Descompunere

Pentru alte sensuri, vedeți Descompunere (dezambiguizare).
Stadiile morții
  1. Pallor mortis
  2. Livor mortis
  3. Algor mortis
  4. Rigor mortis
  5. Putrefacție
  6. Descompunere
  7. Scheletizare
  8. Fosilizare
Descompunerea căpșunilor redată invers.
African buffalo skull decomposing in the Serengeti National Park, Tanzania
Craniu de bivol african în descompunere în Parcul Național Serengeti, Tanzania
Un măr putred după ce a căzut dintr-un copac
Buștean căzut în descompunere într-o pădure

Descompunerea sau putrezirea este procesul prin care substanțele organice moarte sunt degradate în materie organică și anorganică mai simplă, cum ar fi dioxidul de carbon, apă, zaharuri simple și săruri minerale. Acest proces face parte din ciclul nutrienților și este esențial pentru reciclarea materiei în biosferă. Cadavrele organismelor vii încep să se descompună la scurt timp după moarte. Organismele care facilitează acest proces sunt cunoscute sub numele de descompunători sau detritivori. Deși diferite organisme se descompun în moduri variate, toate trec prin aceleași etape secvențiale de descompunere. Știința care studiază descompunerea este denumită tafonomie, un termen derivat din cuvântul grecesc taphos, care înseamnă mormânt. Descompunerea poate fi, de asemenea, un proces gradual pentru organisme care au perioade extinse de inactivitate.[1]

Se poate distinge între descompunerea abiotică și descompunerea biotică (biodegradare). Prima se referă la degradarea unei substanțe prin procese chimice sau fizice, cum ar fi hidroliza, iar cea de-a doua se referă la descompunerea metabolică a materialelor în componente mai simple de către organismele vii, de obicei de către microorganisme.

Descompunerea animalelor

Pentru rămășițele umane, vedeți Descompunerea cadavrelor.
Furnici mănâncând un șarpe mort

Descompunerea începe în momentul morții, prin doi factori principali: autoliza, descompunerea țesuturilor de către substanțele chimice și enzimele interne ale corpului, și putrefacția, care implică descompunerea țesuturilor de către bacterii. Aceste procese eliberează compuși precum cadaverina și putresceina, care contribuie la mirosul caracteristic al țesutului animal în descompunere.[2]

Principalele organisme implicate în descompunere sunt bacteriile și fungii, dar alte animale, cum ar fi insectele, acarienii și vertebratele, joacă de asemenea un rol important, în special atunci când cadavrul este accesibil. Animalele din sol,[3] cum ar fi râmele, sunt considerate reglatori cheie ai descompunerii la scară locală, deși rolul lor la scară mai mare rămâne subiect de cercetare. Cele mai importante artropode implicate în proces includ gândacii gropari, acarienii,[4][5] muștele de carne (Sarcophagidae) și muștele verzi (Calliphoridae), care sunt frecvente vara. În America de Nord, animalele non-insecte care contribuie la descompunere includ mamiferele și păsările de pradă, cum ar fi coioții, câinii, lupii, vulpile, șobolanii, corbii și vulturii.[6] Aceste animale nu doar că îndepărtează cadavrele, dar pot, de asemenea, să disperseze oasele, pe care le ingerează ulterior. În mediile acvatice și marine, agenții de descompunere includ bacterii, pești, crustacee, larve de muște[7] și alți necrofagi.

Etapele descompunerii

Procesul de descompunere la animalele vertebrate este de obicei descris prin cinci etape principale: proaspăt, balonare, descompunere activă, descompunere avansată și uscat/rămășițe.[8] Etapele descompunerii sunt legate de două procese chimice esențiale: autoliza și putrefacția.[9] Aceste procese contribuie la descompunerea principalelor componente ale corpului. După moarte, microbiomul organismului se degradează și este înlocuit de un necrobiom, care suferă schimbări previzibile în timp.[10]

Proaspăt

Pentru animalele cu inimă, etapa proaspătă începe imediat după ce inima încetează să mai bată. După moarte, corpul începe să se adapteze termic la temperatura mediului, proces cunoscut ca algor mortis. După trei până la șase ore, mușchii devin rigizi, fenomen numit rigor mortis. De asemenea, sângele se acumulează în părțile corpului influențate de gravitație, provocând o decolorare purpurie numită livor mortis sau lividitate, care variază în funcție de poziția corpului.[11]

După oprirea inimii, oxigenul nu mai circulă, iar nivelul pH-ului scade, provocând distrugerea structurii celulare și eliberarea enzimelor care inițiază autoliza, procesul de descompunere celulară.[12][13][14][15]

