Discuție Utilizator:Orioane/Arhiva 1

Rennes

Excelent articolul despre Rennes, ţine-o tot aşa! Poţi pune {{dezvoltare}} dacă mai ai de lucru la el. O singură mică rugăminte: nu e nici o grabă, că altfel scapă greşeli de tastare... Oricum, ce am văzut, am îndreptat... --Vlad 3 august 2005 22:33 (UTC)

Mersi

Mersi mult. În principiu am tradus ce era în versiunile din franceză şi engleză şi am adăugat cate ceva din ce am aflat la faţa locului. Dacă voi avea timp încerc să adaug şi despre alte oraşe din zonă pe unde am mai fost câte una alta, iar la Rennes mai adaug pe măsură ce îmi vine inspiraţia. Despre greşeli, mersi mult de corecţie, se mai întâmpla. În general nu am foarte multă răbdare cu corectarea lor, dar încerc să fiu mai atent. --Orioane 4 august 2005 11:19 (UTC)

Pentru puţin

Mă bucur că am putut fi de folos, chiar şi numai cu nişte mici îndreptări... Sfat: e bine să semnezi un mesaj într-o discuţie punând --~~~~ la sfârşit, astfel apărând numele tău de utilizator, respectiv data şi ora. Bineînţeles, asta doar în discutţii, nu şi în articole. --Vlad 4 august 2005 10:12 (UTC)

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-01-13T13:32:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Alegeri_checkuser-2006-01-13T13:32:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-01-13T13:32:00.000Z-Alegeri_checkuser"],"text":"Alegeri checkuser","linkableTitle":"Alegeri checkuser"}-->

Alegeri checkuser

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-01-13T13:32:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Alegeri_checkuser-2006-01-13T13:32:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-01-13T13:32:00.000Z-Alegeri_checkuser"],"text":"Alegeri checkuser","linkableTitle":"Alegeri checkuser"}-->

Există un proces electoral în curs la care poţi lua parte! Exprimă-ţi părerea despre candidaţii pentru permisiunile de checkuser aici. --Mihai 13 ianuarie 2006 15:32 (EET)Răspunde

Mihai, îţi mulţumesc pentru încrederea acordată (mă refer la candidatura pentru checkuser). --Vlad|-> 14 ianuarie 2006 02:18 (EET)Răspunde

Sunteţi pro sau contra existenţei unei Wikipedii separate în limbă moldovenească ?

Votul pentru existenta acestei enciclopedii

Este timpul să scăpăm de această pacoste. S-a politizat mult prea mult pe această temă şi acum a venit momentul să terminăm acest bâlci. Există mari şanse să eliminăm această eroare şi să votăm cu toţii să eliminăm această problemă. Nu există limba moldovenească!

Condiţii de vot: minim 25 de editări pe domeniul MO:wiki sau pe domeniul RO:wiki. Toţi din domeniul RO:wiki au dreptul să voteze! Mergeţi la vot până în 12 FEBRUARIE 2006!

http://mo.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Alegeri

Alegeri pentru primul Administrator român la MO:Wiki

http://mo.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Administratori

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Elerium-2006-01-14T19:26:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Mul\u0163umiri-2006-01-14T19:26:00.000Z","replies":["c-Elerium-2006-01-14T19:26:00.000Z-Mul\u0163umiri"],"text":"Mul\u0163umiri","linkableTitle":"Mul\u0163umiri"}-->

Mulţumiri

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Elerium-2006-01-14T19:26:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Mul\u0163umiri-2006-01-14T19:26:00.000Z","replies":["c-Elerium-2006-01-14T19:26:00.000Z-Mul\u0163umiri"],"text":"Mul\u0163umiri","linkableTitle":"Mul\u0163umiri"}-->

Mulţumim că aţi decis să continuaţi editările pe ro.wiki.Elerium | Mesaje către Elerium 14 ianuarie 2006 21:26 (EET).Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-01-15T16:27:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Premiu_Wikipedia-2006-01-15T16:27:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-01-15T16:27:00.000Z-Premiu_Wikipedia"],"text":"Premiu Wikipedia","linkableTitle":"Premiu Wikipedia"}-->

Premiu Wikipedia

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-01-15T16:27:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Premiu_Wikipedia-2006-01-15T16:27:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-01-15T16:27:00.000Z-Premiu_Wikipedia"],"text":"Premiu Wikipedia","linkableTitle":"Premiu Wikipedia"}-->

Acest premiu vine în special pentru munca depusă la dezvoltarea articolelor despre capitale prin introducerea unui format. Continuă tot aşa! Felicitări! şi succes pentru mai departe! -Mihai 15 ianuarie 2006 18:27 (EET)Răspunde

Ştiu că eşti administrator la en. Poate într-o zi vei fi şi aici .. sigur, dacă doreşti. Însă eu lucrez după un principiu pe care îl consider folositor şi anume: dacă vezi că omul se implică măcar atât fă-l să se simtă bine că e voluntar printr-o astfel de mică atenţie. De aici şi Premiile Wikipediei Române 2005. Spre deosebire de en:, noi nu avem dezvoltată latura cu barnstar-urile. Din păcate. Încă. -Mihai 15 ianuarie 2006 22:05 (EET)Răspunde
Ideea e că oricum: Felicitări! --Mihai 15 ianuarie 2006 22:30 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-01-15T21:49:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Request_for_help-2006-01-15T21:49:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-01-15T21:49:00.000Z-Request_for_help"],"text":"Request for help","linkableTitle":"Request for help"}-->

Request for help

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-01-15T21:49:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Request_for_help-2006-01-15T21:49:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-01-15T21:49:00.000Z-Request_for_help"],"text":"Request for help","linkableTitle":"Request for help"}-->

Mă gândeam adineaori că poate mă poţi ajuta cu ceva. Mă interesează cât mai multe modele de premii (barnstars şi alte modele) dacă ştii unde pot să le văd. Mersi, Mihai 15 ianuarie 2006 23:49 (EET)Răspunde

Mulţumesc foarte mult. -Mihai 16 ianuarie 2006 00:11 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Waelsch-2006-01-16T21:18:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Brezhoneg-2006-01-16T21:18:00.000Z","replies":["c-Waelsch-2006-01-16T21:18:00.000Z-Brezhoneg"],"text":"Brezhoneg","linkableTitle":"Brezhoneg"}-->

Brezhoneg

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Waelsch-2006-01-16T21:18:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Brezhoneg-2006-01-16T21:18:00.000Z","replies":["c-Waelsch-2006-01-16T21:18:00.000Z-Brezhoneg"],"text":"Brezhoneg","linkableTitle":"Brezhoneg"}-->

Nu cunosti si un miez de bretonä? Pe wiki bretonä sunt niste chestii faine despre Bretania, care ar merita traduse pe româneste. Waelsch 16 ianuarie 2006 23:18 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Rebel-2006-01-16T21:24:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Ion_Luca_Caragiale-2006-01-16T21:24:00.000Z","replies":["c-Rebel-2006-01-16T21:24:00.000Z-Ion_Luca_Caragiale"],"text":"Ion Luca Caragiale","linkableTitle":"Ion Luca Caragiale"}-->

Ion Luca Caragiale

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Rebel-2006-01-16T21:24:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Ion_Luca_Caragiale-2006-01-16T21:24:00.000Z","replies":["c-Rebel-2006-01-16T21:24:00.000Z-Ion_Luca_Caragiale"],"text":"Ion Luca Caragiale","linkableTitle":"Ion Luca Caragiale"}-->

Articolul referitor la Ion Luca Caragiale a fost propus spre a deveni articol fructuos.
Un articol fructuos este un exemplu de muncă de calitate pe Wikipedia şi trebuie să îndeplinească anumite criterii.
Simţiţi-vă liber să vă spuneţi obiecţiile. --яεbεŀ 16 ianuarie 2006 23:24 (EET)Răspunde

Mulţumesc pentru comentariile privind articolul menţionat anterior. Voi trece la modificarea celor enumerate de tine imediat ce termin alte lucruri. --яεbεŀ 17 ianuarie 2006 00:01 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Waelsch-2006-01-16T21:55:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Courriel-2006-01-16T21:55:00.000Z","replies":["c-Waelsch-2006-01-16T21:55:00.000Z-Courriel"],"text":"Courriel","linkableTitle":"Courriel"}-->

Courriel

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Waelsch-2006-01-16T21:55:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Courriel-2006-01-16T21:55:00.000Z","replies":["c-Waelsch-2006-01-16T21:55:00.000Z-Courriel"],"text":"Courriel","linkableTitle":"Courriel"}-->

Vezi cä tocmai ti-am trimis un e-mail. - Waelsch 16 ianuarie 2006 23:55 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Iulianu-2006-01-17T15:25:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Re:_\u015ftergere-2006-01-17T15:25:00.000Z","replies":["c-Iulianu-2006-01-17T15:25:00.000Z-Re:_\u015ftergere"],"text":"Re: \u015ftergere","linkableTitle":"Re: \u015ftergere"}-->

Re: ştergere

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Iulianu-2006-01-17T15:25:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Re:_\u015ftergere-2006-01-17T15:25:00.000Z","replies":["c-Iulianu-2006-01-17T15:25:00.000Z-Re:_\u015ftergere"],"text":"Re: \u015ftergere","linkableTitle":"Re: \u015ftergere"}-->

Done ;-) Iulian U. 17 ianuarie 2006 17:25 (EET)Răspunde


Cârţa

Orioane,

Te salut şi eu la rândul meu. Mă bucur mult să constat că eşti tânăr şi-ti pregăteşti un doctorat in Franţa. Iţi doresc mult succes! Desigur, nu am nici o obiecţie cu privire la intenţia ta de a traduce articolul referitor la Mănăstirea Cârţa in limba franceză. Articolul nu este incă definitivat, timpul care-mi stă la dispoziţie fiind suficient de limitat. Sper, totuşi, ca in ca două-trei săptămâni să fie "gata". Mi-ai face o mare plăcere dacă ai reuşi să introduci la articolul în cauză fie planul mănăstirii, fie una sau două fotografii reuşite. Ar spori valoarea si sugestivitatea articolului. Tinem legătura!

Salutări,

Synd


Salut Orioane,

Îţi mulţumesc pentru fotografii. Găsesc că emană "atmosferă". Voi încerca, în măsura timpului liber, să-ţi satisfac rugămintea cu privire la bisericile din Biertan, etc.

Numai bine, Synd


Orioane,

Colaborarea mea la ro.Wikipedia a incetat sambata trecuta, cel putin pentru mult timp de acum inainte (vezi articolul Tara Fagarasului!!!). Pentru ca ti-am promis ca voi scrie ceva despre bisericile care te intereseaza, da-mi te rog o adresa de e-Mail la care sa-ti pot trimite textele respective.

Iti doresc numai bine si mult succes la doctorat!

Synd

24.1.2005.

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Picsel-2006-01-21T18:12:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Proxy-2006-01-21T18:12:00.000Z","replies":["c-Picsel-2006-01-21T18:12:00.000Z-Proxy"],"text":"Proxy","linkableTitle":"Proxy"}-->

Proxy

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Picsel-2006-01-21T18:12:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Proxy-2006-01-21T18:12:00.000Z","replies":["c-Picsel-2006-01-21T18:12:00.000Z-Proxy"],"text":"Proxy","linkableTitle":"Proxy"}-->

Nu era problemă ca nu puteam accesa, dar mă gândeam la eventualele blocaje. Ştiu de problema cu site-urile sucevene. Am să-mi fac un user. Merci.


