Pălăria: are o mărime de 3-9 (11) cm, este fibros-dură, inițial convexă, apoi plată și la maturitate adâncită în mijloc, dar niciodată în formă de pâlnie. Câteodată rămâne în centru o cocoașă mică. Marginea este subțire, pentru destul de lung timp răsucită în jos, și numai rareori ceva ondulată. Cuticula este netedă, de culoare albicioasă până roșiatică ca carnea de vițel tânăr, acoperită în tinerețe de o brumă albă ca calcarul, pricinuind astfel un aspect mucegăios respectiv de ceară.
Lamelele: sunt subțiri, stau dense, cu scurte lamele intercalate, fiind ușor decurente la picior. Coloritul este la început alb, apoi ușor crem-gălbui, decolorându-se câteodată chiar spre brun-rozaliu.
Piciorul: are o înălțime de 4–8 cm și o grosime de 0,5–1,2 cm, este inițial alb, neted, rareori brumat, plin, elastic, cilindric, adesea curbat, cu baza în mod normal îngroșată și fără manșetă. Se decolorează la bătrânețe ca pălăria.
Carnea: este albă, ușor gri-maronie în pălărie, subțire, apoasă, dură și fibroasă. Mirosul este plăcut dulcișor, câteodată ușor rășinos, cu un gust suav.
Caracteristici microscopice: are spori elipsoidali, netezi, neamilozi (nu inträ in reactie cu iod) și hialini (translucizi), cu o mărime de 4-7,5 x 2,5-4 microni, basidiile având forma de buzdugan cu o mărime de 18-25 x 4,5-5,5 microni. Pulberea lor este albă până crem-albicioasă.
Reacții chimice: nu arată nici un fel de reacții.[3][4][5]
Semnele de otrăvire sunt aceleași ca și în cazul de otrăvire Inocybe erubescens. Acest burete provoacă sindromul muscarian (sudorian): (Muscarina (muscardina)), găsită în această ciupercă în doze mari, produce intoxicații cu debut rapid, care afectează preponderent sistemul nervos. Simptomele caracteristice sindromului, se manifestă prin vasodilatație (eloxarea pereților vaselor de sânge), bradicardie, hipotensiune, contractarea pupilei, diaree, transpirație abundentă, hipersalivație, grețuri, vărsături, halucinații. Toate aceste semne se manifestă la 1-3 ore de la consum. Evoluția intoxicației este spectaculoasă și gravă pentru cardiaci. Sindromul nu lasă sechele, dar este rareori mortal. Cel mai mare pericol constă în pierderea masivă de lichide și de electroliți. Se intervine în primul rând cu atropină.[26][27]
Ciupercile mici albe sunt aproape întotdeauna periculoase! Începători ar trebui să evite mereu ciupercile albe de astfel de măsură!
^Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 308-309, ISBN 88-85013-37-6
^Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 147-148, ISBN 3-426-00312-0
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 294-295 - 1, ISBN 3-405-12124-8
^Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Bruno Cetto 5
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 326-327, ISBN 3-405-12116-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 124-125, ISBN 3-405-12124-8
^Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 354-355, ISBN 88-85013-46-5
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 338-339, ISBN 3-405-12116-7
^Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 148-150, ISBN 3-426-00312-0
^Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 128-130
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 268-269, ISBN 3-405-11774-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 326-327 - 1, ISBN 3-405-12116-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 434-435, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 378-379, ISBN 3-405-12124-8
^I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 410-411, ISBN 88-85013-37-6
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 440-441, ISBN 3-405-12081-0
^Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 108-109 - 2, ISBN 978-3-440-14530-2
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 258-259, ISBN 3-405-12124-8
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 330-331 - 2, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 348-349, ISBN 88-85013-37-6
^B. Haberl B, J. J. Kleber, Th. Zilker: „Laubfreund-Trichterling (Clitocybe phyllophila)”, Abteilung für Klinische Toxikologie, München, 2000, [1]Arhivat în , la Wayback Machine.
^Karlheinz Lohs, Ursula Stephan (ed.): „Fachlexikon Toxikologie”, Editura Springer, Berlin – Heidelberg 2009, p. 355, ISBN 978-3-540-27334-9
Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
.JPG)
.jpg)
.JPG)
.JPG)
_Gillet_464300.jpg)
