Ciuperca țigănească a fost inițial descrisă de micologul suedez Christian Hendrik Persoon ca Agaricus caperatus, în volumul 1 al operei sale Observationes mycologicae din 1796,[7] până ce renumitul său compatriot Elias Magnus Fries a transferat specia la genul Cortinarius sub numele Cortinarius caperatus în lucrarea sa Epicrisis Systematis Mycologici seu Synopsis Hymenomycetum din 1838.[8] În anul 1874, genul a fost din nou schimbat, acum în Pholiota, anume de către botanistul francez Claude Casimir Gillet (1806-1896), iar numai cinci ani mai târziu soiul a fost redenumit de savantul finlandez Petter Adolf Karsten (1834-1917) în Rozites caperata (în onoarea micologului francez Ernst Roze), publicat în jurnalul Bidrag till kännedom af Finlands natur och folk,[9] fiind apoi folosit ca nume binomial până în anul 2002. Atunci buretele a fost replasat la genul Cortinarius sub denumirea lui Fries pentru a documenta mai bine apartenența.
De a lungul timpului s-au mai făcut două denumiri care pot fi neglijate: prima ca Dryophila caperata de către botanistul francez Lucien Quélet în 1886 și ultima ca Togaria caperata de micologul englez Worthington George Smith (1835-1917) în 1908.[10]
Pălăria: are un diametru între 5 și 15 cm, este foarte cărnoasă, la început cu formă de clopot sau boltită semisferic cu marginile răsucite înspre interior, prevăzute cu o scurtă bordură pieloasă la margine. La maturitate devine convexă și, în final, plată, cu un gurgui mare central puțin proeminent, în bătrânețe cu suprafață zgrunțuroasă și margine relativ frecvent crăpată. Cuticula este acoperită de o rețea fină, albă, cu aspect mătăsos, așezată ca o pânză de păianjen (restul vălului universal). Culoarea variază între gălbui, ocru și maroniu palid.
Lamelele: sunt dense, înalte, destul de late, ușor bombate ondulate creț și zimțate precum aderate la picior. Coloritul este inițial palid gălbui, apoi ocru.
Piciorul: are o înălțime de 6–15 cm și o grosime de 1-2,5 cm, este albicios murdar și la bătrânețe ocru până ocru închis, cilindric sau ușor bulbos, fibros, destul de înalt, cu suprafață mătăsoasă, mai târziu striat și fin fibros. El poartă o manșetă membranoasă palid gălbuie și ridată.
Carnea: este moale în pălărie și fibroasă în picior, câteodată apoasă, de culoare alburie, la bătrânețe de un galben maroniu murdar, ocazional cu pete brun-deschise, mirosul fiind slab dar plăcut și gustul dulceag.
Caracteristici microscopice: are spori amigdaloizi și verucoși de colorit galben-ruginiu, având o mărime de 11-14 x 7-9 microni.[4][5][6]
Ciuperca țigănească este o ciupercă cu drag folosită în bucătărie. Înainte de preparare se recomandă îndepărtarea piciorului, acesta fiind cam fibros. Buretele se oferă pentru prepararea în legătură cu legume fine[27] sau adăugați la jumări de ou, omletă precum sufleu[28] sau folosiți pentru un foietaj cu șuncă sau într-o plăcintă (de exemplu „pe modul reginei” ,cu carne de vițel sau pui, sparanghel și mazăre).[29] Ciuperca poate de asemenea fi bine uscată precum conservată în ulei sau oțet.
^Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 523, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 3
^ abBruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 190-191, ISBN 3-405-11774-7
^ abcJean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 138, ISBN 978-3-8427-0483-1
^ abLinus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 162-163, ISBN 3-426-00312-0
^C. H. Persoon: „Observationes mycologicae”, vol. 1, Editura Peter Phillipp Wolf, Leipzig 1796, p. 48
^Elias Magnus Fries: „Epicrisis Systematis Mycologici seu Synopsis Hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Upsala 1838, p. 256
^Bidrag till kännedom af Finlands natur och folk vol. 32, Editura Finska Litteratur-Sällskapets, Helsingfors 1879, p. 290
^Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 471, ISBN 3-85502-0450
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 186-187 - 2, ISBN 3-405-12081-0
^Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 459, ISBN 3-85502-0450
^Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 448, ISBN 3-85502-0450
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 182-183, ISBN 88-85013-25-2
^Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 428-429, ISBN 3-85502-0450
^Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 442, ISBN 3-85502-0450
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 136-137, ISBN 3-405-12081-0
^Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 140, ISBN 978-3-440-14530-2
^Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 444-445, ISBN 3-85502-0450
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 148-149, ISBN 3-405-11774-7
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 230-231, ISBN 88-85013-25-2
^Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 430, ISBN 3-85502-0450
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 348-349, ISBN 88-85013-37-6
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 236-237, ISBN 3-405-11774-7
^Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 139, ISBN 978-3-8427-0483-1
^Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 59, ISDN 3-453-40334-7
^Renate & Wilhelm Volk: „ „Pilze erkennen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 126, 131, 146, ISBN 3-8001-3656-2
^Fritz-Martin Engel, Fred Timber: „Pilze, kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest Verlag, 1969 München, p. 117-118
^Jürgen Guthmann, Christoph Hahn, Rainer Reichel: „Taschenlexikon der Pilze Deutschlands - Ein kompetenter Begleiter zu den wichtigsten Arten”, Editura Quelle & Meyer, Wiebelsheim 2011, ISBN 978-3-494-01449-4
Bibliografie
Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-4 (vezi sus)
Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
René Flammer, Egon Horak: „Giftpilze – Pilzgifte. Pilzvergiftungen - . Ein Nachschlagewerk für Ärzte, Apotheker, Biologen, Mykologen, Pilzexperten und Pilzsammler”, Editura Schwabe, Basel 2003, ISBN 3-7965-2008-1
Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
.JPG)
.JPG)
_Fr_313479.jpg)
.jpeg)
.JPG)
