Cartea românească de învățătură este o carte legislativă tipărită în 1646, din porunca lui Vasile Lupu.

Introducerea, astfel spune^[1]:

„După tocmala și nevoința mării sale domnului datu-s-au învățătură și mie unui mai mic și nice de o treabă a mării sale rob, Evstratie biv logofet, de am scos aceaste pravile și le-am tălmăcit den scrisoare grecească pre limbă românească ca să poată înțeleage toți.”

Prima parte a lucrării cuprinde legiferarea înăspririi situației iobagilor în relațiile lor cu marii boieri, iar cea de-a doua parte, texte de drept canonic. Totodată, sunt consemnate date despre alfabetul slav, definiția gramaticii, nomenclatura dregătorilor și atribuțiile lor și, deosebit de valoros, un tratat de epistolografie, un fel de manual cu modele de corespondență protocolară între aristocrația clericală și cea laică^[2]. "Pravila" adoptă principii moderne, progresiste pentru acea epocă, referitoare la cauzele care diminuează răspunderea penală precum: vârsta, beția, nebunia, obiceiul locului, ascultarea de cel mai mare, surdo-mutismul, legitima apărare ș.a.