Fiică a ducelui George de Bavaria și a soției sale, Hedwiga Iagellon (fiica regelui polonez Cazimir al IV-lea Iagellon), Elisabeta a ajuns centrul interesului după moartea fratelui ei la sfârșitul secolului al XV-lea, deoarece Ducatul de Bavaria-Landshut nu mai avea moștenitor pe linie masculină. În această situație, contractele Casei de Wittelsbach din 1392 și 1450 prevedeau succesiunea reciprocă a liniilor familiei.[5]
În ciuda acestor contracte, George a desemnat-o pe fiica sa, Elisabeta, moștenitoare și succesoare prin testamentul său din 19 septembrie 1496. În 1499 ea s-a căsătorit cu vărul ei, Ruprecht al Palatinatului, fiul Margaretei de Bavaria.[6] Primii ei fii, gemenii Ruprecht și George, au murit în 1504. Alți doi fii, Filip și Otto Henric, au supraviețuit.
În 1503 ducele George l-a numit pe soțul Elisabetei guvernator al Bavariei de Jos.[7] După moartea tatălui ei la 1 decembrie 1503, acțiunile ei hotărâte au avut o contribuție decisivă la dizolvarea Consiliului de Regență al Stărilor și la izbucnirea Războiului de succesiune din Landshut.
Oponentul ei și succesorul pretendent conform contractelor familiei Wittelsbach, Albert al IV-lea de Bavaria-München, l-a avut curând de partea sa pe regele Maximilian. Soțul Elisabetei a murit de dizenterie la 20 august 1504. Elisabeta a continuat războiul și a ocupat orașele Landshut, Dingolfing și Moosburg.
Ca urmare împotriva ei a fost pronunțată interdicția imperială. La 12 septembrie 1504 trupele aliate ale Boemiei au suferit o înfrângere decisivă lângă Wenzenbach. Trei zile mai târziu, Elisabeta a murit probabil de dizenterie care făcea ravagii în Bavaria de Jos. A fost înmormântată în Mănăstirea Seligenthal din Landshut.