Balonare

Etapa de balonare este primul semn vizibil al proliferării microbiene. Microorganismele anaerobe descompun țesuturile în gaze (hidrogen sulfurat, dioxid de carbon, metan), care umflă cavitățile corpului, provocând distensia abdomenului.[16] Lichidele spumoase rezultate sunt eliminate prin orificiile naturale, iar gazele acumulate în piele creează un aspect marmorat.[17] Viermii de insecte colonizează rapid corpul și încep să consume țesuturile moi.[16][18][19][20][21]

Descompunere activă

Descompunerea activă este caracterizată de cea mai mare pierdere de masă, cauzată atât de hrănirea intensă a larvelor, cât și de eliminarea lichidelor de descompunere în mediul înconjurător,[21] care formează o zonă de descompunere numită insula de descompunere a cadavrului (CDI).[22] Acest proces este însoțit de mirosuri puternice și persistente.[15] Spre finalul acestei etape, larvele migrează departe de corp pentru a se transforma în pupe.[20]

Descompunere avansată

În această etapă, descompunerea este încetinită din cauza consumului de material organic.[21] Activitatea insectelor este, de asemenea, redusă în această etapă.[19] Activitatea insectelor se reduce, iar vegetația in zona CDI este de obicei afectată.[16] CDI înregistrează creșteri de nuțrienți în sol, inclusiv azot, fosfor, potasiu, și alte minerale esențiale,[20] ceea ce modifică pH-ul și contribuie la regenerarea vegetației din zonă.[23]

Uscat/rămășițe

Ultima etapă este caracterizată printr-o recuperare graduală a ecosistemului din zona CDI. Rămășițele sunt reprezentate de fragmente de piele uscată, cartilaj și oase, care pot deveni decolorate și fragile în urma expunerii la mediu. Dacă țesuturile moi au fost complet îndepărtate, rămășițele sunt scheletizate.[21][15][19][24]

Cadavrul unui porc în diferitele etape de descompunere: proaspăt, balonare, descompunere activă, descompunere avansată și rămășițe uscate.

Factorii care afectează descompunerea corpurilor

Pentru informații suplimentare, vezi Efecte de mediu asupra entomologiei medico-legale

Expunerea la elemente

Un cadavru expus la elemente deschise, cum ar fi apa și aerul, se descompune mai rapid și atrage mai multă activitate din partea insectelor decât un corp îngropat[25] sau protejat de echipamente speciale.[26] Acest lucru se datorează numărului limitat de insecte care pot pătrunde în sol[27] și temperaturilor mai scăzute de sub pământ.[28]

Viteza și modul de descompunere a unui corp animal depind de mai mulți factori,[29] dintre care cei mai importanți sunt:

Temperatura influențează rata de descompunere: temperaturile mai ridicate accelerează descompunerea, iar cele mai scăzute o încetinesc. Un cadavru uscat nu se descompune eficient, iar prea multă umezeală poate crea condiții anaerobe care încetinesc procesul.[30]

Conform legii lui Casper, atunci când există acces liber la aer, un cadavru se descompune de două ori mai repede decât dacă este scufundat în apă și de opt ori mai repede decât dacă este îngropat.[31]

Accesibilitatea corpului pentru insecte este esențială pentru descompunere. În zonele tropicale, insectele pot reduce un cadavru complet la oase în doar două săptămâni.[32][33] Acizii din sol pot degrada oasele, așa cum s-a observat la epava Titanicului, unde lipsa rămășițelor umane s-ar putea datora acidității solului.[34][35][36][37][38][39]

Anaerob vs aerob

Descompunerea aerobă are loc în prezența oxigenului. Aceasta se întâmplă cel mai des în natură. Organismele vii care folosesc oxigenul pentru a supraviețui se hrănesc cu corpul. Descompunerea anaerobă are loc în absența oxigenului. Aceasta ar putea fi o zonă în care corpul este îngropat în material organic și oxigenul nu poate ajunge la el. Acest proces de putrefacție are un miros neplăcut datorat hidrogenului sulfurat și materiei organice care conține sulf.

Conservarea Naturală și Artificială

Descompunerea poate fi încetinită sau oprită prin diverse metode:

  • Anaerobă vs Aerobă: Descompunerea aerobă are loc în prezența oxigenului, iar cea anaerobă în absența acestuia. Descompunerea anaerobă produce mirosuri neplăcute, precum hidrogen sulfurat.[40]
  • Îmbălsămarea: Practica încetinește descompunerea prin uciderea bacteriilor sau fixarea proteinelor, prevenind astfel infecțiile bacteriene ulterioare. În condiții suficient de uscate, corpurile îmbălsămate se mumifică.[41][42][43][44]
  • Conservarea în medii naturale: Într-un mediu uscat, un corp poate rămâne conservat timp de decenii, cum a fost cazul lui Medgar Evers, păstrat aproape intact după 30 de ani.[45] În turbării, corpurile pot fi conservate natural prin condițiile anoxice și reci specifice.[46][47][48][49][50][51]

Importanța în științele medico-legale

Pentru informații suplimentare, vezi Descompunerea entomologică medico-legală

Descompunerea corpurilor este studiată în cadrul științelor medico-legale, pentru a determina cauza și timpul morții:

Cercetările efectuate la fermele de cadavre, precum cea din Knoxville, Tennessee, studiază descompunerea în diverse condiții pentru a înțelege mai bine acest proces.

Descompunerea plantelor

O piersică în descompunere pe o perioadă de șase zile. Fiecare cadru este la aproximativ 12 ore distanță, pe măsură ce fructul se usucă și devine acoperit cu mucegai.

Descompunerea materiei vegetale se desfășoară în mai multe etape distincte. Aceasta începe cu scurgerea prin apă, în care compușii de carbon cei mai solubili și ușor de pierdut sunt eliberați din țesuturi.[56] Un alt proces inițial important este fragmentarea fizică a materialului vegetal în bucăți mai mici, ceea ce extinde suprafața disponibilă pentru colonizarea și atacul descompunătorilor. În cazul litierelor, procesul este realizat în mare parte de fauna nevertebrată saprofagă (detritivoră) prezentă în sol,[57][58] în timp ce pe părțile vegetale aflate încă în picioare, descompunerea este influențată de organisme parazite, precum plantele parazite (ex. vâscul), insecte (ex. afide) și ciuperci (ex. polipori) care contribuie la acest proces atât direct, cât și indirect, prin efecte de cascada trofică.[59][60]

În etapele ulterioare, detritusul vegetal (compus din celuloză, hemiceluloză, metaboliți microbieni și lignină) suferă modificări chimice cauzate de acțiunea microbiană. Rata descompunerii diferă pentru fiecare tip de compus, fiind influențată de structura chimică a acestora.[61] Lignina, de exemplu, component esențial al lemnului, este relativ rezistentă și poate fi descompusă doar de anumite ciuperci, cum sunt cele de putrezire albă.

Descompunerea lemnului este un proces complex, în care ciupercile joacă un rol crucial, transportând nutrienți din mediul exterior către lemnul sărac în substanțe nutritive.[62] Această îmbogățire permite insectelor saproxilice să prospere și, astfel, să contribuie la descompunere și ciclul nutrienților pe solul pădurii.[63] Lignina, având o structură chimică complexă, încetinește rata de descompunere microbiană. Căldura, însă, poate crește viteza de descompunere a plantelor, indiferent de compoziția lor.[64]

În ecosistemele de pajiști, agenții principali de descompunere includ incendii naturale, animale detritivore (precum termite și mamifere erbivore) și mișcarea fizică a animalelor printre plante. Bacteriile și ciupercile intervin mai ales în descompunerea finală.[65]

Descompunerea implică eliberarea constantă de dioxid de carbon, contribuind cu peste 90% din dioxidul de carbon anual eliberat în atmosferă.[66]

Descompunerea alimentelor

Articol principal: Stricarea cărnii.
O caserolă de piersici putrezite.

Descompunerea alimentelor de origine vegetală sau animală este cunoscută ca stricarea alimentelor și este un subiect important în știința alimentelor. Descompunerea poate fi încetinită prin metode de conservare, iar fără tratamente, stricarea cărnii începe în câteva ore sau zile, făcând-o nesigură pentru consum. Stricarea este cauzată de bacterii și ciuperci prezente pe animal, pe echipamentele de manipulare și pe persoane. Prin respectarea unor reguli stricte de igienă, conservare și depozitare, carnea poate fi păstrată comestibilă pe perioade mai lungi.[67]

Microorganismele implicate în stricarea alimentelor includ bacterii, mucegaiuri și drojdii, care prosperă în condiții de umiditate și temperaturi adecvate.[68] În condiții neprietenoase, aceste bacterii formează spori, așteptând momentul favorabil pentru a relua reproducerea.[69] Rata descompunerii variază în funcție de factori abiotici, precum umiditatea, temperatura și tipul de sol. De asemenea, descompunerea este influențată de starea materiei organice în lanțul trofic anterior.[70]

Rata de descompunere

Rata de descompunere este influențată de trei factori principali: mediul fizic (temperatură, umiditate, proprietăți ale solului), cantitatea și calitatea materialului mort disponibil pentru descompunători și structura comunității microbiene.[71]

