích sống sót trong môi trường hoang dã, thường là trong trường hợp khẩn cấp khi người dùng bị mất hầu hết các phương tiện, trang thiết bị chính của mình. Các đơn vị quân đội cấp một số loại dao sinh tồn cho phi công trong trường hợp máy bay của họ có t...

 

Cet article est une ébauche concernant la chronologie des chemins de fer. Vous pouvez partager vos connaissances en l’améliorant (comment ?) selon les recommandations des projets correspondants. Chronologies Données clés 1911 1912 1913  1914  1915 1916 1917Décennies :1880 1890 1900  1910  1920 1930 1940Siècles :XVIIIe XIXe  XXe  XXIe XXIIeMillénaires :-Ier Ier  IIe  IIIe Chronologies géographiques Afrique Afrique du Sud, A...