Haakon, Prințul Moștenitor al Norvegiei (Haakon Magnus; n. 20 iulie1973, Oslo) este moștenitorul tronului Norvegiei. A devenit Prinț Moștenitor când tatăl său a devenit regele Harald al V-lea al Norvegiei în 1991. Dacă Prințul Haakon va ajunge rege, așa cum e de așteptat, va fi cunoscut sub numele de Haakon al VIII-lea al Norvegiei.
Haakon are o soră mai mare, Prințesa Märtha Louise (n. 1971). În 1990, constituția Norvegiei a fost modificată, adoptându-se sistemul primogeniturii absolute pentru succesiunea la tron, ceea ce înseamnă că întâiul născut, indiferent de sex, are prioritate în ordinea succesiunii. Această măsură nu se aplică retroactiv (așa cum s-a întâmplat în Suedia în 1980), astfel că Haakon are în continuare prioritate la tron în fața surorii sale mai mari.
Haakon a servit în Marina Regală norvegiană în instruirea sa ca ofițer la Academia Navală norvegiană. În 1999 a obținut o diplomă în științe politice de la Universitatea Berkeley, din California. Mai târziu a urmat cursuri la Universitatea din Oslo și la Ministerul norvegian al Afacerilor Externe în 2001. Și-a terminat studiile în 2003 la London School of Economics, unde a făcut un masterat în studii de dezvoltare, specializare în comerțul internațional și Africa.
Căsătorie
Haakon s-a căsătorit cu Mette-Marit Tjessem Høiby la 25 august2001, la Catedrala din Oslo. Frederik, Prinț Moștenitor al Danemarcei a fost cavaler de onoare. Când s-a anunțat public logodna, mulți norvegieni au considerat că alegerea Prințului a fost nepotrivită,[3] în primul rând pentru că Mette-Marit era mamă singură, iar în al doilea rând pentru că existau informații cu privire la implicarea ei în muzica rave, o subcultură controversată, asociată cu consumul de droguri. În plus, tatăl copilului ei a fost condamnat pentru infracțiuni legate de droguri.[3]
Într-o conferință de presă dinainte de nuntă, Prințesa a vorbit despre trecutul ei, spunând, printre altele, că poate a fost mai rebelă decât alți tineri.[3] Deși unii încă o consideră nepotrivită pentru rolul ei de viitoare regină, problemele din trecutul lui Mette-Marit au fost în mare măsură date uitării.