PROFILPELAJAR.COM

Date personale
Erich von Manstein
Erich von Manstein în 1938
Nume la naștere	Fritz Erich Georg Edouard von Lewinski
Născut	24 noiembrie 1887^[1]^[2]^[3]^[4]^[5] Berlin, Imperiul German
Decedat	10 iunie 1973 (85 de ani)^[1]^[6]^[5]^[4]^[3] Icking, Bavaria, Germania
Înmormântat	Saxonia Inferioară
Cauza decesului	cauze naturale (accident vascular cerebral)
Părinți	Eduard Julius Ludwig von Lewinski[*]
Cetățenie	Germania de Vest
Ocupație	Abteilungsleiter[*]
Limbi vorbite	limba germană^[7]^[8]
Activitate
A luptat pentru	Imperiul German (1906-1918) Republica de la Weimar (1918-1933) Germania Nazistă (1933-1944)
Ramura	Armata Germană
Ani de serviciu	1906 - 1944
Gradul	Generalfeldmarschall
A comandat	Divizia de infanterie nr.18 Al XXXVIII-lea Corp de Armată Al LVI-lea Corp de blindate Panzer Armata a 11-a Grupul de Armate Don Grupul de Armate Sud
Bătălii / Războaie	Primul război mondial Al doilea război mondial
Decorații și distincții
Decorații	Crucea de Cavaler al Crucii de Fier cu Frunze de Stejar și Săbii
Semnătură

Modifică date / text

Erich von Manstein, pe numele său complet, dar mult mai puțin cunoscut, Fritz Erich von Lewinski (n. 24 noiembrie 1887, Berlin, Imperiul German – d. 10 iunie 1973, Icking, Bavaria, Germania) a fost un militar profesionist care devenise unul din cei mai proeminenți comandanți a forțelor armate germane (Wehrmacht) în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Erich von Manstein a atins toate gradele militare posibile, până la rangul de Mareșal (în germană, Generalfeldmarschall) în 1942, cu toate că nu a fost membru al Partidului Nazist.

Nemulțumit de planul de atac al Franței al OKH în Fall Gelb, care relua Planul Schlieffen și concentra planul atacului pe aripa de nord (prin Belgia și Olanda) și la care francezii și englezii se așteptau, Von Manstein a dezvoltat o idee, care ulterior a fost acceptat ca planul Sichelschnitt (Tăietura Secerei) pentru invazia Franței care plănuia simultan și un atac din sud. Atacul din sud urma să fie executat prin pădurile din Ardeni cu tancuri, cu ocolirea Liniei Maginot. După trecerea râului Meuse trupele germane trebuiau să se deplaseze rapid până la Canalul Mânecii tăind astfel trupele franceze și Corpul Expediționar Britanic concentrate în nord, în Belgia și Flandra, așteptând un atac similar cu Planul Schlieffen și deci o reeditare a Primului Război Mondial.

Paternitatea acestui plan de operații a fost destulă vreme în dispută, din cauză ca propaganda nazistă l-a prezentat pe Hitler ca fiind creatorul Sichelschnitt. O discuție excelentă pe marginea acestui subiect se face în lucrarea "Blitzkrieg-Legende. Der Westfeldzug 1940", a istoricului militar Karl-Heinz Frieser, a cărei versiune în limba română a apărut la Editura Militară sub titlul "Mitul Blitzkrieg-ului. Campania din Vest a Wehrmacht-ului. 1940 Arhivat în 1 octombrie 2013, la Wayback Machine.".

În 1941 a primit controlul unor armate în Crimeea și Leningrad înainte de a deveni comandantul Grupului de Armate Sud. În această poziție, Manstein a reușit una din cele mai importante victorii moderne când, în pofida superiorității numerice și materiale sovietice, el a reușit să stopeze ofensiva Armatei Roșii, care continua să avanseze după victoria de la Stalingrad, reușind chiar să cucerească orașul Harkov prin contraofensiva sa proprie.

Contraofensiva care a recucerit orașul Harkov este considerată una dintre cele mai strălucite operațiuni germane din Al Doilea Război Mondial. Atacul lansat în data de 20 februarie a devenit cunoscut ca "lovitura de rever". Nikolai Vatunin, comandantul sovietic al forțelor sovietice, crezând că Manstein se va retrage, a fost luat complet prin surprindere. Până în data de 2 martie, Wehrmachtul capturase 615 tancuri și eliminase nu mai puțin de 23.000 de soldați sovietici.

