Cabală

Cabala (din ebraică קַבָּלָה, însemnând „paralel/corespunzător” sau „tradiție primită”[1]) este o metodă, disciplină și școală de gândire ezoterică, care își are originea în iudaism. În iudaism, un cabalist tradițional se numește Mekubbal (în ebraică מְקוּבָּל).

Gershom Scholem, cercetător al Cabalei din secolul al XX-lea, a susținut că „nașterea cabalei s-a produs în sudul Franței, în momentul în care acolo apăreau catarii[2]. De fapt, limba ebraică, considerată una din limbile sacre, a fost dezvoltată în mod special de către și pentru cabaliști, pentru a-i ajuta să comunice despre chestiuni spirituale. Accesul larg la esoterismul Cabalei este realizat de abia la sfârșitul secolului XII, prin Cartea lui Zohar. În viziunea cabalistului Baal HaSulam, însemnătatea vieții este „revelarea Dumnezeirii Sale către creaturile sale în această lume”. Deci, mai mult decât în orice tradiție, în Cabala, care este mult mai abstractă și mai cifrată, revelarea Sinelui este o chestiune de dăruire din partea Divinității către om, atunci când acesta s-a corectat, iar omul e cel care primește, datorită trezirii ființei prin studierea înțelepciunii Cabalei.

Sinele în Cabala este chiar Dumnezeu manifestat în om, și are un corespondent în inima spirituală. Trezirea punctului din inimă și apoi împlinirea completă a acestui punct până la desăvârșire, este scopul pe calea spirituală a Cabalei.

Metode de revelare a Sinelui

Ceea ce trebuie să facă aspirantul la revelarea Sinelui pe această cale este să merite revelarea. Pentru aceasta, el trebuie să studieze texte autentice cabalistice (un bărbat trebuie să studieze cel puțin trei ore pe zi obligatoriu, dar femeia nu neapărat, pentru că se presupune că natura feminină este înclinată spre evoluție spirituală) și să muncească mult în interiorul său, prin conștientizare și iubire. Acestea, studiul și munca, vor conduce pe aspirant la corectare, ceea ce înseamnă refacerea drumului înapoi prin cele cinci lumi subtile ,superioare acestei lumi, către Creator și Lumina acestuia Veșnică. Munca interioară trebuie să vină cu împrejurări potrivite: profesori, cărți (și Biblia este considerată carte cabalistică) și grupul spiritual. Se caută astfel unirea cu Creatorul, care în ebraică se numește Boreh și care provine de la alți doi termeni ebraici: bo care înseamnă „vino” și re'reh care înseamnă „vazi”. Deci, cuvântul Creator este o invitație personală de a experimenta lumea spirituală. Creatorul în această tradiție este una cu Natura, cu legea dragostei. Cărțile de Cabala autentice, fără explicații, sunt la fel de cifrate ca și textele alchimice. Un neinițiat nu ar înțelege nimic, decât ar citi o poveste frumoasă, însemnătatea spirituală rămânându-i ocultată. De exemplu, în știința Cabala, Egipt înseamnă ego, Israel vine de la cuvintele ebraice Ishhar-lael, care înseamnă direct către Dumnezeu, cel care are dorință să ajungă la Boreh, muntele Sinai este egoismul nostru pe care trebuie să îl surmontăm etc. De menționat faptul că această tradiție este una religioasă, cum și Yoga este, și nu este o știință ci o metodă care ne ajută să ne schimbăm natura de a dori și de a primi în natura de a dărui.

Etape pe calea revelării Sinelui în tradiția Cabala

Prima etapă pe calea spirituală cabalistică este conștientizarea punctului din inimă (se referă la dorința unică spirituală). De aici începe căutarea și găsirea tradiției potrivite ființei respective, care să îi reveleze Adevărul. Noi suntem considerați dorințe de a primi pentru a primi. Prin evoluție, se ajunge să se depășească egoismul și să se transforme dorința din inimă de a primi pentru a primii în dorință de a dărui necondiționat și în cele din urma a ajunge în starea finală numită Ahava („iubire”) a primi pentru A dărui (a dărui Creatorului) stare numită si Gmar haTikun - Corectarea Finală.

