Golden League 2018-2019 (handbal feminin)

Golden League 2018-2019
Sport Handbal
Țară/regiune Danemarca
Norvegia
Franța
Organizator Federația Daneză de Handbal
Federația Norvegiană de Handbal
Federația Franceză de Handbal
Nr. de ediții 4
Săli
Data începerii 27 septembrie 2018
Data sfârșitului 24 martie 2019
Participanți 6 echipe
Câștigătorul trofeului Norvegia
Locul doi Danemarca
Locul trei Franța
Televizări TV2 Sport 2
beIN SPORTS
TMC
TVR
Pentru ediția precedentă, vedeți :
Golden League 2017-2018

actualizat pe 24 martie 2019

Golden League 2018-2019 a fost a patra ediție a turneului amical Golden League organizat împreună de federațiile daneză, franceză și norvegiană de handbal. Precum edițiile anterioare, ediția 2018-2019 a fost și ea alcătuită din trei etape, prima desfășurată în Danemarca, a doua în Norvegia, iar a treia în Franța. În paralel a fost organizată și competiția masculină. Deși la competiție sunt invitate și alte echipe, clasamentul final se stabilește doar pentru cele trei echipe organizatoare. Câștigătoarea ediției 2018-2019 a fost Norvegia.

Etapa I

Etapa I a întrecerii feminine s-a desfășurat în Danemarca, între 27 și 30 septembrie 2018, în orașele Viborg, Aarhus și Horsens.[1] În afara Danemarcei, Franței[2] și Norvegiei[3], echipele organizatoare, în etapa I a fost invitată să participe și Polonia[4].

Partidele au fost televizate de posturile TV2 Sport 2 și Sumo din Norvegia[5] și de beIN SPORTS 3 din Franța[2].

Săli

Viborg Aarhus Horsens
Vibocold Arena
3.000 de locuri[6]
Ceres Arena
5.000 de locuri[7]
Forum Horsens
4.500 de locuri

Partide

Desfășurarea partidelor și rezultatele:[5][8]

Echipa M V E Î GM GP G Pct
 Norvegia 3 2 1 0 81 69 +12 5
 Polonia 3 2 0 1 72 71 +1 4
 Danemarca 3 1 0 2 65 69 −4 2
 Franța 3 0 1 2 59 68 −9 1

Programul de desfășurare de mai jos respectă ora locală a Danemarcei. (UTC+1)

27 septembrie 2018
18:15
Norvegia  34 – 27  Polonia Vibocold Arena, Viborg
Arbitri: Christiansen, Hesseldal Danemarca
Skogrand 5 (17–14) Kobylińska 6
Eliminare de două minute Raport Eliminare de două minute
27 septembrie 2018
21:00
Danemarca  24 – 21  Franța Vibocold Arena, Viborg
Asistență: 1.420
Arbitri: Covalciuc, Covalciuc Republica Moldova
Jensen 5 (14–9) Pineau 6
Eliminare de două minute Raport Eliminare de două minute

29 septembrie 2018
14:00
Franța  22 – 22  Norvegia Ceres Arena, Aarhus
Asistență: 450
Arbitri: Christiansen, Hesseldal Danemarca
Horacek 7 (9–14) Kristiansen 7
Eliminare de două minute Raport Eliminare de două minute
29 septembrie 2018
16:10
Danemarca  21 – 23  Polonia Ceres Arena, Aarhus
Arbitri: Covalciuc, Covalciuc Republica Moldova
S. Jørgensen 8 (14–12) Achruk 5
Raport

30 septembrie 2018
14:45
Polonia  22 – 16  Franța Forum Horsens, Horsens
Asistență: 800
Arbitri: Christiansen, Hesseldal Danemarca
patru jucătoare 3 (9–10) Blonbou 4
Raport Eliminare de două minute
30 septembrie 2018
17:00
Danemarca  20 – 25  Norvegia Forum Horsens, Horsens
Asistență: 2.736
Arbitri: Covalciuc, Covalciuc Republica Moldova
S. Jørgensen, Hansen 4 (12–14) Kristiansen 6
Eliminare de două minute Raport Eliminare de două minute

Etapa a II-a

Etapa a II-a a întrecerii feminine s-a desfășurat în Norvegia, între 22 și 25 noiembrie 2018, în Arena Telenor din Bærum, în cadrul Møbelringen Cup 2018.[9][10] În afara Danemarcei, Franței și Norvegiei, echipele organizatoare, în etapa a II-a a fost invitată să participe și Ungaria.

