Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște este o companie din industria siderurgică din România, care începând din anul 2022 este deținută de Grupul italian Beltrame.[1]
Istoria Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște începe în anul 1969, când s-a luat decizia de a fi construit. Lucrările propriu-zise încep un an mai târziu, iar în 1973 primele capacități de producție erau deja gata (elaborarea și forjarea oțelului). Din anul 1978, Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște a fost dotat cu tehnologie modernă destinată producției de oțeluri speciale aliate și înalt aliate, necesare dezvoltării industriei naționale, civile și de apărare (de exemplu, cea mai mare parte a oțelurilor nucleare utilizate la construcția centralei nucleare de la Cernavodă au fost elaborate la Târgoviște)[2].
În cadrul combinatului a fost creată și secția Forjă de Blocuri și Bare (F.B.B.), care a fost utilată, printr-o infuzie de capital de peste 90 milioane de dolari la cotația anilor '80, cu mașini de forjat radial de ultimă generație[2].
În anul 2010, secția FBB deținea singurele utilaje din Europa de Sud-Est certificate de NATO[2].
În anul 2013, compania consuma circa 0,4 TWh de energie, aproape 1% din consumul total al României.[3]
Istoricul privatizării acestui Combinat este mai lung. În anul 1991 a devenit societate pe acțiuni, prin înființarea Societatății Comerciale COST–S.A. Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște a fost privatizat în 2002, fiind preluat de firma Conares Trading, înregistrată în Elveția.[4] Valoarea tranzacției a fost de circa 35 de milioane de dolari.[4]Conares a devenit ulterior parte a grupului rus Mechel.[4] În luna februarie 2013 Mechel a vândut toate proprietățile sale din România, inclusiv combinatul de la Târgoviște, contra sumei simbolice de 230 lei firmei Nikarom Invest din București, iar Mechel Târgoviște a revenit la numele vechi de Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște.[1]
În martie 2022 Grupul italian Beltrame cumpără Combinatul de Oțeluri Speciale de la Târgoviște pentru suma de 38 milioane euro. Noul proprietar și-a propus să investească 500 de milioane de euro pentru reconstruirea și modernizarea acestui Combinat. Parcul voltaic care urmează să fie construit pe o suprafață de 16 hectare, va susține în totalitate nevoia de electricitate a Combinatului.