David Stroe 21 ianuarie 2006 20:12 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Vlad-2006-01-24T18:12:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Mul\u0163am-2006-01-24T18:12:00.000Z","replies":["c-Vlad-2006-01-24T18:12:00.000Z-Mul\u0163am"],"text":"Mul\u0163am","linkableTitle":"Mul\u0163am"}-->

Mulţam

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Vlad-2006-01-24T18:12:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Mul\u0163am-2006-01-24T18:12:00.000Z","replies":["c-Vlad-2006-01-24T18:12:00.000Z-Mul\u0163am"],"text":"Mul\u0163am","linkableTitle":"Mul\u0163am"}-->

pentru lucrul la articolele legate de Franţa. Formatul cu departamentele nu ar trebui pus şi la Franţa? --Vlad|-> 24 ianuarie 2006 20:12 (EET)Răspunde

:) 10x again. Well, dacă la asta te referi: http://en.wikipedia.org/w/index.php?title=Transylvania&diff=36525193&oldid=36524782 (astea erau ultimele două în momentul când m-am uitat eu) nu mi se pare nimic ieşit din comun. Dacă nu, dă-mi te rog difful. Poţi să-mi scrii direct acolo (en:User:Pv7721) --Vlad|-> 24 ianuarie 2006 20:31 (EET)Răspunde
Ţinutul Loarei? --Vlad|-> 24 ianuarie 2006 21:42 (EET)Răspunde
Mulţam pentru avertismente. Se pare că respectivul s-a calmat. Dar voi fi cu ochii pe el. Vrei să faci parte din RC patrol şi aici? Legat de en, iar nu ştiu bine ce să spun, pentru că nu înţeleg rostul frazei (sunt pomenite doar nume maghiare). Ştiu că la un moment dat ai dat în pagina de discuţii a unui utilizator adresa de mail; întrebare: o foloseşti cumva şi pentru messenger? --Vlad|-> 25 ianuarie 2006 17:22 (EET)Răspunde
Pe Yahoo! e şi mai bine! Dă-mi te rog un mail via wikipedia şi te adaug în listă (dacă vrei bineînţeles). --Vlad|-> 25 ianuarie 2006 17:30 (EET)Răspunde
Uite că ţi-au luat-o alţii înainte: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Valonia&curid=9399&diff=226027&oldid=197238 :) --Vlad|-> 25 ianuarie 2006 19:08 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-01-25T09:45:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Gu\u015fpe\u0163i-2006-01-25T09:45:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-01-25T09:45:00.000Z-Gu\u015fpe\u0163i"],"text":"Gu\u015fpe\u0163i","linkableTitle":"Gu\u015fpe\u0163i"}-->

Guşpeţi

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-01-25T09:45:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Gu\u015fpe\u0163i-2006-01-25T09:45:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-01-25T09:45:00.000Z-Gu\u015fpe\u0163i"],"text":"Gu\u015fpe\u0163i","linkableTitle":"Gu\u015fpe\u0163i"}-->

Cred că mi-a făcut IE o figură. De fapt am şters o dată articolul Obsession Club (Cluj-Napoca) (sau credeam că l-am şters). Mersi. — AdiJapan  25 ianuarie 2006 11:45 (EET)Răspunde

Nu nu, am crezut că le-am şters pe amîndouă. Eu verific mereu lista de contribuţii ale indivizilor ăstora şi anulez tot ce nu e în regulă. Dar IE-ul meu se comportă foarte ciudat în ultima vreme, dă rateuri peste rateuri. — AdiJapan  25 ianuarie 2006 11:57 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-R.S.-2006-01-25T15:47:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Format_de_bun_venit-2006-01-25T15:47:00.000Z","replies":["c-R.S.-2006-01-25T15:47:00.000Z-Format_de_bun_venit"],"text":"Format de bun venit","linkableTitle":"Format de bun venit"}-->

Format de bun venit

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-R.S.-2006-01-25T15:47:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Format_de_bun_venit-2006-01-25T15:47:00.000Z","replies":["c-R.S.-2006-01-25T15:47:00.000Z-Format_de_bun_venit"],"text":"Format de bun venit","linkableTitle":"Format de bun venit"}-->

Am retinut sfatul. Observasem ca folosesti un alt format si chiar ma intrebam in ce consta diferenta. Acum am inteles. Multumesc.--R.S. 25 ianuarie 2006 17:47 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Rebel-2006-01-25T17:53:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Comitetul_de_\u00eent\u00e2mpinare-2006-01-25T17:53:00.000Z","replies":["c-Rebel-2006-01-25T17:53:00.000Z-Comitetul_de_\u00eent\u00e2mpinare"],"text":"Comitetul de \u00eent\u00e2mpinare","linkableTitle":"Comitetul de \u00eent\u00e2mpinare"}-->

Comitetul de întâmpinare

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Rebel-2006-01-25T17:53:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Comitetul_de_\u00eent\u00e2mpinare-2006-01-25T17:53:00.000Z","replies":["c-Rebel-2006-01-25T17:53:00.000Z-Comitetul_de_\u00eent\u00e2mpinare"],"text":"Comitetul de \u00eent\u00e2mpinare","linkableTitle":"Comitetul de \u00eent\u00e2mpinare"}-->

Salut. Am remarcat că nu eşti un fan înrăit al căsuţelor de utilizator. Cu toate acestea, te-aş ruga să găseşti loc pentru cea ce denotă apartenenţa la Comitetul de întâmpinare. Mulţumesc şi spor. --яεbεŀ 25 ianuarie 2006 19:53 (EET)Răspunde

Mulţumesc. --яεbεŀ 25 ianuarie 2006 20:00 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-01-25T18:51:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Invita\u0163ie-2006-01-25T18:51:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-01-25T18:51:00.000Z-Invita\u0163ie"],"text":"Invita\u0163ie","linkableTitle":"Invita\u0163ie"}-->

Invitaţie

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-01-25T18:51:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Invita\u0163ie-2006-01-25T18:51:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-01-25T18:51:00.000Z-Invita\u0163ie"],"text":"Invita\u0163ie","linkableTitle":"Invita\u0163ie"}-->

Te rog dacă ai timp să îţi expui şi opiniile tale la Discuţie Wikipedia:Referendum vot administratori. Discuţiile se referă la WP:RVA. Mulţumesc mult, Mihai | D 25 ianuarie 2006 20:51 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Rebel-2006-01-25T21:42:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Groapa-2006-01-25T21:42:00.000Z","replies":["c-Rebel-2006-01-25T21:42:00.000Z-Groapa"],"text":"Groapa","linkableTitle":"Groapa"}-->

Groapa

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Rebel-2006-01-25T21:42:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Groapa-2006-01-25T21:42:00.000Z","replies":["c-Rebel-2006-01-25T21:42:00.000Z-Groapa"],"text":"Groapa","linkableTitle":"Groapa"}-->

Şters. --яεbεŀ 25 ianuarie 2006 23:42 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Vali-2005-01-26T18:06:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Mul\u0163umesc_pentru_observa\u0163ii-2005-01-26T18:06:00.000Z","replies":["c-Vali-2005-01-26T18:06:00.000Z-Mul\u0163umesc_pentru_observa\u0163ii"],"text":"Mul\u0163umesc pentru observa\u0163ii","linkableTitle":"Mul\u0163umesc pentru observa\u0163ii"}-->

Mulţumesc pentru observaţii

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Vali-2005-01-26T18:06:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Mul\u0163umesc_pentru_observa\u0163ii-2005-01-26T18:06:00.000Z","replies":["c-Vali-2005-01-26T18:06:00.000Z-Mul\u0163umesc_pentru_observa\u0163ii"],"text":"Mul\u0163umesc pentru observa\u0163ii","linkableTitle":"Mul\u0163umesc pentru observa\u0163ii"}-->

Nici nu mai ştiu cum s-a ajuns la cele două articole care sunt aproape identice. Ce să-i faci, îmbătrânesc. Mulţumesc pentru observaţii. Remediez imediat problema.

--Valentin 26 ianuarie 2005 20:06 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-01-26T19:18:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Premiu_pentru_munca_depus\u0103-2006-01-26T19:18:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-01-26T19:18:00.000Z-Premiu_pentru_munca_depus\u0103"],"text":"Premiu pentru munca depus\u0103","linkableTitle":"Premiu pentru munca depus\u0103"}-->

Premiu pentru munca depusă

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-01-26T19:18:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Premiu_pentru_munca_depus\u0103-2006-01-26T19:18:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-01-26T19:18:00.000Z-Premiu_pentru_munca_depus\u0103"],"text":"Premiu pentru munca depus\u0103","linkableTitle":"Premiu pentru munca depus\u0103"}-->

Vlad şi Mihai îţi oferă încă un premiu pentru munca depusă la articolele departamentelor Franţei. Mulţumim foarte mult, Mihai | D 26 ianuarie 2006 21:18 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Micha\u0142_P.-2006-01-26T21:15:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Thank_you-2006-01-26T21:15:00.000Z","replies":["c-Micha\u0142_P.-2006-01-26T21:15:00.000Z-Thank_you"],"text":"Thank you","linkableTitle":"Thank you"}-->

Thank you

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Micha\u0142_P.-2006-01-26T21:15:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Thank_you-2006-01-26T21:15:00.000Z","replies":["c-Micha\u0142_P.-2006-01-26T21:15:00.000Z-Thank_you"],"text":"Thank you","linkableTitle":"Thank you"}-->

Thanks for checking my Userpage! I've started learning Romanian in december, so I can make a lot of mistakes. Michał P. 26 ianuarie 2006 23:15 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-01-27T10:29:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Invita\u0163ie_2-2006-01-27T10:29:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-01-27T10:29:00.000Z-Invita\u0163ie_2"],"text":"Invita\u0163ie","linkableTitle":"Invita\u0163ie 2"}-->

Invitaţie

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-01-27T10:29:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Invita\u0163ie_2-2006-01-27T10:29:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-01-27T10:29:00.000Z-Invita\u0163ie_2"],"text":"Invita\u0163ie","linkableTitle":"Invita\u0163ie 2"}-->

Măi, ce rapid ai fost! Nici n-am terminat de scris formatul că l-ai şi pus pe cîteva pagini! :-) — AdiJapan  27 ianuarie 2006 12:29 (EET)Răspunde

Salut. Eşti sigur că nu-ţi poţi activa diacriticile pentru tastatură la şcoală? Ce sistem de operare rulezi? --яεbεŀ 27 ianuarie 2006 12:37 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Ronline-2006-01-27T11:27:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Departamentele_Fran\u0163ei-2006-01-27T11:27:00.000Z","replies":["c-Ronline-2006-01-27T11:27:00.000Z-Departamentele_Fran\u0163ei"],"text":"Departamentele Fran\u0163ei","linkableTitle":"Departamentele Fran\u0163ei"}-->

Departamentele Franţei

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Ronline-2006-01-27T11:27:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Departamentele_Fran\u0163ei-2006-01-27T11:27:00.000Z","replies":["c-Ronline-2006-01-27T11:27:00.000Z-Departamentele_Fran\u0163ei"],"text":"Departamentele Fran\u0163ei","linkableTitle":"Departamentele Fran\u0163ei"}-->

Vreau să te felicit pentru articolele tale despre departamentele franceze. Aceste ne trebuiau de mult timp şi sunt un punct de lansare foarte bun pentru mai multe articole despre Franţa. Mii de felicitări! Ronline. Trăiscă 2005. Trăiască informaţia românilor | d 27 ianuarie 2006 13:27 (EET)Răspunde

Vezi că la Gard trebuie o dezambiguizare. Nu ştiu dacă departamentul ar trebui să fie legat direct. --Mihai | D 27 ianuarie 2006 22:30 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-01-27T17:36:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Re>_Ruginoasa-2006-01-27T17:36:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-01-27T17:36:00.000Z-Re>_Ruginoasa"],"text":"Re> Ruginoasa","linkableTitle":"Re> Ruginoasa"}-->

Re> Ruginoasa

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-01-27T17:36:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Re>_Ruginoasa-2006-01-27T17:36:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-01-27T17:36:00.000Z-Re>_Ruginoasa"],"text":"Re> Ruginoasa","linkableTitle":"Re> Ruginoasa"}-->

Ce te opreşte să i-l oferi chiar tu? --Mihai | D 27 ianuarie 2006 19:36 (EET)Răspunde

Să nu ne grăbim. E doar un articol. Şi dacă te uiţi pe pagina lui de discuţii sau în istoricul articolului o să vezi că am şi eu o contribuţie semnificativă, prin nişte mustrări şi reverturi. Mie nu te grăbeai să-mi dai premiu... :-) — AdiJapan  27 ianuarie 2006 19:44 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Micha\u0142_P.-2006-01-27T17:50:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Roads_of_Romania-2006-01-27T17:50:00.000Z","replies":["c-Micha\u0142_P.-2006-01-27T17:50:00.000Z-Roads_of_Romania"],"text":"Roads of Romania","linkableTitle":"Roads of Romania"}-->

Roads of Romania

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Micha\u0142_P.-2006-01-27T17:50:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Roads_of_Romania-2006-01-27T17:50:00.000Z","replies":["c-Micha\u0142_P.-2006-01-27T17:50:00.000Z-Roads_of_Romania"],"text":"Roads of Romania","linkableTitle":"Roads of Romania"}-->