Partidele au fost televizate de posturile TV2 Sport 2 și Sumo din Norvegia[11][12], beIN SPORTS MAX 9, beIN SPORTS 1, 2 și 3 din Franța[13] și de TMC[14] din Franța/Monaco.

Sală

Bærum
Arena Telenor
15.000 de locuri

Partide

Desfășurarea partidelor și rezultatele:[10][15][16]

Echipa M V E Î GM GP G Pct
 Norvegia 3 3 0 0 76 62 +14 6
 Franța 3 2 0 1 62 61 +1 4
 Danemarca 3 1 0 2 65 66 −1 2
 Ungaria 3 0 0 3 53 67 −14 0

Programul de desfășurare de mai jos respectă ora locală a Norvegiei. (UTC+1)

22 septembrie 2018
18:15
Norvegia  25 – 19  Ungaria Arena Telenor, Oslo
Asistență: 3.442
Arbitri: Mošorinski, Pandžić Serbia
Aune, Brattset, Løke 4 (12–6) Kovacsics, Kovács 5
Eliminare de două minute Raport Eliminare de două minute
22 septembrie 2018
21:00
Franța  22 – 20  Danemarca Arena Telenor, Oslo
Asistență: 1.100
Arbitri: Fremstad, Pedersen Norvegia
Lacrabère 4 (11–10) S. Jørgensen 5
Eliminare de două minute Raport Eliminare de două minute

24 septembrie 2018
17:00
Ungaria  18 – 19  Franța Arena Telenor, Oslo
Asistență: 3.500
Arbitri: Borge, Nygren Norvegia
Planéta 5 (9–11) Dembélé Pavlović, Flippes 3
Eliminare de două minute Raport Eliminare de două minute
24 septembrie 2018
19:15
Norvegia  28 – 22  Danemarca Arena Telenor, Oslo
Asistență: 5.410
Arbitri: Mošorinski, Pandžić Serbia
Sulland 7 (13–10) Jensen 5
Eliminare de două minute Raport Eliminare de două minute

25 septembrie 2018
16:00
Danemarca  23 – 16  Ungaria Arena Telenor, Oslo
Arbitri: Jørum, Kleven Norvegia
Jensen 4 (10-8) Planéta 5
Raport
25 septembrie 2018
18:15
Norvegia  23 – 21  Franța Arena Telenor, Oslo
Asistență: 4.813
Arbitri: Mošorinski, Pandžić Serbia
Løke 7 (14–9) Pineau 4
Eliminare de două minute Raport Eliminare de două minute

Echipa ideală (All Star Team)

Echipa ideală a Møbelringen Cup 2018 a fost anunțată pe 25 noiembrie 2018:[17][18]

Post Handbalistă
Portar  Amandine Leynaud (FRA)
Extremă stânga  Siraba Dembélé Pavlović (FRA)
Inter stânga  Estelle Nze Minko (FRA)
Pivot  Heidi Løke (NOR)
Coordonator  Szimonetta Planéta (HUN)
Inter dreapta  Linn Jørum Sulland (NOR)
Extremă dreapta  Malin Aune (NOR)
Jucătoarea competiției (MVP)  Silje Solberg (NOR)

Etapa a III-a

Etapa a III-a a întrecerii feminine s-a desfășurat în Franța, între 21 și 24 martie 2019, în orașele Clermont-Ferrand și Boulazac.[19] În afara Danemarcei, Franței și Norvegiei, echipele organizatoare, în etapa a III-a a fost invitată să participe și România[20]. Programul etapei a III-a a fost confirmat pe 13 martie 2019.[19]

Echipa Franței a fost anunțată pe 1 martie 2019.[21] Lotul României a fost anunțat pe 8 martie 2019.[22] Partidele au fost televizate de canalele televiziunii beIN SPORTS din Franța.

