Dan Deșliu

Dan Deșliu
Date personale
Nume la naștereDan Beșleagă Modificați la Wikidata
Născut[2] Modificați la Wikidata
București, România[3] Modificați la Wikidata
Decedat (65 de ani)[2] Modificați la Wikidata
Neptun, Constanța, România Modificați la Wikidata
Cauza decesuluimoarte accidentală[*]​ (înec) Modificați la Wikidata
PărințiStefan Deșliu și Elena (Săndulescu)
CopiiManole Deșliu
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieactor, poet, politician comunist
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
EducațieConservatorul de Arte Dramatice din București la clasa Mariei Filotti
Alma materColegiul Național Matei Basarab
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București  Modificați la Wikidata
Ani de activitate1945–1991
OrganizațieFlacăra
Scînteia
Luceafărul  Modificați la Wikidata
Lucrări remarcabile„Goarnele inimii”, „Cetatea de pe aer”, „Un haiduc pe bicicletă”
Stilproletcultism
Partid politicPartidul Comunist Român, Consiliul Frontului Salvării Naționale
PremiiPremiul Uniunii Scriitorilor
Premiul de Stat (1949, 1950, 1951)[1]
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Dan Deșliu, născut Dan Beșleagă,[1] (n. , București, România – d. , Neptun, Constanța, România) a fost un politician comunist, actor și poet român adept al proletcultismului. Dan Deșliu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunea 1952 - 1957, ales în regiunea Pitești, circumscripția electorală Micești.[4]

Biografie

A studiat la Liceul „Matei Basarab” din București, la Liceul de Aeronautică din Mediaș, la Liceul Industrial și de Construcții din București și la Conservatorul de Arte Dramatice din București.

A activat ca actor la Petroșani și București (1946-1948).

A debutat în 1945, în revista „Lumea”, a lui George Călinescu. Publică primul său volum în 1949, „Goarnele inimii”, în perioada de instaurare a comunismului în Republica Populară Română. Cu acest volum și cu odele publicate în presă, a devenit unul dintre cei mai reprezentativi poeți ai realismului socialist (denumit proletcultism) și poate cel mai de succes poet al vremii. Este autorul baladelor „Lazăr de la Rusca” (1949) și „Minerii din Maramureș”, ce proslăveau „martirii comuniști și munca eroică a clasei muncitoare”.[5]

Ulterior, poezia sa a evoluat spre neomodernism. În anii ’80, atitudinea lui s-a radicalizat, ajungând în ultimii doi ani dizident pe față al regimului comunist, strecurând texte împotriva lui Ceaușescu spre Radio Europa Liberă[6][7]. L-a acuzat pe Nicolae Ceaușescu că se comportă de parcă ar fi „proprietarul României”.[8]

Și-a dat demisia din PCR în 1980, după ce fusese membru din 1945.[9]

În decembrie 1989 a devenit membru al Consiliul Frontului Salvării Naționale.

A murit înecat, în timp ce înota în mare în stațiunea Olimp.[10]

A avut un fiu, Manole Deșliu care la rândul său a avut un fiu pe care l-a numit Dan Deșliu și o fată pe care a numit-o Rebeca Deșliu.[10]

Funcții

Scrieri (selecție)

  • Goarnele inimii, 1949
  • Cântec pentru Legea cea Mare, 1949
  • Lazăr de la Rusca, 1949 [5]
  • Poezii. Cântec pentru slava lui Gheorghi Dimitrov, 1949
  • Numele vieții (poeme), 1950
  • Minerii din Maramureș (poem), 1951
  • Versuri alese, 1953
  • Cuvânt despre sergentul Belate Alexandru, 1956
  • Cântec de ruină (poem), 1957
  • Ceva mai greu (versuri), 1958
  • Poeme, 1961
  • Cercuri de copac (versuri), 1962
  • Poezii, București. 1962
  • Minunile de fiecare zi. versuri, București, 1964
  • În poartă, Voinescu!, 1968
  • Drumul spre Dikson, 1969
  • Luminile arenei, 1969
  • Regele X, 1969
  • Din țara lui Nu-mă-uita, 1970
  • În bătălia pierdută (versuri) (1942-1969), 1971
  • Visul și veghea, 1972
  • Sângele-voinicului, 1973
  • Cetatea de pe aer, 1974
  • Premiera se amână. București, 1977
  • Un haiduc pe bicicleta sau Contra timp și spațiu cu Marin Niculescu, 1978
  • Visul și veghea, 1980
  • Pavăza putredă (versuri), 1981
  • Roman imaginar (versuri), 1991
  • Un glonț pierdut (versuri), 1991

Premii și distincții

  • Premiul Uniunii Scriitorilor: 1974, 1978
  • Laureat al Premiului de stat: 1949, 1950, 1951
  • Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”[11]

Note

  1. ^ a b Cristian Sandache, Literatură și propagandă în România lui Gheorghiu-Dej, București: Ed. Mica Valahie, 2006, ISBN 973-7858-24-7, p. 86
  2. ^ a b National Library of Israel Names and Subjects Authority File, accesat în  
  3. ^ Katalog der Deutschen Nationalbibliothek, accesat în  
  4. ^ http://digitool.bibmet.ro:1801/view/action/singleViewer.do?dvs=1544214363795~721&locale=en_US&VIEWER_URL=/view/action/singleViewer.do?&DELIVERY_RULE_ID=10&application=DIGITOOL-3&forebear_coll=1574&frameId=1&usePid1=true&usePid2=true[nefuncțională]
  5. ^ a b Un fals epocal: Lazar de la Rusca Arhivat în , la Wayback Machine., 8 august 2008, Adrian Bucurescu, România liberă, accesat la 15 februarie 2014
  6. ^ Centrul Cultural Pitesti - Posteritatea lui Dan Desliu
  7. ^ „Suplimente Jurnalul | Scanteia | Dan Deșliu considera că Nicolae Ceaușescu devenise proprietarul României”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ Ceva despre disidență și disidenți Arhivat în , la Wayback Machine., Gabriel Dimisianu, România literară - anul 2007, numărul 42, accesat la 15 februarie 2014
  9. ^ Antikommunistischer Widerstand
  10. ^ a b Marturii literare, Observator cultural - numărul 78, august 2001, accesat la 15 februarie 2014
  11. ^ Decretul nr. 138 din 20 aprilie 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, art. 11.

Bibliografie

Legături externe