Dumitru Bughici (n. 14 noiembrie 1921, Iași - d. 10 iunie 2008, Ierusalim) ^[1] a fost un compozitor și pedagog originar din România.

Dumitru Bughici s-a născut la Iași sub numele Iosif Bughici, într-o familie de violoniști evrei. Atât tatăl, Avram David Bughici, cât și bunicul compozitorului, au cântat și condus vestite formații lăutărești (klezmer) din Iași (alături de cele ale familiei Segal , Weiss ș.a)^[2]

Dumitru Bughici început să studieze muzica la Conservatorul din Iași (1935-1938, armonia cu Alexandru Zirra, arta dirijatului cu Antonin Ciolan și pianul cu Radu Constantinescu^[3]).

În timpul războiului al II-lea mondial și a regimului Antonescu, o bună parte a familiei a reușit să supraviețuiască pogromului din 1941 împotriva evreilor din Iași, datorită unui ofițer de poliție, care recunoscând la chestură în Avram Bughici pe lăutarul care a cântat la nunta sa, l-a trimis acasă, sfătuindu-l să rămână ascuns împreună cu ai săi, vreme de 17 zile. Avram Bughici, soția și cei trei copii ai săi, s-au pitit într-un ascunziș pe care Avram Bughici, prevăzând zilele rele, îl amenajase ceva mai dinainte în curtea casei.^[4].Alți membri ai familiei, între care bunicul din partea mamei al lui Dumitru Bughici, au pierit în pogrom.

După război, Dumitru și-a continuat studiile la Conservatorul “Rimski-Korsakov” din Leningrad (1950-55),^[5] unde a studiat cu Alfred Schnittke, Alexander Dmitriev și Boris Arapov^[3].

Din 1955 a început să predea forme muzicale în cadrul Conservatorului din Bucuresti, azi Universitatea Națională de Muzică.^[5]

A scris câteva lucrări teoretice, precum Suita și sonata (București: 1965), carte ce a primit Premiul Academiei Române, sau Dicționarul de forme și genuri muzicale (tipărit la București: în 1978), distins cu Premiul UCMR.^[5]

În 1985 a emigrat în Israel,^[5] unde a lucrat ca profesor și compozitor^[3].

A compus balete, muzică simfonică cu tendințe programatice, de cameră și corală.^[6]

Dumitru Bughici a fost căsătorit cu Rodica Peretz, și li s-a născut o fiică.

A fost decorat în 20 aprilie 1971 cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.^[7]

Simfonii

• Simfonia Nr. 1, Op. 20 "Symphonie-Poem (1961),
• Simfonia Nr. 2, Op. 28 "Simfonia Coregrafică" (1964, rev. 1967),
• Simfonia Nr. 3, Op. 30, No. 1 "Ecouri de Jazz" (1966),
• Simfonia Nr. 4 (1972),
• Simfonia Nr. 5 (1977),
• Simfonia Nr. 6, Op. 52,"Simfonia Bucegilor" (1978–9),
• Simfonia Nr. 7, Op. 61 "Symphony-Ballet" (1983),
• Simfonia Nr. 8, Op. 63 "In Memoriam" (Lyric-Dramatic Symphony" (1984),
• Simfonia Nr. 9, Op. 65 "Simfonia Romantica" (1985),
• Simfonia Nr. 10, Op. 66 "Aspirations" (1985) and
• Simfonia Nr. 11 "Symphony of Gratitude" (1987–90).

Sinfoniette

• Sinfonietta Tinereții, Op. 13 (1958),
• Sinfonietta (1962),
• Sinfonietta da Camera, Op. 38 (1969),
• Sinfonietta pentru coarde, Op. 53 (1979),
• Simfonia. Concertante No.1 for String Quartet and Orchestra, Op..55 (1979–80)
• Simfonia. Concertante No. 2, Op. 58 (1980–1).
• Dialogurile dramatice pentru flaut și orchestră de coarde

• Formele și genurile muzicale, Editura muzicală, București, 1962
• (cu Diamandi Gheciu) Formele muzicale vocale
• Suita și sonata, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, 1965
• Dicționar de forme și genuri muzicale, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1974 (ediția I), 1978 (ediția a II-a)
• Repere arhitectonice în creația muzicală românească contemporană, Editura Muzicală, 1982