Săli

Clermont-Ferrand Boulazac
Maison des Sports
4.540 de locuri[23]
Le Palio
4.000 de locuri[24]

Partide

Desfășurarea partidelor și rezultatele:[19][25]

Echipa M V E Î GM GP G Pct
 Norvegia 3 3 0 0 86 69 +17 6
 Danemarca 3 2 0 1 81 76 +5 4
 Franța 3 1 0 2 72 67 +5 2
 România 3 0 0 3 68 95 −27 0

Programul de desfășurare de mai jos respectă ora locală a Franței. (UTC+1)

21 martie 2018
beIN SPORTS 318:00
Norvegia  31 – 20  Danemarca Maison des Sports, Clermont-Ferrand
Arbitri: Carmaux, Mursch Franța
Arntzen 5 (15–7) S. Jørgensen 5
Eliminare de două minute 1×Cartonaș galben Raport Eliminare de două minute 2×Cartonaș galben
21 martie 2018
beIN SPORTS 3, TVR 120:30
Franța  28 – 18  România Maison des Sports, Clermont-Ferrand
Asistență: 4.213
Arbitri: Horváth, Marton Ungaria
Houette 9 (15–8) Pintea 4
Eliminare de două minute 1×Cartonaș galben Raport Eliminare de două minute 2×Cartonaș galben

23 martie 2018
beIN SPORTS 1, TVR 117:00
Norvegia  31 – 27  România Le Palio, Boulazac
Arbitri: Gasmi, Gasmi Franța
Arntzen 8 (16–15) Pintea 8
Eliminare de două minute 1×Cartonaș galben Raport Eliminare de două minute 3×Cartonaș galben
23 martie 2018
beIN SPORTS 120:00
Franța  22 – 25  Danemarca Le Palio, Boulazac
Asistență: 3.700
Arbitri: Horváth, Marton Ungaria
Lacrabère 4 (12–12) Hansen 7
Eliminare de două minute 2×Cartonaș galben Raport Eliminare de două minute 1×Cartonaș galben

24 martie 2018
beIN SPORTS 1, TVR 115:00
Danemarca  36 – 23  România Le Palio, Boulazac
Arbitri: Gasmi, Gasmi Franța
Haugsted, S. Jørgensen 5 (15–13) Ostase 5
Eliminare de două minute 2×Cartonaș galben Raport Eliminare de două minute 2×Cartonaș galben
24 martie 2018
beIN SPORTS 118:00
Franța  22 – 24  Norvegia Le Palio, Boulazac
Asistență: 3.700
Arbitri: Horváth, Marton Ungaria
Houette 8 (11–11) Reistad 6
Eliminare de două minute Raport Eliminare de două minute

Referințe

  1. ^ Alexander Elverlund (). „Golden League i Viborg, Aarhus og Horsens til september” (în daneză). Federația Daneză de Handbal. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ a b „#Golden League - L'EHF EURO 2018 dans toutes les têtes” (în franceză). Federația Franceză de Handbal. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Svein André Svendsen (). „Uttak til Golden League” (în norvegiană). Federația Norvegiană de Handbal. Accesat în . 
  4. ^ „Kadra na Golden League ogłoszona - jest 18 zawodniczek” (în poloneză). Federația Poloneză de Handbal. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ a b „Håndballjentene i Golden League” (în norvegiană). Federația Norvegiană de Handbal. Accesat în . 
  6. ^ „Vibocold arena, Viborg”. vhk.dk (în daneză). Pagina oficială a Viborg HK. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ „Indendørs sport”. parkarena.dk (în daneză). Pagina oficială a Ceres Arena. Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ Svein Andrésen (). „Golden League Danmark” (în norvegiană). Federația Norvegiană de Handbal. Accesat în . 
  9. ^ Kirsten Birkeland (). „Ønsker folkefest” (în norvegiană). Federația Norvegiană de Handbal. Accesat în . 
  10. ^ a b „Møbelringen Cup 2018” (în norvegiană). Pagina oficială a Arenei Telenor. Accesat în . 
  11. ^ „Møbelringen Cup 2018” (în norvegiană). TV 2 Sumo. Arhivat din original la . Accesat în . 
  12. ^ „Håndball: Møbelringen Cup 2018” (în norvegiană). TV 2 Sumo. Accesat în . 
  13. ^ „Golden League – La Hongrie pour continuer d'avancer” (în franceză). Liga Feminină Franceză de Handbal. . Accesat în . 
  14. ^ „TV – Norvège Vs France en clair sur TMC” (în franceză). Liga Feminină Franceză de Handbal. . Accesat în . 
  15. ^ Svein Andrésen (). „Billetter Møbelringen Cup” (în norvegiană). Federația Norvegiană de Handbal. Accesat în . 
  16. ^ Svein Andrésen (). „Dommere i Møbelringen” (în norvegiană). Federația Norvegiană de Handbal. Accesat în . 
  17. ^ Svein André Svendsen (). „Fire på All Star Team” (în norvegiană). Federația Norvegiană de Handbal. Accesat în . 
  18. ^ „Ingen danskere på All Star-holdet ved Golden League” (în norvegiană). Federația Daneză de Handbal. . Accesat în . 
  19. ^ a b c „#EdFF - Golden League - Annonce de la sélection” (în franceză). Federația Franceză de Handbal. . Arhivat din original în . Accesat în . 
  20. ^ Marius Huțu (). „Turneu de gală pentru naționala feminină de handbal după calificarea directă la Campionatul Mondial”. ProSport. Accesat în . 
  21. ^ „#EdFF - Golden League - Annonce de la sélection” (în franceză). Federația Franceză de Handbal. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  22. ^ „S-a anunțat lotul României pentru Golden League!”. HandbalVolei. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  23. ^ „Maison des Sports de Clermont-Ferrand” (în franceză). rt-events.fr. Accesat în . 
  24. ^ „Les caractéristiques générales du bâtiment” (în franceză). Pagina oficială a Le Palio. Arhivat din original la . Accesat în . 
  25. ^ „Golden League / Équipe de France féminine de handball” (în franceză). Pagina oficială a Le Palio. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

