Orlești este o comună în județul Vâlcea, Oltenia, România, formată din satele Aurești, Orlești (reședința), Procopoaia, Scaioși și Silea. Este amplasată pe malul drept al Oltului și datează încă de pe vremea lui Mircea cel Bătrân. În prezent, în Orlești există un dispensar, o primarie ultra-modernă și o școală bine dotată, două brutării care asigură necesarul comunei etc. Problema principală în această comuna este mediul natural care se degradează pe zi ce trece. Un fapt vizibil îl reprezintă alunecarea de teren masivă pe dealurile din împrejurimi, datorată în cea mai mare parte defrișărilor.
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Orlești se ridică la 2.562 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 3.198 de locuitori.[3] Majoritatea locuitorilor sunt români (92,47%).[4] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (92,19%), iar pentru 7,3% nu se cunoaște apartenența confesională.[5]