My question is connected with polish WikiProject Roads and Motorways. We cannot find any images/information of romanian tables with road and motorway number (A1, DN1 etc.). Could you help in developing polish Wikipedia with giving a hyperlink to good page with traffic signs of Romania? Me and other PL-Wikipedians will be very pleased. Michał P. 27 ianuarie 2006 19:50 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-01-28T19:47:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Oh_happy_day-2006-01-28T19:47:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-01-28T19:47:00.000Z-Oh_happy_day"],"text":"Oh happy day","linkableTitle":"Oh happy day"}-->

Oh happy day

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-01-28T19:47:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Oh_happy_day-2006-01-28T19:47:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-01-28T19:47:00.000Z-Oh_happy_day"],"text":"Oh happy day","linkableTitle":"Oh happy day"}-->

Măi Orioane... ce te chinui tu manual cu creare de categorii? Nu e mai simplu cu un roboţel? Ia dă un semn de viaţă. Trimite-mi printr-un mesager. --Mihai | D 28 ianuarie 2006 21:47 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-01-28T23:18:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Mesager-2006-01-28T23:18:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-01-28T23:18:00.000Z-Mesager"],"text":"Mesager","linkableTitle":"Mesager"}-->

Mesager

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-01-28T23:18:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Mesager-2006-01-28T23:18:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-01-28T23:18:00.000Z-Mesager"],"text":"Mesager","linkableTitle":"Mesager"}-->

Vrei să spui astăzi ;-) Ce să faci, mesagerii ăştia mai intră să bea ceva la un colţ de stradă şi uită de ei. --Mihai | D 29 ianuarie 2006 01:18 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-01-29T10:46:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Regiuni_Franceze-2006-01-29T10:46:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-01-29T10:46:00.000Z-Regiuni_Franceze"],"text":"Regiuni Franceze","linkableTitle":"Regiuni Franceze"}-->

Regiuni Franceze

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-01-29T10:46:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Regiuni_Franceze-2006-01-29T10:46:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-01-29T10:46:00.000Z-Regiuni_Franceze"],"text":"Regiuni Franceze","linkableTitle":"Regiuni Franceze"}-->

La grea încercare m-ai pus cu Format:Regiuni Franceze. Nu e o treabă de cîteva minute, pentru că nu sînt familiar decît cu denumirile în franceză. Cam tot ce am citit despre franţa a fost în franceză, deci... Încearcă să cauţi pe internet (presupun că dacă aveai o carte nu mă întrebai) şi să vezi ce scrie acolo. O hartă românească ar fi suficientă.

Sugestie: Lasă formatul cu numele franţuzeşti, şi scrie versiunea românească, dacă există, numai la articolul respectiv.

Amănunt: Scrie "Regiuni franceze", n-ai motiv să scrii franceze cu majusculă. Sau şi mai bine "Regiunile Franţei".

Îmi pare rău că nu ţi-am fost de ajutor. — AdiJapan  29 ianuarie 2006 12:46 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Vlad-2006-01-30T22:20:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Re:_Bretania-2006-01-30T22:20:00.000Z","replies":["c-Vlad-2006-01-30T22:20:00.000Z-Re:_Bretania"],"text":"Re: Bretania","linkableTitle":"Re: Bretania"}-->

Re: Bretania

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Vlad-2006-01-30T22:20:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Re:_Bretania-2006-01-30T22:20:00.000Z","replies":["c-Vlad-2006-01-30T22:20:00.000Z-Re:_Bretania"],"text":"Re: Bretania","linkableTitle":"Re: Bretania"}-->

Salut, am corectat pe ici pe colo, vezi şi tu dacă e bine... --Vlad|-> 31 ianuarie 2006 00:20 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-02-01T09:55:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Vlad-2006-02-01T09:55:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-02-01T09:55:00.000Z-Vlad"],"text":"Vlad","linkableTitle":"Vlad"}-->

Vlad

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-02-01T09:55:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Vlad-2006-02-01T09:55:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-02-01T09:55:00.000Z-Vlad"],"text":"Vlad","linkableTitle":"Vlad"}-->

Din modificările pe care le-ai făcut la Wikipedia:Candidaţi/Checkuser/Vlad nu înţeleg de ce-ai pus din nou comentariul printre voturi cînd stătea bine la comentarii şi de ce-ai scăzut numărul de voturi "pentru". E vreunul dintre alegători care nu respectă criteriile? Dacă da, înlocuieşte diezul (#) din dreptul semnăturii cu două puncte (::) şi scrie pentru ce nu e valabil votul. — AdiJapan  1 februarie 2006 11:55 (EET)Răspunde

Ok. M-ai făcut să mă uit la numărul de editări ale lui Michał P., credeam că acolo băteai. Are 59 de editări şi vreo 45 de zile de la înregistrare, deci e în regulă. — AdiJapan  1 februarie 2006 12:05 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Landroni-2006-02-01T12:53:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-rapid-2006-02-01T12:53:00.000Z","replies":["c-Landroni-2006-02-01T12:53:00.000Z-rapid"],"text":"rapid","linkableTitle":"rapid"}-->

rapid

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Landroni-2006-02-01T12:53:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-rapid-2006-02-01T12:53:00.000Z","replies":["c-Landroni-2006-02-01T12:53:00.000Z-rapid"],"text":"rapid","linkableTitle":"rapid"}-->

Esti rapid: Livius_Andronicus :). --Landroni 1 februarie 2006 14:53 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Emily-2006-02-01T16:04:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Formatul_e_bun-2006-02-01T16:04:00.000Z","replies":["c-Emily-2006-02-01T16:04:00.000Z-Formatul_e_bun"],"text":"Formatul e bun","linkableTitle":"Formatul e bun"}-->

Formatul e bun

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Emily-2006-02-01T16:04:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Formatul_e_bun-2006-02-01T16:04:00.000Z","replies":["c-Emily-2006-02-01T16:04:00.000Z-Formatul_e_bun"],"text":"Formatul e bun","linkableTitle":"Formatul e bun"}-->

Pe viitor voi folosi formatul tau pentru intampinarea noilor veniti, imi place si formatul lui Adi, cel de {{bunvenit}} e dupa parerea mea un pic cam stufos pentru un nou venit si stiu din proprie experienta ca un user nou nu se va chinui sa citeasca, daca va vedea cat este de lung, il va citi probabil pe diagonala.--Emily 1 februarie 2006 18:04 (EET)Răspunde

:-) Să nu ne îmbătăm cu apă rece, cu o floare nu se face primăvară. Oricum, dintre cei care vor răspunde la mesaj doar o parte vor continua să contribuie. Dar poate ai dreptate, e un pas înainte. — AdiJapan  2 februarie 2006 14:58 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Mihai_Andrei-2006-02-14T12:57:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Rom\u00e2nia_interbelic\u0103-2006-02-14T12:57:00.000Z","replies":["c-Mihai_Andrei-2006-02-14T12:57:00.000Z-Rom\u00e2nia_interbelic\u0103"],"text":"Rom\u00e2nia interbelic\u0103","linkableTitle":"Rom\u00e2nia interbelic\u0103"}-->

România interbelică

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Mihai_Andrei-2006-02-14T12:57:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Rom\u00e2nia_interbelic\u0103-2006-02-14T12:57:00.000Z","replies":["c-Mihai_Andrei-2006-02-14T12:57:00.000Z-Rom\u00e2nia_interbelic\u0103"],"text":"Rom\u00e2nia interbelic\u0103","linkableTitle":"Rom\u00e2nia interbelic\u0103"}-->

Salut! Coperta cărţii o găseşti în pagina de discuţii de la articolul Pogromul de la Iaşi. De altfel discuţia aceea m-a mânat să iniţiez seria de articole despre judeţele României interbelice, căci am observat că în general publicul românesc crede că ştie cu exactitate cum au stat lucrurile pe vremea lui Decebal, însă habar nu are ce a fost acum 60 de ani. Simptomatic mi s-a părut cazul profesorului de istorie din Craiova care se jura că oraşul său ar fi construit pe locul cetăţii unui trib dacic, însă nu ştia că 2,4% din populaţia oraşului său era în 1930 de origine evreiască, s-a revoltat când am spus că elita medicală şi juridică a oraşului era alcătuită din evrei, s-a mirat foarte tare că sinagoga din Craiova încă mai există şi a fost o noutate absolută că biserica greco-catolică din Craiova a fost demolată după 1990, numai ca să nu trebuiască să fie restituită proprietarului. Mă bucur şi-ţi mulţumesc că te implici la realizarea articolelor despre judeţele Regatului României. M-aş bucura dacă ai valorifica stema regală a României, pe care o găseşti sus pe prima pagină a volumului cu datele recensământului din 1930. Numai bine! --Mihai Andrei 14 februarie 2006 14:57 (EET)Răspunde

Salut! Găseşti enumerarea judeţelor interbelice pe provincii la Imagine:1930 limba materna1.jpg, Imagine:1930 limba materna 1-2.jpg, Imagine:1930 limba materna2.jpg, Imagine:1930 limba materna2-1.jpg, Imagine:1930 limba materna3.jpg, Imagine:1930 limba materna3-1.jpg, Imagine:1930 limba materna4.jpg. --Mihai Andrei 14 februarie 2006 21:41 (EET)Răspunde
Salut! Specificarea "(interbelic)" se justifică doar în cazul în care există un judeţ postbelic omonim. Altfel ajungem la situatia ciudata în care declarăm Judeţul Roman, deşi atestat din sec. XV, ca "interbelic". --Mihai Andrei 15 februarie 2006 00:37 (EET)Răspunde
Gând la gând cu bucurie! Cred în continuare că specificarea îşi are rostul doar şi strict în cazul omonimelor. --Mihai Andrei 15 februarie 2006 00:39 (EET)Răspunde
Formatul trebuie să se numească "judeţele Regatului României", căci judeţele Vechiului Regat existau încă din sec. XIX! Cred că ar trebui să ne consultăm înainte să faci modificările, nu după. --Mihai Andrei 15 februarie 2006 00:42 (EET)Răspunde
Tocmai! Sunt perfect de acord cu ce mi-ai scris adineauri. --Mihai Andrei 15 februarie 2006 00:43 (EET)Răspunde
  • O să incerc să fac cât mai multe harţi cu judeţele istorice...sper sa stiu cat mai multe dar neavând o harta cu ele în faţă o sa fac cate stiu sigur. Sper sa nu fie problema ca fac aşa ceva. --Ilie Olar 15 februarie 2006 00:58 (EET)Răspunde
Dragă Orioane, cred că merită să te uiţi în josul paginii hu:Máramaros vármegye, ca să te inspiri în formatul tău. Stema pe care ai ales-o mi se pare foarte frumoasă. Din păcate apare prea mică şi nu se prea vede. Drapelul are un ton foarte frumos de galben, însă lipseşte stema de pe el. N-ai putea pune galbenul tău pe imaginea Imagine:Drapelul regatului roman.gif ? --Mihai Andrei 15 februarie 2006 01:02 (EET)Răspunde
Nu cred ca ar trebui pus in spatele fiecarui judet Interbelic ...Despre toate judetele se poate spune mai mult decat ce au fost in perioada interbelica..despre Judetul Tarnava Mica chiar mai mult se poate spune inainte sa fie judet in Tarnava Mica --Ilie Olar 15 februarie 2006 02:00 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Mihai_Andrei-2006-02-14T23:29:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Stema-2006-02-14T23:29:00.000Z","replies":["c-Mihai_Andrei-2006-02-14T23:29:00.000Z-Stema"],"text":"Stema","linkableTitle":"Stema"}-->

Stema

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Mihai_Andrei-2006-02-14T23:29:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Stema-2006-02-14T23:29:00.000Z","replies":["c-Mihai_Andrei-2006-02-14T23:29:00.000Z-Stema"],"text":"Stema","linkableTitle":"Stema"}-->

Orioane, stema aleasă de tine mi se pare perfectă! Cred că ar fi păcat să o înlocuieşti. Ideea mea era să o măreşti puţin (chiar am încercat şi ar arăta foarte bine). În privinţa steagului, nu prea cred că putem face ce ne taie capul, că drapelul e drapel aşa că dacă-l modificăm, totodată îl falsificăm. Cam ce a făcut Funar cu stema Clujului, care între timp a găsit şi adepţi înverşunaţi. Salut, --Mihai Andrei 15 februarie 2006 01:29 (EET)Răspunde