Read other articles:

Kaas saat penandatanganan Reichskonkordat. Ludwig Kaas (23 Mei 1881 – 15 April 1952) adalah seorang pendeta Katolik Roma Jerman dan politikus pada zaman Republik Weimar. Karier awal Lahir di Trier, Kaas diangkat menjadi pendeta pada 1906 dan mempelajari sejarah dan hukum kanon di Trier dan Roma. Pada 1906, ia menyelesaikan gelar dokterandesnya dalam bidang teologi dan pada 1909 ia meraih gelar dokterandes keduanya dalam bidang filsafat.[1] Referensi ^ Kesalahan pengutipan: Tag <r...

 

Duta TVPT Duta Televisi IndonesiaKantor pusat Duta TVBanjarmasin, Kalimantan SelatanIndonesiaSaluranDigital: 42 UHFSloganTelevisi Kita Sabarataan (2007-2010)Inspirasi Banua (2010-2019) Terpercaya dan Inspiratif (2019-sekarang)PemrogramanBahasaBahasa IndonesiaAfiliasiTempo TV/ANTARA TVKepemilikanPemilikPT Duta Televisi IndonesiaRiwayatSiaran perdana5 November 2007 di BanjarmasinBekas nomor kanal44 UHF (analog)43 UHF (digital)Bekas afiliasiBeritaSatu (2013-2014)Informasi teknisOtoritas perizina...

 

本條目存在以下問題,請協助改善本條目或在討論頁針對議題發表看法。 此條目需要补充更多来源。 (2018年3月17日)请协助補充多方面可靠来源以改善这篇条目,无法查证的内容可能會因為异议提出而被移除。致使用者:请搜索一下条目的标题(来源搜索:羅生門 (電影) — 网页、新闻、书籍、学术、图像),以检查网络上是否存在该主题的更多可靠来源(判定指引)。 �...

Artikel ini membutuhkan rujukan tambahan agar kualitasnya dapat dipastikan. Mohon bantu kami mengembangkan artikel ini dengan cara menambahkan rujukan ke sumber tepercaya. Pernyataan tak bersumber bisa saja dipertentangkan dan dihapus.Cari sumber: Muse Communication – berita · surat kabar · buku · cendekiawan · JSTOR (Desember 2020) Muse Communication Co., Ltd.JenisPerusahaan saham gabunganIndustriHiburanGenreAnimePendahuluMuse Cultural Enterprise Co.,...

