Conacul cu parc al lui Dinu Ruso este un monument de arhitectură de importanță națională, localizat în satul Păulești, raionul Călărași. Reprezintă o clădire abandonată la marginea satului.[1]
Conform Agenției pentru Inspectarea și Restaurarea Monumentelor din Moldova,[2] conacul cu două etaje a fost construit de boierul Dinu Ruso pe teritoriul moșiei sale la sfârșitul sec. al XIX-lea (o dată probabil greșită, dată fiind vârsta copacilor din parc și inscripția „1791” din fața conacului[3]). Tot atunci, a fost amenajată cișmeaua de alături. În perioada sovietică, în conac funcționa tabăra de odihnă pentru copii „Doina” pentru copiii din satul vecin Nișcani.[2] La începutul anilor 1990, aici a funcționat contabilitatea colhozului,[3] iar după independență conacul a fost privatizat.[2]
În parcul dimprejurul conacului se găsește cel mai longeviv platan din Moldova, cu o vârstă de aproximativ 250 de ani.[3] Acesta este ocrotit de stat.[2] De asemenea, în parc se află 24 de pini cu o vârstă de peste 175 de ani sădiți într-un cerc, care serveau ca ceas solar natural și între care se spune că luau masa lucrătorii.[3]