Stema cred că ar arăta mai bine în partea stângă. Acum cam trage imaginea în colţul din dreapta jos. --Mihai Andrei 15 februarie 2006 01:35 (EET) Cred că steagul şi stema ar trebui să fie la acelaşi nivel, altfel dezechilibrează pagina. --Mihai Andrei 15 februarie 2006 01:36 (EET)Răspunde
Personal aş încerca să văd cum arată numai cu stema. Două însemne deodată mi se pare oarecum redundant. Sună puţin a fixaţie. Un însemn cred că ar fi mai elegant. Sau două mai mici, cum ai făcut iniţial. --Mihai Andrei 15 februarie 2006 01:39 (EET)Răspunde
  • en:Image:Rumania.gif mi se pare excelent. Cred că ar fi păcat să lăsăm stema fără lei. Mai bine atunci numai stema 8cu lei cu tot), fără steag. Iliescu a lăstat stema fără coroană, habar neavând că în heraldică coroana înseamnă independenţa, nu monarhia. Ungaria, deşi este republică, are bine-mersi corana pe stemă. Numai acvila noastră e acum cu capul gol, la fel ca Iliescu la figurat. --Mihai Andrei 15 februarie 2006 01:47 (EET)Răspunde
Până acum versiunea de la 00:31 (cu stema marita) mi se pare cea mai reusita, desi imaginea trage putin in coltul din dreapta jos. De aceea aş încerca totuşi să văd cum ar arăta cu stemă şi cu steag, căci culorile cred că se potrivesc. --Mihai Andrei 15 februarie 2006 01:54 (EET)Răspunde
Mulţumesc pentru link! Mi se pare foarte interesant, cu toate că am descoperit unele mici greşeli inerente. Te rog să nu uiţi să faci corectura şi la judeţele actuale, astfel încât să apară steagul atât în stânga, cât şi în dreapta, după modelul de la judeţele interbelice, care mi se pare în mod special reuşit. --Mihai Andrei 15 februarie 2006 14:18 (EET)Răspunde


__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Mihai_Andrei-2006-02-15T14:24:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Pl\u0103\u015fi-2006-02-15T14:24:00.000Z","replies":["c-Mihai_Andrei-2006-02-15T14:24:00.000Z-Pl\u0103\u015fi"],"text":"Pl\u0103\u015fi","linkableTitle":"Pl\u0103\u015fi"}-->

Plăşi

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Mihai_Andrei-2006-02-15T14:24:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Pl\u0103\u015fi-2006-02-15T14:24:00.000Z","replies":["c-Mihai_Andrei-2006-02-15T14:24:00.000Z-Pl\u0103\u015fi"],"text":"Pl\u0103\u015fi","linkableTitle":"Pl\u0103\u015fi"}-->

Şi eu am ezitat puţin în privinţa pluralului de la plasă. DEX-ul prevede oricum forma "plase" Citat din DEX `98. Cred că "plăşi" este o variantă arhaică, însă n-am nimic împotriva ei. M-a mirat puţin convingerea cu care ai afirmat că pluralul ar fi "plăşi". Nu ştiu pe ce te-ai bazat. --Mihai Andrei 15 februarie 2006 16:24 (EET)Răspunde

Îmi pare rău, dar un astfel de tabel nu exisă în volumul II al recensământului. Ar trebui să comand volumul I la Biblioteca de Stat a Bavariei (Bayerische Staatsbibliothek), dar ar dura iarăşi vreo lună până l-aş primi. (Vezi diferenţa între data discuţei privind pogromul de la Iaşi şi data la care am postat extrasele privitoare la populaţia Iaşiului. Discuţia e după părerea mea oricum ilustrativă pentru modul în care în general opinia publică din România îşi percepe propriul trecut). Cred că ar fi mai operativ ca cineva din România să scaneze centralizatorul judeţelor şi plăşilor, dar dacă nu se va găsi nimeni dispus, voi comanda cartea la München. --Mihai Andrei 16 februarie 2006 14:54 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Tomekpe-2006-02-17T21:26:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Discu\u0163ie_Utilizator:Tomekpe-2006-02-17T21:26:00.000Z","replies":["c-Tomekpe-2006-02-17T21:26:00.000Z-Discu\u0163ie_Utilizator:Tomekpe"],"text":"Discu\u0163ie Utilizator:Tomekpe","linkableTitle":"Discu\u0163ie Utilizator:Tomekpe"}-->

Discuţie Utilizator:Tomekpe

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Tomekpe-2006-02-17T21:26:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Discu\u0163ie_Utilizator:Tomekpe-2006-02-17T21:26:00.000Z","replies":["c-Tomekpe-2006-02-17T21:26:00.000Z-Discu\u0163ie_Utilizator:Tomekpe"],"text":"Discu\u0163ie Utilizator:Tomekpe","linkableTitle":"Discu\u0163ie Utilizator:Tomekpe"}-->

Could you rewrite this text to English. I think this is only inviting... but I'm not so sure. ;) So if it is not only inviting translate will help me a lot! :D --Tomekpe 17 februarie 2006 23:26 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-02-18T14:42:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Administrator-2006-02-18T14:42:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-02-18T14:42:00.000Z-Administrator","c-Rebel-2006-02-18T16:16:00.000Z-Administrator"],"text":"Administrator","linkableTitle":"Administrator"}-->

Administrator

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-02-18T14:42:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Administrator-2006-02-18T14:42:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-02-18T14:42:00.000Z-Administrator","c-Rebel-2006-02-18T16:16:00.000Z-Administrator"],"text":"Administrator","linkableTitle":"Administrator"}-->

Felicitări! 13 voturi sună a număr cu ghinion, dar au fost toate pentru, deci nu e rău deloc... — AdiJapan  18 februarie 2006 16:42 (EET)Răspunde

Mi-a luat-o Adi înainte. Felicitări şi de la mine! --Mihai | D 18 februarie 2006 16:45 (EET)Răspunde

Felicitări! -- яεβεſ ω 18 februarie 2006 18:16 (EET)Răspunde

+1 ! Mult spor în activitatea de admin. Iulian U. 18 februarie 2006 20:49 (EET)Răspunde
>Nu-i permite chiar oricărui utilizator înregistrat să voteze ;-) --Mihai | D 18 februarie 2006 21:04 (EET)Răspunde
  • Mă alătur "corului" administratorilor de mai sus, mă uit prelung înspre "Frantz-Iosifia," cum ar fi zis dragul de Nichita Stănescu, şi zic, "Felicitări, o meriţi !" Al dumitale, D Wars 19 februarie 2006 08:52 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Micha\u0142_P.-2006-02-18T21:45:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Drumuri-2006-02-18T21:45:00.000Z","replies":["c-Micha\u0142_P.-2006-02-18T21:45:00.000Z-Drumuri"],"text":"Drumuri","linkableTitle":"Drumuri"}-->

Drumuri

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Micha\u0142_P.-2006-02-18T21:45:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Drumuri-2006-02-18T21:45:00.000Z","replies":["c-Micha\u0142_P.-2006-02-18T21:45:00.000Z-Drumuri"],"text":"Drumuri","linkableTitle":"Drumuri"}-->

Bineţe! Thanks for the road map! You helped in our WikiProject! :) Michał P. 18 februarie 2006 23:45 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Rebel-2006-02-19T15:59:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Paginile_datelor-2006-02-19T15:59:00.000Z","replies":["c-Rebel-2006-02-19T15:59:00.000Z-Paginile_datelor"],"text":"Paginile datelor","linkableTitle":"Paginile datelor"}-->

Paginile datelor

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Rebel-2006-02-19T15:59:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Paginile_datelor-2006-02-19T15:59:00.000Z","replies":["c-Rebel-2006-02-19T15:59:00.000Z-Paginile_datelor"],"text":"Paginile datelor","linkableTitle":"Paginile datelor"}-->

Salut. Te-aş ruga să arunci o privire la această discuţie. Mulţumesc. --Rebel 19 februarie 2006 17:59 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-02-21T12:25:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Linkuri_externe-2006-02-21T12:25:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-02-21T12:25:00.000Z-Linkuri_externe"],"text":"Linkuri externe","linkableTitle":"Linkuri externe"}-->

Linkuri externe

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-02-21T12:25:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Linkuri_externe-2006-02-21T12:25:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-02-21T12:25:00.000Z-Linkuri_externe"],"text":"Linkuri externe","linkableTitle":"Linkuri externe"}-->

Referitor la legaturile externe. Cine si pe ce criteriu decide daca un site este comercial sau nu si in ce masura aduce o contributie importanta la cunoasterea subiectului tratat de articol. Va rog sa aruncati o privire asupra linkurilor externe de pe mai multe pagini Wikipedia. Multe dintre ele sunt comerciale multe aduc o contributie importanta la cunoasterea unui subiect. Multe nu. Insa stergerea linkului adaugat de mine pe pagina judetului Alba (care in fapt era un link spre o harta care nu se poate posta pe Wikipedia) mi se pare o exagerare. Acea harta intr-adevar aduce un plus de cunoastere nu ca alte linkuri externe care promoveaza companii. Si in plus va rog sa observati ca linkul era pe harta si nu pe pagina firmei respective. comentariu nesemnat adăugat de 82.78.207.198 (discuţie • contribuţii)

Salut Mihai. Văd că ai probleme... Vreau să te întreb o chestie pe aceeaşi temă. Wikipedia are vreo politică specială în privinţa siturilor comerciale? Din cîte ştiu eu toate criteriile pentru includerea (sau nu) a siturilor de internet se referă la conţinutul acelor situri: dacă ele sînt de încredere, dacă au legătură cu subiectul articolului, etc. Faptul că un sit face bani sau nu mi se pare irelevant pentru Wikipedia. La ro.wp m-am ghidat pînă acum după Wikipedia:Surse de încredere.
Pe de altă parte ştiu că legăturile spre Amazon.com nu mai sînt permise pentru că erau prea multe. În plus, oricine caută o carte ştie că Amazon.com este cel mai bun punct de plecare.
Deci care este politica?
A, felicitări pentru formatele anti-vandali. O să-mi facă plăcere să le folosesc! — AdiJapan  21 februarie 2006 14:25 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Emily-2006-02-22T12:27:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Mul\u0163umesc-2006-02-22T12:27:00.000Z","replies":["c-Emily-2006-02-22T12:27:00.000Z-Mul\u0163umesc"],"text":"Mul\u0163umesc","linkableTitle":"Mul\u0163umesc"}-->

Mulţumesc

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Emily-2006-02-22T12:27:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Mul\u0163umesc-2006-02-22T12:27:00.000Z","replies":["c-Emily-2006-02-22T12:27:00.000Z-Mul\u0163umesc"],"text":"Mul\u0163umesc","linkableTitle":"Mul\u0163umesc"}-->

Şi eu îţi wikimulţumesc pentru vot şi sper să colaboram foarte bine pe viitor. --Emily 22 februarie 2006 14:27 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-02-24T09:22:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-MediaWiki:Newuserloglog-2006-02-24T09:22:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-02-24T09:22:00.000Z-MediaWiki:Newuserloglog"],"text":"MediaWiki:Newuserloglog","linkableTitle":"MediaWiki:Newuserloglog"}-->

MediaWiki:Newuserloglog

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-02-24T09:22:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-MediaWiki:Newuserloglog-2006-02-24T09:22:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-02-24T09:22:00.000Z-MediaWiki:Newuserloglog"],"text":"MediaWiki:Newuserloglog","linkableTitle":"MediaWiki:Newuserloglog"}-->

Ai dreptate cu MediaWiki:Newuserloglog. În raportul utilizatorilor noi în urma modificării mele nu mai apăreau discuţiile. Eu de fapt mă uitasem la pagina de schimbări recente şi acolo apărea de două ori, aşa:

(Raportul utilizatorilor noi); 18:06 . . Ruxyk (Discuţie | blochează) (Utilizator nou: (discuţie | contribuţii))

Şi la fel apare şi acum. Ai idee de unde se setează cum apar lucrurile listate în pagina de schimbări recente? Mersi. — AdiJapan  24 februarie 2006 11:22 (EET)Răspunde

Intrebare

Cum pot crea un articol nou? mersi.Luchian

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Jean-2006-02-24T20:50:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Mul\u0163umiri_pentru_informa\u0163ie-2006-02-24T20:50:00.000Z","replies":["c-Jean-2006-02-24T20:50:00.000Z-Mul\u0163umiri_pentru_informa\u0163ie"],"text":"Mul\u0163umiri pentru informa\u0163ie","linkableTitle":"Mul\u0163umiri pentru informa\u0163ie"}-->

