GranTeCan, prescurtare din spaniolă de la „Gran Telescopio Canarias” (Marele telescop al Canarelor, prescurtat uneori GTC), este la ora actuală (august 2009) cel mai mare telescop optic cu o singură oglindă (nesintetic) din lume.
Detalii
Telescopul a fost pus în serviciu la data de 13 iulie2007 și a produs primele date științifice în iunie 2009. A fost inaugurat oficial la 24 iulie 2009 de regele și de regina Spaniei.
Dispune de o oglindă telescopică reflectoare cu un diametru de 10,4 m, concepută și realizată de REOSC, fiind în întregime pilotată de un sistem de optică activă; este compusă din 36 de secțiuni de vitroceramicăhexagonale măsurând 1,9 metri lățime fiecare, de 8 cm grosime și 470 de kilograme greutate. Șlefuită cu precizie de 15 nanometri, oglinda oferă imagini de o rezoluție apropiată de cele luate pe orbită de telescopul spațial Hubble. Suprafața totală a oglinzii este de 75,7 m².
A fost montat la observatorul astronomic de pe Roque de los Muchachos, la 2.396 metri altitudine, pe insula La Palma, în arhipelagul Canare, Spania.