Rata este mai scăzută în condiții de umiditate sau uscăciune excesivă. Umiditatea solului reduce nivelul de oxigen, încetinind descompunerea. Solurile acide și cele bogate în minerale argiloase au tendința de a încetini rata de descompunere datorită capacității argilei de a reține apă, reducând oxigenul disponibil. Activitățile umane, cum ar fi aratul, cresc descompunerea prin oxigenare și expunerea materiei organice.[72][71][73]

Materialul labil (ex., zaharurile și aminoacizi) se descompune rapid, în timp ce compuși mai rezistenți, cum ar fi lignina, încetinesc procesul.[72] Odată ce materialul organic îmbătrânește, calitatea sa scade, lăsând în urmă un material recalcitrant, numit humus.[71]

Note

  1. ^ Lynch, Michael D. J.; Neufeld, Josh D. (). „Ecology and exploration of the rare biosphere”. Nature Reviews Microbiology. 13 (4): 217–29. doi:10.1038/nrmicro3400. PMID 25730701. Accesat în . 
  2. ^ Janaway, Robert C.; Percival, Steven L.; Wilson, Andrew S. (). „Decomposition of human remains”. În Percival, Steven L. Microbiology and aging (PDF). Dordrecht, The Netherlands: Springer. pp. 313–34. doi:10.1007/978-1-59745-327-1_14. ISBN 978-1-59745-327-1. Accesat în . 
  3. ^ Wall, Diana H.; Bradford, Mark A.; St. John, Mark G.; Trofymow, John A.; Behan-Pelletier, Valerie; Bignell, David E.; Dangerfield, J. Mark; Parton, William J.; Rusek, Josef (). „Global decomposition experiment shows soil animal impacts on decomposition are climate-dependent”. Global Change Biology. 14 (11): 2661–77. Bibcode:2008GCBio..14.2661W. doi:10.1111/j.1365-2486.2008.01672.x. PMC 3597247 Accesibil gratuit. Accesat în . 
  4. ^ González Medina, Alejandro; González Herrera, Lucas; Perotti, M. Alejandra; Jiménez Ríos, Gilberto (). „Occurrence of Poecilochirus austroasiaticus (Acari: Parasitidae) in forensic autopsies and its application on postmortem interval estimation”. Experimental and Applied Acarology. 59 (3): 297–305. doi:10.1007/s10493-012-9606-1. PMID 22914911. Accesat în . 
  5. ^ Braig, Henk R.; Perotti, M. Alejandra (). „Carcases and mites”. Experimental and Applied Acarology. 49 (1–2): 45–84. doi:10.1007/s10493-009-9287-6. PMID 19629724. Accesat în . 
  6. ^ Beasley, James C.; Olson, Zach H.; DeVault, Travis L. (). „Ecological role of vertebrate scavengers”. În Benbow; Tomberlin; Tarone. Carrion ecology, evolution, and their applications. Boca Raton, Florida: CRC Press. pp. 107–27. ISBN 978-1138893849. Accesat în . 
  7. ^ González Medina, Alejandro; Soriano Hernando, Óscar; Jiménez Ríos, Gilberto (). „The use of the developmental rate of the aquatic midge Chironomus riparius (Diptera, Chironomidae) in the assessment of the postsubmersion interval”. Journal of Forensic Sciences. 60 (3): 822–26. doi:10.1111/1556-4029.12707. PMID 25613586. Accesat în . 
  8. ^ Payne, Jerry A. (). „A summer carrion study of the baby pig Sus scrofa Linnaeus”. Ecology. 46 (5): 592–602. Bibcode:1965Ecol...46..592P. doi:10.2307/1934999. JSTOR 1934999. Accesat în . 
  9. ^ Forbes, Shari L. (). „Decomposition chemistry in a burial environment”. În Tibbett; Carter. Soil analysis in forensic taphonomy: chemical and biological effects of buried human remains. Boca Raton, Florida: CRC Press. pp. 203–23. ISBN 978-1-4200-6991-4. Accesat în . 
  10. ^ Lawrence, Kelsey E.; Lam, Khiem C.; Morgun, Andrey; Shulzhenko, Natalia; Löhr, Christiane V. (). „Effect of temperature and time on the thanatomicrobiome of the cecum, ileum, kidney, and lung of domestic rabbits”. Journal of Veterinary Diagnostic Investigation. 31 (2): 155–63. doi:10.1177/1040638719828412. PMC 6838823 Accesibil gratuit. PMID 30741115. 
  11. ^ Goff, M. Lee (). „Early post-mortem changes and stages of decomposition in exposed cadavers”. Experimental and Applied Acarology. 49 (1–2): 21–36. doi:10.1007/s10493-009-9284-9. PMID 19554461. Accesat în . 
