Calificările pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2010 (CAF)

Result:

     Ţări calificate pentru CMF 2010 și Cupa Africii pe Națiuni 2010

     Țări calificate pentru Cupa Africii pe Națiuni 2010

     Țări ce nu s-au calificat pentru Cupa Africii pe Națiuni 2010

     Țări discalificate sau care s-au retras

Gazda CMF 2010
Gazda CAN 2010

La calificările pentru zona Confederației Africane de Fotbal au participat 52 de echipe, care au jucat pentru cele 5 locuri disponibile pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2010 din Africa de Sud, dar și pentru cele 15 locuri disponibile pentru Cupa Africii pe Națiuni 2010 din Angola.

Prima rundă

Cinci baraje, jucate în sistem tur-retur, au fost programate inițial, la acestea au participat cele mai prost clasate 10 națiuni africane (în baza coeficienților FIFA din iunie 2007). Tragerea la sorți a fost efectuată cu o zi înaintea anunțului oficial al CAF. Perechile au fost:[1]

São Tomé și Príncipe și Republica Centrafricană s-au retras în septembrie, datorită acestor retrageri Swaziland și Seychelles (cele mai bine clasate dintre cele 10 națiuni) au obținut calificarea în runda următoare, iar adversarele lor originale, Somalia și Djibouti, au jucat una împotriva celeilalte.[2] Barajul între Djibouti și Somalia s-a jucat într-o singur meci în Djibouti, deoarece Somalia nu putea găzdui meciuri internaționale de fotbal.

Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Madagascar 10–2 Comore 6–2 4–0
Djibouti 1–0 Somalia 1–0 N/A
Sierra Leone 1–0 Guineea-Bissau 1–0 0–0

A doua rundă

Tragerea la sorți

[3]

Urna A Urna B Urna C Urna D

Camerun
Nigeria
Coasta de Fildeș
Maroc
Ghana
Tunisia
Egipt
Guineea
Senegal
Mali
Angola
Togo

Zambia
Africa de Sud
Capul Verde
RD Congo
Algeria
Burkina Faso
Benin
Mozambic
Libia
Etiopia
Republica Congo
Zimbabwe

Uganda
Botswana
Guineea Ecuatorială
Tanzania
Gabon
Malawi
Sudan
Burundi
Liberia
Rwanda
Eritreea
Namibia

Gambia
Mauritania
Kenya
Ciad
Lesotho
Maurițius
Niger
Eswatini
Seychelles
Sierra Leone
Madagascar
Djibouti

Legend
Countries that advanced to the Third Round

Grupa 1

Echipa M V E Î GM GP G Pts
Camerun 6 5 1 0 14 2 +12 16
Capul Verde 6 3 0 3 7 8 −1 9
Tanzania 6 2 2 2 9 6 +3 8
Maurițius 6 0 1 5 3 17 −14 1
  Camerun Capul Verde Mauritius Tanzania
Camerun 2 – 0 5 – 0 2 – 1
Capul Verde 1 – 2 3 – 1 1 – 0
Maurițius 0 – 3 0 – 1 1 – 4
Tanzania 0 – 0 3 – 1 1 – 1


Grupa 2

Echipa M V E Î GM GP G Pts
Guineea 6 3 2 1 9 5 +4 11
Kenya 6 3 1 2 8 5 +3 10
Zimbabwe 6 1 3 2 4 6 −2 6
Namibia 6 2 0 4 7 12 −5 6
  Guineea Kenya Namibia Zimbabwe
Guineea 3 – 2 4 – 0 0 – 0
Kenya 2 – 0 1 – 0 2 – 0
Namibia 1 – 2 2 – 1 4 – 2
Zimbabwe 0 – 0 0 – 0 2 – 0
  • Zimbabwe și Namibia sunt despărțite de golaveraj.

Grupa 3

Echipa M V E Î GM GP G Pct
Benin 6 4 0 2 12 8 +4 12
Angola 6 3 1 2 11 8 +3 10
Uganda 6 3 1 2 8 9 −1 10
Niger 6 1 0 5 5 11 −6 3
  Angola Benin Niger Uganda
Angola 3 – 0 3 – 1 0 – 0
Benin 3 – 2 2 – 0 4 – 1
Niger 1 – 2 0 – 2 3 – 1
Uganda 3 – 1 2 – 1 1 – 0
  • Angola și Uganda sunt despărțite de golaveraj.