Mulţumiri pentru informaţie

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Jean-2006-02-24T20:50:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Mul\u0163umiri_pentru_informa\u0163ie-2006-02-24T20:50:00.000Z","replies":["c-Jean-2006-02-24T20:50:00.000Z-Mul\u0163umiri_pentru_informa\u0163ie"],"text":"Mul\u0163umiri pentru informa\u0163ie","linkableTitle":"Mul\u0163umiri pentru informa\u0163ie"}-->

Acum am văzut lista completă de mesaje. Într-adevar paleta este mult mai diversifcată. Lucrurile se mai complica puţin. Până acum am postat doar invitaţii, avertizări nu, cu toate că un utilizator, 84.153.175.161, de la articolul “Om” merita unul. O să încerc, cu toate ca sunt cateva zone (ex. depistarea siturilor de publicitate), unde trebuie să ai ceva experienţă pentru a cataloga un sit ca făcând parte sau nu din aceasta categorie. --Jean 24 februarie 2006 22:50 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Waelsch-2006-02-26T18:42:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Bruxelles\/Brussel-2006-02-26T18:42:00.000Z","replies":["c-Waelsch-2006-02-26T18:42:00.000Z-Bruxelles\/Brussel","c-Waelsch-2006-02-27T00:11:00.000Z-Bruxelles\/Brussel","c-Waelsch-2006-02-27T00:15:00.000Z-Bruxelles\/Brussel"],"text":"Bruxelles\/Brussel","linkableTitle":"Bruxelles\/Brussel"}-->

Bruxelles/Brussel

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Waelsch-2006-02-26T18:42:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Bruxelles\/Brussel-2006-02-26T18:42:00.000Z","replies":["c-Waelsch-2006-02-26T18:42:00.000Z-Bruxelles\/Brussel","c-Waelsch-2006-02-27T00:11:00.000Z-Bruxelles\/Brussel","c-Waelsch-2006-02-27T00:15:00.000Z-Bruxelles\/Brussel"],"text":"Bruxelles\/Brussel","linkableTitle":"Bruxelles\/Brussel"}-->

Mä supär pt faptul cä modifici un lucru despre care am cäzut în învoialä. Pe cât posibil, pästräm amîndouä grafiile în text, chiar dacä grafia francofonä apare în titluri de articole. N'are rost sä întindem coarda. - Waelsch 26 februarie 2006 20:42 (EET)Răspunde

Când Sárközy o sä fie nume eminamente francez, Bruxelles o sä fie nume eminamente românesc. Dacä acolo unde numele localitätilor n'au variantä românofonä autenticä folosim numele bästinase, nu väd de ce te sucäresti sä fie folosite ambele aläturate.

Tocmai asta zic si eu: Bru nu e un sat uitat, ci capitala unei täri unde 60% din bästinosi scriu Brussel. De aceea tin de amîndouä denumirile.

Nu zic ca întotdeauna sä fie puse una lângä alta, ci doar o chestie de genul «ortografie î/â». Dacä cel care au scris articolul si-au spart ouäle ca sä scrie un articol sau sä-l traducä, lasä-l sä foloseascä varianta care-i cade bine. Vezi cä sunt si pagini web românofone ce folosesc forma Brussel. Si chiar dacä's minoritari, nu-i baiu. - Waelsch 27 februarie 2006 02:11 (EET)Răspunde

Si faptul cä stergi mereu pagina Brussel îmi dä de înteles cä ori esti nervos, ori esti räu intentionat. La pagina respectivä am fäcut un redirect spre Bruxelles. Ce vrei mai mult?

Întotdeauna m'am înteles bine cu tine: nu stiu ce te turbä în contra mea. Päcat... - Waelsch 27 februarie 2006 02:15 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Waelsch-2006-02-27T09:11:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Etterbeeksesteenweg-2006-02-27T09:11:00.000Z","replies":["c-Waelsch-2006-02-27T09:11:00.000Z-Etterbeeksesteenweg"],"text":"Etterbeeksesteenweg","linkableTitle":"Etterbeeksesteenweg"}-->

Etterbeeksesteenweg

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Waelsch-2006-02-27T09:11:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Etterbeeksesteenweg-2006-02-27T09:11:00.000Z","replies":["c-Waelsch-2006-02-27T09:11:00.000Z-Etterbeeksesteenweg"],"text":"Etterbeeksesteenweg","linkableTitle":"Etterbeeksesteenweg"}-->

Nu, dragä. Sa sä fiu scurt, nu's si n'am fost birocrat, si nici pigälitor. Îs practic, mäcar îmi dau silintza.

Chestiune practicä. Cum ar trebui sä arate articolul urmätor?

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-02-27T17:55:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Formate_de_avertizare:_flexibilitate-2006-02-27T17:55:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-02-27T17:55:00.000Z-Formate_de_avertizare:_flexibilitate"],"text":"Formate de avertizare: flexibilitate","linkableTitle":"Formate de avertizare: flexibilitate"}-->

Formate de avertizare: flexibilitate

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-02-27T17:55:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Formate_de_avertizare:_flexibilitate-2006-02-27T17:55:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-02-27T17:55:00.000Z-Formate_de_avertizare:_flexibilitate"],"text":"Formate de avertizare: flexibilitate","linkableTitle":"Formate de avertizare: flexibilitate"}-->

Salut Mihai. Apropo de mesajul de mai sus, ce-ai zice de un articol cu titlul 東京都新宿区一丁目? Denumire de origine şi oficială.

Dar de fapt îţi scriu pentru altceva. Am văzut că unele din mesajele noastre pentru testeri, spammeri şi vandali au cîte două versiuni: cu parametru (pagina atacată) şi fără. Eu propun să le combinăm şi să avem cîte una din fiecare. Am încercat chestia la mesajul pentru spammeri şi merge. Testează şi tu mesajul Format:Spam cu parametru şi fără parametru, şi vezi dacă îţi place cum arată. Mie, părinteşte vorbind, mi-e tare drag. :-) Deci scrie într-o cutie cu nisip variantele

{{subst:spam}}

{{subst:spam|Suceava}}

şi vezi că funcţionează în ambele feluri, cu rezultatele aşteptate. Dacă şi tu crezi că e folositor o să modific şi celelalte perechi. Toate bune! — AdiJapan  27 februarie 2006 19:55 (EET)Răspunde

Buna ziua! pagina Mycobacterium

La pagina mai sus mentionata as vrea sa adaug la paragraful Se mai poate identifica prin microscopie fluorescenta prin colorare cu rodamina as vrea sa adaug fotografia nr 2(cea cu fond verde),de pe situl www.primer.ru/std/ gallery_std2/m_tub.htm cu urmatoare legenda: microscopie fluorescenta, coloratie cu auramina, in care bacilii apar colorati in galben. Multumesc anticipat!@ scuze pentru deranj! comentariu nesemnat adăugat de Farmacist (discuţie • contribuţii)

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-02-28T08:01:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Mesaje_de_avertizare-2006-02-28T08:01:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-02-28T08:01:00.000Z-Mesaje_de_avertizare"],"text":"Mesaje de avertizare","linkableTitle":"Mesaje de avertizare"}-->

Mesaje de avertizare

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-02-28T08:01:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Mesaje_de_avertizare-2006-02-28T08:01:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-02-28T08:01:00.000Z-Mesaje_de_avertizare"],"text":"Mesaje de avertizare","linkableTitle":"Mesaje de avertizare"}-->

Testele pe care le-am făcut au fost şi cu substituire şi fără. Formatul merge bine în ambele situaţii. Despre ce probleme ale lui qif vorbeşti?

Da, o să las redirecturi la formatele cu "-n". — AdiJapan  28 februarie 2006 10:01 (EET)Răspunde

Ok, o să văd ce pot face şi dacă nu merge dau revert la tot. — AdiJapan  28 februarie 2006 12:20 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Micha\u0142_P.-2006-02-28T13:40:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-en:Culture_of_Romania_\u015fi_pl:Portal:Rumunia-2006-02-28T13:40:00.000Z","replies":["c-Micha\u0142_P.-2006-02-28T13:40:00.000Z-en:Culture_of_Romania_\u015fi_pl:Portal:Rumunia"],"text":"en:Culture of Romania \u015fi pl:Portal:Rumunia","linkableTitle":"en:Culture of Romania \u015fi pl:Portal:Rumunia"}-->

en:Culture of Romania şi pl:Portal:Rumunia

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Micha\u0142_P.-2006-02-28T13:40:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-en:Culture_of_Romania_\u015fi_pl:Portal:Rumunia-2006-02-28T13:40:00.000Z","replies":["c-Micha\u0142_P.-2006-02-28T13:40:00.000Z-en:Culture_of_Romania_\u015fi_pl:Portal:Rumunia"],"text":"en:Culture of Romania \u015fi pl:Portal:Rumunia","linkableTitle":"en:Culture of Romania \u015fi pl:Portal:Rumunia"}-->

Article Culture of Romania will be translated, thanks :) Michał 28 februarie 2006 15:40 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Waelsch-2006-02-28T15:13:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Perimetru-2006-02-28T15:13:00.000Z","replies":["c-Waelsch-2006-02-28T15:13:00.000Z-Perimetru"],"text":"Perimetru","linkableTitle":"Perimetru"}-->

Perimetru

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Waelsch-2006-02-28T15:13:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Perimetru-2006-02-28T15:13:00.000Z","replies":["c-Waelsch-2006-02-28T15:13:00.000Z-Perimetru"],"text":"Perimetru","linkableTitle":"Perimetru"}-->

Multzam. Poate într'o zi mä înveti si pe mine cum se fac formatele de genul "cutie". Mä ocup de umplut alea peste vreun ceas. - Waelsch 28 februarie 2006 17:13 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-03-01T12:51:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Re:_Strasbourg-2006-03-01T12:51:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-03-01T12:51:00.000Z-Re:_Strasbourg"],"text":"Re: Strasbourg","linkableTitle":"Re: Strasbourg"}-->

Re: Strasbourg

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-03-01T12:51:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Re:_Strasbourg-2006-03-01T12:51:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-03-01T12:51:00.000Z-Re:_Strasbourg"],"text":"Re: Strasbourg","linkableTitle":"Re: Strasbourg"}-->

Oui, ça va et j'ai bien mangé. Je suis alle aujourd'hui à Cour Europennè de Droits de l'Homme. --Mihai | D 1 martie 2006 14:51 (EET) De ce sa ma supar? Va dau in judecata? Nee... -Mihai | D 1 martie 2006 21:06 (EET)Răspunde

Portal Rumunia

  • jednostka znana od XVI wieku - [administrative] unit known from 16th century
  • władcy - kings, princes, counts, country rulers and major army commanders
  • pisarze means writers, Eliade and Cioran are in that secion because of lack for correct

English <> polish and polish <> english dictionary is here: [1]. And here is the online dictionary and translator. Michał 15:11, 28 lut 2006 (CET)

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Emily-2006-03-02T12:57:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Salut!-2006-03-02T12:57:00.000Z","replies":["c-Emily-2006-03-02T12:57:00.000Z-Salut!"],"text":"Salut!","linkableTitle":"Salut!"}-->

Salut!

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Emily-2006-03-02T12:57:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Salut!-2006-03-02T12:57:00.000Z","replies":["c-Emily-2006-03-02T12:57:00.000Z-Salut!"],"text":"Salut!","linkableTitle":"Salut!"}-->

Nu e nici o problemă cu articolul, poate fi nominalizat pentru că se încadrează în regulile concursului, important e să adăugăm în fiecare zi articole ca să avem la sfârşit de unde alege. Ieri, de exemplu s-au scris mai puţine articole, dar sper că pe viitor se vor scrie mai multe şi lista va creşte. Eu consider că ai facut treabă bună la articol şi dacă tot suntem în luna concursului este important ca şi ceilalţi să vadă ce s-a scris nou. Numai bine! --Emily 2 martie 2006 14:57 (EET)Răspunde

Ciot România

Salut!Am o rugaminte la tine,poti te rog sa creezi ciotul romania? am vazut ca sunt deja cateva cioturi specifice si cred ca ar fi util unul cu Romania. comentariu nesemnat adăugat de Radufan (discuţie • contribuţii)

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Mayuma-2006-03-02T22:18:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Salut-2006-03-02T22:18:00.000Z","replies":["c-Mayuma-2006-03-02T22:18:00.000Z-Salut"],"text":"Salut","linkableTitle":"Salut"}-->

Salut

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Mayuma-2006-03-02T22:18:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Salut-2006-03-02T22:18:00.000Z","replies":["c-Mayuma-2006-03-02T22:18:00.000Z-Salut"],"text":"Salut","linkableTitle":"Salut"}-->

Şi mie îmi miroase a autopromovare, voi încerca să-l formatez şi să las doar informatia factuală. Nu ştiu cine este personajul, dar poate că în raniţa lui se ascunde bastonul de laureat al premiului Nobel! Mayuma 3 martie 2006 00:18 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-03-03T09:12:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Cioturi-2006-03-03T09:12:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-03-03T09:12:00.000Z-Cioturi","c-AdiJapan-2006-03-03T12:04:00.000Z-Cioturi","c-AdiJapan-2006-03-03T13:03:00.000Z-Cioturi"],"text":"Cioturi","linkableTitle":"Cioturi"}-->

Cioturi

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-03-03T09:12:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Cioturi-2006-03-03T09:12:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-03-03T09:12:00.000Z-Cioturi","c-AdiJapan-2006-03-03T12:04:00.000Z-Cioturi","c-AdiJapan-2006-03-03T13:03:00.000Z-Cioturi"],"text":"Cioturi","linkableTitle":"Cioturi"}-->

Da, cred că e bine să le avem sortate. Dar nu trebuie să investim în asta mai multă energie decît e nevoie. Eu personal nu cunosc pe nimeni la noi care să treacă prin categoria de cioturi ca să le dezvolte. Deci, în speranţa că sortarea lor va atrage şi oameni care chiar să se uite la categoriile de cioturi specializate cred că putem trece la treabă.

Probabil că nu e nevoie deocamdată să mărunţim categoriile în aceeaşi măsură ca la en.wp. Zic că undeva între 10 şi 100 de sorturi ar fi suficiente.

Dacă vrei să traduci de la en.wp şi explicaţiile, sigur, eşti binevenit. Dar din nou, cu măsură. Cred că o explicaţie scurtă e suficientă, cel puţin deocamdată. Mersi că te ocupi de asta. Încearcă să-i cooptezi şi pe cei care au făcut deja primii paşi. — AdiJapan  3 martie 2006 11:12 (EET)Răspunde

Da, excelent, n-aş avea decît comentarii minore.
Unde se va face o pagină despre cum organizăm cioturile pe domenii? Tot acolo sau separat? Va fi probabil o structură asemănătoare cu structura categoriilor de articole, dar la scală redusă. — AdiJapan  3 martie 2006 13:11 (EET)Răspunde
De acord. Poţi să începi tu? Cînd îi dai o formă cît de cît funcţională să-mi spui ca să adaug şi eu. Şi pe urmă începem să luăm cioturile la mînă. Nu ştiu dacă trebuie să le sortăm pe toate într-un drive, sînt extrem de multe. Probabil că am putea să le sortăm pe măsură ce le descoperim. Doar să avem acea pagină în care să fie clară structura. — AdiJapan  3 martie 2006 13:45 (EET)Răspunde
Ok, traduc formatele. O să încep cu cele două mai importante. La noi încă nu se pune problema să ne batem pentru divizarea tipurilor de ciot. — AdiJapan  3 martie 2006 13:55 (EET)Răspunde

O sugestie: poţi să muţi Wikipedia:Wikiproiect Sortarea cioturilor la Wikipedia:Sortarea cioturilor? "Wikiproiect" n-are rost. Tot ce face aici este wiki şi este proiect. — AdiJapan  3 martie 2006 14:04 (EET)Răspunde

Eu acum bag de seamă: nu avem o pagină în care să explicăm ce sînt alea categorii! Nu se explică nicăieri cum se categorizează articolele? Sau n-am găsit eu? Atunci nu mă mir de ce aşa de multă lume face scurtcircuite la categorizare... — AdiJapan  3 martie 2006 14:12 (EET)Răspunde
Am creat Format:Metaciot care poate fi folosit pentru a crea formate de ciot. Asta pentru standardizare. — AdiJapan  3 martie 2006 14:54 (EET)Răspunde

Avem deja unele formate de cioturi. Cred că astea sînt toate:

După cum vezi au nevoie de uniformizare în titlu, formularea formatului, şi categoria unde bagă articolele. — AdiJapan  3 martie 2006 15:03 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-03-03T16:58:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-\u00cencep\u0103tori-2006-03-03T16:58:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-03-03T16:58:00.000Z-\u00cencep\u0103tori"],"text":"\u00cencep\u0103tori","linkableTitle":"\u00cencep\u0103tori"}-->

Începători

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-03-03T16:58:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-\u00cencep\u0103tori-2006-03-03T16:58:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-03-03T16:58:00.000Z-\u00cencep\u0103tori"],"text":"\u00cencep\u0103tori","linkableTitle":"\u00cencep\u0103tori"}-->

Tot eu sînt. Mi se pare mie sau nu avem o pagină despre cum se scrie un articol? Adică de la cap la coadă, cu introducere, structură, legături externe, interne, bibliografie, imagini, etc. Aşa ceva au nevoie începătorii. Altfel trebuie să scriu fiecărui om în parte, şi m-am cam săturat... — AdiJapan  3 martie 2006 18:58 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-03-03T17:34:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Cioturi_2-2006-03-03T17:34:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-03-03T17:34:00.000Z-Cioturi_2"],"text":"Cioturi","linkableTitle":"Cioturi 2"}-->

Cioturi

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-03-03T17:34:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Cioturi_2-2006-03-03T17:34:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-03-03T17:34:00.000Z-Cioturi_2"],"text":"Cioturi","linkableTitle":"Cioturi 2"}-->

Mesaj la Discuţie Wikipedia:Sortarea cioturilor/Propuneri. — AdiJapan  3 martie 2006 19:34 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Micha\u0142_P.-2006-03-03T21:23:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Thanks!-2006-03-03T21:23:00.000Z","replies":["c-Micha\u0142_P.-2006-03-03T21:23:00.000Z-Thanks!"],"text":"Thanks!","linkableTitle":"Thanks!"}-->

Thanks!

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Micha\u0142_P.-2006-03-03T21:23:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Thanks!-2006-03-03T21:23:00.000Z","replies":["c-Micha\u0142_P.-2006-03-03T21:23:00.000Z-Thanks!"],"text":"Thanks!","linkableTitle":"Thanks!"}-->

In polish Wikipedia we are sometimes giving symbolical "awards", like Barnstars and MediaWiki flowers for help. So I would like to give you one and thank you for giving me a helping hand in my first steps in romanian Wikipedia, and some meritorical directions in Romania Portal. Thanks a lot! :) Michał 3 martie 2006 23:23 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Emily-2006-03-05T11:01:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-\u00centrebare-2006-03-05T11:01:00.000Z","replies":["c-Emily-2006-03-05T11:01:00.000Z-\u00centrebare"],"text":"\u00centrebare","linkableTitle":"\u00centrebare"}-->

Întrebare

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Emily-2006-03-05T11:01:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-\u00centrebare-2006-03-05T11:01:00.000Z","replies":["c-Emily-2006-03-05T11:01:00.000Z-\u00centrebare"],"text":"\u00centrebare","linkableTitle":"\u00centrebare"}-->

Salutare!

Aş dori să nominalizez pentu concurs articolul Pătrat magic şi nu sunt sigură dacă era sau nu ciot până în martie. Ar fi vreo modalitate să pot vedea câţi octeţi avea acest articol în 28 februarie? Mulţumesc, --Emily 5 martie 2006 13:01 (EET)Răspunde

S-ar putea ca nici articolul Farmacologie să nu fi fost doar un ciot. L-am nominalizat, dar am ceva indoieli. In rest celelalte articole se incadreaza in reguli.--Emily 5 martie 2006 14:02 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Quda-2006-03-08T16:36:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Re:_Sursa-2006-03-08T16:36:00.000Z","replies":["c-Quda-2006-03-08T16:36:00.000Z-Re:_Sursa"],"text":"Re: Sursa","linkableTitle":"Re: Sursa"}-->

Re: Sursa

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Quda-2006-03-08T16:36:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Re:_Sursa-2006-03-08T16:36:00.000Z","replies":["c-Quda-2006-03-08T16:36:00.000Z-Re:_Sursa"],"text":"Re: Sursa","linkableTitle":"Re: Sursa"}-->

Merci pentru aprecieri. Eu sunt sursa imaginilor; unele provin dintr-un proiect personal (sunt inginer de aeronautica). Nu au mai fost publicate pana acum. comentariu nesemnat adăugat de Quda (discuţie • contribuţii)

Merci pt sfaturi, sper sa ajung sa fac si modificari de forma, nu numai de continut. Deocamdata nu prea sunt familiarizat cu stilul de editare din wikipedia, e prima data cand "scriu" in ea, mai am multe de descoperit. Dupa ce termin de introdus tot articolul promit ca o sa trec apoi la stilizari. --Quda 8 martie 2006 18:36 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-FrancisTyers-2006-03-08T17:02:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Counties-2006-03-08T17:02:00.000Z","replies":["c-FrancisTyers-2006-03-08T17:02:00.000Z-Counties"],"text":"Counties","linkableTitle":"Counties"}-->

Counties

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-FrancisTyers-2006-03-08T17:02:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Counties-2006-03-08T17:02:00.000Z","replies":["c-FrancisTyers-2006-03-08T17:02:00.000Z-Counties"],"text":"Counties","linkableTitle":"Counties"}-->

Salut :) Cred ca este mai bine sa facem o traducere de en:Subdivisions of England. Ce credeti? - FrancisTyers 8 martie 2006 19:02 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Emily-2006-03-10T15:30:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Articolul_\u015eoc-2006-03-10T15:30:00.000Z","replies":["c-Emily-2006-03-10T15:30:00.000Z-Articolul_\u015eoc"],"text":"Articolul \u015eoc","linkableTitle":"Articolul \u015eoc"}-->

Articolul Şoc

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Emily-2006-03-10T15:30:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Articolul_\u015eoc-2006-03-10T15:30:00.000Z","replies":["c-Emily-2006-03-10T15:30:00.000Z-Articolul_\u015eoc"],"text":"Articolul \u015eoc","linkableTitle":"Articolul \u015eoc"}-->

Am creat un tabel mai aerisit pentru articolul Şoc. Ai fi de acord să îl folosim? Se pare ca am lucrat amandoi la acelasi lucru fara sa stim. Numai bine, --Emily | msg. 10 martie 2006 17:30 (EET)Răspunde

Uită-te in istorie la versiunea mea (se poate vedea usor daca dai clic pe data si ora), cea cu trei minute mai devreme si vei observa diferenta mai bine. --Emily | msg. 10 martie 2006 17:40 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-FrancisTyers-2006-03-11T02:32:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Aberystwyth-2006-03-11T02:32:00.000Z","replies":["c-FrancisTyers-2006-03-11T02:32:00.000Z-Aberystwyth"],"text":"Aberystwyth","linkableTitle":"Aberystwyth"}-->

Aberystwyth

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-FrancisTyers-2006-03-11T02:32:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Aberystwyth-2006-03-11T02:32:00.000Z","replies":["c-FrancisTyers-2006-03-11T02:32:00.000Z-Aberystwyth"],"text":"Aberystwyth","linkableTitle":"Aberystwyth"}-->

Can you help me with the genitive for Ţara Galilor please :) ? - FrancisTyers 11 martie 2006 04:32 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-03-11T16:28:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Leg\u0103turi_interlingve_introduse_de_anonimi-2006-03-11T16:28:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-03-11T16:28:00.000Z-Leg\u0103turi_interlingve_introduse_de_anonimi"],"text":"Leg\u0103turi interlingve introduse de anonimi","linkableTitle":"Leg\u0103turi interlingve introduse de anonimi"}-->

Legături interlingve introduse de anonimi

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-03-11T16:28:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Leg\u0103turi_interlingve_introduse_de_anonimi-2006-03-11T16:28:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-03-11T16:28:00.000Z-Leg\u0103turi_interlingve_introduse_de_anonimi"],"text":"Leg\u0103turi interlingve introduse de anonimi","linkableTitle":"Leg\u0103turi interlingve introduse de anonimi"}-->

Se întîmplă foarte des ca unii anonimi, care probabil au conturi la alte proiecte Wikipedia, să vină şi să modifice articolele noastre numai pentru a introduce legăturile spre acele proiecte. Unii dintre ei descriu modificările (de forma "+de, fr", etc.) dar mulţi nu. Cred că ar scuti mult munca administratorilor dacă n-ar face asta manual ci ar lăsa roboţii să se ocupe (după ce bagă la ei acasă legătura spre ro.wp). Nu există nici o reglementare? Dacă nu, n-am putea s-o introducem? — AdiJapan  11 martie 2006 18:28 (EET)Răspunde

Dar poţi foarte bine, dacă eşti autorul articolului, să scrii în acel articol interwikiul spre ro.wp şi atît. Pe urmă vine robotul şi face treaba automat, curat, cu descriere de modificări, fără să pună "paznicii" pe jar. — AdiJapan  12 martie 2006 13:10 (EET)Răspunde


__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Cethegus-2006-03-12T14:42:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Thank_you_very_much-2006-03-12T14:42:00.000Z","replies":["c-Cethegus-2006-03-12T14:42:00.000Z-Thank_you_very_much"],"text":"Thank you very much","linkableTitle":"Thank you very much"}-->

Thank you very much

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Cethegus-2006-03-12T14:42:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Thank_you_very_much-2006-03-12T14:42:00.000Z","replies":["c-Cethegus-2006-03-12T14:42:00.000Z-Thank_you_very_much"],"text":"Thank you very much","linkableTitle":"Thank you very much"}-->

for your friedly welcome! I dont want to harm therefore I won't do too much here. Only some German stuff: pictures and numbers, because in spite of my name I'm neither Roman nor Romanian, but German. Please tell me it I am a nuisance! --Cethegus 12 martie 2006 16:42 (EET) PS Thanks to Michał for the flower!Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-03-14T09:46:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-buna_ziua-2006-03-14T09:46:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-03-14T09:46:00.000Z-buna_ziua"],"text":"buna ziua","linkableTitle":"buna ziua"}-->

buna ziua

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-03-14T09:46:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-buna_ziua-2006-03-14T09:46:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-03-14T09:46:00.000Z-buna_ziua"],"text":"buna ziua","linkableTitle":"buna ziua"}-->

as vrea sa stiu daca la concursul wikipedia se premiaza originalitatea unui articol , sau felul cum arata ?

ma refer la articolul alcaloid care a fost scris de mine pentru Wikipedia, articol scris din cunostintele pe care le posed,insa vad ca aspectul estetic adus de un anumit wikipedist a contat mai mult!

sincer sint dezamagit! Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Farmacist (discuție • contribuții).

Văd că întrebarea lui Farmacist era alta decît cea pe care mi-ai transmis-o mie. Lui i-am răspuns, pe pagina lui de discuţii.
Legat de premierea articolului sau a autorului, încă sîntem în discuţii. Propunerea mea este să evaluăm articolele şi să-i premiem pe toţi autorii care au contribuit semnificativ la articolele cîştigătoare. Argumente:
  1. Nominalizările sînt pe articole.
  2. Dorim să încurajăm cooperarea între editori. — AdiJapan  14 martie 2006 11:46 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Dacodava-2006-03-14T10:06:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Meglenorom\u00e2ni-2006-03-14T10:06:00.000Z","replies":["c-Dacodava-2006-03-14T10:06:00.000Z-Meglenorom\u00e2ni"],"text":"Meglenorom\u00e2ni","linkableTitle":"Meglenorom\u00e2ni"}-->

Meglenoromâni

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Dacodava-2006-03-14T10:06:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Meglenorom\u00e2ni-2006-03-14T10:06:00.000Z","replies":["c-Dacodava-2006-03-14T10:06:00.000Z-Meglenorom\u00e2ni"],"text":"Meglenorom\u00e2ni","linkableTitle":"Meglenorom\u00e2ni"}-->

Te rog sa faci un redirect de la megleno romani la Megleno-Români. Nu stiu daca ambele forme sunt corecte sau care dintre ele e folosita in mod uzual. Dacodava 14 martie 2006 12:06 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Dacodava-2006-03-14T10:11:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Unire-2006-03-14T10:11:00.000Z","replies":["c-Dacodava-2006-03-14T10:11:00.000Z-Unire"],"text":"Unire","linkableTitle":"Unire"}-->

Unire

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Dacodava-2006-03-14T10:11:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Unire-2006-03-14T10:11:00.000Z","replies":["c-Dacodava-2006-03-14T10:11:00.000Z-Unire"],"text":"Unire","linkableTitle":"Unire"}-->

Am copiat ce era de copiat de pe art meglenoromâni pe art Megleno-Români si trebuie doar sa faci un redirect ptr ca nu stiu cum se face. Tag-ul l-am sters ptr ca te-ai bagat in timp ce completam art si nu am mai putut salva pagina. Dacodava 14 martie 2006 12:11 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Mihai_Andrei-2006-03-15T11:45:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Jude\u0163ele_interbelice-2006-03-15T11:45:00.000Z","replies":["c-Mihai_Andrei-2006-03-15T11:45:00.000Z-Jude\u0163ele_interbelice"],"text":"Jude\u0163ele interbelice","linkableTitle":"Jude\u0163ele interbelice"}-->

Judeţele interbelice

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Mihai_Andrei-2006-03-15T11:45:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Jude\u0163ele_interbelice-2006-03-15T11:45:00.000Z","replies":["c-Mihai_Andrei-2006-03-15T11:45:00.000Z-Jude\u0163ele_interbelice"],"text":"Jude\u0163ele interbelice","linkableTitle":"Jude\u0163ele interbelice"}-->

Salut! Noile hărţi sunt şi după părerea mea foarte frumoase. Mă bucur că ai actualizat articolele cu noile imagini. Servus, --Mihai Andrei 15 martie 2006 13:45 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Cornel-2006-03-15T19:13:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Format:Infobox_Judete_Istorice-2006-03-15T19:13:00.000Z","replies":["c-Cornel-2006-03-15T19:13:00.000Z-Format:Infobox_Judete_Istorice"],"text":"Format:Infobox_Judete_Istorice","linkableTitle":"Format:Infobox Judete Istorice"}-->

Format:Infobox_Judete_Istorice

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Cornel-2006-03-15T19:13:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Format:Infobox_Judete_Istorice-2006-03-15T19:13:00.000Z","replies":["c-Cornel-2006-03-15T19:13:00.000Z-Format:Infobox_Judete_Istorice"],"text":"Format:Infobox_Judete_Istorice","linkableTitle":"Format:Infobox Judete Istorice"}-->
Ţinuturile României după Dicţionar Enciclopedic

Servus,

Am o remarcă la Format:Infobox_Judete_Istorice, iar cum pagina de discuţii trebuie să conţină doar exemplul de folosire scriu aici despre (sper să nu fie supărare).

Aş sugera înlocuirea termenul de regiune pe care îl consider (un pic) confuz. I-aş prefera fie termenul de ţinut (din motivul de mai jos), fie termenul de provincie istorică (mult mai sugestiv şi consacrat în descrierile despre formarea României).

Ţinutul a existat ca formă de împărţire administrativă ce grupa mai multe judeţe ale teritoriului României din perioada interbelică, după cum am observat în Harta României (1938), p. 32, Dicţionar Enciclopedic, vol. 3, literele H—K, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999. Nu am reuşit să identific rolul sau importanţa lui: economic(ă)?, juridic(ă)?, etc. (poate ne ajută cineva cu informaţii suplimentare?)

Regiunea ca formă de împărţire administrativă a teritoriului României a existat în perioada 1950, septembrie 8 — 1968, februarie 17 (aceeaşi sursă, Dicţionar Enciclopedic), după perioada interbelică. În plus era un model administrativ teritorial nespecific României (specific Uniunii Sovietice) şi impus forţat (sau fortuit?) motiv pentru care aş îndrazni (folosind o metaforă modernă) să-l caracterizez şi politically incorect.

În plus, am modificat un pic şi Format:Judete_Interbelice. Modificările vizau aspectul, sper că nu am stricat nimic.

Mulţumesc, Cornel I. 15 martie 2006 21:13 (EET)Răspunde

Provincii se potriveşte bine, termenul fiind folosit şi de editorii recensământului din 1930. Vezi imaginea alăturată. --Mihai Andrei 15 martie 2006 21:20 (EET)Răspunde
Mulţumesc frumos pentru premiu :)
Atunci pasul următor (urmând cu plăcere îndemnul) ar fi schiţele cu judeţele evidenţiate în provincii (care la rândul lor vor fi evidenţiate diferit) în teritoriul administrativ al României. Îmi pregătisem ţinuturile...
Pornind de la schiţa hărţii administrative a României prelucrată după imaginea scanată de Mihai, şi studiind (foooarte) atent poza din dicţionarul Enciclopedic (care nu era prea grozavă, deloc; dar mi-a lăsat impresia că la vremea ei ar fi fost o hartă de perete) am marcat ţinuturile ca mai jos (pardon, sub pagina din Raportul recensământului).
Repet, în afară de poza respectivă nu cunosc nimic despre ţinuturi (nu am nici un argument să mă susţin).
Sunt foarte deacord cu oricare alegere :)
Ţinuturile erau denumite: Crişuri, Alba (în centrul ţării), Timiş, Olt, Argeş (cu Bucureşti şi Braşov şi Trei Scaune!, da m'am uitat foarte atent la poză), Suceava (cu Bucovina), Prut (cu Iaşi), Nistru (cu Cetatea Albă), Dunării (cu Galaţi, Tulcea) şi Mării (cu Constanţa).
Pentru delimitarea provinciilor am să viu cu altă schiţă. Apoi desigur, toate (întâi provincii apoi şi ţinuturi) încărcate pe Commons Wikimedia.
Încă o dată mulţumesc frumos pentru premiu :)
Cornel I. 16 martie 2006 02:09 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-03-17T03:58:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Avertizare-2006-03-17T03:58:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-03-17T03:58:00.000Z-Avertizare"],"text":"Avertizare","linkableTitle":"Avertizare"}-->

Avertizare

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-03-17T03:58:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Avertizare-2006-03-17T03:58:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-03-17T03:58:00.000Z-Avertizare"],"text":"Avertizare","linkableTitle":"Avertizare"}-->

Există o formă frecventă de vandalism pentru care nu avem (sau nu ştiu eu) un mesaj de avertizare. Mă refer la modificări care promovează (greşit, insistent) o politică /idee / atitudine anume. De exemplu afirmaţii de tot felul împotriva ungurilor, ţiganilor, homosexualilor etc., etc. Nu este nici atac la persoană (pentru că nu este adresat unui utilizator) şi nici nerespectarea politicii NPOV, ci instigări sau jigniri. Nu ştii dacă au la en.wp vreun astfel de mesaj? Ne-ar cam trebui. Vandalului cu atitudine antimaghiară de la articolul Cluj-Napoca i-am pus avertizarea "joke", care era cumva mai apropiată de ce-mi doream, dar nu se potriveşte tocmai bine. Mulţumesc. — AdiJapan  17 martie 2006 05:58 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Dacodava-2006-03-17T13:26:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-\"\u00e2\"_\u015fi_\"\u00ee\"-2006-03-17T13:26:00.000Z","replies":["c-Dacodava-2006-03-17T13:26:00.000Z-\"\u00e2\"_\u015fi_\"\u00ee\""],"text":"\"\u00e2\" \u015fi \"\u00ee\"","linkableTitle":"\"\u00e2\" \u015fi \"\u00ee\""}-->

"â" şi "î"

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Dacodava-2006-03-17T13:26:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-\"\u00e2\"_\u015fi_\"\u00ee\"-2006-03-17T13:26:00.000Z","replies":["c-Dacodava-2006-03-17T13:26:00.000Z-\"\u00e2\"_\u015fi_\"\u00ee\""],"text":"\"\u00e2\" \u015fi \"\u00ee\"","linkableTitle":"\"\u00e2\" \u015fi \"\u00ee\""}-->

In enciclopedia mea tiparita in 1940 se scrie: 1. "sunt" si nu "sînt" 2."mână" şi nu "mînă" si 3."într'un" si nu "într-un" Dacodava 17 martie 2006 15:26 (EET)Răspunde