 

Nazi organisation responsible for concentration camps SS-TV redirects here. For the SS combat troops (SS-VT), see SS-Verfügungstruppe. For the Waffen-SS fighting unit, see 3rd SS Panzer Division Totenkopf. For other uses, see SSTV (disambiguation). Death's Head UnitsSS-Totenkopfverbände (SS-TV)Right collar insignia (second version, 1934–1945)SS-TV officers at Gusen concentration camp (October 1941)Agency overviewFormedJune 1934Dissolved8 May 1945TypeParamilitary organisationJurisdiction N...

 

Intergovernmental organization Permanent Court of ArbitrationCour permanente d'arbitrageSeal of the PCA52°05′12″N 4°17′44″E / 52.0866°N 4.2955°E / 52.0866; 4.2955Established1899LocationThe Hague, NetherlandsCoordinates52°05′12″N 4°17′44″E / 52.0866°N 4.2955°E / 52.0866; 4.2955Authorized byHague Peace ConferenceJudge term length6 years (renewable)[2]Number of positionsMaximum 4 per member stateWebsitepca-cpa.orgSec...

Zona laut dalam. Laut dalam adalah lapisan terbawah dari lautan, berada di bawah lapisan thermocline pada kedalaman lebih dari 1828 m. Sangat sedikit atau bahkan tidak ada cahaya yang dapat masuk ke area ini, sebagian besar organisme bergantung pada material organik yang jatuh dari zona fotik. Karena alasan inilah para saintis mengira bahwa kehidupan di tempat ini akan sangat sedikit, tetapi dengan adanya peralatan yang dapat menyelam ke kedalaman, ditemukan bahwa ditemukan cukup banyak kehid...

 

Hatt-i Humayun yang berisi perintah dari Sultan Abdulmecid Hatt-i humayun dapat diartikan sebagai tulisan tangan yang berisi perintah,[1] biasanya tulisan ini ditulis secara langsung oleh Sultan di kesultanan utsmaniyah[2] namun dapat juga ditulis oleh penasihat/ juru tulis istana dan diberi catatan atau tanda tangan di atas materai sebagai bentuk perintah yang sah dan tidak dapat dibatalkan.[3][4] Deskripsi Pada umumnya hatt-i humayun memiliki ciri khas tulisa...

 

Type of weapon that fires a concentrated beam of energy at its target This article is about real uses of directed energy weapons. For fictional uses, see Raygun. DEW redirects here. For other uses, see DEW (disambiguation). Police car equipped with an LRAD-500X sonic weapon (Warsaw, Poland, 2011). A directed-energy weapon (DEW) is a ranged weapon that damages its target with highly focused energy without a solid projectile, including lasers, microwaves, particle beams, and sound beams. Potent...

This article uses bare URLs, which are uninformative and vulnerable to link rot. Please consider converting them to full citations to ensure the article remains verifiable and maintains a consistent citation style. Several templates and tools are available to assist in formatting, such as reFill (documentation) and Citation bot (documentation). (September 2022) (Learn how and when to remove this template message) Football clubEast Fife LadiesFull nameEast Fife Girls and Women's Football ClubF...

 

AHL ice hockey team Worcester SharksCityWorcester, MassachusettsLeagueAmerican Hockey League (AHL)ConferenceEastern ConferenceDivisionAtlantic DivisionFounded1996Operated2006–2015Home arenaDCU CenterColorsPacific teal, Black, White, Burnt Orange       Owner(s)San Jose Sports & Entertainment Enterprises (Hasso Plattner, Governor)MediaWorcester Telegram & GazetteWTAG AM 580 & FM 94.9Charter TV3AffiliatesSan Jose Sharks(2006–2015)Franchise history1996–2001Ke...

 

Ligat ha'Al 2004-2005 Competizione Ligat ha'Al Sport Calcio Edizione 64ª Organizzatore IFA Date dal 21 agosto 2004al 28 maggio 2005 Luogo  Israele Partecipanti 12 Risultati Vincitore Maccabi Haifa(9º titolo) Retrocessioni Hapoel HaifaHapoel Be'er Sheva Statistiche Miglior marcatore Roberto Colautti (19) Incontri disputati 198 Gol segnati 505 (2,55 per incontro) Cronologia della competizione 2003-2004 2005-2006 Manuale La Ligat ha'Al 2004-2005 è stata la 64ª edizion...