Grupa 4

Echipa M V E Î GM GP G Pct
Nigeria 6 6 0 0 11 1 +10 18
Africa de Sud 6 2 1 3 5 5 0 7
Sierra Leone 6 2 1 3 4 8 −4 7
Guineea Ecuatorială 6 1 0 5 4 10 −6 3
  Guineea Ecuatorială Nigeria Sierra Leone Africa de Sud
Guineea Ecuatorială 0 – 1 2 – 0 0 – 1
Nigeria 2 – 0 4 – 1 2 – 0
Sierra Leone 2 – 1 0 – 1 1 – 0
Africa de Sud 4 – 1 0 – 1 0 – 0
  • Africa de Sud și Sierra Leone sunt despărțite de golaveraj.

Grupa 5

Echipa M V E Î GM GP G Pts
Ghana 6 4 0 2 11 5 +6 12
Gabon 6 4 0 2 8 3 +5 12
Libia 6 4 0 2 7 4 +3 12
Lesotho 6 0 0 6 2 16 −14 0
  Gabon Ghana Lesotho Libia
Gabon 2 – 0 2 – 0 1 – 0
Ghana 2 – 0 3 – 0 3 – 0
Lesotho 0 – 3 2 – 3 0 – 1
Libia 1 – 0 1 – 0 4 – 0
  • Ghana, Gabon și Libya sunt despărțite de golaveraj.

Grupa 6

Echipa M V E Î GM GP G Pts
Algeria 6 3 1 2 7 4 +3 10
Gambia 6 2 3 1 6 3 +3 9
Senegal 6 2 3 1 9 7 +2 9
Liberia 6 0 3 3 4 12 −8 3
  Algeria Gambia Liberia Senegal
Algeria 1 – 0 3 – 0 3 – 2
Gambia 1 – 0 3 – 0 0 – 0
Liberia 0 – 0 1 – 1 2 – 2
Senegal 1 – 0 1 – 1 3 – 1
  • Gambia și Senegal sunt despărțite de golaveraj.

Grupa 7

Echipa M V E Î GM GP G Pct
Coasta de Fildeș 6 3 3 0 10 2 +8 12
Mozambic 6 2 2 2 7 5 +2 8
Madagascar 6 1 3 2 2 7 −5 6
Botswana 6 1 2 3 3 8 −5 5
  Botswana Coasta de Fildeș Madagascar Mozambic
Botswana 1 – 1 0 – 0 0 – 1
Coasta de Fildeș 4 – 0 3 – 0 1 – 0
Madagascar 1 – 0 0 – 0 1 – 1
Mozambic 1 – 2 1 – 1 3 – 0


Grupa 8

Echipa M V E Î GM GP G Pct
Maroc 4 3 0 1 11 5 +6 9
Rwanda 4 3 0 1 7 3 +4 9
Mauritania 4 0 0 4 2 12 −10 0
  Mauritania Maroc Rwanda
Mauritania 1 – 4 0 – 1
Maroc 4 – 1 2 – 0
Rwanda 3 – 0 3 – 1

Notes on the tie-breaking situation:

  • Maroc și Rwanda sunt despărțite de golaveraj.

Grupa 9

Echipa M V E Î GM GP G Pct
Burkina Faso 6 5 1 0 14 5 +9 16
Tunisia 6 4 1 1 11 3 +8 13
Burundi 6 2 0 4 5 9 −4 6
Seychelles 6 0 0 6 4 17 −13 0
  Burkina Faso Burundi Seychelles Tunisia
Burkina Faso 2 – 0 4 – 1 0 – 0
Burundi 1 – 3 1 – 0 0 – 1
Seychelles 2 – 3 1 – 2 0 – 2
Tunisia 1 – 2 2 – 1 5 – 0


Grupa 10

Echipa M V E Î GM GP G Pct
Mali 6 4 0 2 13 8 +5 12
Sudan 6 3 0 3 9 9 0 9
Republica Congo 6 3 0 3 7 8 −1 9
Ciad 6 2 0 4 7 11 −4 6
  Ciad Republica Congo Mali Sudan
Ciad 2 – 1 1 – 2 1 – 3
Republica Congo 2 – 0 1 – 0 1 – 0
Mali 2 – 1 4 – 2 3 – 0
Sudan 1 – 2 2 – 0 3 – 2
  • Sudan și Congo sunt despărțite de golaveraj.

Calificările pentru Cupa Africii pe Națiuni:

Echipa M V E Î GM GP G Pct
Mali 4 2 0 2 9 6 +3 6
Sudan 4 2 0 2 5 6 −1 6
Republica Congo 4 2 0 2 4 6 −2 6
  Republica Congo Mali Sudan
Republica Congo 1 – 0 1 – 0
Mali 4 – 2 3 – 0
Sudan 2 – 0 3 – 2
  • Mali, Sudan și Congo sunt despărțite de golaveraj.

Grupa 11

Echipa M V E Î GM GP G Pct
Zambia 4 2 1 1 2 1 +1 7
Togo 4 2 0 2 8 3 +5 6
Eswatini 4 1 1 2 2 8 −6 4
  Eswatini Togo Zambia
Eswatini 2 – 1 0 – 0
Togo 6 – 0 1 – 0
Zambia 1 – 0 1 – 0

Eritrea s-au retras din calificări la 25 martie 2008 și nu a fost înlocuită.[4]

Grupa 12

Echipa M V E Î GM GP G Pct
Egipt 6 5 0 1 13 2 +11 15
Malawi 6 4 0 2 14 5 +9 12
RD Congo 6 3 0 3 14 6 +8 9
Djibouti 6 0 0 6 2 30 −28 0
  Republica Democrată Congo Djibouti Egipt Malawi
RD Congo 5 – 1 0 – 1 1 – 0
Djibouti 0 – 6 0 – 4 0 – 3
Egipt 2 – 1 4 – 0 2 – 0
Malawi 2 – 1 8 – 1 1 – 0


Playoff

Grp Echipa M V E Î GM GP G Pct
8 Rwanda 4 3 0 1 7 3 +4 9
2 Kenya 4 2 1 1 6 3 +3 7
9 Tunisia 4 2 1 1 4 3 +1 7
11 Togo 4 2 0 2 8 3 +5 6
5 Gabon 4 2 0 2 3 3 0 6
10 Sudan 4 2 0 2 5 6 −1 6
12 Malawi 4 2 0 2 3 4 −1 6
7 Mozambic 4 1 2 1 5 3 +2 5
6 Gambia 4 1 2 1 2 2 0 5
3 Angola 4 1 1 2 6 6 0 4
1 Capul Verde 4 1 0 3 3 7 −4 3
4 Africa de Sud 4 0 1 3 0 4 −4 1

Reguli pentru întocmirea clasamentului

  1. Total puncte.
  2. Golavereaj.
  3. Goluri marcate.
  4. Goluri marcate în deplasare.
  5. Un meci de baraj jucat pe un teren neutru.

A treia rundă

Tragerea la sorți

Urna 1 Urna 2 Urna 3 Urna 4

Camerun (12)
Egipt (22)
Ghana (25)
Nigeria (27)
Coasta de Fildeș (29)

Guineea (41)
Maroc (43)
Tunisia (47)
Mali (53)
Algeria (56)

Burkina Faso (63)
Gabon (67)
Zambia (70)
Kenya (79)
Benin (81)

Rwanda (87)
Togo (91)
Mozambic (100)
Sudan (106)
Malawi (109)

Legend
Selecționate ce s-au calificat pentru CMF 2010 și pentru CAN 2010
Selecționate ce s-au calificat pentru CAN 2010

Grupa A

Team
M V E Î GM GP G Pts
Camerun 6 4 1 1 9 2 +7 13
Gabon 6 3 0 3 9 7 +2 9
Togo 6 2 2 2 3 7 −4 8
Maroc 6 0 3 3 3 8 −5 3
  Camerun Gabon Maroc Togo
Camerun Camerun 2 – 1 0 – 0 3 – 0
Gabon Gabon 0 – 2 3 – 1 3 – 0
Maroc 0 – 2 1 – 2 0 – 0
Togo 1 – 0 1 – 0 1 – 1


Grupa B

Team
M V E Î GM GP G Pts
Nigeria 6 3 3 0 9 4 +5 12
Tunisia 6 3 2 1 7 4 +3 11
Mozambic 6 2 1 3 3 5 −2 7
Kenya 6 1 0 5 5 11 −6 3
  Kenya Mozambic Nigeria Tunisia
Kenya 2 – 1 2 – 3 1 – 2
Mozambic 1 – 0 0 – 0 1 – 0
Nigeria 3 – 0 1 – 0 2 – 2
Tunisia 1 – 0 2 – 0 0 – 0



Grupa C

Team
M V E Î GM GP G Pts
Algeria 6 4 1 1 9 4 +5 13
Egipt 6 4 1 1 9 4 +5 13
Zambia 6 1 2 3 2 5 −3 5
Rwanda 6 0 2 4 1 8 −7 2
  Algeria Egipt Rwanda Zambia
Algeria 3 – 1 3 – 1 1 – 0
Egipt 2 – 0 3 – 0 1 – 1
Zambia 0 – 0 0 – 1 0 – 0
Rwanda 0 – 2 0 – 1 1 – 0
  • Algeria și Egiptul au terminat cu o line de clasament identică, dar Algeria a câștigat meciul de baraj cu 1 – 0 și s-a calificat la Campionatul Mondial de Fotbal 2010.