Am vazut ca ai avut o discutie pe tema asta cu un utilizatro din Polonia care te intreba despre acest lucru si ai spus ca nu stiai cum se scria inainte de perioada comunista. Am vrut doar sa-ti confirm niste reguli la care treptat se revine. Dacodava 18 martie 2006 10:27 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Dacodava-2006-03-18T13:35:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Iliria-2006-03-18T13:35:00.000Z","replies":["c-Dacodava-2006-03-18T13:35:00.000Z-Iliria"],"text":"Iliria","linkableTitle":"Iliria"}-->

Iliria

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Dacodava-2006-03-18T13:35:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Iliria-2006-03-18T13:35:00.000Z","replies":["c-Dacodava-2006-03-18T13:35:00.000Z-Iliria"],"text":"Iliria","linkableTitle":"Iliria"}-->

bai ti iti bati joc de mine? de ce ai mutat art de la Iliria la iliri si nu ai redirectionat pagina dupa modelul daci si Dacia, si mai mult decat atat ai scris si cu greseli! esti prost sau vrei sa-ti bati joc de mine? Dacodava 18 martie 2006 15:35 (EET)Răspunde

Chiar daca veri sa faci un art separat despre iliri si Iliria, tot trebuie sa scrii la Iliria despre iliri. Si eu consider ca trebuie sa fie doua art separate despre daci si Dacia, insa in cazul ilirilor, cred ca e de ajuns o pag. mai ales ca nimeni nu se inghesuie sa le faca. Daca te intereseaza sa fie 2 pag, pune mana si le fa! Dacodava 19 martie 2006 10:51 (EET)Răspunde
Daci tu preferi 2 art ciuntite in loc de unul putin mai bun! halal judecata!Dacodava 19 martie 2006 10:54 (EET)Răspunde
__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Qyd-2006-03-24T18:36:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-ciot-ro-2006-03-24T18:36:00.000Z","replies":["c-Qyd-2006-03-24T18:36:00.000Z-ciot-ro"],"text":"ciot-ro","linkableTitle":"ciot-ro"}-->

ciot-ro

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Qyd-2006-03-24T18:36:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-ciot-ro-2006-03-24T18:36:00.000Z","replies":["c-Qyd-2006-03-24T18:36:00.000Z-ciot-ro"],"text":"ciot-ro","linkableTitle":"ciot-ro"}-->

Re ciot-ro: am cautat ceva asemanator in Categorie:Categorie cioturi, si nu a gasit nimic pe aproape. Ai dreptate, e prea mare categoria. Poate geva de gen ciot-geo-ro pentru localitati? Si o intrebare minora: cum pot sa creez un format al carui nume sa inceapa cu litera mica? Qyd (talk)24 martie 2006 20:36 (EET)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-KlaudiuMihaila-2006-03-30T12:24:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Nume_de_utilizator-2006-03-30T12:24:00.000Z","replies":["c-KlaudiuMihaila-2006-03-30T12:24:00.000Z-Nume_de_utilizator"],"text":"Nume de utilizator","linkableTitle":"Nume de utilizator"}-->

Nume de utilizator

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-KlaudiuMihaila-2006-03-30T12:24:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Nume_de_utilizator-2006-03-30T12:24:00.000Z","replies":["c-KlaudiuMihaila-2006-03-30T12:24:00.000Z-Nume_de_utilizator"],"text":"Nume de utilizator","linkableTitle":"Nume de utilizator"}-->

Tocmai s-a înregistrat un utilizator cu numele de Utiliaztor:Ronaldinho. După regulile de denumire, nu este permis ca numele să fie cel al unei persoane celebre. Eu nu mă prea pricep la fotbal, dar totuşi am auzit de Ronaldinho şi de aceea îl consider cât de cât celebru. Nu ştiu ce ar trebui făcut. Probabil trebuie blocat contul şi rugat să se înregistreze din nou, cu un nume nou,care să respecte indicaţiile. Asta în cazul în care utilizatorul nu se numeşte aşa, dar asta e prea puţin probabil! --KlaudiuMihaila Mesaj 30 martie 2006 15:24 (EEST)Răspunde

buna ziua!

as vrea sa trimit o serie de formule de substante, si as vrea sa stiu daca nu exista o modalitate de a le trasnmite toate o data si nu separat cum am facut cu AINS. daca se poate acest lucru, la inserarea imaginii din fisierul respectiv, legatura va fi : fiser|denumire medicament(gif, png etc)?

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-04-02T08:55:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Ab\u0163ineri-2006-04-02T08:55:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-04-02T08:55:00.000Z-Ab\u0163ineri"],"text":"Ab\u0163ineri","linkableTitle":"Ab\u0163ineri"}-->

Abţineri

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-AdiJapan-2006-04-02T08:55:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Ab\u0163ineri-2006-04-02T08:55:00.000Z","replies":["c-AdiJapan-2006-04-02T08:55:00.000Z-Ab\u0163ineri"],"text":"Ab\u0163ineri","linkableTitle":"Ab\u0163ineri"}-->

La sondajul pentru alegerea administratorilor ai fost de acord să nu se numere abţinerile, dar ai precizat "cu excepţia cazurilor limită" (iar Vlad a fost de acord cu tine). Despre ce fel de cazuri limită vorbeşti? — AdiJapan  2 aprilie 2006 11:55 (EEST)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-KlaudiuMihaila-2006-04-02T13:51:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Mul\u0163umesc_2-2006-04-02T13:51:00.000Z","replies":["c-KlaudiuMihaila-2006-04-02T13:51:00.000Z-Mul\u0163umesc_2"],"text":"Mul\u0163umesc","linkableTitle":"Mul\u0163umesc 2"}-->

Mulţumesc

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-KlaudiuMihaila-2006-04-02T13:51:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Mul\u0163umesc_2-2006-04-02T13:51:00.000Z","replies":["c-KlaudiuMihaila-2006-04-02T13:51:00.000Z-Mul\u0163umesc_2"],"text":"Mul\u0163umesc","linkableTitle":"Mul\u0163umesc 2"}-->

Mulţumesc pentru votul acordat. Tocmai am devenit cel mai proaspăt administrator pe ro.wp! --KlaudiuMihaila Mesaj 2 aprilie 2006 16:51 (EEST)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Micha\u0142_P.-2006-04-04T20:11:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Limba_ca...?-2006-04-04T20:11:00.000Z","replies":["c-Micha\u0142_P.-2006-04-04T20:11:00.000Z-Limba_ca...?"],"text":"Limba ca...?","linkableTitle":"Limba ca...?"}-->

Limba ca...?

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Micha\u0142_P.-2006-04-04T20:11:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Limba_ca...?-2006-04-04T20:11:00.000Z","replies":["c-Micha\u0142_P.-2006-04-04T20:11:00.000Z-Limba_ca...?"],"text":"Limba ca...?","linkableTitle":"Limba ca...?"}-->

Salut! I would like to ask you which form of name is correct: limba caşubiană or limba casubiană or neither first nor second? I want to write something short about that language. It will be nice if you add the correct form to lista de limbi, in category of limbi slave. Mulţumesc! Michał 4 aprilie 2006 23:11 (EEST)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Micha\u0142_P.-2006-04-23T20:43:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Stub_sorting_proposal-2006-04-23T20:43:00.000Z","replies":["c-Micha\u0142_P.-2006-04-23T20:43:00.000Z-Stub_sorting_proposal"],"text":"Stub sorting proposal","linkableTitle":"Stub sorting proposal"}-->

Stub sorting proposal

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Micha\u0142_P.-2006-04-23T20:43:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Stub_sorting_proposal-2006-04-23T20:43:00.000Z","replies":["c-Micha\u0142_P.-2006-04-23T20:43:00.000Z-Stub_sorting_proposal"],"text":"Stub sorting proposal","linkableTitle":"Stub sorting proposal"}-->

Salut! I'm writing because I'm not sure that I understand your stub sorting proposals policy. So I would like to ask you, if I (or someone else) can create Format:Ciot Republica Cehă. I started creating stubs about (about = despre in Romanian?) localizations in that country (Trutnov for example) so it will be useful for me and for other users. Miłego dnia! Michał 23 aprilie 2006 23:43 (EEST)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-213.100.204.218-2006-05-23T09:41:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-about_the_Skanderbeg_article-2006-05-23T09:41:00.000Z","replies":["c-213.100.204.218-2006-05-23T09:41:00.000Z-about_the_Skanderbeg_article"],"text":"about the Skanderbeg article","linkableTitle":"about the Skanderbeg article"}-->

about the Skanderbeg article

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-213.100.204.218-2006-05-23T09:41:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-about_the_Skanderbeg_article-2006-05-23T09:41:00.000Z","replies":["c-213.100.204.218-2006-05-23T09:41:00.000Z-about_the_Skanderbeg_article"],"text":"about the Skanderbeg article","linkableTitle":"about the Skanderbeg article"}-->

Hi Orioane,

I would appreciate if you could write a few lines about Skanderbeg in Romanian language. Thank you so much in advance!

Best regards,

--213.100.204.218 23 mai 2006 12:41 (EEST)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Emily-2006-05-24T12:40:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Infobox-2006-05-24T12:40:00.000Z","replies":["c-Emily-2006-05-24T12:40:00.000Z-Infobox"],"text":"Infobox","linkableTitle":"Infobox"}-->

Infobox

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Emily-2006-05-24T12:40:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Infobox-2006-05-24T12:40:00.000Z","replies":["c-Emily-2006-05-24T12:40:00.000Z-Infobox"],"text":"Infobox","linkableTitle":"Infobox"}-->

Salutare! Am observat ca ai creat formatul Format:Infobox Judete si arata foarte bine. Te-as ruga, cand ai timp, daca poti sa imbunatatesti putin formatul Format:Cutie Comune România. Multumesc! --Emily | msg. 24 mai 2006 15:40 (EEST)Răspunde

Portal:Astronomie

Salut Orioane!

Am creat un portal de Astronomie Portal:Astronomie, daca ai timp / interes poti sa ajuti si tu sa il imbunatatim.

Andrei.

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-07-07T20:25:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Afi\u015fierul_administratorilor-2006-07-07T20:25:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-07-07T20:25:00.000Z-Afi\u015fierul_administratorilor"],"text":"Afi\u015fierul administratorilor","linkableTitle":"Afi\u015fierul administratorilor"}-->

Afişierul administratorilor

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-07-07T20:25:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Afi\u015fierul_administratorilor-2006-07-07T20:25:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-07-07T20:25:00.000Z-Afi\u015fierul_administratorilor"],"text":"Afi\u015fierul administratorilor","linkableTitle":"Afi\u015fierul administratorilor"}-->

se găseşte la adresa Wikipedia:Afişierul administratorilor. Toate cele bune, Mihai | D 7 iulie 2006 23:25 (EEST)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Rsocol-2006-08-31T08:08:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Rubidiu-2006-08-31T08:08:00.000Z","replies":["c-Rsocol-2006-08-31T08:08:00.000Z-Rubidiu"],"text":"Rubidiu","linkableTitle":"Rubidiu"}-->

Rubidiu

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Rsocol-2006-08-31T08:08:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-Rubidiu-2006-08-31T08:08:00.000Z","replies":["c-Rsocol-2006-08-31T08:08:00.000Z-Rubidiu"],"text":"Rubidiu","linkableTitle":"Rubidiu"}-->

Am văzut că ai şters articolul Rubidiu, însă eu între timp pregăteam o variantă wikizată a informaţiilor postate anterior de utilizatorul anonim, aşa că am recreat articolul. Cred că ar fi cazul să se restaureze şi istoria modificărilor pentru articolul respectiv (dacă e posibil). Răzvan Socol 31 august 2006 11:08 (EEST)Răspunde

__DTSUBSCRIBEBUTTONDESKTOP__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-09-08T13:43:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-CA_Wikimedia_Inc.-2006-09-08T13:43:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-09-08T13:43:00.000Z-CA_Wikimedia_Inc."],"text":"CA Wikimedia Inc.","linkableTitle":"CA Wikimedia Inc."}-->

CA Wikimedia Inc.

__DTSUBSCRIBEBUTTONMOBILE__{"headingLevel":2,"name":"h-Romihaitza-2006-09-08T13:43:00.000Z","type":"heading","level":0,"id":"h-CA_Wikimedia_Inc.-2006-09-08T13:43:00.000Z","replies":["c-Romihaitza-2006-09-08T13:43:00.000Z-CA_Wikimedia_Inc."],"text":"CA Wikimedia Inc.","linkableTitle":"CA Wikimedia Inc."}-->

Citeşte aici! -Mihai | D 8 septembrie 2006 16:43 (EEST)Răspunde