PROFILPELAJAR.COM

Sfântul Sebastian se roagă în cer lui Isus Cristos pentru viața unui gropar afectat de boală în timpul ciumei lui Iustinian. (Josse Lieferinxe, c. 1497-1499)

O hartă a Imperiului Bizantin în 550 (un deceniu după ciuma lui Iustinian) cu cuceririle lui Iustinian arătate în verde

Ciuma lui Iustinian (541–542 d.Hr., cu recidive până în 750) a fost o pandemie care a afectat Imperiul Bizantin (Roman de Răsărit) și, în special, capitala sa, Constantinopol, dar și Imperiul Sasanian și orașele-port din toată Marea Mediterană,^[1]^[2] într-o perioadă în care corăbiile comerciale aveau șobolani la bord, șobolani care erau plini de purici infectați cu ciumă. Unii istorici consideră că ciuma lui Iustinian a fost una din cele mai mortale pandemii din istorie, care a provocat moartea a aproximativ 25–100 de milioane de oameni în decursul a două secole de recidive, un număr de decese echivalent cu aproape jumătate din populația Europei în momentul primul focar.^[3]^[4]^[5] Impactul social și cultural al ciumei a fost comparat cu cel al Morții Negre care a devastat Eurasia în secolul al XIV-lea ^[6] dar cercetări publicate în 2019 au susținut că rata morții și efectele sociale au fost exagerate.^[7]^[8]

În 2013 cercetătorii au confirmat speculațiile anterioare potrivit cărora cauza ciumei lui Iustinian a fost Yersinia pestis, aceeași bacterie responsabilă pentru Moartea Neagră (1347-1351).^[9]^[10] Acesta din urmă a fost mult mai scurtă, dar a omorât o treime sau jumătate dintre europeni. Tulpini antice și moderne de Yersinia pestus strâns legate de strămoșul tulpinii ciumei Iustiniene au fost găsite în Tian Șan, un sistem de lanțuri muntoase la granițele Kârgâzstanului, Kazahstanului și Chinei, ceea ce sugerează că ciuma lui Iustinian ar fi putut avea originea în sau în apropiere de regiunea respectivă.^[11]^[12]

Ciuma a revenit periodic până în secolul al VIII-lea.^[2] Valurile bolii au avut un efect major asupra cursului ulterior al istoriei europene. Istoricii moderni au numit acest incident de ciumă după Iustinian I, care era împărat în momentul izbucnirii inițiale. Iustinian însuși a suferit de această boală, dar a supraviețuit.

Note

^ Floor, Willem (2018). Studies in the History of Medicine in Iran. Mazda Publishers. p. 3. ISBN 978-1933823942. The Justinian plague (bubonic plague) also attacked the Sasanian lands.
^ ^a ^b „The Sixth-Century Plague”. Arhivat din original la 20 februarie 2017. Accesat în 1 aprilie 2020.
^ Maugh, Thomas. „An Empire's Epidemic”. www.ph.ucla.edu. Accesat în 20 martie 2020.
^ Rosen, William (2007). Justinian's Flea: Plague, Empire, and the Birth of Europe. Viking Adult. p. 3. ISBN 978-0-670-03855-8.
^ „The Plague of Justinian”. History Magazine. 11 (1): 9–12. 2009.
^ Christakos, George; Olea, Ricardo A.; Serre, Marc L.; Yu, Hwa-Lung; Wang, Lin-Lin (2005). Interdisciplinary Public Health Reasoning and Epidemic Modelling: The Case of Black Death. Springer. pp. 110–114. ISBN 3-540-25794-2.
^ Mordechai, Lee; Eisenberg, Merle; Newfield, Timothy P.; Izdebski, Adam; Kay, Janet E.; Poinar, Hendrik (27 noiembrie 2019). „The Justinianic Plague: An inconsequential pandemic?”. Proceedings of the National Academy of Sciences (în engleză). 116 (51): 25546–25554. doi:10.1073/pnas.1903797116. ISSN 0027-8424. PMC 6926030 . PMID 31792176.
^ Mordechai, Lee; Eisenberg, Merle (1 august 2019). „Rejecting Catastrophe: The Case of the Justinianic Plague”. Past & Present (în engleză). 244 (1): 3–50. doi:10.1093/pastj/gtz009. ISSN 0031-2746.
^ „Modern lab reaches across the ages to resolve plague DNA debate”. phys.org. 20 mai 2013.
^ Maria Cheng (28 ianuarie 2014). „Plague DNA found in ancient teeth shows medieval Black Death, 1,500-year pandemic caused by same disease”. National Post.
^ Eroshenko, Galina A.; et al. (26 octombrie 2017). „Yersinia pestis strains of ancient phylogenetic branch 0.ANT are widely spread in the high-mountain plague foci of Kyrgyzstan”. PLOS One. 12 (10): e0187230. Bibcode:2017PLoSO..1287230E. doi:10.1371/journal.pone.0187230. PMC 5658180 . PMID 29073248.
^ Damgaard, Peter de B.; et al. (9 mai 2018). „137 ancient human genomes from across the Eurasian steppes”. Nature. 557 (7705): 369–374. Bibcode:2018Natur.557..369D. doi:10.1038/s41586-018-0094-2. PMID 29743675.