Descendent dintr-o veche familie flamandă, a practicat inițial avocatura. În 1887, pasiunea lui pentru desen și acuarelă l-a determinat în cele din urmă să meargă la Paris și să se înscrie la cursurile de desen ale lui Henri Harpignies(d). În timp ce se afla acolo, s-a împrietenit cu Émile Breton(d), care l-a introdus în pictura în ulei. Nepoata lui Breton, Virginie Demont-Breton(d) (fiica lui Jules Breton(d)), i-a prezentat o tânără pictoriță pe nume Marie Sergeant, cu care s-a căsătorit în 1890.[9]
Marie Duhem pictând (1893)
Cam în acea perioadă, Demont-Breton s-a mutat într-un mic sat numit Wissant. Încurajați să îl urmeze, familia Duhem și-a stabilit o casă în Camiers și și-au adunat prietenii artiști pentru a forma ceea ce va fi cunoscut sub numele de „École de Wissant”, dintre care unii dintre cei mai notabili membri au fost Georges Maroniez(d), Francis Tattegrain(d) și Fernand Stiévenart(d).[10] În 1893, și-a abandonat complet cariera juridică pentru a se dedica artei, atât drept creator, cât și drept colecționar avid de lucrări ale contemporanilor săi. Împreună cu soția sa a călătorit foarte mult, deoarece a început să expună mai mult în străinătate.
Pierderi personale
În prima parte a Primului Război Mondial, el și Marie și-au pierdut singurul fiu, Rémy, la asaltul de la Les Éparges (20 iunie 1915). Marie a fost profund afectată și nu și-a revenit niciodată cu adevărat. A murit din cauza unei tumori neglijate în 1918, în timpul ocupației. Datorită experienței sale juridice, Duhem a fost chemat să asiste la administrarea orașului Douai. Amintirile sale dureroase din această perioadă sunt consemnate într-o carte numită La Mort du foyer (Moartea unui cămin, Editions Figuière, 1922).
În perioada interbelică, a rămas activ din punct de vedere artistic, pregătind o expoziție importantă la Salon des Tuileries(d) în 1923, făcând naveta între Douai și Paris, unde și-a păstrat o casă în Arondismentul 16. În 1932, a fost numit Comandant în Legiunea de Onoare.[11] Cinci ani mai târziu, confruntat cu starea de sănătate în declin și cu amenințarea războiului, s-a mutat la Juan-les-Pins, unde a locuit la vila „Mont Riant” până la moarte.
În 1985, neprețuita sa colecție de artă a fost donată Muzeului Marmottan de fiica sa adoptivă Nelly, conform dorințelor sale.[12]
Jacqueline Chœur, trei articole : „La Maison Duhem”, în jurnalul Les Amis de Douai ,1986, pgs.57-61; „Rencontre avec les Duhem”, și „Les correspondants des Duhem” în Société d'Agriculture, Sciences et Arts de Douai, 1992-1995, seria a cincea (1996), pgs.71-79 și pgs. 81-86.
Sylvie Carlier, Le couple Henri et Marie Duhem à Douai au 10 rue d'Arras, în jurnalul Les Amis de Douai, 2001, pgs.22-24.
