Comuna se află în sud-estul județului, aproape de limita cu județul Ilfov și este traversată de șoselele județene DJ101A și DJ101B, care o leagă spre vest de Lucianca și DN1A, respectiv spre est de Periș, Tâncăbești și DN1.
Demografie
Componența etnică a comunei Niculești
Români (91,23%)
Alte etnii (1,71%)
Necunoscută (7,07%)
Componența confesională a comunei Niculești
Ortodocși (86,15%)
Adventiști (3,59%)
Alte religii (2,53%)
Necunoscută (7,74%)
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Niculești se ridică la 4.627 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 4.964 de locuitori.[4] Majoritatea locuitorilor sunt români (91,23%), cu o minoritate de maghiari (0,06%), iar pentru 7,07% nu se cunoaște apartenența etnică.[5] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (86,15%), cu minorități de adventiști (3,59%) și altele (1,36%), iar pentru 7,74% nu se cunoaște apartenența confesională.[6]
Politică și administrație
Comuna Niculești este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul, Dorinel Soare[*], de la Partidul Social Democrat, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[7]
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Poenari-Vulpești, făcea parte din plasa Snagov a județului Ilfov și avea în compunere satele Ciocănari, Movila, Poenari-Niculescu, Poenari-Vulpești și Poenari-Polizu, cu o populație totală de 1454 de locuitori, ce trăiau în 323 de case și 10 bordeie, fiind în mare parte romi lingurari. În comună funcționau 2 biserici la Movila și Poenari-Niculescu, o școală mixtă și o moară de apă.[8]
În 1925, comuna este consemnată în Anuarul Socec în aceeași componență, în plasa Buftea-Bucoveni a aceluiași județ, și cu o populație de 2239 locuitori.[9]
În 1950, a fost transferată la raionul Răcari și apoi (după 1960) la raionul Buftea din regiunea București. În 1968, la reînființarea județelor, comuna a revenit la județul Ilfov, tot atunci luând denumirea de Niculești.[10][11] În 1981, o reorganizare administrativ-teritorială a regiunii a dus la transferarea comunei la județul Dâmbovița.[12]