  12. ^ Laiho, Kauno; Penttilä, Antti (). „Autolytic changes in blood cells and other tissue cells of human cadavers. I. Viability and ion studies”. Forensic Science International. 17 (2): 109–20. doi:10.1016/0379-0738(81)90003-7. PMID 7239364. Accesat în . 
  13. ^ Saukko, Pekka; Knight, Bernard (). Knight's forensic pathology (ed. 3rd). Boca Raton, Florida: CRC Press. ISBN 978-0340760444. Accesat în . 
  14. ^ Carter, David O.; Yellowlees, David; Tibbett, Mark (). „Cadaver decomposition in terrestrial ecosystems”. Naturwissenschaften. 94 (1): 12–24. Bibcode:2007NW.....94...12C. doi:10.1007/s00114-006-0159-1. PMID 17091303. Accesat în . 
  15. ^ a b c Payne, Jerry A. (). „A summer carrion study of the baby pig Sus scrofa Linnaeus”. Ecology. 46 (5): 592–602. Bibcode:1965Ecol...46..592P. doi:10.2307/1934999. JSTOR 1934999. Accesat în . 
  16. ^ a b c Carter, David O.; Tibbett, Mark (). „Cadaver decomposition and soil: processes”. În Tibbett; Carter. Soil analysis in forensic taphonomy: chemical and biological effects of buried human remains. Boca Raton, Florida: CRC Press. pp. 29–51. ISBN 978-1-4200-6991-4. Accesat în . 
  17. ^ Janaway, Robert C.; Percival, Stephen L.; Wilson, Andrew S. (). „Decomposition of human remains”. În Percival, Steven L. Microbiology and aging: clinical manifestations. Springer Science + Business. pp. 313–34. doi:10.1007/978-1-59745-327-1_14. ISBN 978-1-58829-640-5. Accesat în . 
  18. ^ Pinheiro, João (). „Decay process of a cadaver”. În Schmidt; Cunha; Pinheiro. Forensic anthropology and medicine: complementary sciences from recovery to cause of death. Totowa, New Jersey: Humana Press. pp. 85–116. doi:10.1007/978-1-59745-099-7_5. ISBN 978-1-58829-824-9. Accesat în . 
  19. ^ a b c Janaway, Robert C.; Percival, Stephen L.; Wilson, Andrew S. (). „Decomposition of human remains”. În Percival, Steven L. Microbiology and aging: clinical manifestations. Springer Science + Business. pp. 313–34. doi:10.1007/978-1-59745-327-1_14. ISBN 978-1-58829-640-5. Accesat în . 
  20. ^ a b c Carter, David O.; Yellowlees, David; Tibbett, Mark (). „Cadaver decomposition in terrestrial ecosystems”. Naturwissenschaften. 94 (1): 12–24. Bibcode:2007NW.....94...12C. doi:10.1007/s00114-006-0159-1. PMID 17091303. Accesat în . 
  21. ^ a b c d Carter, David O.; Tibbett, Mark (). „Cadaver decomposition and soil: processes”. În Tibbett; Carter. Soil analysis in forensic taphonomy: chemical and biological effects of buried human remains. Boca Raton, Florida: CRC Press. pp. 29–51. ISBN 978-1-4200-6991-4. Accesat în . 
  22. ^ Fancher, James P.; Aitkenhead-Peterson, Jacqueline A.; Farris, Travis; Mix, Ken; Schwab, Arthur Paul; Wescott, Daniel J.; Hamilton, Michelle D. (). „An evaluation of soil chemistry in human cadaver decomposition islands: potential for estimating postmortem interval (PMI)”. Forensic Science International. 279 (1): 130–139. doi:10.1016/j.forsciint.2017.08.002. PMID 28866239. Accesat în . 
  23. ^ Vass, Arpad A.; Bass, William M.; Volt, Jeffrey D.; Foss, John E.; Ammons, John T. (). „Time since death determinations of human cadavers using soil solution”. Journal of Forensic Sciences. 37 (5): 1236–53. doi:10.1520/JFS13311J. PMID 1402750. 
  24. ^ Dent B.B.; Forbes S.L.; Stuart B.H. (). „Review of human decomposition processes in soil”. Environmental Geology. 45 (4): 576–585. doi:10.1007/s00254-003-0913-z. Accesat în . 
  25. ^ Schotsmans, Eline M.J.; Van de Voorde, Wim; De Winne, Joan; Wilson, Andrew S. (). „The impact of shallow burial on differential decomposition to the body: a temperate case study”. Forensic Science International. 206 (1): e43–e48. doi:10.1016/j.forsciint.2010.07.036. PMID 20728294. Accesat în . 
  26. ^ Matuszewski, Szymon; Konwerski, Szymon; Frątczak, Katarzyna; Szafałowicz, Michał (). „Effect of body mass and clothing on decomposition of pig carcasses” (PDF). International Journal of Legal Medicine. 128 (1): 1039–48. doi:10.1007/s00414-014-0965-5. PMC 4196037 Accesibil gratuit. PMID 24487775. Accesat în . 
  27. ^ Simmons, Tal; Cross, Peter A.; Adlam, Rachel E.; Moffatt, Colin (). „The influence of insects on decomposition rate in buried and surface remains”. Journal of Forensic Sciences. 55 (4): 889–92. doi:10.1111/j.1556-4029.2010.01402.x. PMID 20412365. Accesat în . 
  28. ^ Prangnell, Jonathan; McGowan, Glenys (). „Soil temperature calculation for burial site analysis”. Forensic Science International. 191 (1): 104–09. doi:10.1016/j.forsciint.2009.07.002. PMID 19656646. Accesat în . 
  29. ^ Dash, Hirak Ranjan; Das, Surajit (noiembrie 2020). „Thanatomicrobiome and epinecrotic community signatures for estimation of post-mortem time interval in human cadaver”. Applied Microbiology and Biotechnology. 104 (22): 9497–9512. doi:10.1007/s00253-020-10922-3. PMID 33001249. Accesat în . 
  30. ^ „From Flesh to Bone: The Role of Weather in Body Decomposition” (în engleză). The Weather Channel. Accesat în . 
  31. ^ Casper, Johann Ludwig (). A handbook of the practice of forensic medicine, based upon personal experience. London, United Kingdom: The New Sydenham Society. Accesat în . 
  32. ^ Ramos-Pastrana, Yardany; Virgüez-Díaz, Yenny; Wolff, Marta (). „Insects of forensic importance associated to cadaveric decomposition in a rural area of the Andean Amazon, Caquetá, Colombia”. Acta Amazonica. 48 (2): 126–36. doi:10.1590/1809-4392201701033. Accesat în . 
  33. ^ Nicholson, Rebecca A. (). „Bone degradation, burial medium and species representation: debunking the myths, an experiment-based approach”. Journal of Archaeological Science. 23 (4): 513–33. Bibcode:1996JArSc..23..513N. doi:10.1006/jasc.1996.0049. Accesat în . 
  34. ^ Bier, Jess (). „Bodily circulation and the measure of a life: forensic identification and valuation after the Titanic disaster”. Social Studies of Science. 48 (5): 635–62. doi:10.1177/0306312718801173. PMC 6193206 Accesibil gratuit. PMID 30253686. 
  35. ^ Huculak, Meaghan A.; Rogers, Tracy L. (). „Reconstructing the sequence of events surrounding body disposition based on color staining of bone”. Journal of Forensic Sciences. 54 (5): 979–84. doi:10.1111/j.1556-4029.2009.01086.x. PMID 19549030. Accesat în . 
  36. ^ Magni, Paola A.; Lawn, Jessica; Guareschi, Edda E. (). „A practical review of adipocere: key findings, case studies and operational considerations from crime scene to autopsy”. Journal of Forensic and Legal Medicine. 78 (102109). doi:10.1016/j.jflm.2020.102109. PMID 33596512. Accesat în . 
  37. ^ Piombino-Mascali, Dario; Gill-Frerking, Heather; Beckett, Ronald G. (). „The taphonomy of natural mummies”. În Schotsmans; Márquez-Grant; Forbes. Taphonomy of human remains: forensic analysis of the dead and the depositional environment. Hoboken, New Jersey: John Wiley & Sons. pp. 101–19. doi:10.1002/9781118953358.ch8. ISBN 978-1118953327. Accesat în . 
  38. ^ Bezirtzoglou, Eugenia (). „The intestinal microflora during the first weeks of life”. Anaerobe. 3 (2–3): 173–77. doi:10.1006/anae.1997.0102. PMID 16887585. Accesat în . 
  39. ^ Hau, Teo Chee; Hamzah, Noor Hazfalinda; Lian, Hing Hiang; Hamzah, Sri Pawita Albakri Amir (). „Decomposition process and post mortem changes: review”. Sains Malaysiana. 43 (12): 1873–82. doi:10.17576/jsm-2014-4312-08. 
  40. ^ „The decomposition process”. Aggie Horticulture (în engleză). Accesat în . 
  41. ^ Barnes, Kate M.; Whiffin, Ashleigh L.; Bulling, Mark T. (). „A preliminary study on the antibacterial activity and insect repellent properties of embalming fluids from the 18th Dynasty (1550–1292 BCE) in ancient Egypt”. Journal of Archaeological Science: Reports. 25 (June 2019): 600–09. Bibcode:2019JArSR..25..600B. doi:10.1016/j.jasrep.2019.05.032. Accesat în . 