Grupa D

Team
M V E Î GM GP G Pts
Ghana 6 4 1 1 9 3 +6 13
Benin 6 3 1 2 6 6 0 10
Mali 6 2 3 1 8 7 +1 9
Sudan 6 0 1 5 2 9 −7 1
  Benin Ghana Mali Sudan
Benin 1 – 0 1 – 1 1 – 0
Ghana 1 – 0 2 – 2 2 – 0
Mali 3 – 1 0 – 2 1 – 0
Sudan 1 – 2 0 – 2 1 – 1



Grupa E

Team
M V E Î GM GP G Pts
Coasta de Fildeș 6 5 1 0 19 4 +15 16
Burkina Faso 6 4 0 2 10 11 −1 12
Malawi 6 1 1 4 4 11 −7 4
Guineea 6 1 0 5 7 14 −7 3
  Burkina Faso Coasta de Fildeș Guineea Malawi
Burkina Faso 2 – 3 4 – 2 1 – 0
Coasta de Fildeș 5 – 0 3 – 0 5 – 0
Guineea 1 – 2 1 – 2 2 – 1
Malawi 0 – 1 1 – 1 2 – 1



Marcatori

S-au marcat 506 goluri în 199 meciuri, rezultând astfel o medie de 2.54 goluri pe meci.

Scorer Nation Total goluri By round
R1 R2 R3
Moumouni Dagano Burkina Faso Burkina Faso 12 7 5
Samuel Eto'o Camerun Camerun 9 6 3
Razak Omotoyossi Benin Benin 8 6 2
Frédéric Kanouté Mali Mali 5 3
Didier Drogba Coasta de Fildeş Coasta de Fildeș 6 0 6
Dennis Oliech Kenya Kenya 4 2
Chiukepo Msowoya Malawi Malawi 3 3
Mohamed Aboutrika Egipt Egipt 5 2 3
Matthew Amoah Ghana Ghana 1 4
Ismael Bangoura Guineea Guineea 5
Pascal Feindouno Guineea Guineea 2 3
Emmanuel Adebayor Togo Togo 4 1
Shabani Nonda Republica Democrată Congo Republica Democrată Congo 4 4 X
Emad Motaeb Egipt Egipt 3 1
Amr Zaki Egipt Egipt 2 2
Roguy Méyé Gabon Gabon 2 2
Junior Agogo Ghana Ghana 4
Faneva Imà Andriantsima Madagascar Madagascar 4 0 X
Seydou Keita Mali Mali 4
Youssef Safri Maroc Maroc 4
Victor Nsofor Obinna Nigeria Nigeria 1 3
Ikechukwu Uche Nigeria Nigeria 3 1
Issam Jemâa Tunisia Tunisia 2 2
Rafik Saifi Algeria Algeria 3 1 2
Antar Yahia Algeria Algeria 2 1
Karim Ziani Algeria Algeria 2 1
Flávio Angola Angola 3 X
Yssouf Koné Burkina Faso Burkina Faso 3
Achille Emana Camerun Camerun 1 2
Jean Makoun Camerun Camerun 1 2
Dady Capul Verde Capul Verde 3 X
Lys Mouithys Republica Congo Republica Congo 3 X
Zola Matumona Republica Democrată Congo Republica Democrată Congo 3 X
Dieumerci Mbokani Republica Democrată Congo Republica Democrată Congo 3 X
Sekou Cissé Coasta de Fildeş Coasta de Fildeș 3
Bakari Koné Coasta de Fildeş Coasta de Fildeș 1 2
Boubacar Sanogo Coasta de Fildeş Coasta de Fildeș 3
Ahmed Hassan Egipt Egipt 2 1
Hosni Abd Rabo Egipt Egipt 1 2
Prince Tagoe Ghana Ghana 2 1
Esau Kanyenda Malawi Malawi 3
Wilko Risser Namibia Namibia 3 X
Jerson Tegete Tanzania Tanzania 3 X
Adekamni Olufade Togo Togo 3

Legendă:
— –Nu a participat
X – Eliminat

2 goluri

1 gol

Autogoluri

Note

  1. ^ „FIFA World Cup qualifiers get underway in Africa”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ „African pair pull out of qualifying race”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Preliminary Draw Information - Africa Arhivat în , la Wayback Machine., FIFA, retrieved 23 November 2007
  4. ^ „Eritrea withdraw from qualifiers”. FIFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe