Decolonizarea Africii a urmat după cel de-Al Doilea Război Mondial, când oamenii din colonii au început să ceară independența, iar puterile coloniale și-au retras administrația din Africa.[1]
În timpul luptei pentru Africa de la finalul secolului al XIX-lea, puterile vest-europene au împărțit Africa și resursele pe care le avea în partiții politice la Conferința de la Berlin din 1884-85.[2][3] Până în 1905, aproape tot controlul pământului african a fost revendicat de guvernele din Europa de Vest, cu singurele excepții fiind Liberia (care a fost colonizată de către foștii sclavi afro-americani) și Etiopia (care a rezistat cu succes colonizării de către Italia).[4]Marea Britanie și Franța au avut cele mai mari colonii, dar Germania, Spania, Italia, Belgia și Portugalia, de asemenea, au avut colonii. Ca urmare a colonialismului și imperialismului, majoritatea continentului african și-a pierdut suveranitatea și controlul resurselor naturale, cum ar fi: aurul și cauciucul. În urma conceptului cunoscut sub numele de Povara omului alb(White Man's Burden), unii europeni care au beneficiat de pe urma colonizării, au simțit că a fost nevoie de colonizare pentru a-i civiliza pe africani.[5][6]
Referințe
^Birmingham, David (). The Decolonization of Africa. Routledge. ISBN1-85728-540-9.
^Siddiqui, Habib. „WHITE MAN'S BURDEN: THE NEVER-ENDING SAGA”. http://www.iosworld.org. Arhivat din original la . Accesat în . It was a “White man’s burden” to “civilize” the so-called “uncivilized”, “savage”, “Negroes!” Within a few years, the entire Africa was colonized by the Europeans, and her mineral resources looted out to Europe and her people put into chains to workLegătură externa în |website= (ajutor)