  42. ^ Gotta, Cesar H.; Buzzi, Alfredo E. (). „Radiological exploration of the embalmed cadaver of Eva Peron”. European Society of Radiology. Vienna, Austria. Accesat în . 
  43. ^ Vronskaya, Alla G. (). „Shaping eternity: the preservation of Lenin's body”. Thresholds. 38: 10–13. doi:10.1162/thld_a_00170. Accesat în . 
  44. ^ Milicia, Maria Teresa (). „Simulacra of eternal life: ostensions, exhibitions and the concealment of human remains”. În Cavicchioli; Provero. Public uses of human remains and relics in history. Abingdon-on-Thames, United Kingdom: Routledge. pp. 101–19. ISBN 978-0-429-29590-4. Accesat în . 
  45. ^ Ajileye, Ayodeji Blessing; Esan, Ebenezer Olubunmi; Adeyemi, Oluwakemi Abidemi (). „Human embalming techniques: a review” (PDF). American Journal of Biomedical Sciences. 10 (2): 82–95. doi:10.5099/aj180200082. Accesat în . 
  46. ^ Lynerup, Niels (). „Mummies”. Yearbook of Physical Anthropology. 50: 162–90. doi:10.1002/ajpa.20728. PMID 18046750. Accesat în . 
  47. ^ Quigley, Christine (). Modern mummies: the preservation of the human body in the twentieth century. Jefferon, North Carolina: McFarland. pp. 213–214. ISBN 978-1-4766-1373-4. Accesat în . 
  48. ^ Moore, Tim; Basiliko, Nate (). „Decomposition in boreal peatlands”. În Wieder, R. Kelman; Vitt, Dale H. Boreal peatland ecosystems. Ecological Studies (în engleză). 188. Springer. pp. 125–143. doi:10.1007/978-3-540-31913-9_7. ISBN 978-3-540-31913-9. Accesat în . 
  49. ^ Ajileye, Ayodeji Blessing; Esan, Ebenezer Olubunmi; Adeyemi, Oluwakemi Abidemi (). „Human embalming techniques: a review” (PDF). American Journal of Biomedical Sciences. 10 (2): 82–95. doi:10.5099/aj180200082. Accesat în . 
  50. ^ Weitschat, Wilfried; Wichard, Wolfgang (). Atlas of plants and animals in Baltic amber. Munich, Germany: Verlag Dr. Friedrich Pfeil. ISBN 978-3931516949. Accesat în . 
  51. ^ Clark, Josh (). „How can a corpse be incorruptible?”. Marina Del Rey, California: HowStuffWorks. Accesat în . 
  52. ^ Smith, Kenneth G. V. (). A manual of forensic entomology (PDF). Ithaca, New York: Cornell University Press. p. 205. ISBN 978-0801419270. Accesat în . 
  53. ^ Kulshrestha, Pankaj; Satpathy, Debasish K. (). „Use of beetles in forensic entomology”. Forensic Science International. 120 (1–2): 15–17. doi:10.1016/S0379-0738(01)00410-8. PMID 11457603. Accesat în . 
  54. ^ Schmitt, Aurore; Cunha, Eugénia; Pinheiro, João (). Forensic anthropology and medicine: complementary sciences trom recovery to cause of death. Totowa, New Jersey: Humana Press. pp. 461–464]. ISBN 978-1588298249. Accesat în . 
  55. ^ Haglund, William D.; Sorg, Marcella H. (). Forensic taphonomy: the postmortem fate of human remains. Boca Raton, Florida: CRC Press. p. 636. ISBN 978-0-8493-9434-8. Accesat în . 
  56. ^ Adamou, Ibrahima; Joffre, Richard; Gillon, Dominique (). „Changes in litter during the initial leaching phase: an experiment on the leaf litter of Mediterranean species”. Soil Biology and Biochemistry. 27 (7): 931–39. Bibcode:1995SBiBi..27..931I. doi:10.1016/0038-0717(95)00006-Z. Accesat în . 
  57. ^ Frouz, Jan (). „Effects of soil macro- and mesofauna on litter decomposition and soil organic matter stabilization”. Geoderma (în engleză). 332: 161–172. Bibcode:2018Geode.332..161F. doi:10.1016/j.geoderma.2017.08.039. ISSN 0016-7061. Accesat în . 
  58. ^ Frouz, Jan; Roubíčková, Alena; Heděnec, Petr; Tajovský, Karel (). „Do soil fauna really hasten litter decomposition? A meta-analysis of enclosure studies”. European Journal of Soil Biology (în engleză). 68: 18–24. Bibcode:2015EJSB...68...18F. doi:10.1016/j.ejsobi.2015.03.002. ISSN 1164-5563. Accesat în . 
