Constantin Rădulescu s-a născut pe 17 aprilie 1934 la Comarnic și și-a început cariera de jucător în 1948 la clubul local, Vulturii.[1][2][3][4][5] În 1949 s-a mutat la Dinamo Brașov unde a stat până în 1958, în ultimul an echipa evoluând la Cluj.[1][2][3][5] A semnat apoi cu Dinamo Bacău, echipă pentru care avea să joace tot restul carierei, care s-a încheiat în 1966, când a marcat un hat-trick împotriva Chimiei Râmnicu Vâlcea, meci pe care nu l-a terminat pe teren, deoarece a suferit o comoție.[1][2][3][5][6] Chiar dacă era un fan al Rapid București, nu a apucat să joace pentru ei.[1]
Cariera de antrenor
Constantin Rădulescu și-a început cariera de antrenor la Dinamo Bacău în 1966 la cererea fostului său antrenor, Constantin Teașcă care a părăsit echipa, reușind să o promoveze din Divizia B la Divizia A în primul său an.[1][2][3][6] În timp ce antrena Bacău, Rădulescu împreună cu Valeriu Neagu i-au condus în campania din Cupa Orașelor Târguri 1969-1970 unde i-au eliminat pe Floriana, Skeid și Kilmarnock, ajungând în sferturile de finală unde au fost eliminați de Arsenal care în cele din urmă avea să câștige competiția.[1][2][3][6][7] În 1974, în timpul unui meci cu Dinamo București, a urmat o ceartă generală în care Rădulescu l-a lovit pe președintele lui Dinamo, Paul Moga, care anterior îl înjurase și în urma acelui scandal, opt jucători au fost suspendați, iar lui Rădulescu i s-a interzis să antreneze. vreo echipă din Divizia A sau Divizia B timp de trei ani, preluând astfel clubul Divizia C, CS Botoșani unde generalul Marin Dragnea i-a promis că și-ar ridica suspendarea dacă ar promova echipa în Divizia B, ceea ce a obținut.[1][2][3][4][6] În 1975 a plecat să antreneze Politehnica Timișoara, terminând primul sezon pe locul 5, iar din 1977 până în 1979 a lucrat ca secund al lui Angelo Niculescu, împreună fiind aproape de câștigarea campionatului în sezonul 1977-78, dar în cele din urmă au terminat pe locul 3.[1][2][3][4][6] După plecarea lui Niculescu de la club, acesta a lucrat din nou ca antrenor principal, dar a fost înlocuit după 15 etape cu Ion „Jackie” Ionescu.[1][2][3][4][5][6] În anii următori, Rădulescu a antrenat UM Timișoara, CSM Suceava, CS Târgoviște și SC Bacău înainte de a ajunge la Oțelul Galați în 1984, unde a stat patru ani, obținând un loc 4 în sezonul 1987–88 care a acordat echipei calificarea la Cupa UEFA 1988-1989 unde au fost eliminați în primul tur de Juventus, însă înainte de dubla cu italienii a fost înlocuit cu Cornel Dinu.[1][2][3][4][5][6] S-a întors la Politehnica Timișoara în 1988, care juca în Divizia B, promovând după un an și a terminat sezonul următor pe locul 5, ceea ce le-a câștigat un loc în Cupa UEFA 1990-1991 unde a eliminat în primul tur pe Atlético Madrid cu 2–1 la total, fiind eliminați în turul următor de Sporting Lisboa.[1][2][3][4][5][6][8] A parasit Politehnica in 1991 dupa un conflict cu jucatorii care erau nemultumiti de metodele sale de antrenament, dar după două perioade la Farul Constanța și Vega Caransebeș a revenit la Politehnica care a fost din nou în Divizia B, ajutându-l să promoveze după un sezon având 14 puncte peste echipa de pe locul doi, Corvinul Hunedoara și în sezonul Divizia A 1995-1996 a început bine campionatul, inclusiv obținând o victorie cu 9–1 în runda a 5-a în fața lui Politehnica Iași dar următoarele rezultate au fost mai slabe și în cele din urmă a fost demis.[1][2][3][4] Ultima sa perioadă ca antrenor a fost la UM Timișoara, pe care a contribuit la promovarea din Divizia C la Divizia B și i-a condus în campania Cupa României 1998-1999 unde au eliminat echipele Divizia AAstra Ploiești și Național București, ajungând în sferturile de finală unde au fost eliminați de Dinamo București, tot în această perioadă Rădulescu le-a spus jucătorilor săi cel mai faimos citat despre cariera lor fotbalistică:
„Totul trece, banii trec, dar pe astea... pe astea ar trebui să le spui copiilor și nepoților tăi”.[1][2][3][4][5][8]
Înainte de un meci de Divizia B cu UTA Arad a primit un telefon de la cineva care i-a spus că 4 sau 5 dintre jucătorii săi au fost mituiți pentru a pierde jocul, meciul s-a încheiat cu o înfrângere cu 5–0 și a demisionat de la UM Timișoara și și-a încheiat cariera în care are un total de 426 de meciuri ca antrenor în Divizia A format din 176 de victorii 82 remize și 168 de pierderi.[1][2][3][4][9]
Constantin Rădulescu a murit la 8 iulie 2002, la vârsta de 68 de ani, la Timișoara, după ce a suferit de peritonită, iar în octombrie 2019 o stradă din Timișoara a fost numită după el.[1][2][3][4][8][10]