Saint-Marinau Concours Eurovision 2021 Données clés Pays  Saint-Marin Chanson Adrenalina Interprète Senhit et Flo Rida Langue Anglais Sélection nationale Radiodiffuseur San Marino RTV Type de sélection Sélection interne Date 16 mai 2020 (artiste)7 mars 2021 (chanson) Concours Eurovision de la chanson 2021 Position en demi-finale 9e (118 points, qualifié) Position en finale 22e (50 points) 2020 2022 modifier Saint-Marin est l'un des trente-neuf pays participants du Concours Eurovi...

 

Romanian general and politician (1927–1989) Vasile Milea75th Minister of National Defense of RomaniaIn office16 December 1985 – 22 December 1989PresidentNicolae CeaușescuPrime MinisterConstantin DăscălescuPreceded byConstantin Olteanu [ro]Succeeded byNicolae Militaru89th Chief of the Romanian General StaffIn office31 March 1980 – 16 February 1985PresidentNicolae CeaușescuPreceded byIon Hortopan [ro]Succeeded byȘtefan Gușă Person...

 

ロバート・デ・ニーロRobert De Niro 2011年のデ・ニーロ生年月日 (1943-08-17) 1943年8月17日(80歳)出生地 アメリカ合衆国・ニューヨーク州ニューヨーク市身長 177 cm職業 俳優、映画監督、映画プロデューサージャンル 映画、テレビドラマ活動期間 1963年 -配偶者 ダイアン・アボット(1976年 - 1988年)グレイス・ハイタワー(1997年 - )主な作品 『ミーン・ストリート』(1973年)...

Buddhist temples in Hanoi include: Name Other name Address District/County Notes Image Anh Linh Temple Cổ Nhuế commune Từ Liêm Founded by Princess Trần Khắc Hãn, by order of her father Emperor Trần Nhân Tông. Classified as ahistoric and artistic monument since 1993. Bà Đanh Temple Thụy Khuê street Ba Đình Founded on the south bank of the Hồ Tây Lake, it was authorized by Emperor Lê Thánh Tông as a meditation centre and temple for the benefits of the Cham people. ...

 

Untuk Riksdag Finlandia, lihat Parlemen Finlandia. Riksdag Swedia Sveriges riksdagTiga MahkotaJenisJenisUnikameral PimpinanKetuaAndreas Norlén, (M) sejak 24 September 2018 Wakil Ketua PertamaÅsa Lindestam, (S) sejak 24 September 2018 Wakil Ketua KeduaLotta Johnsson Fornarve, (V) sejak 24 September 2018 Wakil Ketua KetigaKerstin Lundgren, (C) sejak 24 September 2018 KomposisiAnggota349Partai & kursiPemerintah (116)   Sosial Demokrat (100)   Partai Hijau (16) Key...

 

Liv Kristine Información personalNombre de nacimiento Liv Kristine EspenæsNacimiento 14 de febrero de 1976 (48 años)Stavanger, Noruega Residencia Stavanger Nacionalidad NoruegaFamiliaCónyuge Michael EspenæsInformación profesionalOcupación CantautoraAños activa 1993–presenteGénero Metal sinfónicoMetal GóticoFolk metalPop rockInstrumento VozTipo de voz Soprano[1]​Discográfica Nuclear Blast Season of MistArtistas relacionados Theatre of Tragedy Leaves' Eyes Cradle of Fil...

此條目可参照英語維基百科相應條目来扩充。 (2022年1月1日)若您熟悉来源语言和主题,请协助参考外语维基百科扩充条目。请勿直接提交机械翻译,也不要翻译不可靠、低品质内容。依版权协议,译文需在编辑摘要注明来源,或于讨论页顶部标记{{Translated page}}标签。 奥斯卡尔·托尔普出生1893年6月8日 逝世1958年5月1日  (64歲)奥斯陆 職業政治人物 政党工党...

 

Road to BostonPoster promosiNama lainHangul보스턴 1947 SutradaraKang Je-gyuDitulis olehKang Je-gyuPemeranHa Jung-wooBae Seong-wooIm Si-wanPerusahaanproduksiSaetbyul Media[1]BA Entertainment[2]Big Picture[2]DistributorContents NandakindaTanggal rilisNegaraKorea SelatanBahasaKorea Road to Boston (Hangul: 보스턴 1947; lit. Boston 1947) adalah film Korea Selatan yang akan datang yang ditulis dan disutradarai oleh Kang Je-gyu. Film ini dibintan...