Campionatul European de Fotbal sub 19 ani 2011

Campionatul European de Fotbal
sub 19 ani
Sport fotbal
Organizator UEFA
Nr. de ediții a 13-a
Stadioane 4 (în 3 comune și un oraș)
Data începerii 20 iulie 2011
Data sfârșitului 1 august 2011
Participanți preliminarii: 52[1]
faza finală: 8
Campion  Franța
Câștigătorul trofeului  Spania
Locul doi  Cehia
Meciuri 15
Goluri 46 (3,07 pe meci)
Golgheter Spania Alvaro Morata (6 goluri)
Pentru ediția următoare, vedeți :
Campionatul European de Fotbal sub 19 2012
Pentru ediția precedentă, vedeți :
Campionatul European de Fotbal sub 19 2010

Campionatul European de Fotbal sub 19 ani 2011 este a 58-a ediție a Campionatul European de Fotbal sub 19 ani organizat de UEFA. Turneul s-a desfășurat între 20 iulie și 1 august în România. La competiție au participat doar jucători născuți după 1 ianuarie 1992.[2] Înainte de începerea competiției, Franța era campiona en titre.

Calificări

Calificările s-au desfășurat în două faze:

Cincizeci și două de echipe au participat în calificări pentru a obține unul dintre cele șapte locuri disponibile.

Calificările s-au desfășurat între 28 septembrie și 30 octombrie 2010. Cele 52 de echipe au fost împărțite în 13 grupe de patru, fiecare grupă s-a desfășurat sub forma unui mini turneu, ce a fost găzduit de una dintre țările participante. Primele două echipe clasate în fiecare grupă plus cele mai bune două de pe locul trei au obținut accederea în calificările elită.

Următoarele echipe s-au calificat pentru turneu

Loturi

Pentru lista completă a jucătorilor vezi: Loturile pentru Campionatul European de Fotbal sub 19 2011

Stadioane

Toate cele 4 stadioane sunt în județul Ilfov, în apropierea capitalei,București.

Locația Stadion Capacitate Note
Berceni Stadionul Berceni 2,600 3 meciuri din grupe[3]
Buftea Stadionul Buftea 800 3 meciuri din grupe[4]
Chiajna Stadionul Concordia 3,700 3 meciuri din grupe, o semifinală și finala[5]
Mogoșoaia Stadionul Mogoșoaia 1,000 3 meciuri din grupe și o semifinală[6]

Faza grupelor

Tragerea la sorți a avut loc la București la data de 8 iunie 2011, când gazdele România și cele șapte echipe calificate au fost împărțite în două grupe de patru.[7][8]

Primele două echipe din fiecare grupă se califică pentru semifinale.

Criterii de departajare pentru echipele cu același număr de puncte:[2]

  • rezultatul direct
  • golaverajul
  • numărul de goluri marcate


Legendă
Calificate pentru semifinale
Eliminate din turneu

Grupa A

Echipa M V E Î GM GP G Pct
 Cehia 3 3 0 0 6 2 +4 9
 Irlanda 3 1 1 1 3 3 0 4
 Grecia 3 1 0 2 2 3 –1 3
 România 3 0 1 2 1 4 –3 1
Grecia 1 – 2 Irlanda
Katidis A marcat în minutul 5 5' Cronica O'Connor A marcat în minutul 2 2' (51)
Spectatori: 100
Arbitru: Pawel Gil (Polonia)

România 1 – 3 Cehia
Stanciu A marcat în minutul 30 30' Cronica Přikryl A marcat în minutul 44 44'
Jeleček A marcat în minutul 61 61' (pen.)
Jánoš A marcat în minutul 85 85'
Spectatori: 3.300
Arbitru: Clément Turpin (Franța)

Cehia 2 – 1 Irlanda
Brabec A marcat în minutul 69 69'
Lácha A marcat în minutul 71 71'
Cronica O'Sullivan A marcat în minutul 10 10'
Spectatori: 400
Arbitru: Tamás Bognar (Ungaria)