Există o altă etapă pe calea aceasta: conștientizarea deplină a egoismului din noi. Nu se neagă și nu se luptă împotriva tendințelor așa-zise inferioare ca în alte tradiții, ci se urmărește conștientizarea deplină a tuturor tendințelor egoiste, până când, în punctul culminant, apare dorința de a fi ajutați de Creator pentru a depăși egoismul.

Sinele este calitatea pe care ar trebui să o capete creatura, de a fi asemenea naturii, altruist. Punctul în inimă este caracteristic fiecărei ființe umane și reprezintă însăși dorința de spiritualitate. Trebuie ca ființa umană să-și dezvolte acel punct în inimă către o dorință reală de a primi pentru a dărui. Dar nu orice punct din inimă e trezit dintr-odată din cauza dorințelor de mâncare, sex, bani sau cunoaștere. Etapa următoare este așadar dezvoltarea punctului din inimă, iar atunci când în inimă nu mai există decât dorința spirituală, atunci adeptul este deplin înclinat corectării egoismului, ceea ce corespunde revelării Sinelui.

Dar, se spune că în timpurile noastre nu se poate ajunge la desăvârșire decât prin comuniune cu ceilalți, prin conștientizarea deplinei interconectări între toți și a sufletului comun. Există patru etape de la trezirea punctului în inimă până la deplina lui dezvoltare:

  1. Dubla ascundere;
  2. Ascunderea;
  3. Revelația;
  4. Dubla revelație.

După ascundere urmează încă 125 de trepte până la revelare și dubla revelare.

Viziunea asupra realității prin prisma Sinelui revelat

În primul rând, dispare iluzia, manifestare a conștiinței caracteristică tuturor tradițiilor spirituale comentate în această lucrare. Și se percepe interconectarea și faptul că tot ceea ce există în viața exterioară oglindește de fapt interiorul. Înțelepciunea Cabala nu este interesată într-atât de aspectele percepțiilor paranormale, ci de trăirea iubirii universale și a fraternității încă din etapele anterioare revelării Sinelui

Etape ulterioare revelării Sinelui

Se presupune că Sinele individual nu se poate revela decât prin lucru în grup și în mod deplin atunci când toți oamenii vor atinge acest nivel spiritual. Există profesori de Cabala eliberați de egoism, se spune, însă în 230 de ani se spune că întreaga umanitate va trăi și în lumea aceasta și în cea spirituală, va trece MACHSOM-ul, adică va depăși bariera, ecranul care se interpune între lumea noastră și cea spirituală.

Trebuie însă parcursă scara spirituală, adică prin libera alegere să ne întoarcem către Lumina Supremă a Creatorului, la stadiul în care am fost creați dintru început și să lucrăm la trezirea conștiinței celorlalți, pentru că planul Creației nu poate fi terminat decât atunci când fiecare persoană de pe acest Pământ va atinge cel mai înalt nivel spiritual și astfel toată umanitatea să se unească într-un singur suflet corectat independent, care este numit în cărțile sacre ale Cabalei Adam ha Rishon.

Note

  1. ^ „קַבָּלָה”. Morfix™ (dicționar), מורפיקס. Melingo Ltd. Accesat în . 
  2. ^ Alexandrian, Sarane. Istoria filozofiei oculte. cap. Misterele Cabalei, p. 76. Editura Humanitas. București, 1994.

Bibliografie

  • Bodoff, Lippman; Jewish Mysticism: Medieval Roots, Contemporary Dangers and Prospective Challenges; Jurnalul Edah 2003 3.1 [1]
  • Dan, Joseph; The Early Jewish Mysticism, Tel Aviv: MOD Books, 1993.
  • Dan, Joseph; The Heart and the Fountain: An Anthology of Jewish Mystical Experiences, New York: Presa de la Oxford University, 2002.
  • Dan, Joseph; Samael, Lilith, and the Concept of Evil in Early Kabbalah, AJS Review, vol. 5, 1980.
  • Dan, Joseph; The ‘Unique Cherub’ Circle, Tübingen: J.C.B. Mohr, 1999.
  • Dan, J. and Kiener, R.; The Early Kabbalah, Mahwah, N.J.: Paulist Press, 1986.
  • Dennis, G.; The Encyclopedia of Jewish Myth, Magic, and Mysticism, St. Paul: Llewellyn Wordwide, 2007.
  • Fine, Lawrence, ed. Essential Papers in Kabbalah, New York: Presa NYU, 1995.
  • Fine, Lawrence; Physician of the Soul, Healer of the Cosmos: Isaac Luria and his Kabbalistic Fellowship, Stanford: Presa Stanford University, 2003.
  • Fine, Lawrence; Safed Spirituality, Mahwah, N.J.: Presa Paulist, 1989.
  • Fine, Lawrence, ed., Judaism in Practice, Princeton N.J.: Princeton University Presa, 2001.
  • Green, Arthur; EHYEH: A Kabbalah for Tomorrow. Woodstock: Publicația Jewish Lights, 2003.
  • Hecker, Joel; Mystical Bodies, Mystical Meals: Eating and Embodiment in Medieval Kabbalah. Detroit: Presa Wayne State University, 2005.
  • Idel, Moshe; Kabbalah: New Perspectives. New Haven and London: Presa de la Yale University, 1988.
  • Idel, Moshe; The Golem: Jewish Magical and Mystical Traditions on the Artificial Anthropoid, New York: Presa SUNY, 1990.
  • Idel, Moshe; Hasidism: Between Ecstasy and Magic, New York: Presa SUNY, 1995.
  • Idel, Moshe; Kabbalistic Prayer and Color, Approaches to Judaism in Medieval Times, D. Blumenthal, ed., Chicago: Presa Școlarului, 1985.
  • Idel, Moshe; The Mystica Experience in Abraham Abulafia, New York, Presa SUNY, 1988.
  • Idel, Moshe; Kabbalah: New Perspectives, New Haven, Presa Yale, 1988.
  • Idel, Moshe; Magic and Kabbalah in the ‘Book of the Responding Entity’; Lecturile VI ale lui Solomon Goldman, Chicago: Presa Spertus College of Judaica, 1993.
  • Idel, Moshe; The Story of Rabbi Joseph della Reina; Behayahu, Studii și texte despre istoria Comunității iudaice din Safed.
  • Idel, Moshe; Cabala. Noi perspective. Nemira. București, 2000.
  • Idel, Moshe; Ascensiuni la cer în mistica evreiască. Stâlpi, linii, scări. Polirom. București, 2008.
  • Idel, Moshe; Mesianism și mistică. „Hasefer (editură)”. Accesat în .  București, 1996.
  • Aryeh Kaplan|Kaplan, Aryeh; Inner Space: Introduction to Kabbalah, Meditation and Prophecy. Moznaim Publishing Corp 1990.
  • John W. McGinley; 'The Written' as the Vocation of Conceiving Jewishly; ISBN 0-595-40488-X
  • Petrisor, Raul; Kabbala - Teorie si practica, Bucuresti: Editura Coresi, 2010; ISBN 978-973-137-071-2
  • Scholem, Gershom; Kabbalah, Jewish Publication Society.
  • Scholem, Gershom; Major Trends in Jewish Mysticism, 1941.
  • Scholem, Gershom; Cabala si simbolistica ei, Humanitas. București, 1996.
  • Wineberg, Yosef; Lessons in Tanya: The Tanya of R. Shneur Zalman of Liadi (5 volume). Merkos L'Inyonei Chinuch, 1998. ISBN 0-8266-0546-X
  • Wolfson, Elliot; Through a Speculum That Shines: Vision and Imagination in Medieval Jewish Mysticism, Princeton: Presa Princeton University, 1994.
  • Wolfson, Elliot; Language, Eros Being: Kabbalistic Hermeneutics and Poetic Imagination, New York: Presa Fordham University, 2005.
  • Wolfson, Elliot; Venturing Beyond: Law and Morality in Kabbalistic Mysticism, Oxford: Oxford * Presa University, 2006.
  • Wolfson, Elliot; Alef, Mem, Tau: Kabbalistic Musings on Time, Truth, and Death, Berkeley: Presa University of California, 2006.
  • Wolfson, Elliot; Luminal Darkness: Imaginal Gleanings From Zoharic Literature, London: Publicații Onworld, 2007.
  • The Wisdom of The Zohar: An Anthology of Texts, 3 volume, Ed. Isaiah Tishby, traduse din ebraică de David Goldstein, The Littman Library.
  • Zimler, Richard; Ultimul cabalist din Lisabona, București: Humanitas, 2007
  • Petrisor, Raul; Kabbala - Teorie si practica, București: Editura Coresi, 2010