Cu toate că niciodată nu a contestat autoritatea deținută de către Hitler în poziția sa de comandant a armatei germane, von Manstein deseori a depus rezistență la unele decizii a lui Hitler, chiar în prezența statului major. Cu toate că aceste acțiuni ar fi putut să se sfârșească cu degradarea lui, Manstein a fost unul din puținii generali care își demonstrase valoarea în ochii lui Hitler. Ulterior, diferențele sale de opinie cu Hitler despre principii de strategie au dus la concedierea lui în 1944.

După război, un tribunal militar britanic l-a condamnat la 18 ani de închisoare în 1949 pentru comiterea de crime de război, însă a fost eliberat după doar patru ani, oficial din cauza unor probleme medicale. Revenit în Germania, Erich von Manstein a lucrat în calitate de consilier militar al guvernului Germaniei de Vest și a participat esențial la crearea noii armate federale Bundeswehr; a devenit comandantul onorific al noii armate federale germane, concepută primordial ca o armată de apărare.

Decorații

Ordinul Militar „Mihai Viteazul”, clasa III (25 noiembrie 1941) „pentru modul strălucit cum a condus operațiunile după trecerea Niprului, la Marea de Azov și în Crimeea”^[9]

Note

^ ^a ^b Erich Manstein, Brockhaus Enzyklopädie
^ Erich Von Manstein, Find a Grave, accesat în 9 octombrie 2017
^ ^a ^b Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
^ ^a ^b Erich von Manstein, Munzinger Personen, accesat în 9 octombrie 2017
^ ^a ^b Erich von Manstein, Hrvatska enciklopedija[*]
^ Eric Lewinski von Manstein, Gran Enciclopèdia Catalana
^ CONOR.SI[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
^ Decretul Regal nr. 3.258 din 25 noiembrie 1941 pentru decorațiuni ofițeri din misiunea germană, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 293 din 10 decembrie 1941, partea I-a, p. 7.677.

Referințe

Bartov, Omer (1999). „Soldiers, Nazis and War in the Third Reich”. În Leitz, Christian. The Third Reich. London: Blackwell. pp. 129–150. ISBN 978-0-631-20700-9.
Beevor, Antony (1999). Stalingrad: The Fateful Siege, 1942–1943. New York: Penguin. ISBN 978-0-14-028458-4.
Burleigh, Michael (2000). The Third Reich: A New History. New York: Hill and Wang. ISBN 0-8090-9326-X.
Evans, Richard J. (2008). The Third Reich At War. New York: Penguin Group. ISBN 978-0-14-311671-4.
Fellgiebel, Walther-Peer (2003) [2000]. Elite of the Third Reich: The Recipients of the Knight's Cross of the Iron Cross 1939–1945: A Reference. Solihull: Helion. ISBN 978-1-874622-46-8.
Forczyk, Robert (2008). Sevastopol 1942: Von Manstein's Triumph. Oxford: Osprey. ISBN 978-1-84603-465-7.
Forczyk, Robert (2010). Manstein: Leadership – Strategy – Conflict. Oxford: Osprey. ISBN 978-1-84603-221-9.
Glantz, David M. (1995). When Titans Clashed: How the Red Army Stopped Hitler. Lawrence, KS: University Press of Kansas. ISBN 978-0-7006-0899-7.
Glantz, David M.; House, Jonathan M. (1999). The Battle of Kursk. Lawrence, KS: University Press of Kansas. ISBN 978-0-7006-1335-9.
Knopp, Guido (2000). Hitlers Krieger (în German). Munich: Goldmann Verlag. ISBN 3-442-15045-0.
Kopp, Roland (2003). „Die Wehrmacht feiert. Kommandeurs-Reden zu Hitlers 50. Geburtstag am 20. April 1939”. Militärgeschichtliche Zeitschrift (în German). Militärgeschichtliches Forschungsamt. 62 (2): 471–535.
Kosk, Henryk P (2001). Generalicja Polska: Popularny Słownik Biograficzny. T. 2, M - Ż, suplement (în Polish). Pruszków: Oficyna Wydawnicza Ajaks. ISBN 978-83-87103-81-1.
Lemay, Benoît (2010). Erich von Manstein: Hitler's Master Strategist. Heyward, Pierce (trans.). Havertown, PA; Newbury, Berkshire: Casemate. ISBN 978-1-935149-26-2.
Longerich, Heinz Peter (2003), „10. Hilter and the Mass Murders in Poland 1939/40”, Hitler's Role in the Persecution of the Jews by the Nazi Regime, Atlanta: Emory University, arhivat din original la 9 iulie 2009, accesat în 19 iulie 2012.
Manstein, Erich (2004) [1955]. Powell, Anthony G, ed. Lost Victories: The War Memoirs of Hitler's Most Brilliant General. St. Paul, MN: Zenith. ISBN 0-7603-2054-3.
McKale, Donald M. (2012). Nazis After Hitler: How Perpetrators of the Holocaust Cheated Justice and Truth. Lanham, MD: Rowman & Littlefield. ISBN 978-1-4422-1316-6.
Melvin, Mungo (2010). Manstein: Hitler's Greatest General. London: Weidenfeld & Nicholson. ISBN 978-0-297-84561-4.
Murray, Williamson; Millett, Allan Reed (2000). A War To Be Won: Fighting the Second World War. Cambridge, Mass: Belknap Press of Harvard University Press. ISBN 978-0-674-00680-5.
Nipe, George M. Jr. (2000). Last Victory in Russia: The SS-Panzerkorps and Manstein's Kharkov Counteroffensive, February–March 1943. Atglen, PA: Schiffer. ISBN 0-7643-1186-7.
Paget, Baron Reginald Thomas (1952). Manstein: Seine Feldzüge und sein Prozess (în German). Wiesbaden: Limes Verlag. OCLC 16731799.
Smelser, Ronald; Davies, Edward (2008). The Myth of the Eastern Front: The Nazi-Soviet War in American Popular Culture. Cambridge: Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-71231-6.
„Fritz von Manstein: Jan. 10, 1944”. Time magazine. Time Warner. 10 ianuarie 1944. Arhivat din original la 26 august 2013. Accesat în 9 septembrie 2012.
„Obituary: Field Marshal von Manstein: An outstanding German soldier” (transcript). The Times. 13 iunie 1973. Accesat în 19 august 2012.
Weinberg, Gerhard (2005) [1994]. A World at Arms : A Global History of World War II. New York: Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-85316-3.
Wette, Wolfram (2006) [2002]. The Wehrmacht: History, Myth, Reality. Cambridge, MA: Harvard University Press. ISBN 978-0-674-02213-3.