România 0 – 1 Grecia
Cronica Fortounis A marcat în minutul 37 37'
Spectatori: 2.600

Cehia 1 - 0 Grecia
Přikryl A marcat în minutul 70 70' Cronca

Republica Irlanda 0 - 0 România
Cronica
Spectatori: 2.000
Arbitru: Artyom Kuchin (Kazakhstan

Grupa B

Echipa M V E Î GM GP G Pct
 Spania 3 2 0 1 8 4 +4 6
 Serbia 3 1 1 1 3 5 –2 4
 Turcia 3 1 1 1 4 3 +1 4
 Belgia 3 0 2 1 3 6 –3 2
Turcia 2 – 0 Turcia
Jojić A marcat în minutul 57 57'
Trujić A marcat în minutul 89 89'
Cronica
Spectatori: 1.000
Arbitru: Artyom Kuchin (Kazakhstan)

Spania 4 - 1 Belgia
Sarabia A marcat în minutul 15 15' (pen.)
Alcácer A marcat în minutul 65 65'
Muñiz A marcat în minutul 90+1 90+1'
Morata A marcat în minutul 90+3 90+3'
Cronica Cuvelier A marcat în minutul 46 46'

Meciul trebuia să se joace pe 20 iulie, dar a fost abandonat după 15 minute de joc, când Spania conducea cu 1 - 0 printr-un gol marcat de Álvaro Morata, din cauza condițiilor metorologice nefavorabile. A fost reprogramat pentru 21 iulie la ora 18:00.[9]


Turcia 1 – 1 Belgia
Ali A marcat în minutul 77 77' Cronica Vervaeke A marcat în minutul 90 90'

Serbia 0 – 4 Spania
Cronica Morata A marcat în minutele: 13'22'75'
Juanmi A marcat în minutul 15 15'
Spectatori: 2.000
Arbitru: Pawel Gil (Polonia)

Turcia 3 – 0 Spania
Ramalho A marcat în minutul 31 31' (autogol)
Kamil A marcat în minutul 51 51'
Gómez A marcat în minutul 56 56' (autogol)
Cronica
Spectatori: 700
Arbitru: Tamás Bognar (Ungaria)

Serbia 1 - 1 Serbia
Vermijl A marcat în minutul 73 73' Cronica Mrkela A marcat în minutul 6 6'
Spectatori: 800
Arbitru: Clément Turpin (Franța)

Faza eliminatorie

  Semifinale Finală
29 iulie – 18:45 – Mogoșoaia
  Cehia 4  
  Serbia 2  
 
2 august – 20:00 – Chiajna
      Cehia 2
    Spania 3
Finala mică
29 iulie – 20:45 – Chiajna  
  Spania 5      
  Irlanda 0        

Semifinalele

Cehia 4 - 2 Serbia
Přikryl A marcat în minutul 6 6'
Kalas A marcat în minutul 16 16'
Jeleček A marcat în minutul 19 19' (pen.)
Skalák A marcat în minutul 90+2 90+2'
Cronica Despotović A marcat în minutele: 23'28'
Spectatori: 1.000
Arbitru: Artyom Kuchin (Kazakhstan)

Spania 5 - 0 Irlanda
Deulofeu A marcat în minutul 27 27'
Sarabia A marcat în minutul 40 40'
Juanmi A marcat în minutul 46 46'
Morata A marcat în minutele: 79'90+1' (pen.)
Cronica
Spectatori: 2.500
Arbitru: Clément Turpin (Franța)

Finala

Cehia 2 – 3 (d.p.) Spania
Krejčí A marcat în minutul 52 52'
Lácha A marcat în minutul 97 97'
Cronica Aurtenetxe A marcat în minutul 85 85'
Alcácer A marcat în minutele: 108'115'
Spectatori: 3,700

