Viața sa este învăluita în mister: se spune că a fost întemnițat o perioadă deși nu există nici o dovadă în acest sens. Instrumentele sale cunoscute astăzi, puține la număr (aproximativ 180) se disting printr-un sunet complex, tumultuos, plin de bogăție și profunzime armonică, dar și printr-un finisaj ce îl depășește din punct de vedere artistic pe mai cunoscutul sau rival Stradivari, care avea alt tip de genialitate. Dacă între anii 1720-1730 se cunosc puține instrumente făcute de maestru, începând cu anii 30-35 producția sa creste prin cantitate si calitate, ajungând ca în anii 1738 - 1739 sa stabilească noi standarde în lutărie si sa redefinească „perfectul” în sunetul viorii. Segmentul de piață a lui Del Gesu era în principal muzicienii, în comparație cu Stradivari care lucra cu precădere pentru nobili, case regale si biserici. Prețul viorilor sale era mult mai mic ca ale lui Stradivari. Guarneri lucra repede, în grabă, neglijând multe detalii neesențiale. Produsul final era o vioara a cărui principal scop era sa sune cât mai bine, iar calitatea finisajului era uneori mediocră. Cu toate acestea, gradul de uzura al viorilor maestrului dovedesc o preferință clara a muzicienilor de a le cânta cu precădere. Violoniști celebrii ca Joseph Joachim, Eugène Ysaÿe, Fritz Kreisler, Jascha Heifetz, Isaac Stern, Leonid Kogan, Henryk Szeryng, Itzhak Perlman, Gidon Kremer, Pinchas Zukerman și nu în ultimul rând, George Enescu și-au încredințat măiestria acestor viori.
Se pare ca maestrul Giosefo Bartolomeo Guarnerio (cum i se pronunța numele pe vremea sa) s-a stins din viata într-o sărăcie lucie, la fel cum au trăit mai toți marii lutieri astăzi celebri, singurii care făceau excepție erau familiile Amati si Stradivari. Statul Roman deține vioara „Cathedral” ex-Enescu, încredințată în acest moment reputatului violonist Gabriel Croitoru.[1][2][3]
