Fântâna Timpului (în englezăFountain of Time), denumită simplu și Timpul (Time), este o sculptură de Lorado Taft, având 38,66 m lungime, situată la capătul vestic al promenadei Midway din Parcul Washington din zona South Side a orașului Chicago, Illinois, SUA.[1] Inspirat de poezia lui Henry Austin Dobson, „Paradox of Time”, ea reprezintă 100 de figuri ce trec prin fața unei personificări a Timpului. Opera este un monument dedicat primilor 100 de ani de pace între Statele Unite și Regatul Unit, în urma tratatului de la Ghent din 1814. Deși apa a început să curgă prin fântână în 1920, sculptura a fost inaugurată oficial abia în 1922. Ea contribuie la decorarea districtului istoric Washington Park, aflat pe lista Registrului Național de Situri Istorice.
Ca parte a unui plan mai complex de înfrumusețare a promenadei Midway, Timpul a fost construită dintr-un nou tip de beton turnat și armat cu oțel despre care s-a susținut că este mai durabil și mai ieftin decât alternativele. S-a spus că este prima lucrare de artă de orice fel realizată din beton.[2] Înainte de terminarea Parcului Millennium în 2004, a fost considerat cea mai importantă instalație din Chicago Park District.[3][4]Time este una din mai multele lucrări de artă din Chicago finanțate din fondul fiduciar al lui Benjamin Ferguson.
Time a trecut prin mai multe lucrări de restaurare din cauza deteriorării cauzate de elementele naturale și urbane. La sfârșitul anilor 1990 și în primii ani ai secolului al XXI-lea, reparațiile au corectat multe din problemele cauzate de restaurările anterioare. Deși în 2005 s-au terminat lucrări complexe de renovare, diferite organizații continuă să caute resurse pentru a suplimenta iluminatul său, iar Trustul Național pentru Conservare Istorică l-a nominalizat pentru a obține finanțări suplimentare.
Note
^„Taft's 'Fountain of Time' Given To City Today”. Chicago Daily Tribune. . p. 12.