Marcatori

6 goluri
3 goluri

2 goluri

1 gol

1 autogol

Drepturi de televizare

Țara / Regunea Postul
Lumea Arabă Al Jazeera Sports
 Europa Eurosport (9 meciuri în total)
 România Sport.ro (meciurile României, semifinalele și finala)

Referințe

  1. ^ Se exclude țara gazdă, pentru că a fost calificată automată.
  2. ^ a b „Regulations iulie sher=uefa.com” (PDF) (în English). . 
  3. ^ „Stadionul Berceni” (în English). uefa.com. . 
  4. ^ „Football Centre FRF, Buftea” (în English). uefa.com. . 
  5. ^ „Stadionul Concordia, Chiajna” (în English). uefa.com. . 
  6. ^ „Romanian FA Football Centre, Mogosoaia” (în English). uefa.com. . 
  7. ^ „2011 final tournament” (în English). uefa.com. Accesat în . 
  8. ^ „Group draw” (în Romanian). frf.com. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ „Spain-Belgium rescheduled”. UEFA. . Accesat în . 

Legături externe


Read other articles:

2011 book by Michael Bronski Not to be confused with LGBT history in the United States. A Queer History of the United States AuthorMichael BronskiCountryUnited StatesLanguageEnglishSubjectLGBT history in the United StatesPublishedMay 10, 2011 (Beacon Press)Media typePrintPages287AwardsIsrael Fishman Non-Fiction Award[1]ISBN978-0-8070-4439-1OCLC662402765Dewey Decimal306.76/60973LC ClassHQ76.3.U5 B696 2011 A Queer History of the United States is a concise history of LGBT peopl...

 

Artikel ini sebagian besar atau seluruhnya berasal dari satu sumber. Diskusi terkait dapat dibaca pada the halaman pembicaraan. Tolong bantu untuk memperbaiki artikel ini dengan menambahkan rujukan ke sumber lain yang tepercaya. FASTFOODAlbum studio karya White ChorusDirilis2 Juli 2021Genreelektronikalternatif rockLabelHappysad RecordsProduserWhite Chorus FASTFOOD merupakan album pertama White Chorus drilis pada 2 Juli 2021.[1] Daftar lagu No.JudulDurasi1.Lose Your Mind2:322.Danci...

 

Kawasan pertokoan di Jalan Panglima Polim pada tahun 2011 Jalan Panglima Polim adalah nama salah satu jalan utama Jakarta. Nama jalan ini diambil dari nama seorang Pahlawan Nasional Indonesia asal Aceh yaitu Panglima Polem IX atau biasa dipanggil Panglima Polim. Jalan ini membentang sepanjang 1,6 KM dari Melawai, Kebayoran Baru, Jakarta Selatan sampai Pulo, Kebayoran Baru, Jakarta Selatan. Jalan ini berada di Jakarta Selatan. Jalan ini melintasi 3 Kelurahan, yaitu kelurahan: Melawai, Kebayora...

ولايت آنقرهVilâyet-i ĀnḳaraVilayet di Kesultanan Utsmaniyah1867–1922Vilayet Ankara pada tahun 1890.Ibu kotaAngora (Ankara)[1]SejarahSejarah • Hukum Vilayet 1867• Dibubarkan 1922 Didahului oleh Digantikan oleh Ankara Eyalet Turkey Sekarang bagian dari Turki Vilayet Ankara atau Vilayet Angora (Bahasa Turki: Vilâyet-i Ankara, Bahasa Prancis: Vilayet d'Angora, Bahasa Indonesia: Provinsi Ankara) adalah pembagian administratif pertama Kesultanan Utsm...

 

Sebuah dōtaku pada zaman Yayoi, abad ke-3 Dōtaku (銅鐸code: ja is deprecated ) adalah lonceng Jepang yang terbuat dari perunggu dan kaya akan hiasan. Dotaku dipakai selama sekitar 400 tahun, antara abad kedua SM dan abad kedua M (bertepatan dengan akhir zaman Yayoi), dan nyaris hanya dipakai sebagai hiasan untuk ritual-ritual. Lonceng tersebut kaya akan hiasan dengan susunan yang mewakili alam dan hewan, yang meliputi capung, belalang dan laba-laba. Sejarawan meyakini bahwa dōtaku dipaka...