Bibliografie

ro Manstein, Erich von (2002). Victorii pierdute. Editura Elit, București.
ro Leonide, Loghin (1984). Al Doilea Război Mondial. Acțiuni militare, politice și diplomatice. Cronologie. Editura Politică, București.

Cărți și articole în limba engleză

Citino, Robert M. (2012). The Wehrmacht Retreats: Fighting a Lost War, 1943. Lawrence, KS: University Press of Kansas. ISBN 978-0-7006-1826-2.
Förster, Jürgen (1998). „Complicity or Entanglement? The Wehrmact, the War and the Holocaust”. În Berenbaum, Michael; Peck, Abraham. The Holocaust and History The Known, the Unknown, the Disputed and the Reexamined. Bloomington: Indian University Press. pp. 266–283. ISBN 978-0-253-33374-2.
Liddell Hart, B. H. (1999) [1948]. The Other Side of the Hill. London: Pan Books. ISBN 0-330-37324-2.
Manstein, Erich (1983). Verlorene Siege (în German). München: Bernard & Graefe. ISBN 3-7637-5253-6.
Manstein, Erich (2002). Soldat im 20. Jahrhundert (în German). München: Bernard & Graefe. ISBN 3-7637-5214-5.
Paget, Baron Reginald Thomas (1951). Manstein: His Campaigns and His Trial. London: Collins. OCLC 5582465.
Stahlberg, Alexander (1990). Bounden Duty: The Memoirs of a German Officer, 1932–1945. London: Brassey's. ISBN 3-548-33129-7.
Stein, Marcel (2007). The Janushead: Field Marshal Von Manstein, A Reappraisal. Solihill, West Midlands: Helion and Company. ISBN 1-906033-02-1.

[9796dc1af24c915b39515b05d1c575fc-1] Erich Manstein, Brockhaus Enzyklopädie

[eadd1834647442b15e999a9ba258bb99-2] Erich Von Manstein, Find a Grave, accesat în 9 octombrie 2017

[bcb9ef716f90982d5b1db4578ddb4c5f-3] Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015

[d8dd33ccab5b564f9c529be7dfa739a8-4] Erich von Manstein, Munzinger Personen, accesat în 9 octombrie 2017

[35a164e286841b7bae34c889c299cae2-5] Erich von Manstein, Hrvatska enciklopedija[*]

[1a8bf8be472d0035c315909cc6a41b2c-6] Eric Lewinski von Manstein, Gran Enciclopèdia Catalana

[7b57188bc0d7f319161273f241f2c260-7] CONOR.SI[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)

[9573ab3110c4a9c08c5cba4468e26934-8] Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015

[Decretul3258-9] Decretul Regal nr. 3.258 din 25 noiembrie 1941 pentru decorațiuni ofițeri din misiunea germană, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 293 din 10 decembrie 1941, partea I-a, p. 7.677.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]