Această pagină nu este legată de un element de Wikidata. Acest lucru este necesar pentru afișarea legăturilor interlingve și pentru preluarea unor informații bibliotecare sau din infocasetă.
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Fenomenul împrejmuirilor a fost un fenomen întâlnit în Anglia începând cu secolul XV și până în secolul XVIII, datorită căruia s-a realizat dezvoltarea manufacturilor de postav. Englezii, realizând că pot obține venituri mari din vânzarea lânii provenite de la oi, au împrejmuit numeroase zone unde oile pășteau, pentru a le crește în captivitate și a le lua lâna pe care erau plătiți bine.
Istoric
Fenomenul împrejmuirilor a început, izolat, încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, după „Moartea Neagră”, - marea epidemie de ciumă din 1348. Împrejmuirile au continuat în secolul al XV-lea și au luat avânt în perioada Tudorilor, fiind cauzate de cererea tot mai mare de lână pe piață.
Apariția acestui fenomen a însemnat renunțarea unei părți însemnate a nobilimii la sistemul câmpurilor deschise și trecerea la noul sistem al împrejmuirilor - unul dintre elementele cele mai importante și mai discutate din istoria agrară a Angliei la sfârșitul evului mediu și în perioada de trecere de la feudalism la capitalism.
Împrejmuirile însemnau câmpuri sau ogoare „închise”, adică rezervate exclusiv destinației pe care le-o dădea proprietarul și nepermițându-se nimănui altuia nici pășunatul vitelor și nici un alt fel de drept de folosință asupra lor. Cu alte cuvinte, împrejmuirile reprezintă trecerea la sistemul agriculturii strict individuale.
Sistemul n-a fost adoptat numai de nobilii mari proprietari ci și de o bună parte a țărănimii mai înstărite. Centrul, răsăritul și sud-estul Angliei sunt regiunile în care se conturează mai accentuat noul peisaj agrar al ogoarelor cultivate individual de o țărănime smulsă din vechea unitate economică a manorului și concentrată în cadrul acestui sistem parcelar.
Începând cu a doua jumătate a a secolului al XV-lea, nobilii și țăranii mai înstăriți transformă loturile împrejmuite în pășuni pentru oi, fenomenul acesta fiind cauzat de solicitarea tot mai intensă a lânii pe piață. În timpul dinastiei Tudor, transformarea ogoarelor în pășuni a luat avânt, mai ales în regiunile centrale ale țării. Se întâlnesc însă de asemenea în răsărit, iar către sfârșitul secolului al XVI-lea - chiar și în nord.
Consecințe
Consecințele împrejmuirilor au fost multiple. Dintr-un punct de vedere, trecerea la sistemul unei agriculturi parcelare, strict individuale, a constituit pentru acele timpuri un progres sub raportul creșterii forțelor de producție. În cadrul acestui sistem se putea paractica o alternare mai rațională a culturilor , introducerea unor plante noi, alimentare, furajere sau industriale.
În același timp, împrejmuirile au privat, relativ brusc pe țărani de folosința locurilor de pășunat; reduși numai la loturile lor, mulți nu și-au mai putut întreține vitele și prin aceasta gospodăriile lor s-au ruinat, trebuind să le cedeze nobilului sau altor țărani din cauza imposibilității de a produce atât cât să trăiască și să-și poată achita obligațiile.
Odată cu intensificare procesului de transformare a ogoarelor în pășuni, nobilii au recurs până și la alungarea cu forța a țăranilor de pe loturile lor, pentru a lărgi suprafața pășunilor. Faptul acest constituia un abuz. Limitarea drepturilor de folosință comună a țăranilor asupra unor părți de moșie micșorase și interesele lor comune, solidaritatea lor în rezistența împotriva abuzurilor nobilimii. Izolați, ei erau mai ușor deposedați de lotul lor.
Alungarea cu forța a țăranilor de pe moșii a accelerat ruinarea majorității țărănimii engleze, proletarizarea ei, dizolvarea completă a raporturilor de dependență feudală și a deschis larg calea pentru trecerea la sistemul muncii salariate, proces care se va desăvârși, însă, abia în secolul al VIII-lea, după revoluția burgheză.