 

Species of tree California Redwoods redirects here. For the professional lacrosse team, see California Redwoods (PLL). For the defunct UFL football team, see Sacramento Mountain Lions. Sequoia sempervirens Sequoia sempervirens along US 199 Conservation status Endangered  (IUCN 3.1)[1] Apparently Secure  (NatureServe)[2] Scientific classification Kingdom: Plantae Clade: Tracheophytes Clade: Gymnospermae Division: Pinophyta Class: Pinopsida Order: Cupressales Family: C...

Edition of music award ceremony This article does not cite any sources. Please help improve this article by adding citations to reliable sources. Unsourced material may be challenged and removed.Find sources: 2009 MTV Video Music Brazil – news · newspapers · books · scholar · JSTOR (May 2010) (Learn how and when to remove this message) Award2009 MTV Video Music BrazilDateOctober 01, 2009LocationCredicard HallHosted byMarcelo AdnetTelevision/radio cover...

 

Port city in Somalia City in Jubaland, SomaliaKismayo Kismaayo كيسمايوKisimayoChisimaioCityOverview of KismayoKismayoLocation within SomaliaShow map of SomaliaKismayoLocation within the Horn of AfricaShow map of Horn of AfricaKismayoLocation within AfricaShow map of AfricaCoordinates: 00°21′29″S 042°32′43″E / 0.35806°S 42.54528°E / -0.35806; 42.54528Country SomaliaRegional State JubalandRegionLower JubaDistrictKismayoArea • City...

 

Gangsters in agguatoSterling HaydenTitolo originaleSuddenly Lingua originaleInglese Paese di produzioneStati Uniti d'America Anno1954 Durata77 min Dati tecnicib/n Generethriller RegiaLewis Allen SceneggiaturaRichard Sale ProduttoreRobert Bassler Casa di produzioneUnited Artists Distribuzione in italianoUA (1955) FotografiaCharles G. Clarke MontaggioJohn F. Schreyer MusicheDavid Raksin ScenografiaFrank Paul Sylos (art director)Howard Bristol (set decorator) TruccoWillard Buell, Lois Murray Int...

National State AssemblySri LankaTypeTypeUnicameral HistoryEstablished22 May 1972Disbanded7 September 1978Preceded byParliament of CeylonSucceeded byParliament of Sri LankaSeats151 (1972-1977)168 (1977-1978)ElectionsLast election1977 Sri Lankan parliamentary electionMeeting placeThe State Council building in Galle Face Green, Colombo. The building was used by the State Council's successors (the House of Representatives of Ceylon, National State Assembly, and Parliament of Sri Lanka) ...

 

Artikel ini sebatang kara, artinya tidak ada artikel lain yang memiliki pranala balik ke halaman ini.Bantulah menambah pranala ke artikel ini dari artikel yang berhubungan atau coba peralatan pencari pranala.Tag ini diberikan pada Februari 2023. Koordinat: 48°23′14″N 15°31′13″E / 48.38722°N 15.52028°E / 48.38722; 15.52028 Pertempuran Dürenstein (atau Dürnstein)Bagian dari Perang Koalisi KetigaPertempuran Dürenstein pada malam hari.Tanggal11 November 1805...

 

American travel writer and television host Richard Steves redirects here. For the American serial killer, see Richard Steeves. Rick StevesSteves in 2013Born (1955-05-10) May 10, 1955 (age 69)Barstow, California, U.S.Alma materUniversity of WashingtonOccupations Writer television personality * radio host Years active1979–presentKnown forTravel guidesPolitical partyDemocraticSpouseAnne Steves (div. 2010)Children2 Richard John Steves Jr. (born May 10, 1955) is an American t...

Metro One office building designed by Edward Durell Stone (built 1963, renovated 1996) and located at University Town Center, Hyattsville, Maryland. University Town Center, formerly New Town Center, is located in Hyattsville, Prince George's County, Maryland, United States. It was a planned urban center designed by Edward Durell Stone and located on a 105-acre (0.42 km2) parcel at the intersection of Belcrest Road and East-West Highway and across from the then new Prince George's Plaza. ...

 

Political party in United States Moderate Party of Rhode Island ChairmanWilliam GilbertFounderKen BlockFounded2007; 17 years ago (2007)HeadquartersProvidence, Rhode Island, U.S.IdeologyCentrismFiscal conservatismPolitical positionCenterColors  Blue,   RedWebsiterimoderateparty.orgPolitics of United StatesPolitical partiesElections The Moderate Party of Rhode Island is the third-largest contemporary political party in the U.S. state of Rhode Island, after t...

 

SitdjehutiPermaisuri MesirTopeng SitdjehutyAyahSenakhtenreIbuTetisheriPasanganFiraun Seqenenre Tao IIAnakAhmose Satdjehuti Era: Kerajaan Baru(1550–1069 BC) Hieroglif Mesir Sitdjehuti disebut Satibu (atau Satdjehuti; “Putri Thoth”) merupakan seorang putri dan ratu dari akhir Dinasti ketujuh belas Mesir. Ia adalah putri Firaun Senakhtenre Ahmose dan Ratu Tetisheri serta istri saudaranya Seqenenre Tao II. Ia adalah ibunda Putri Ahmose. Kehidupan Sitdjehuti adalah putri Firaun Senakhte...

American politician This biography of a living person needs additional citations for verification. Please help by adding reliable sources. Contentious material about living persons that is unsourced or poorly sourced must be removed immediately from the article and its talk page, especially if potentially libelous.Find sources: Tom Tauke – news · newspapers · books · scholar · JSTOR (January 2019) (Learn how and when to remove this message) Tom TaukeMe...

 

Atrébates Territoire des Atrébates. Période Âge du fer, Antiquité Ethnie Celtes gaulois Langue(s) Gaulois Religion Celtique gauloise Villes principales Nemetacum (Arras) Région actuelle Artois, puis centre/sud de l'Angleterre Rois/monarques Commios Frontière Ambiens, Morins, Nerviens, Viromanduens modifier  Les Atrébates (en latin Atrebates) étaient un peuple celte de Gaule belgique (selon la terminologie romaine), dont une partie s’était installée dans l’île de Bretagne...

 

日本 > 九州地方 > 福岡県 > 福岡市 > 東区 > みなと香椎 みなと香椎 町丁、人口集中地区、市街化区域 みなと香椎 みなと香椎福岡市の地図を表示みなと香椎福岡県の地図を表示みなと香椎日本の地図を表示 北緯33度39分50.5秒 東経130度24分19.7秒 / 北緯33.664028度 東経130.405472度 / 33.664028; 130.405472国 日本都道府県  福岡県市町�...

For Russian leaders prior to introduction of presidency, see List of leaders of Russia Politics of Russia Law Constitution Russian Criminal Code Tax Code Mental Health Law PresidencyPresidentVladimir Putin (list) Presidential Administration Security Council State Council ExecutivePrime MinisterMikhail Mishustin (list) Government Cabinet (57th) LegislatureFederal Assembly Federation Council Members Chairwoman: Valentina Matviyenko State Duma Members (8th convocation) Chairman: Vyacheslav Volo...

 

Military forces of Austria-Hungary (1867–1918) This article has multiple issues. Please help improve it or discuss these issues on the talk page. (Learn how and when to remove these messages) This article needs additional citations for verification. Please help improve this article by adding citations to reliable sources. Unsourced material may be challenged and removed.Find sources: Austro-Hungarian Armed Forces – news · newspapers · books · scholar ...