  59. ^ Mellado, Ana; Morilas, Lourdes; Gallardo, Antonio; Zamora, Regino (). „Temporal dynamic of parasite-mediated linkages between the forest canopy and soil processes and the microbial community”. New Phytologist. 211 (4): 1382–92. doi:10.1111/nph.13984. PMID 27105275. 
  60. ^ Yuan, Yongge; Lin, Xinru; Chen, Gelv; Van Kleunen, Mark; Li, Junmin (). „Parasitic plants indirectly regulate decomposition of soil organic matter”. Functional Ecology. 37 (2): 302–14. Bibcode:2023FuEco..37..302Y. doi:10.1111/1365-2435.14232. Accesat în . 
  61. ^ Bhatnagar, Jennifer M.; Peay, Kabir G.; Treseder, Kathleen K. (). „Litter chemistry influences decomposition through activity of specific microbial functional guilds”. Ecological Monographs. 88 (3): 429–44. Bibcode:2018EcoM...88..429B. doi:10.1002/ecm.1303. Accesat în . 
  62. ^ Filipiak, Michał; Sobczyk, Łukasz; Weiner, January (). „Fungal transformation of tree stumps into a suitable resource for xylophagous beetles via changes in elemental ratios”. Insects (în engleză). 7 (2): 13. doi:10.3390/insects7020013. PMC 4931425 Accesibil gratuit. 
  63. ^ Filipiak, Michał; Weiner, January (). „Nutritional dynamics during the development of xylophagous beetles related to changes in the stoichiometry of 11 elements”. Physiological Entomology (în engleză). 42 (1): 73–84. doi:10.1111/phen.12168. ISSN 1365-3032. Accesat în . 
  64. ^ Chu, Jennifer (). „The mathematics of leaf decay: a mathematical model reveals commonality within the diversity of leaf decay”. MIT News. Cambridge, Massachusetts: MIT News Office. Accesat în . 
  65. ^ Harris, Wylie N.; Moretto, Alicia S.; Distel, Roberto A.; Boutton, Thomas W.; Bóo, Roberto M. (). „Fire and grazing in grasslands of the Argentine Caldenal: effects on plant and soil carbon and nitrogen” (PDF). Acta Oecologica. 32 (2): 207–14. Bibcode:2007AcO....32..207H. doi:10.1016/j.actao.2007.05.001. Accesat în . 
  66. ^ Chu, Jennifer (). „The mathematics of leaf decay: a mathematical model reveals commonality within the diversity of leaf decay”. MIT News. Cambridge, Massachusetts: MIT News Office. Accesat în . 
  67. ^ Singh, R. Paul; Anderson, B. A. (). „The major types of food spoilage: an overview”. În Steele, Robert. Understanding and measuring the shelf-life of food. Boca Raton, Florida: CRC Press. pp. 3–23. doi:10.1533/9781855739024.1.3. ISBN 9781855739024. Accesat în . 
  68. ^ Gram, Lone; Ravn, Lars; Rasch, Maria; Bartholin Bruhn, Jesper; Christensen, Allan B.; Givskov, Michael (). „Food spoilage: interactions between food spoilage bacteria” (PDF). International Journal of Food Microbiology. 78 (1–2): 79–97. doi:10.1016/S0168-1605(02)00233-7. PMID 12222639. Accesat în . 
  69. ^ André, Stéphane; Vallaeys, Tatiana; Planchon, Stella (). „Spore-forming bacteria responsible for food spoilage”. Research in Microbiology. 168 (4): 379–87. doi:10.1016/j.resmic.2016.10.003. PMID 27989764. Accesat în . 
  70. ^ „Decomposition” (PDF). Arizona State University. Tempe, Arizona. Accesat în . 
  71. ^ a b c Chapin, F. Stuart III; Matson, Pamela A.; Mooney, Harold A. (). „Factors controlling decomposition”. Principles of terrestrial ecosystem ecology. New York, New York: Springer. pp. 159–69. ISBN 978-0-387-95443-1. Accesat în . 
  72. ^ a b Chapin, F. Stuart III; Matson, Pamela A.; Mooney, Harold A. (). „Factors controlling decomposition”. Principles of terrestrial ecosystem ecology. New York, New York: Springer. pp. 159–69. ISBN 978-0-387-95443-1. Accesat în . 
  73. ^ Chapin, F. Stuart III; Matson, Pamela A.; Mooney, Harold A. (). „Soil properties and ecosystem functioning”. Principles of terrestrial ecosystem ecology. New York, New York: Springer. pp. 61–67. ISBN 978-0-387-95443-1. Accesat în . 

Vezi și

Legături externe

Wikţionar
Wikţionar
Caută „descompunere” în Wikționar, dicționarul liber.
Predecesor:
Moarte 		Etape ale dezvoltării umane
Descompunere 		Succesor:
Scheletizare