Clavariadelphus pistillaris

Clavariadelphus pistillaris sin.

Clavaria pistillaris

Măciulia piticilor, pilugele
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Gomphales
Familie: Gomphaceae
Gen: Clavariadelphus
Specie: C. pistillaris
Nume binomial
Clavariadelphus pistillaris
(L.) Donk (1933)
Sinonime
  • Clavaria pistillaris L. (1753)
  • Clavaria herculeana Schaeff. (1763)
  • Clavaria herculeana Lightf. (1777)
  • Clavaria ophioglossoides Batsch (1783)
  • Clavaria pistillaris var. fulginea Bull. (1791)
  • Clavaria pulvinata Pers. (1797)
  • Clavaria pistillaris var. herculeana (Schaeff.) Pers. (1801)
Modifică text Consultați documentația formatului

Clavariadelphus pistillaris (Carl von Linné, 1753 ex Donk, 1933) sin. Clavaria pistillaris (Carl von Linné, 1753), din încrengătura Basidiomycota, în ordinul Gomphales, familia Gomphaceae și de genul Clavariadelphus,[1] denumit în popor măciulia piticilor, pilugele, ciocănele sau măciuci,[2] este o ciupercă comestibilă și saprofagă, ce descompune resturi vegetale. Acest soi nu prea răspândit se găsește în România, Basarabia și Bucovina de Nord, preferat pe sol brun peste bazalt, calcar, marnă calcaroasă sau silicate bazice, în păduri de foioase de fagi, în cele mixte de brazi și fagi. Apar, solitar sau în grupuri mici, de la câmpie la munte, din (iulie) august până în noiembrie.[3][4]

Numele generic se trage din cuvintele (latină clava=între altele măciucă)[5] și (greacă Δελφάχιον=vulvă, purcel),[6] iar epitetul din cuvântul latin (latină pistillum=măciuca mojarului).[7]

Istoric

Numele binomial Clavaria pistillaris a fost creat de renumitul savant suedez Carl von Linné în volumul 2 al operei sale Species Plantarum din 1753,[8] o denumire folosită în multe cărți micologice până în prezent (2019).

Numele curent corect însă este Clavariadelphus ligula, determinat de micologul olandez Marinus Anton Donk (1908-1972) în publicația sa Revisie van de Nederlandse Heterobasidiomyceteae (uitgez. Uredinales en Ustilaginales) din 1933.[9]

Toate celelalte sinonime nu sunt folosite și pot fi neglijate. Numele de familie Clavariadelphaceae propus de micologul Edred John Henry Corner (1906-1996) în 1970[10] nu este acceptat de Mycobank.[11]

Descriere

Schaeff.: Clavaria herculeana
  • Corpul fructifer: cărnos și ferm, cu un diametru în partea de sus de 3-6 cm și o înălțime de 7-20 (30) cm, are în tinerețe o formă cilindrică ceva ascuțită spre vârf, apoi de măciucă neregulat de groasă, fiind înfipt adânc în stratul din care crește și topit cu miceliul. Este plin pe dinăuntru. Suprafața exterioară este inițial netedă, mai târziu zgrunțuroasă, încrețită, și la bază slab flocoasă. Coloritul acestei ciuperci destul de neobișnuite este la început galben deschis, mai târziu portocaliu-maroniu, ocru până galben-brun, devenind în sfârșit din ce în ce mai roșiatic până brun-roșiatic, nu rar cu o notă de violet. Se decolorează treptat spre bază. Sporii se formează pe suprafața părții superioare; partea inferioară este sterilă.
  • Carnea: albă este fermă, chiar ușor elastică și dură. Mirosul este slab de ciuperci și gustul câteodată blând (în special la exemplarele tinere), dar adesea mai mult sau mai puțin amar. După o secțiune longitudinală se dezvoltă puține zone subțiri brune.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori mici, nezezi, hialini (translucizi), alungit ovoidali până elipsoidali cu baza țuguiată, granulați în interior și măsoară 10-12 x 5-7 microni. Pulberea lor este albă, dar se îngălbenește la depozitare. Basidiile (celulele purtătoare de spori) fusiform-cilindrice cu o dimensiune de 80-120 x 6-10 microni, poartă 2-4 sterigme destul de lungi. Nu prezintă cistide. Hifele sunt septate, cu fibule.[12]
  • Reacții chimice: Suprafața se colorează cu acid sulfuric imediat galben, iar cu Clorură de fier (III) măsliniu, carnea cu anilină de fenol imediat vinaceu, mai târziu brun, cu fenol gălbui, apoi brun roșiatic, cu Hidroxid de potasiu imediat galben-auriu și suprafața portocaliu până șofrăniu, carnea cu sulfat de fier gri-verzui și cu tinctură de Guaiacum imediat albastru.[13]
  • C. pistillaris tineri
    C. pistillaris tineri
  • C. pistillaris maturi
    C. pistillaris maturi
  • C. pistillaris bătrân
    C. pistillaris bătrân

Confuzii

Măciucile pot fi confundate cu specii asemănătoare mai mult sau mai puțin comestibile, în primul rând cu Clavariadelphus truncatus,[14] dar în stadiu tânăr de asemenea cu Clavaria argillacea,[15] Clavariadelphus ligula,[16] Clavariadelphus sachalinensis[17] precum Hypocrea alutacea[18] sau chiar și cu necomestibila Xylaria polymorpha înante de a deveni brună.[19]

Specii asemănătoare în imagini

  • Clavaria argillacea
    Clavaria argillacea
  • Clavariadelphus ligula
    Clavariadelphus ligula
  • Clavariadelphus sachalinensis
    Clavariadelphus sachalinensis
  • Clavariadelphus truncatus
    Clavariadelphus truncatus
  • Hypocrea alutacea
    Hypocrea alutacea
  • Xylaria polymorpha
    Xylaria polymorpha

Valorificare

Pilugelele sunt comestibile, dar pot fi amare, diferind din loc în loc. Riscul este mai mic dacă se culeg doar exemplare în stadiu tânăr. Faceți în orișice caz o probă, înainte de a pune ciuperca în coș.[20]

În Cartea Roșie a Republicii Moldova specia este declarată în stadiu de dispariție.[21]

Note

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 506, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 1-4
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 608-609 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 462-463, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 203
  6. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Griechisch-Deutsches Wörterbuch für den Schulgebrauch”, vol. 1, Editura Henning’sche Buchhandlung, Erfurt și Gotha, 1829, p. 246
  7. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 902
  8. ^ Carl Linnaeus: „Species Plantarum”, vol. 2, Editura Lars Salvius, Stockholm 1753, p. 1182 Versiune digitală, vol. 2
  9. ^ Marinus Donk: „Revisie van de Nederlandse Heterobasidiomyceteae (uitgez. Uredinales en Ustilaginales)” în: „Homobasidiomyceteae-Aphyllophraceae II”, în: „Mededeelingen van het Botanisch Museum en Herbarium van de Rijks Universiteit te Utrecht 9”, Utrecht 1933, p. 72
  10. ^ E. J. H. Corner: „Clavariadelphaceae” în: „Beihefte zur Nova Hedwigia”, vol. 33, 1970, p. 6
  11. ^ Mycobank
  12. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p. + tab. 1102
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 595, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 608-609 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 622-623, ISBN 88-85013-25-2
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 458-459, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Pilzforum
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 650-651, ISBN 88-85013-46-5
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 614-615, ISBN 3-405-12116-7
  20. ^ Andreas Neuner: „BLV Naturführer – Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München-Bern-Viena 1976, p. 124, ISBN 3-405-11345-8
  21. ^ Cartea Roșie a Republicii Moldova, ed. a 2-a, Ch.: Știința, Chișinău 2002, ISBN 9975-67-311-2

Bibliografie

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe