Castă

Organizarea socială caracteristică civilizației indiene după sedentarizarea arienilor a fost casta, instituție socială închisă, formată din oameni cu origine comună, ocupații și profesii care implicau drepturi și obligații statornicite de tradițiile unei ideologii religioase moștenite și respectate riguros. Etimologic castă provine din lat. castus=pur, curat și a fost aplicat de portughezi societății indiene în sensul de oameni aparținând unui „grup exclusiv” (sec. XVII-lea). Sistemul castelor îl întâlnim și la alte popoare afro-asiatice, însă în India a devenit cel mai structurat organism politic, social și religios, inițial pentru delimitarea arienilor de autohtonii supuși, codificat ulterior de brahmani (cca.1000 î.Hr.), sistem pe care budismul l-a desconsiderat. Societatea indiană este structurată în 4 caste ierarhizate astfel:

Casta Brahmanilor

Casta Brahmanilor (casta preoților care dețineau „puterea sacră”) legați de perpetuarea tradițiilor religioase (sacrificiile rituale efectuate) și intelectuale de transmitere și comentare a învățăturilor vedelor. Etimologic „brahman” înseamnă formula magică pronunțată de preot cu ocazia efectuării sacrificiului. În virtutea acestei situații brahman însemna, în același timp, preot și principiu absolut de ordin divin. Funcția brahmanului se identifică cu sacrul (un fel de zeu printre oameni), astăzi „maestru” (nu guru). Brahmanilor li se pretindea să cunoască temeinic conținutul cărților sacre, să aibă o conduită morală impecabilă, fiind întreținuți de stat în calitatea lor de sacerdoți în serviciul intereselor comunitare. Funcția sacerdotală le asigura privilegii sociale (scutiri de taxe și impozite), nu puteau fi pedepsiți prin tortură sau condamnare capitală. Singurele pedepse erau tunsul părului și excluderea din castă. Inițierea brahmanică se făcea la 16 ani prin tunsul ritual. Majoritatea aveau o viață simplă și pioasă realizând acțiuni de binefacere, de educație în școli și mănăstiri, ceea ce îi făceau să se bucure de respect. În colectivitățile buddhiste, brahmanii erau lipsiți de privilegii și erau nevoiți să practice profesiuni laice obișnuite.

Casta Kșatrya

Casta Kșatrya (casta războinicilor), nobili care dețineau funcții de conducere în instituțiile statului. În această castă se încadra și rajahul care împreună cu nobilii din anturajul său trebuia să studieze Veda pentru a cunoaște metodele de comandă în luptele de apărare a poporului. Alături de brahmani, casta războinicilor se bucura de multe privilegii sociale.

Casta Vaisya

Casta Vaisya (casta oamenilor liberi), proprietari, negustori și cei ce aveau profesiuni și ocupații cu caracter lucrativ, puteau să se îmbogățească sau să ocupe unele funcții publice.

Casta Sudra

Casta Sudra (casta servitorilor) din care, la început, au făcut parte dravidienii autohtoni cuceriți de arieni, apoi în această castă intrau cei săraci sub aspect economic, meseriașii și mulțimea agricultorilor (iobagi pe pământurile nobililor). De regulă, nu aveau acces la temple, purtau veșminte uzate și mâncau resturile de la masa stăpânilor. Permanent constrânși să efectueze cele mai umile munci, dacă un sudra îndrăznea să recite un imn din Rig Veda i se tăia limba sau dacă îl asculta i se turna plumb topit în urechi.

În afara celor 4 caste se aflau cei pe care nu trebuie să-i atingi – paria, cărora le reveneau ocupații disprețuite de indieni (măcelari, călăi, măturători, gropari). Ei erau obligați să locuiască în cartiere sau sate separate pentru a nu “spurca” pe cei din celelalte caste. Ultima categorie socială o formau, în India, sclavii, care aveau o situație mai bună comparativ cu alte societăți ale lumii antice. De pildă, un prizonier de război avea starea de sclav numai pentru un singur an. Sclavii indieni erau pe domeniile regale sau în casele celor bogați.

Read other articles:

Chart describing internal energy of thermodynamic systems The Mollier enthalpy–entropy diagram for water and steam. The dryness fraction, x, gives the fraction by mass of gaseous water in the wet region, the remainder being droplets of liquid. An enthalpy–entropy chart, also known as the H–S chart or Mollier diagram, plots the total heat against entropy,[1] describing the enthalpy of a thermodynamic system.[2] A typical chart covers a pressure range of 0.01–1000 bar, a...

 

Совреме́нные ми́фы — культурные явления, обладающие мифологической природой, но зародившиеся и существующие в культуре научно-рационального общества[1]. Явление современного мифа соотносится с процессами ремифологизации как стратегией толкования мифа, как зна�...

 

DarlingStasiun komuter PTVLokasiClynden Avenue, Malvern EastMelbourne, VictoriaAustraliaKoordinat37°52′08″S 145°03′46″E / 37.86894°S 145.06288°E / -37.86894; 145.06288Koordinat: 37°52′08″S 145°03′46″E / 37.86894°S 145.06288°E / -37.86894; 145.06288PemilikVicTrackOperatorMetro TrainsJalur  Glen WaverleyJumlah peron2 sisiJumlah jalur2KonstruksiJenis strukturTanahParkir200Informasi lainZona tarifMyki Zona 1/2Situs ...

Pour les articles homonymes, voir Harding. Warren G. Harding Portrait de Warren Harding (Par l'agence Harris & Ewing (en), vers 1920). Fonctions 29e président des États-Unis 4 mars 1921 – 2 août 1923(2 ans, 4 mois et 29 jours) Élection 2 novembre 1920 Vice-président Calvin Coolidge Gouvernement Administration Harding Prédécesseur Woodrow Wilson Successeur Calvin Coolidge Sénateur des États-Unis 4 mars 1915 – 13 janvier 1921(5 ans, 10 mois et 9&#...

 

Kawasan Konservasi Perairan Daerah Kabupaten Buton (KKPD Kabupaten Buton) adalah salah satu kawasan konservasi perairan daerah yang ada di Sulawesi Tenggara, Indonesia. Dalam pembagian administratif Indonesia, KKPD Kabupaten Buton berada di wilayah administratif Kabupaten Buton. Dasar hukum penetapannya adalah Surat Keputusan Bupati Buton Nomor 938 Tahun 2011. Luas KKPD Kabupaten Buton adalah 283.577,33 Hektare. KKPD Kabupaten Buton termasuk dalam kawasan konservasi dengan pemanfaatan sumber ...

 

معتصم العلي معلومات شخصية اسم الولادة معتصم علي محمد حسين علي دعمة  الميلاد 27 يناير 1998   طولكرم  الوفاة 7 فبراير 2024 (26 سنة)   مخيم نور شمس  سبب الوفاة إصابة بعيار ناري  قتله الجيش الإسرائيلي  الإقامة مخيم نور شمس  مواطنة دولة فلسطين  لون الشعر شعر أسود ...

Demy de Zeeuw De Zeeuw bermain untuk Spartak Moscow pada tahun 2011Informasi pribadiNama lengkap Demy Patrick René de Zeeuw[1]Tanggal lahir 26 Mei 1983 (umur 40)[1]Tempat lahir Apeldoorn, BelandaTinggi 174 m (570 ft 10 in)[1]Posisi bermain MidfielderKarier junior1989–1995 WSV Apeldoorn1995–2001 AGOVVKarier senior*Tahun Tim Tampil (Gol)2001–2005 Go Ahead Eagles 65 (7)2005–2009 AZ 119 (15)2009–2011 Ajax 59 (8)2011–2014 Spartak Moscow 22 ...

 

ロバート・デ・ニーロRobert De Niro 2011年のデ・ニーロ生年月日 (1943-08-17) 1943年8月17日(80歳)出生地 アメリカ合衆国・ニューヨーク州ニューヨーク市身長 177 cm職業 俳優、映画監督、映画プロデューサージャンル 映画、テレビドラマ活動期間 1963年 -配偶者 ダイアン・アボット(1976年 - 1988年)グレイス・ハイタワー(1997年 - )主な作品 『ミーン・ストリート』(1973年)...

 

For other people named Kevin Barry, see Kevin Barry (disambiguation). Irish republican Kevin BarryKevin Barry in the rugby jersey of Belvedere College, DublinBornKevin Gerard Barry(1902-01-20)20 January 1902Fleet Street, Dublin, IrelandDied1 November 1920(1920-11-01) (aged 18)Mountjoy Jail, Dublin, IrelandCause of deathExecution by hangingNationalityIrishOccupationMedical studentKnown forExecuted Irish Republican Army volunteerMilitary careerAllegiance Irish Republican Army (IR...

Missouri CitycityMissouri City – Veduta LocalizzazioneStato Stati Uniti Stato federato Texas ConteaFort BendHarris (Texas) TerritorioCoordinate29°34′58″N 95°32′22″W / 29.582778°N 95.539444°W29.582778; -95.539444 (Missouri City)Coordinate: 29°34′58″N 95°32′22″W / 29.582778°N 95.539444°W29.582778; -95.539444 (Missouri City) Altitudine24 m s.l.m. Superficie77,2 km² Acque interne3,6 km² (4,66%) Abitanti67 35...

 

Kansas's gun laws Location of Kansas in the United States Gun laws in Kansas regulate the sale, possession, and use of firearms and ammunition in the state of Kansas in the United States.[1] Summary table Subject / law Long guns Handguns Relevant statutes Notes State permit required to purchase? No No Firearm registration? No No Assault weapon law? No No Magazine capacity restriction? No No Owner license required? No No Permit required for concealed carry? N/A No K.S.A. § 21-630...

 

2000 National League Division SeriesTeamsTeam (Wins) Manager SeasonNew York Mets (3) Bobby Valentine 94–68, .580, GB: 1San Francisco Giants (1) Dusty Baker 97–65, .599, GA: 11DatesOctober 4 – 8TelevisionESPN (Games 1, 4)Fox (Games 2–3)TV announcersJon Miller and Joe Morgan (Games 1, 4)Thom Brennaman and Bob Brenly (Game 2)Joe Buck and Tim McCarver (Game 3)RadioESPNRadio announcersCharley Steiner and Dave CampbellTeamsTeam (Wins) Manager SeasonSt. Louis Cardinals (3) Tony La Russa 95�...

Anton GraffDengan tibanya potret diri ini (1765) pada tanggal 16 Januari 1766, di Dresden, karier Graff sebagai salah satu seniman potret Neoklasikisme yang paling terkenal dimulaiLahir18 November 1736Winterthur, Konfederasi SwissMeninggal22 Juni 1813 (usia 76)Dresden, Kerajaan SachsenKebangsaanSwissDikenal atasLukisan potretGerakan politikNeoklasikisme Anton Graff (18 November 1736 – 22 Juni 1813) merupakan seorang seniman potret terkemuka asal Swiss. Murid-muridnya termasuk Emma Körner,...

 

Charles B. Wang Center di Universitas Stony Brook Universitas Stony Brook merupakan salah satu universitas di Long Island, New York, Amerika Serikat. Salah seorang pembantunya, Paul Christian Lauterbur mendapat Penghargaan Nobel dalam Fisiologi atau Kedokteran tahun 2003 bersama Peter Mansfield untuk hasil kerjanya membuat imajinasi getaran magnetik magnetic resonance imaging. Mesin MRI asalnya terletak dalam bangunan Kimia di kampus Universitas Stony Brook di Long Island, New York. Pranala l...

 

This article is part of a series onCorporate law By jurisdiction Anguilla Australia BVI Canada Cayman Islands India South Africa UK United States Vietnam European Union France Germany General corporate forms Company Conglomerate Cooperative Corporation Holding company Joint-stock Partnership General Limited Limited liability Private limited Shell corporation Shelf corporation Sole proprietorship Corporate formsby jurisdiction European Union Societas (SE) Societas cooperativa (SCE) Societ...

American basketball player Edna CampbellCampbell in 2012Personal informationBorn (1968-11-26) November 26, 1968 (age 55)Philadelphia, Pennsylvania, U.S.NationalityAmericanListed height5 ft 8 in (1.73 m)Listed weight152 lb (69 kg)Career informationCollegeTexasWNBA draft1999: 1st round, 10th overall pickSelected by the Phoenix MercuryPlaying career1987–2005PositionGuardCareer history1996–1998Colorado Xplosion1999Phoenix Mercury2000Seattle Storm2001–2004Sacram...

 

Ethnic group from Kigoma Region, Tanzania Ethnic group HaWahaRegions with significant populations Tanzania1.5 MillionLanguagesHaTanzanian English[broken anchor]ReligionIslam, Christianity Related ethnic groupsHangaza, Jiji, Sumbwa & other Bantu peoples Ali Kiba is a famous Tanzanian musician of Ha descent Geographic origins of the Ha people (approx.) The Ha, also called Abaha (Waha in Swahili), are a Bantu ethnic group found in Kigoma Region in northwestern Tanzania bordering...

 

Archaeological site in Maryland, US United States historic placeBrinsfield I SiteU.S. National Register of Historic Places Nearest cityCambridge, MarylandNRHP reference No.75000887[1]Added to NRHPMay 12, 1975 Brinsfield I Site, or Brinsfield I Prehistoric Village Site, is an archaeological site near Cambridge in Dorchester County, Maryland. The site was first identified in 1955 by Perry S. Flegel of the Sussex Society of Archaeology & History. It is a late prehistoric ar...

Illustrazione di un processo di elettrolisi per la produzione dell'idrossido di sodio (Descriptive Chemistry, Lyman C. Newell). Illustrazione di un voltametro di Hofmann, uno strumento utilizzato per svolgere l'elettrolisi dell'acqua L'elettrolisi (pronuncia corretta: /eletˈtrɔlizi/; pronuncia accettabile: /elɛttroˈlizi/[1]) è un processo che consiste nello svolgimento di trasformazioni chimiche grazie all'apporto di energia elettrica; si ha quindi la conversione dell'energia...

 

圣巴巴拉-杜蒙蒂韦尔迪Santa Bárbara do Monte Verde市镇圣巴巴拉-杜蒙蒂韦尔迪在巴西的位置坐标:21°57′32″S 43°42′07″W / 21.9589°S 43.7019°W / -21.9589; -43.7019国家巴西州米纳斯吉拉斯州面积 • 总计416.081 平方公里(160.650 平方英里)人口 • 總計2,796人 • 密度6.72人/平方公里(17.4人/平方英里) 圣巴巴拉-杜蒙蒂韦尔迪(葡萄牙语:Sa...