Vezi și

Legături externe

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Cabala

Reportaje


  1. ^ en Articol de Jurnal Arhivat în , la Wayback Machine.

Lectură suplimentară

  • Halevi, Z’ev ben Shimon. Cabala și arborele vieții. Pitești, Editura Paralela 45, 2023, 243 p. ISBN 78-973-47-3693-5

Read other articles:

Untuk biologis Meksiko, lihat Alfonso L. Herrera. Alfonso HerreraInformasi latar belakangNama lahirAlfonso Herrera RodríguezLahir28 Agustus 1983 (umur 40)AsalKota Meksiko, Distrito Federal, MeksikoGenreLatin/PopPekerjaanAktor, PenyanyiTahun aktif2001–sekarang (Aktor) 2004–2008 (Penyanyi)LabelEMI, Virgin RecordsArtis terkaitRBD Alfonso Poncho Herrera (lahir Alfonso Herrera Rodríguez; lahir 23 Agustus 1983) adalah aktor asal Meksiko dan mantan anggota grup musik RBD. Filmografi Film ...

 

Entertainment genre For other uses, see Vaudeville (disambiguation). This article includes a list of general references, but it lacks sufficient corresponding inline citations. Please help to improve this article by introducing more precise citations. (November 2022) (Learn how and when to remove this template message) A promotional poster for the Sandow Trocadero Vaudevilles (1894), showing dancers, clowns, trapeze artists, costumed dog, singers and costumed actors Vaudeville (/ˈvɔːd(ə)v...

 

Brazilian-born Hong Kong footballer In this Portuguese name, the first or maternal family name is Souza and the second or paternal family name is Gonçalves. Hélio艾里奧 Hélio with Hong Kong in 2024Personal informationFull name Hélio José de Souza GonçalvesDate of birth (1986-01-31) 31 January 1986 (age 38)Place of birth Ribeirão Preto, São Paulo, BrazilHeight 1.85 m (6 ft 1 in)Position(s) Centre-backTeam informationCurrent team KitcheeNumber 5Youth career200...

University law school in Ohio, US This article may rely excessively on sources too closely associated with the subject, potentially preventing the article from being verifiable and neutral. Please help improve it by replacing them with more appropriate citations to reliable, independent, third-party sources. (June 2015) (Learn how and when to remove this template message) University of Akron School of LawMottoFiat LuxEstablished1921School typePublicParent endowment$133.3 million[1]Dea...

 

Fictional character in Street Fighter Fictional character RufusStreet Fighter characterRufus in Street Fighter IVFirst gameStreet Fighter IV (2008)Designed byDaigo Ikeno[1]Voiced byEN: Christopher Corey Smith[2]JA: Wataru Hatano[2]In-universe informationFighting styleSelf-taught from martial arts films[3]OriginUnited StatesNationalityAmerican Rufus (Japanese: ルーファス, Hepburn: Rūfasu) is a character in Capcom's Street Fighter series of fighting games. ...

 

A solar deity is a god or goddess who represents the Sun, or an aspect of it, usually by its perceived power and strength. Solar deities and Sun worship can be found throughout most of recorded history in various forms. The following is a list of solar deities: African The Kongo Cosmogram, depicting the four moments of the sun Bakongo mythology Nzambi Mpungu, Kongo god of the Sun and creation Bantu mythology Nyambe, the Bantu god of the Sun and creation Berber/Amazigh mythology Magec, Teneri...

Image file format JBIG2Internet media typeimage/x-jbig2Developed byJoint Bi-level Image Experts GroupLatest release2 Contained byPortable Document Format, FAXStandardITU T.88 & ISO/IEC 14492 JBIG2 is an image compression standard for bi-level images, developed by the Joint Bi-level Image Experts Group. It is suitable for both lossless and lossy compression. According to a press release[1] from the Group, in its lossless mode JBIG2 typically generates files 3–5 tim...

 

Франц Саксен-Кобург-Заальфельдскийнем. Franz von Sachsen-Coburg-Saalfeld герцог Саксен-Кобург-Заальфельдский 8 сентября 1800 — 9 декабря 1806 Предшественник Эрнст Фридрих Саксен-Кобург-Заальфельдский Преемник Эрнст I Саксен-Кобург-Заальфельдский Рождение 15 июля 1750(1750-07-15)Кобург, Сакс...

 

Shikama 色麻町KotaprajaHaiden (balai pemujaan) yang berada Kuil Idate, Shikama BenderaEmblemLokasi Shikama di Prefektur MiyagiShikamaLokasi di JepangKoordinat: 38°32′51.6″N 140°50′59.6″E / 38.547667°N 140.849889°E / 38.547667; 140.849889Koordinat: 38°32′51.6″N 140°50′59.6″E / 38.547667°N 140.849889°E / 38.547667; 140.849889Negara JepangWilayahTōhokuPrefektur MiyagiDistrikKamiPemerintahan • Waliko...

Cet article concerne le Loiret, en tant que collectivité territoriale. Pour le territoire du Loiret (division administrative), voir Loiret (département). Pour les autres significations, voir Loiret. Conseil départemental du Loiret Logotype du conseil départemental du Loiret Situation Pays France Région Centre-Val de Loire Département Loiret Siège Orléans Exécutif Président Marc Gaudet (UDI) Groupes politiques Union de la Droite28 / 42 Divers Gauche10 / 42 Eu...

 

Державний комітет телебачення і радіомовлення України (Держкомтелерадіо) Приміщення комітетуЗагальна інформаціяКраїна  УкраїнаДата створення 2003Керівне відомство Кабінет Міністрів УкраїниРічний бюджет 1 964 898 500 ₴[1]Голова Олег НаливайкоПідвідомчі ор...

 

2016年美國總統選舉 ← 2012 2016年11月8日 2020 → 538個選舉人團席位獲勝需270票民意調查投票率55.7%[1][2] ▲ 0.8 %   获提名人 唐納·川普 希拉莉·克林頓 政党 共和黨 民主党 家鄉州 紐約州 紐約州 竞选搭档 迈克·彭斯 蒂姆·凱恩 选举人票 304[3][4][註 1] 227[5] 胜出州/省 30 + 緬-2 20 + DC 民選得票 62,984,828[6] 65,853,514[6]...

