Caritate înseamnă ajutorul voluntar acordat celor aflați în dificultate. De-asemenea, caritate înseamnă atitudine miloasă, plină de generozitate față de cineva; filantropie.[1]
Caritate în creștinism
În Europa medievală în secolele al XII-lea și al XIII-lea, creștinismul latin a suferit o revoluție caritabilă.[2] Patronii bogați au fondat multe leprozerii și spitale pentru bolnavi și săraci. Noile confraternități și ordine religioase au apărut odată cu misiunea primară de a se angaja într-o muncă caritabilă intensă. Istoricii dezbat cauzele. Unii susțin că această mișcare a fost stimulată de forțele economice și materiale, precum și de o creștere a culturii urbane. Alți învățați susțin că evoluțiile din domeniul spiritualității și al culturii devoționale au fost centrale. Pentru alți învățați, caritatea medievală a fost în primul rând o modalitate de a ridica statutul social și de a afirma ierarhiile existente ale puterii.[3]
Cu binecuvântarea preafericitului părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura EIBMO a publicat cartea de cult Molitfelnicul preoților de caritate, menită să susțină activitatea preoților în spitale și centrele de îngrijire.[4]
Ligia Livadă-Cadeschi, De la milă la filantropie. Instituții de asistare a săracilor din Țara Românească și Moldova în secolul al XVIII-lea, București, Nemira, 2001
Coordonator: Ligia Livadă-Cadeschi, Sărăcie și asistență socială în spațiul românesc (sec. XVIII-XX), București, Colegiul Noua Europă, 2002
