Acest articol sau secțiune reprezintă în principal viziunea românească asupra acestui subiect și nu neapărat felul în care este perceput acesta la nivel mondial. Vă rugăm îmbunătățiți acest articol sau discutați acest aspect pe pagina de discuție.
Denumirea provine dintr-un grad mai vechi în anumite țări, și anume cel de sergent major general.
Gradul se individualizează prin aplicarea a două stele pe epoleții uniformei militare. Este echivalent gradului de general de divizie din unele țări precum Franța, Spania, Polonia și are codul OF-7 în standardul NATO.
În România, prin Legea nr. 14 din 28 decembrie,1972, privind organizarea apărării naționale a Republicii Socialiste România (articolul 34), publicată în Buletinul Oficial nr. 160/29 din decembrie 1972, al doilea grad din clasa generali și amirali a primit numele de general-locotenent, respectiv de viceamiral pentru marina militară [1].
În articolul 62, s-a stabilit pentru acest grad o limită de vârstă până la care cadrele permanente ale forțelor armate pot fi menținute în activitate de 60 ani.
Limita maximă de vârstă până la care militarii cu acest grad pot fi menținuți în activitate, starea lor de sănătate permițându-le rezolvarea în foarte bune condiții a atribuțiilor ce le revin, a fost ridicată la 62 ani.
Prin OUG nr. 4/26 februarie 2004 pentru modificarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, în scopul realizării compatibilității cu structurile militare similare aparținând statelor membre NATO [2], aceste grade au fost denumite general-maior - cu două stele în forțele terestre și cele aeriene, respectiv contraamiral - cu două stele în marină.