River in Wales and England River DeeRiver Dee at LlangollenMap of the route of the River Dee in Wales and EnglandNative nameAfon Dyfrdwy (Welsh)LocationCountryEngland and WalesCitiesChesterPhysical characteristicsSource  • locationslopes of Dduallt above Llanuwchllyn, Snowdonia, Wales • coordinates52°49′56″N 3°45′56″W / 52.8322°N 3.7656°W / 52.8322; -3.7656 • elevation450 m (1,480 ft) ...

 

Kashmir International Half MarathonDate13 September 2015LocationSrinagar, Jammu and Kashmir, IndiaDistanceHalf MarathonPrimary sponsorBIG FM 92.7Established2015 (2015) Kashmir International Half Marathon, organized by Big FM, saw more than 30,000 people from India and other countries participate in the event which was held in Srinagar on 13 September 2015.[1][2][3][4] Events and theme Two events were held under the banner of I am the change: 21 km ha...

 

1987 single by Fleetwood Mac Seven WondersSingle by Fleetwood Macfrom the album Tango in the Night B-sideBook of MiraclesReleasedJune 1987Recorded1986GenrePop rockLength3:38LabelWarner Bros.Songwriter(s) Sandy Stewart Stevie Nicks Producer(s) Lindsey Buckingham Richard Dashut Fleetwood Mac singles chronology Big Love (1987) Seven Wonders (1987) Little Lies (1987) Music videoSeven Wonders on YouTube Seven Wonders is a song by British-American rock band Fleetwood Mac from their fourteenth studi...

Ne doit pas être confondu avec Proto-étoile à neutrons. Naissance des étoiles Types d'objets Milieu interstellaireNuage moléculaireGlobule de BokNébuleuse obscureProtoétoileÉtoile variable de type T TauriÉtoile de la pré-séquence principaleÉtoile Ae/Be de HerbigObjet Herbig-Haro Concepts théoriques Fonction de masse initialeInstabilité gravitationnelleMécanisme de Kelvin-HelmholtzHypothèse de la nébuleuseMigration planétaire modifier Une protoétoile[1],[2],[3] ou proto-ét...

 

County in Colorado, United States County in ColoradoSummit CountyCountySummit County court house in Breckenridge SealLocation within the U.S. state of ColoradoColorado's location within the U.S.Coordinates: 39°38′08″N 106°06′08″W / 39.6356°N 106.10235°W / 39.6356; -106.10235Country United StatesState ColoradoFoundedNovember 1, 1861Named forContinental DivideSeatBreckenridgeLargest townBreckenridgeArea • Total619 sq mi (1,600&...

 

United States law This article is part of a series aboutBill Clinton Political positions Electoral history Family Public image Sexual assault and misconduct allegations 40th & 42nd Governor of Arkansas Governorships Gubernatorial elections 1978 1980 1982 1984 1986 1990 42nd President of the United States Presidency timeline Transition Inaugurations first second Policies Economic Gun control Environmental Foreign Clinton Doctrine international trips Appointments Cabinet Judiciary Supreme C...

American shot putter (1908–1997) Harlow RothertRothert in 1926Personal informationBornApril 1, 1908Carthage, MissouriDiedAugust 13, 1997 (aged 89)Menlo Park, CaliforniaAlma materStanford UniversityHeight190 cm (6 ft 3 in)Weight92 kg (203 lb)SportSportAthleticsEvent(s)Shot put, discus throw, decathlonClubLAAC, Los AngelesAchievements and titlesPersonal best(s)SP – 15.88 m (1930)DT – 46.83 m (1930)Dec – 7068 (1930)[1][2] Medal record Represe...

 

This article is about the sport. For the equipment used to guide and direct a horse, see reins. For the surname, see Reining (surname). ReiningA competitor performing the sliding stop, one of the signature and most crowd-pleasing moves of a reining horseHighest governing bodyInternational Federation for Equestrian Sports (FEI)First playedUnited StatesCharacteristicsContactnoTeam membersindividual and team at international levelsMixed-sexyesTypeindoor or outdoorEquipmenthorse, western sad...