Stema familiei Haşdeu, varianta publicată de Emanuel Hagi-Mosco în „Steme boereşti din România”, Bucureşti, 1918, p.5, pl.VI, fig.1.
Hâjdău (Hâjdeu, Hasdeu, Hașdeu, Hajdeu, Hajdău) este numele unei familii de aristocrați și scriitori de origine română (basarabeană), care au activat în Polonia, Rusia și România.
Hâjdăii erau boieri vechi, fiind menționați deja pe vremea lui Ștefan cel Mare. Efrem († ante 1665) și fiul lui Miron au fost pârcălabi de Hotin.[1] Un paharnicG. Dumitrașco Hâjdău, fiul unui Ștefan Hâjdău, era căsătorit cu sora lui Vodă Ștefan Petriceicu și a murit la Hotin, în 1673, în atacul dat de trupele polono-române contra turcilor. În urma acestei hiclenii față de Padișah, Petriceicu-vodă se refugiază în Polonia, iar cei doi fii ai surorii sale, Ioan Hâjdău și Nicolae Hâjdău îl însoțesc, alături de alți boieri. Ei vor căpăta indigenatul polon în 1676. Descendenții lor vor sărăci treptat, astfel încât Tadeu Hâjdău deja nu mai poseda nimic. El va încerca să recapete posesiunile strămoșilor săi, moșiile din Moldova, și va reuși într-un târziu, după judecăți, să dobândească o mică parte din ceea ce familia poseda altădată. Hâjdăii rămași în țară, ca și alte rude ale lui Petriceicu-vodă și-au pierdut statutul, decăzând în condiții cu totul umile. Ei îi vor face viața amară lui Tadeu, cu nesfârșitele lor revendicări și pretenții asupra fâșioarei de moșie pe care acesta o redobândise cu greu.
Membrii familiei Hâjdău care s-au ilustrat ca scriitori sunt:
